Cultură

De ce o să-i enerveze pe români filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”

E un film care îți arată ipocrizia în care ne bălăcim.
11.3.21
babardeala cu bucluc film jude berlinale
Babardeală cu bucluc. Foto: Silviu Gheție via MicroFilm

Am văzut Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, în regia lui Radu Jude, săptamâna trecută, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, unde a câștigat marele premiu, Ursul de Aur. Selecția din acest an a festivalului a fost intrigantă, multe filme au tratat subiecte tabu și nu cred că am mai văzut vreodată atât de multe scene cu girl on girl action la vreun festival (printre exemple se numără The Scary of Sixty First, Bliss, La Mif sau Celts).

Dar revenons à nos moutons, să citez unul dintre personajele savuroase ce populează universul lui Jude. De la regizorul român mă așteptam la ceva provocator și copios de profan imediat ce am citit sinopsisul (O profesoară își vede amenințate cariera și reputația după ce o înregistrare video personală erotică e distribuită pe internet), însă filmul mi-a depășit toate așteptările. E debusolant, pe alocuri șocant, extrem de amuzant, educativ și instructiv în egală măsură.

Compus dintr-un prolog, trei părți și trei finaluri posibile (dintre care, unul cu elemente fantastice), filmul e o construcție postmodernă ce-ți dă impresia că sub aspect estetic anything goes. Însă nu e chiar așa, totul are un rost. Iar rostul e condensat într-un memorabil freeze frame final, față de care metafora lui Rebengiuc de la Revoluție (acel sul de hârtie igienică cu care „să-și șteargă gura”) e una suavă.

Turnat vara trecută în stil documentar, filmul surprinde realitatea vieții din București în plină carantină coronavirus: toată lumea e cu masca „pe bot” și se păstrează distanța socială. Violența verbală e extremă, la un moment dat chiar și o bătrână ce se întâmplă să treacă prin fața camerei iscoditoare a lui Jude aruncă o înjurătură de rămâi tablou. Să nu uit nici de secvența din supermarket în care o individă face scandal că cea dinaintea ei îi fură timp din viață cu număratul bonurilor de restaurant. 

Babardeală cu bucluc însă nu-ți irosește vreo secundă din viață, fiindcă te bagă din prima în acțiune, care începe cu un cuplu din București care se filmează făcând sex oarecum kinky. Ți se arată aici mai de toate, fiind vorba despre un film arthouse care nu se rușinează, nu își cere scuze și nu se autocenzurează. Ce, nu ți-a ajuns cenzura din comunism?

Publicitate

Vizual, partida asta de sex o să-ți dilate pupilele ca atunci când ai intrat ultima oară pe site-urile tale de adulți preferate, dar să fii atent și la coloana sonoră care o însoțește. Sexul la Jude e exact ce spune titlul, o babardeală: scena are mult umor și e filmată în registru satiric, nici sexy, nici foarte kinky, ci kitsch, cu o mișcare neîndemânatică a actorilor. Iar erecția masculină din prim-planul imaginii e în permanență amenințată de întreruperi iritante (mama sau soacra, care îi întreabă pe cei doi ce să facă cu fetița).

În clipul „porno" provocator de scandal, soțul, Eugen, nu apare în imagine decât cu penisul, acel organ curios care răspunde mai prompt la faptul că aparatul de filmat e pornit decât la promisiunea carnală din fața sa.

În a doua parte, filmul conține un montaj ce se derulează vizual ca niște intrări explicative de dicționar, 71 în total, de la Armată, Adevăr la Bancuri cu Blonde, Bibliotecă, Cinema, Competiție, la Pizdă, termen definit ca „o sinecdocă, în expresii precum pizdă proastă”. Alte intrări la litera P includ: Patriotism, Pinguinul (nu acela, acesta), Politic, Pornografie, Prim-plan, Privire, Pulă, Pumn, Putere. Cred că ți-ai făcut o idee. 

