Am fost la protestul anti-vaccin din București și mi-am cumpărat trei fluiere la 10 lei

„Cred în Dumnezeu nu în Covid” zice pancarta unui om care a fost la protestul anti-lucruri din 3 octombrie. Și spun generic „lucruri” nu doar cu cheful de a ironiza participanții, ci pentru că asta e esența: o masă de câteva mii de oameni cu un scop vag comun de-a fi anti. Una dintre scenele din fața clădirii Guvernului avea reflectoare, ecrane și difuzoare care prelua imagini din camere video, vorbe din microfon și le aruncă către public. Și uite așa, coborau de pe scenă, în urechi și în ochi de români, sentimente anti: progresism, UE, atei, autorități, restricții, vaccin, știință. Religia era pe partea bună, de unde și apelul constant la Dumnezeu, Iisus și neamul ăsta hotărât creștin. Mihai Făgădaru le-a și spus oamenilor: „sângele lui Hristos curge în români”.

Cealaltă scenă de la Guvern era, de fapt, o platformă de cărat mașini defecte dintr-o parte în alta. Acum ținea la ceva distanță de sol, și de popor, voci ca ale Dianei Șoșoacă și Oanei Lovin. În circa cinci minute cât am ascultat-o Șoșoacă i-a retras cetățenia lui Raed Arafat, a reinventat industria și a anulat pandemia. Avea spor, citea cu poftă de pe foaie și oamenii o aplauda și suflau în vuvuzele. 

Între scene, în față la Antipa, aproape de stațiile de metrou și la un pop-up showroom branduit Mercedes erau ceilalți oameni. Acolo am și primit o fițuică anti-vaccin cu o droaie de minciuni și citate din preoți. Era la a patra ediție și că ăsta e un semn că merge treaba. Undeva în țara asta, un șef de tipografie a mai făcut niște bani. Aproape de metrou am picat și pe bișniță. Un cetățean între două vârste vântura fluiere prin aer – cinci lei bucata. I-am zis că-i dau zece lei pentru trei și mi le-a dat. „Acum că tot le-am luat vreau să știu: cât face?”, l-am întrebat eu. „Ce să te mint. Un leu. Le iau cu un leu, le vând aici cu cinci”, mi-a zis el cu o oarecare sinceritate de parcă eram prieteni. „Cum să nu meargă treaba? Vuvuzele, fluiere. Păi, dacă nici aici nu merge treaba”, mi-a zis el și-a plecat să termine stocul. Nu mai avea multe și n-am vrut să țin pe loc economia.

Cifrele sunt flexibile, comunicate de Jandarmerie și estimate: să se fi strâns la Universitate vreo trei mii de oameni care au plecat spre Victoriei. În față la Guvern erau alte câteva mii. În momentul de vârf al protestului, undeva la ora 20, erau vreo 15 mii de persoane în Piața Victoriei, împărțiți după cum ziceam mai sus – Șoșoacă și ai ei, fără lumini și ecrane, AUR și ceilalți, cu melodii de hip-hop creștin, habotnicie și îndemnuri la revoluție în partea cealaltă. Aproape de ora 21 treaba s-a cam fâsâit, ceea ce n-ai fi zis dacă erai lângă scenă. Oamenii din spate, de la Antipa și de pe lângă metrou, plecau. Ironia face că de pe scenă se striga: „nu ne mai împărțim în grupuri” – dar oamenii erau deja împărțiți. O altă ironie e că deși de pe scenă se striga că gata, se stă în stradă, se face revoluție, aproape de ora 22:00 oamenii care au mai rămas la protest au plecat spre Cotroceni. Carevasăzică s-a mutat iar revoluția.

Reacția pe Facebook la protestul (protestele?) ăsta era caracterizată de ură. Cel puțin din partea celor care au vrut din prima să se vaccineze, din partea celor care ziceau în martie 2020 „arată că-ți pasă, stai acasă”, din partea celor care au văzut în ieșirea în stradă un focar de Covid. Da, a fost și asta, dar ura nu rezolvă mare lucru, mai ales că nu ajută să vezi câteva nuanțe. 

Trebuie spus de acum, ca să nu mai fie cale de negat: au fost tineri, au fost bătrâni, au fost needucați, au fost și oameni mai răsăriți, au fost pancarte făcute acasă, cu carioca pe-o cutie reutilizată, au fost și bannere profi, ba chiar un cap imens, cu mască pe față, cu seringi înfipte în țeastă și un curcubeu cu QR desenat pe frunte. Peste toate astea a fost însă și-o mare manevră din partea AUR, cu proporția cea mai însemnată, și din partea grupurilor mai mici care au profitat de moment. 

AUR a vrut să arate că are relevanță la nivelul țării, nu doar în București, nu doar în câteva comune și orașe mai sărace sau mai izolate. A făcut o pesedită și a cărat oameni cu autocare. Iar pe scenă s-a asigurat că zice ce contează: România e în stradă, România e în fața Guvernului, oameni din toată România. Au fost și mulți, iată, cu miile, așa că George Simion poate spune c-a făcut cel mai mare protest anti-restricții. Și ține minte: anti-restricții.

