Cum se vorbește rusa ca să-nțelegi ce zice Putin sau să știi cum îl înjuri pe limba lui

Limba rusă e grea, așa c-a fost un efort colectiv să îți oferim acest ghid – fff super pe scurt – de cum să înțelegi cât de cât cuvintele alea ciudate. Uită-te un pic peste alfabet și-o să crezi că nu mai înțelegi susul cu josul. Și dacă ar fi să înveți pe bune bune limba asta, ai înțelege de ce rușii par mereu supărați pe ceva. Sigur, glumim, cumva. În fine, ghidul de mai jos e chiar util. N-o să fii „nativ” în rusă, asta e o promisiune. Înjurăturile, firesc, le-am pus la final. Și le-am făcut child friendly să dai articolul ăsta mai departe și oamenilor pudici.

Odată cu războiul din Ucraina a început o perioadă complexă și haotică care va rămâne în istorie din multe puncte de vedere. La început de tot, omenirea se împărțea între panicați și cei care încercau să-și menajeze sănătatea mintală. Eu făceam parte din prima categorie, așa că obișnuiam să verific orice aplicație de socializare existentă ca să văd ce se mai întâmpla. Până și feed-ul de Instagram devenise plin de știri, opinii și meme. Sigur îți amintești de lozincile românești băgate în Google Translate ca să învețe tot poporul cum se spune la „Boss, dă și mie tanku’ două minute să-ți arăt o schemă” în rusă.  

Lumea părea gata să-și ia toate măsurile necesare în cazul unui posibil război, iar limba rusă probabil că n-a mai primit vreodată atâta atenție. Lucrurile s-au mai diminuat între timp, dar hai să-ți arăt de ce e mai ușor să tragi cu pușca decât să înveți rusa și cum ne bat băieții-n adidas la înjurături. 

Scrierea slavă datează de prin 863, când Chiril și Metodiu, doi frați cărturari, au alcătuit primul alfabet slav, numit „alfabetul glagolitic”. Avea la bază alfabetul grecesc cu minuscule, acompaniat de niște litere inventate. Era cam greu, totuși, iar după ceva timp ucenicii cărturarilor l-au simplificat. Au înlocuit minusculele preluate din alfabetul grecesc cu majuscule și l-au numit „chirilic”, după Chiril. Îți dai seama cum s-a simțit Metodiu?

А а – până aici e bine, ăsta e „A”

Б б – șasele ăsta supărat e „B”-ul nostru

В в – iar ăsta e „V”

Г г – „G” și „g”

Д д – pentru noi, un „A” edgy, pentru ei, „D” și „d”

Е е – uneori se pronunță „ie”, alteori „i”

Ё ё – fratele hipster al ăluia de mai sus, pronunțat „io”

Ж ж – e curios cum au ajuns să facă dintr-un gândac litera „J”

З з – „e” întors? Nu, e „Z” și ocupă chiar locul nouă în alfabet

И и – de tipar e un „N” dislexic, de mână e „u” și, de fapt, se pronunță „i”

Й й – tot „i”, dar căciula îl face „i” scurt; de exemplu „i” din „pomi”. În plus, e consoană 

К к – opulența generației mess față de limba română a pornit, de fapt, de la skrierea kirilikă, unde к e „c”

Л л – „L” și „l” – îți poți lipi vârful limbii de cerul gurii dacă vrei să suni ca un rus adevărat când îl pronunți

М м – aici nu e nicio capcană, e pur și simplu „M”

Н н – hhhai să nu sari la concluzii, ăsta e „N” 

О о – „O”, dar în funcție de accent poate fi și „a” și „ă” 

П п – de mână cu majusculă arată ca pi (constanta matematică – 3,14), poate de asta e „P” la ei

Р р – e „R”, dar n-au mai avut răbdare să tragă și ultima linie 

С с – ăsta e „S”

Т т – e „T”, iar la ei de mână arată cam așa: „m”

У у – aveau deja un „i” și un „i” scurt, așa că pe ăsta l-au făcut „U” și „u”

Ф ф – probabil litera care pe băieții de clasa a șaptea îi distra cel mai tare în comunism. Ea vrea să fie „F”

Х х – ics arată și stupid, l-au rezolvat slavii și i-au zis „H” și „h”

Ц ц – bineînțeles, au și ei diacritice: „Ț” și „ț”

Ч ч – un patru desenat într-o doară de tipar, iar de mână e ca „R”, dar pronunția e „CH” (ca la „chat”, de exemplu)

Ш ш – ai aici un „W” pătrat, pronunțat „ș” 

Щ щ – teoretic, se pronunță „șcea”, practic nu-i zice nimeni așa

Ъ ъ – nu e o literă, e un semn tare care n-are niciun sunet, niciun rost și nu prea apare, dar există

Ы ы – aici ai „î” 

Ь ь – dacă cel de mai sus era semn tare, ăsta e semn moale și se folosește de obicei după Л (L), ca să-l înmoaie. Astfel, cuvântul алкого́ль (alcool) nu se pronunță ca atare alkagol, ci alkagoli

Э э – poți să zici că seamănă cu semnul de la euro – € –, dar pe invers și doar cu o linie, care se pronunță „E”

Ю ю – „iu”, fratele vitreg și culturist al lui „ie” și „io”

Я я – până aici au învățat să tragă și ultima linie de la „R”, dar aveau deja unul, așa că pe ăsta l-au întors și i-au zis „ia”

În sine, cuvintele rusești se citesc așa cum se scriu, însă accentul și pronunția influențează sunetul final care depinde de câteva reguli. 