Ai aici parte de comentarii culturale incendiare ce expun aspecte rușinoase din istoria României (să fii atent la ce se spune despre 23 August, Biserica Ortodoxă Română), referințe la colonialism (Aborigeni), capitalism (Bani, Salariu, Vânzare-Cumpărare), imagini rare de arhivă ce îți explică de unde provine pornografia, date științifice (Viitor), statistici (Familie - „șase din zece copii români sunt victime ale violenței în familie"), citate din diverși autori („Copiii sunt prizonierii politici ai părinților lor"). 

După bombardamentul ăsta mental de idei, vine bombardamentul emoțional din partea a treia, care îi va enerva tare pe unii români, mai ales pe cei deja nervoși. Aici se revine la povestea inițială. Emi îi confruntă pe părinții vexați, adunați în curtea școlii să-și dea verdictul: să rămână „profesoara porno” la catedră sau să-și dea demisia? Clipul e acum revizionat în fața întregii adunări. E o secvență cutremurătoare, de imensă umilință, combinată cu un umor sălbatic. Emi se apară cu demnitate, citând chiar și poetul național în apărarea sa.

Dialogul savuros oscilează mereu între comic, serios și absurd, iar confuzia de idei în rândurile părinților e totală, se face confuzie între sex și pornografie, între un clip cu sex vizionat de minori și pornografie infantilă. La un moment dat, copleșită de bădărănia generală, Emi clachează psihic și de la băbărdeală se trece la păruială. Probabil secvența asta va intra în istoria cinematografiei ca una cu adevărat „barbară”.

Finalul vine ca un catharsis bine meritat și e pe alese, Jude îți dă trei posibilități, ceva pentru fiecare. Iar după ce vei savura acel freeze frame final pe care l-am amintit deja, să nu o-ntinzi din sală fără să arunci o ureche la piesa finală de pe coloana sonoră. E vorba despre „In Order to Tell”, un cântec compus de artistul norvegian M.A. Numminen pe versuri inspirate de Ludwig Wittgenstein, filosoful austriac care a scris Tractatus Logico-Philosophicus, o lucrare ce încearcă să identifice relația între semne (limbaj, imagini) și realitate. Acum o să-nțelegi perfect ce e cu semnele din film. O fi filmul adevărat, pe bune, sau o glumă? Oricum ar fi, să mergi să-l vezi, că e tare. 

Pentru că românii adoră să-și dea cu părerea despre filme pe care nu le-au văzut (să ne amintim și de reacțiile la Touch Me Not, alt câștigător al Ursului de Aur), Babardeală cu bucluc a avut parte deja de reacții puternice. Așa că am întrebat cinci actori din film de ce cred că filmul ăsta va reuși să enerveze foarte mulți români.

Katia Pascariu

Nu-mi place să generalizez, și cu atât mai mult să mă arunc la afirmații de tipul „românii fac, românii sunt”. Se vede din reacțiile locale și internaționale de până acum, în special venite de la presa de specialitate, că filmul este relevant global, și ca tematică și ca abordare. E adevărat că la nivel local au apărut deja clasicele reacții cu „ne facem de râs“, „ne autosabotăm“, „minciuni antipatriotice“ etc.. La asta se adaugă acum și indicația „18+” - cuvintele babardeală și porno analizate literar și social - minunat. Cred că filmul va enerva multă lume pentru că spune multe adevăruri și nu oferă soluții. Și bine face, în acest caz. Cred că propune un dialog, e și o invitație la sinceritate. Dacă filmul va fi o ocazie să se vorbească despre educație sexuală, tranziție și capitalism, misoginie, rasism, valori naționale, obscenitate, rolul bisericii, și tot e un mare câștig. Sper să meargă la cinema să vadă filmul cât mai multă lume. Cred că va distra și șoca deopotrivă și cred că filmul, într-un ritm destul de alert, propune și un tip de detașare care să ne dea timp să ne gândim la ce tip de societate ne dorim și cum putem ajunge la ea.