Imnul anti-vaccinistului, după cum a fost în audiție în stradă

Au scos la înaintare chiar o și o fetiță, pe nume Maria, care le-a spus oamenilor, cu glasul inocent de copilă, că a venit în piață să lupte împotriva virusului în care nu crede. „Eu cred că acest virus îl putem depăși împreună, chiar dacă nu există. Și asta mă enervează, că ne pun în carantină pentru un virus care nu există. Eu vreau să lupt, să fiu liberă, să nu mai port mască la școală, căci din cauza măștii, am leșinat de trei ori. Deci, împotriva vaccinului eu sunt. Să le dăm în cap la Cîțu, Iohannis și toți. La revedere.” Unul dintre bărbații de pe scenă, peste fundalul sonor al vuvuzelelor, i-a invitați pe participanți să o aplaude. Practic, să-i aplaude pe ei că au folosit o copilă pentru imagine și șantaj emoțional. 

Protestul, cel puțin cel susținut de AUR, a fost unul anti-restricții. Ceea ce ar fi fost o dovadă de spirit civic: dacă statul te îngrădește, ieși în stradă și-i dai una peste bot. Au făcut asta germanii, francezii, grecii, australienii, americanii – au făcut-o majoritatea țărilor care au democrații. Au făcut-o și românii la începutul lui 2021, în mai multe orașe. Doar că de la anti-restricții la anti-vaccin nu-i un pas mare și știi că e făcut de mult. Cu toate astea, dezbaterile devin un pic mai nuanțate când vorbim despre sănătatea publică, bine subliniate de Radu Burnete, trebuie amintite, fie că sunt cetățeni care susțin restricțiile sau nu. 

Scandare Ro-exit la protest, că doar nu se face să nu ceri ce-ai pe suflet

Ca să treci de la anti-vaccin la dictatură medicală și statul care-și omoară oameni nu ai nevoie de prea multă gimnastică logică. Asta a fost, în mare parte, în stradă și pe scenele din fața Guvernului. 

Înainte de protest, în săptămâna în care îl pregătea, George Simion a zis că el stă bine, are anticorpi. Acum că minte sau nu n-are relevanță. Așa a zis omul, are. Apoi a mai spus așa: „Nu sunt antivaccinist! Sunt pentru alegerea fiecăruia de a se vaccina.” Ceea ce se poate spune și despre protest: a vrut să aibă fiecare dreptul la o părere, chiar dacă părerea aia frizează legionarismul. În fine, joc politic executat cât de cât: protestul a ieșit, AUR a arătat că poate mobiliza ceva oameni.

Orice ar fi vrut partidul să facă, o bună parte din plan a fost deturnată. O fi fost un compromis să unească protestul la Victoriei, o fi fost un plan – cumva irelevant acum. Ce-i relevant e ce face România.

La o zi după protest Florin Cîțu, încă premier, se face că nu-i vina lui cu vaccinarea: „Când vom înțelege că trebuie să promovăm mai mult mesajele pro-vaccinare decât anti-vaccinare. Liderii politici să se dezică complet de cei cu campanii anti-vaccinare.” Doar că e chiar vina lui, că nicio țară n-a avut viață lejeră cu anti-vacciniști și cu proteste. Dar și lui, și președintelui Klaus Iohannis, le-a venit la îndemână să mute vina, după cum am arătat pe VICE când am explicat cum Las Fierbinți face mai multă informare și educare decât statul, cel puțin pe anumite subiecte.

Suntem, ca români, în punctul în care oamenii nu se vaccinează suficient cât să mai dispară din restricții. Din contră, restricțiile tot vin și tot mai aspre. În weekend, ele au fost folosite ca pivot pentru a mobiliza oameni la un protest anti-restricții transformat în anti orice altceva. Subiectele astea nu sunt separate între ele, ci sunt unite fix prin incapacitatea statului de-a comunica. Când o parte din oamenii de la protest strigau că sunt români omorâți în spitale aveau cel puțin un argument de partea lor: incendiul de la Constanța. Sau să fie incendiul din Piatra Neamț, de la „Matei Balș”, a unității mobile de la „Victor Babeș” sau oricare dintre cele 12 incendii din spitale petrecute în ultimul an?

Protestul din 2 octombrie a fost pentru o mulțime de oameni o schemă: unii și-au testat tracțiunea la public, alții mesajele panicarde și conspiraționiste, câțiva au verificat și dacă noul jingle „plandemic” prinde la popor. Ce să mai, au fost și oameni care au vrut să vadă dacă nu cumva se pricep la pancarte. Sunt însă două probleme imense pe care le-am văzut în stradă, dar mai ales pe scenă: cât de aproape sunt unii români de-o emoție similară celei care a dus la legionarism, cu toate urmările implicite, și ruperea de Uniunea Europeană (unii o scandau Roexit). Extrema dreaptă locală, reprezentată de Noua Dreaptă, era în piață. Un astfel de sentiment anti-lucruri are nevoie doar de emoție și de-o țintă.

În prezent, sunt oameni care detestă sincer restricțiile și, la pachet cu ele, orice discuție despre vaccin sau act medical. Fără cuvinte care să ocolească problema, situația arată așa: controlul pandemiei în România e un eșec și acest eșec e al statului, reprezentat de președinte și oricine conduce sau va conduce Guvernul. Știau cauza încă din 2020: există un puternic sentiment anti-vaccinist în România și-o neîncredere imensă în autorități (mai sus exemplele sunt elocvente). Acum se dau mirați de efecte și mută vina pe cetățean sau grupuri de cetățeni care, conform discursului politicienilor care sunt la conducere acum, ar fi mai puternice decât statul.

Te las în continuare cu aceste fotografii deosebite trase de Alejandro Ilukewitsch cu protestul pe la amiază.