De exemplu, cel mai des întâlnită regulă este a vocalei „o”, pe care poți să o pronunți „a” sau un fel de amestec între „a” și „î” care de multe ori se aude „ă”. Din fericire, nu e ceva abstract care s-a dezvoltat de-a lungul anilor prin viu grai și fără sens, ci e accesibilă oricui și destul de ușoară. Treaba cu regula asta stă cam așa: când accentul e pe „o”, se pronunță pur și simplu „o”, când „o” e în prima silabă de dinaintea celei accentuate, se pronunță „a”, iar când e în celelalte silabe neaccentuate (sau în prima de după cea accentuată), apare amestecul ăsta între „a” și „î”, care e mai degrabă un „ă”.

Trebuie să fii atent dacă silabele sunt sau nu accentuate și în cazul celorlalte vocale. De pildă, dacă „e” (pronunțat „ie”) nu e sub accent, în prima silabă de dinainte se pronunță ca un „i” scurt, iar în celelalte silabe e un „i” foarte scurt.

Acum că ai învățat două dintre cele mai importante reguli de pronunție, hai să încerci câteva cuvinte. Ai cuvântul телевизор (televizor), iar accentul cade pe „и”, ceea ce înseamnă că se citește tiliviiizăr (să se simtă accentul de pe „и”, adică ultimul „i”). În молоко́ (lapte), unde accentul cade pe ultimul „o”, sunetul final ar trebui să-și facă loc prin trahee cam așa: mălako.

La consoane, lucrurile sunt mai complicate.

E o poliloghie despre grupuri, diferențe între consoane surde și sonore, și surde sau sonore, pe care ori o tocești, ori îți intră natural în vorbire cu timpul. Ce e important de reținut, dacă vrei să înveți rusă doar la nivelul la care să te poți da mare în fața prietenilor, e prepoziția „в” (v). Ea înseamnă, în mare, „în”/„pe”. Dacă precedă un cuvânt care începe cu „ц” (ț), „ч” (ch), „ш” (ș), „х” (h), „п” (p), „ф” (f), „к” (c ), „т” (t), „с” (s) (consoane surde), atunci prepoziția „в” (v) se va pronunța (f) și legat de cuvântul înaintea căruia sta. De exemplu: в теннис sună ca fteniis.

Rusa nu discriminează. Astfel, ai trei genuri mari și late, ca în română: feminin, neutru și masculin. Din păcate, în rusă nu poți să numeri și să-ți dai seama de gen din forma de plural a substantivului. Un scaun – două scaune e neutru. Aici nu prea merge așa. Trebuie să știi o sumedenie de terminații și uneori chiar să înveți ca atare genul anumitor cuvinte.

Dintre toate, genul neutru e cel mai ușor de identificat. Dacă substantivul disecat se termină în -o, e/ё, atunci e tot un fel de un–două și e neutru. Bineînțeles, există și un grup de excepții cu zece substantive care se termină în -мя, cum ar fi вымя, care înseamnă uger și e de gen neutru.

Substantivele feminine se termină de regulă în -a sau -я, dar există și foarte multe care se termină în -ь (semn moale). Nu sună așa rău decât după ce îți dai seama că există și substantive masculine terminate în semn moale și n-ai decât să cauți fiecare cuvânt ca să vezi de ce gen e. De exemplu, ложь înseamnă minciună și e feminin, în timp ce дождь, care înseamnă ploaie, e masculin. Alte terminații ale genului masculin ar fi: consoană dură, й (i scurt), dar și -a sau -я, dar la astea îți dai seama din context.

Încă un argument puternic care susține versatilitatea și corectitudinea politică a limbii ruse este existența substantivelor de gen comun. Sunt în general cuvinte cu sens negativ, potrivite fără discriminare și pentru femei, și pentru bărbați. Au terminații folosite predominant pentru substantivele de gen feminin, dar asta nu contează. Ai, de pildă, тупица (prost), грязнуля (jegos, dar, conform dicționarului openrussian.org, are și sensul de c*rvă), хапуга (porc lacom), пьяница (bețiv), подлиза (pupincurist), разиня (bătut în cap), злюка (scorpie), растяпа (cap pătrat) și lista continuă. 

Inegalabila flexibilitate a limbii ruse e ceea ce pune bazele complexei palete de înjurături. Există numeroase cuvinte cu sens peiorativ și enșpe mii de combinații în care le poți așeza ca să-ți trimiți oponentul înapoi de unde a ieșit.

