schimbari climatice pakistan, canicula care te ucide, incalzirea globala efecte extreme in pakistan
Un copil dintr-o comunitate de cultivatori de orez din Jacobabad, Pakistan, păzește bivolii de apă ai familiei sale, care se răcoresc pe o caniculă insuportabilă
Știri

Viața în cel mai fierbinte oraș din lume în care oamenii mor instant de la căldură

Jacobabad, un oraș de trei sute de mii de locuitori, e locul cel mai mult afectat de încălzirea globală din toată lumea. Oamenii de știință spun că nu se va mai putea trăi acolo în câteva decenii.

JACOBABAD, Pakistan – Vânzătorii de apă sunt înfierbântați, însetați și epuizați. E nouă dimineața și soarele e deja neiertător. Vânzătorii de apă se aliniază în șiruri lungi ca să își umple bidoanele de câte douăzeci de litri la o pompă care trage apă de sub pământ și o filtrează. Unii sunt tineri, alții bătrâni, alții sunt niște copii. Se pun la coadă în fiecare zi la una dintre cele 12 stații private de apă din acest oraș din sudul Pakistanului și cumpără apă pe care le-o vând localnicilor. Își transportă bidoanele cu motociclete sau căruțe trase de măgari ca să îndeplinească nevoile de bază ale locuitorilor din cel mai fierbinte oraș de pe planetă.

Publicitate

Jacobabad, un oraș de trei sute de mii de locuitori, e locul cel mai afectat de încălzirea globală din toată lumea. E unul dintre cele două orașe de pe Pământ unde s-au depășit pragurile de căldură și umiditate suportabile pentru corpul uman. Dar e clar cel mai vulnerabil în fața încălzirii globale. Valurile de caniculă sunt unele dintre obstacolele zilnice cu care se confruntă locuitorii săraci ai orașului, pe lângă criza de apă și căderile de curent care durează câte 12-18 ore. Majoritatea economisesc ca să poată cumpăra un singur panou solar care să alimenteze un ventilator și să le răcorească casele. Dar legislatorii orașului nu sunt pregătiți pentru ce se întâmplă și nici nu au vreo strategie.

Stația privată de apă pe care a vizitat-o VICE World News e condusă de un om de afaceri care urmărește din umbră chinurile vânzătorilor de apă. Nu a vrut să-și dea numele, din cauză că afacerea lui operează într-o zonă legislativă neclară. Administrația orașului închide ochii și îi lasă pe proprietarii de stații de apă și pe vânzătorii de apă să-și facă treaba, pentru că aceștia îndeplinesc o nevoie de bază a orașului, chiar dacă exploatează o criză majoră de apă. Pakistan e pe locul trei în topul țărilor care au probleme cu apa

Proprietarul stației a zis că el doarme cu aer condiționat, iar familia lui locuiește undeva la patru sute de kilometri depărtare. „E prea cald să stea aici”, a zis el și a adăugat că apa oferită de administrația orașului nu e potabilă, motiv pentru care locuitorii cumpără apă de la el. A zis că face un profit de două mii de dolari pe lună. În zilele bune, vânzătorii de apă care cumpără apa de la el și o vând localnicilor fac suficient profit cât să se mențină deasupra limitei de sărăcie din Pakistan.

Publicitate
schimbari climatice pakistan, canicula care te ucide, incalzirea globala efecte extreme in pakistan

Un vânzător de apă din Jacobabad, Pakistan, bea direct dintr-o țeavă atașată la stația de apă înainte să-și umple bidoanele pe care le va vinde cu zece cenți fiecare. Îi plătește proprietarului stației un dolar ca să aibă acces nelimitat la apă o zi întreagă.

Lucrez în industria asta pentru că nu am de ales, a zis un vânzător de apă în vârstă de 18 ani, care a preferat să nu ne dea numele. „Am școală, dar nu există joburi pentru mine aici.” A zis că de multe ori vinde bidoane de apă cu cinci cenți, la jumătate de preț față de ceilalți vânzători, pentru că are clienți foarte săraci, ca și el. O treime din populația Jacobabad trăiește în sărăcie.