Alex Tocilescu

În România există vechea tradiție de a vorbi ca să te afli-n treabă, de a te îngrozi de ceva ce nu cunoști, de a-ți da cu părerea despre lucruri de care n-ai habar. Fix asta se va întâmpla și aici: oamenii care nu vor fi văzut filmul vor zice că nu-i ok că e cu sex, că e cu antisemitism, că e cu mizerabilism, că e anti-românesc. Pentru că în mintea lor, cultura e Eminescu, Grigorescu, Creangă (dar nu Caragiale), Nicolaescu. Cultura, cred ei, e ceva „înalt” și „frumos”, care arată măreția neamului. Evident, nu e, dar o să mai dureze ceva până să afle toată lumea treaba asta.

Ilinca Manolache

Nu știu dacă filmul va enerva, dar cred că va invita la discuții. Toți pudicii o să-și poată defila opiniile și părerile. Inclusiv titlul mi se pare o alegere genială, pentru că te obligă din start să mai renunți la soclul eticii în care te-ai autoplasat. Îmi imaginez câte „excelențe” vor fi oripilate de a pronunța cuvântul „babardeală”, dar în timpul liber hărțuiesc și abuzează femei din poziția de „putere” pe care o dețin (există și exemple, cazul celebrului critic de teatru care ani de zile a făcut parte din toate comisiile dătătoare de premii).

E un film care îți arată ipocrizia în care ne bălăcim. Vorbim și amendăm „obscenitatea”, deși în jurul nostru e plin de obscenități pe care nu le supunem nici unei discuții. E un film care va arăta încă o dată cât de necesară e educația sexuală în școli și cât de ipocriți suntem în dorința de a „apăra inocența copiilor“, copii care, dezinformați și needucați, vor fi mai departe victimele unui sistem obscen și corupt. Din păcate, în România, personaje aflate în poziții de putere sau care formează noi generatii sunt ei înșiși votanți de AUR și atunci cred că existența acestui film este nu doar necesară, ci și salvatoare.

Ilinca Hărnuț

Sunt sigură că Babardeală cu bucluc o să enerveze în primul rând românii care nu-l vor vedea, care nu sunt de fapt absolut deloc interesați de cinema și care se simt datori să aibă o părere despre orice. E comic că e așa, că într-un fel chiar despre ei e vorba. Despre cei care se simt experți în orice domeniu, de la medicină, la artă și astronomie, care abia așteaptă să arate cu degetul, care repetă ca niște discuri stricate discursuri demagogice după care își ascund misoginismul, rasismul și incultura.

Oana-Maria Zaharia

Filmul ăsta scormonește românul în miezul identității sale, în pudibonderia lui ipocrită de care el se ține cu dinții, crezând că e vreo virtute. Românii o să se enerveze să vadă că nu femeia pe care ei o consideră curvă e pusă în rolul de monstru al societății, ci chiar ei, cu mizeria lor din suflet, alimentată de religie și alte credințe străvechi și greșite. Românii o să se enerveze la filmul ăsta pentru că le atacă până și bancurile răsuflate și misogine, nu-i mai lasă, dom'le, nici măcar să facă niște glume nevinovate, a dracu' corectitudine politică, nu mai scapi de ea nicăieri. Românii o să se enerveze, ca de obicei, pentru că Jude le arată că valoarea lor nu are valoare și că e caraghios să fii patriot dacă țara și poporul tău au ajuns cu evoluția abia la genunchiul broaștei. Și o să se mai enerveze, desigur, pentru că cele mai ipocrite și prostănace personaje din film sunt „anti-botniță“.


Dana Knight e jurnalist si critic de film. A studiat Film & Media la Birkbeck, University of London, și a scris pentru diverse reviste de film și cultură din SUA și Marea Britanie, precum The Independent Film Magazine, Dazed and Confused sau Little White Lies.