Mat este un fenomen argotic, ilegal și omniprezent în cultura rusă, studiat de cercetători și folosit de băieții din cartier. Etimologia cuvântului este probabil strâns legată de мать (mamă). Inițial, se credea că acest fenomen a apărut în Rusia odată cu suveranitatea mongolă, între secolele 13 și 15, însă cercetări mai recente arată că ar data încă din secolul 12. Mat era preponderent folosit în Gulag, mai apoi în rândul infractorilor și în armată, dar s-a strecurat rapid și în literatură, muzică și mai ales pe internet.

Temelia acestui fenomen stă în doar câteva cuvinte: ебать, блядь (ambele cu sensul de a fu*e), пизда (p*zdă), хуй (pu*ă), мудак (bulang*u), сука (c*rvă), жопа (c*r) și говно (căcat). Deși poate părea un vocabular sărac și chiar la mintea cocoșului pentru noi, românii, uite de ce rusa bate româna la capitolul înjurături.

Din cele opt cuvinte menționate mai sus, pot fi formate mii de combinații usturătoare. Cea mai comună expresie Mat este: „Ёб твою мать”, care s-ar traduce ca „O f*t pe mă-ta”. Profunzimea acestei sintagme stă mai degrabă în conotația pe care rușii i-o atribuie. Unii o asociază cu sfârșitul matriarhatului în Rusia (prin secolul 12), când bărbatul care se culca cu o femeie dintr-o familie devenea stăpânul casei acesteia. Astfel, să spui Ёб твою мать era asociat cu exercitarea unei forțe superioare asupra celorlalți. Există și o variantă mai lungă a expresiei care sună cam așa: Пёс ёб твою мать. În română există deja o înjurătură: „să te f*tă câinii”, doar că rușii au mai adăugat și-o trimitere la mamă.

Mat e mai mult ca o filosofie, o artă lingivistică care nu poate fi înțeleasă de străini din cauza complexității și a intonației variate. De majoritatea combinațiilor de cuvinte și referințe nu te poți prinde decât dacă ai trăit jumătate din viață printre ruși.

Ecaterina cea Mare, în timpul domniei sale de acum aproximativ 250 de ani, a cenzurat cuvântul блядь (a f*te). În 2014, Rusia a adoptat o lege care interzice folosirea limbajului obscen în filme, emisiuni, cărți și spectacole publice. Asta cu toate că liderii politici sunt cunoscuți pentru folosirea fără inhibiții a limbajului Mat. 

În sensul ăsta poți analiza o situație recentă, din 7 februarie 2022, când președintele Rusiei Vladimir Putin a participat la o conferință de presă alături de președintele Franței Emmanuel Macron. În timpul unei discuții despre cum Ucraina ar fi trebuit să respecte Acordurile de la Minsk, Putin a zis următoarele cuvinte adresate țării vecine: „Fie că-ți place sau nu, descurcă-te, frumoasa mea”.

Nu, nu încerca să fie un bombardier boem. De fapt, fraza provine dintr-un cântec rusesc despre povestea frumoasei din Pădurea Adormită și versurile sunt cam așa: „Frumoasa mea, dormi în mormânt / Mă aplec peste și te f*t / Fie că-ți place sau nu, / Descurcă-te, frumoasa mea”. Zelenski i-a replicat, spunând că e de acord – Ucraina este într-adevăr o frumusețe, dar folosirea pronumelui „mea” de către Putin era cam mult.

Tot în contextul războiului din Ucraina și al limbajului lui Putin când vorbește public poți citi o analiză din Europa Liberă despre cum limba rusă s-a vulgarizat considerabil în ultimele trei decenii, la nivelul lexicului în primul rând, și a adoptat sute de termeni din argoul pușcăriașilor, al mafiilor și prostituției. Un exemplu e dintr-o discuție a lui Putin cu Macron, când președintele rus a folosit termenul: „Pазборкa” (oarecum transliterat „​razborka”). Este un cuvânt din vocabularul mafiilor și are înțelesul de reglarea socotelilor prin presiune și violență, violență armată, posibil încheiată și cu moarte de om. 

Independent de cum vorbește președintele Rusiei, rușii consideră fenomenul Mat o modalitate prin care se pot exprima mult mai clar, însă preferă să-l păstreze doar pentru cercurile restrânse și sunt conștienți că nimeni nu ar vrea să-i audă că vorbesc așa pe stradă. Mai mult, este folosit ca un limbaj de comunicare în situații de criză. De pildă, dacă cineva se află în pericol și are nevoie de atenție imediată, cea mai sigură cale prin care ceilalți își pot da seama este prin Mat.

Ce am scris și ce-ai citit aici despre limba rusă și cum s-o înțelegi nu-i nici pe departe un ghid complet. E cel mult un punct de plecare măcar ca să recunoști literele și să traduci prin alte instrumente.