Jacobabad pare blocat în trecut în mai multe feluri, dar privatizarea utilităților de bază precum apa și curentul ne oferă ocazia să ne imaginăm un viitor sumbru în care criza climatică va afecta tot mai multe țări de pe planetă.

Orașul e afectat, în prezent, de un val de caniculă record, de 11 săptămâni, cu temperaturi medii de 47 de grade Celsius. În martie, au fost și temperaturi de 51 de grade.

„Valul de căldură e silențios. Transpiri, dar se evaporă și nu simți. Ți se scurge apa din corp fără să-ți dai seama. Nu simți căldura. Dar deodată leșini”, a declarat pentru VICE World News Iftikar Ahmed, care e observator al departamentului meteorologic din Jacobabad. „N-a fost demult atât de cald. Acum sunt 48 de grade, dar se simt ca 50. Și o să rămână așa până în septembrie.” 

schimbari climatice pakistan, canicula care te ucide, incalzirea globala efecte extreme in pakistan

Iftikar Ahmed, observatorul meteorologic al orașului, pozează lângă un vechi barometru, într-un birou. În fiecare zi, se plimbă prin oraș și notează temperaturile.

Nimeni nu știe mai multe despre vremea din Jacobabad decât Ahmed. El înregistrează temperatura orașului în fiecare zi, de peste zece ani. Biroul lui Ahmed are un barometru britanic vechi de o sută de ani, o relicvă a trecutului orașului. Timp de secole, indigenii din această parte aridă a Pakistanului se retrăgeau din zonă pe timpul verilor și se întorceau înapoi iarna. Din punct de vedere geografic, Jacobabad e chiar lângă Tropicul Cancerului și, vara, soarele îți bate chiar deasupra capului. Dar, acum 175 de ani, pe când zona era sub controlul Imperiului Britanic, un administrator pe nume Brigadier General John Jacob a construit un canal. În jurul sursei de apă s-a înfiripat o comunitate de cultivatori de orez, iar orașul rezultat a fost denumit după respectivul general: Jacobabad înseamnă Așezarea lui Jacob.

Publicitate

Orașul n-ar fi atras atenția planetei dacă n-ar fi existat cercetarea revoluționară din 2020 efectuată de Tom Matthews, un expert climatic care predă la King's College în Londra. Acesta a observat că orașele Jacobabad, din Pakistan, și Ras al Khaimah au avut de câteva ori temperatura bulbului umed, de 35 de grade (condițiile de „bulb umed” îi fac pe oamenii sănătoși să se supraîncălzească și să moară, din cauza căldurii și a umidității). Asta cu câteva decenii înainte ca oamenii de știință să estimeze că planeta va depăși acest prag de 35 de grade, care e letal dacă ești expus la el mai mult de câteva ore. Corpul uman nu poate transpira sau bea apă suficient de repede cât să-și revină de la astfel de condiții meteo.

„Jacobabad și împrejurimile lui sunt zona principală asupra căreia se simte impactul încălzirii globale. Căldură extremă, lipsa apei, o populație vulnerabilă – e fix în prima linie pe frontul schimbărilor climatice”, a zis Matthews.

Dar Matthews a mai avertizat că pragul de 35 de grade e doar un reper și „impactul combinației de căldură și umiditate extremă se simte înainte de depășirea acestui prag”, ne-a zis el într-o conversație telefonică, de acasă de la el, din Londra.

Matthews a zis că oamenii nu pot rezista la căldura umedă din Jacobabad fără aer condiționat. Dar locuitorii orașului nu pot folosi aerul fără curent electric, care e altă problemă a orașului. Locuitorii orașului se mai adăpostesc de căldură sunt refugiile subterane răcoroase. Dar după un val de caniculă urmează, de obicei, ploi torențiale care inundă unele refugii.

Publicitate

Nu există soluții simple pentru viitoarele valuri de căldură umedă din Jacobabad, dar, conform predicțiilor experților, acestea sunt iminente. „Dacă până la sfârșitul secolului, temperatura globală medie va crește cu patru grade, unele zone din Asia de Sud, regiunea Golfului Persic și nordul Chinei vor depăși acest prag de 35 de grade”, a avertizat Matthews.

Condițiile meteo extreme nu sunt ceva nou în Pakistan. Dar frecvența cu care acestea revin e fără precedent.

„Diferența de temperatură dintre zi și noapte e tot mai mică în Pakistan, ceea ce e îngrijorător”, a zis Sardar Sarfaraz, un meteorolog din Pakistan. „În al doilea rând, ploaia vine tot mai haotic. Uneori e ploaie torențială și vin inundații, alteori e secetă extremă. Anul acesta, a fost secetă din februarie până în mai, patru luni consecutiv. Au fost cele mai secetoase luni din istoria Pakistanului.”   

schimbari climatice pakistan, canicula care te ucide, incalzirea globala efecte extreme in pakistan

Turnul Victoria din Jacobabad a asistat la trecutul colonialist al orașului. A fost construit de generalul John Jacob ca un tribut pentru Regina Victoria, la scurt timp după ce a transformat satul Khangarh într-un oraș controlat de Coroana Britanică în 1847.

Seceta de anul acesta a fost nocivă pentru recolte, dar mai puțin letală pentru oameni. În 2015, un val de căldură umedă a ucis două mii de persoane din provicia sudică a Pakistanului, Sindh, de care ține și Jacobabad. În 2017, experții climatici de la MIT au construit simulări bazate pe tiparele meteorologice și emisiile de gaze cu efect de seră, care au prezis valuri caniculare ucigătoare în regiunile agricole populate din Asia de Sud până la sfârșitul secolului 21. Jacobabad nu e menționat cu numele în raportul lor, dar orașul e colorat cu roșu pe hărțile lor.

Publicitate

Brutalitatea crizei climatice te lovește în față în Jacobabad. Verile periculoase coincid cu sezonul recoltei și cel al căderilor de curent. Dar, pentru mulți locuitori, mutarea nu e o opțiune.

Khair Bibi, cultivatoare de orez, trăiește într-o casă din chirpici care pare veche de secole, dar are un panou solar care îi alimentează un ventilator. „Totul e mai greu pentru că suntem săraci”, a zis ea, în timp ce își legăna bebelușul de șase luni.

Familia lui Khair Bibi știe că, în timp, sistemul de canale din Jacobabad care le irigă câmpurile de orez și le adapă bivolii a poluat sursa de apă potabilă subterană, așa că e nevoită să cumpere apă filtrată de la vânzătorii de apă.

Acesta e unul dintre numeroasele riscuri pe care le are orașul asupra sănătății cetățenilor lui.

schimbari climatice pakistan, canicula care te ucide, incalzirea globala efecte extreme in pakistan

Khair Bibi, o cultivatoare de orez din Jacobabad, nu are lapte pentru copilul ei. De aceea, familia ei economisește ca să cumpere lapte praf pentru bebeluș.

„Cu cât e mai cald și mai umed, cu atât corpurile noastre transpiră și devin mai vulnerabile. Dacă nu e umiditate, nu realizăm că transpirăm excesiv și începem să ne simțim rău”, a declarat pentru VICE World News un muncitor în vârstă de 25 de ani pe nume Ghulam Sarwar, care luase o pauză de la căratul unui sac de o sută de kilograme de orez împreună cu un alt muncitor din fabrică. „Nu avem umbră, muncim în soare. Sacul ăsta are o sută de kile, ăla are șaizeci.”

Copiii care trăiesc lângă ferma de orez a lui Khair Bibi se pot juca afară doar foarte devreme dimineața, înainte să înceapă căldurile extreme. Se joacă în noroi, în timp ce bivolii se răcoresc în apă. În spatele lor tronează un turn de electricitate. Orașul e conectat la rețeaua de curent din Pakistan, dar, la fel ca toate orașele sărace din țară, are des pene de curent.

Publicitate
schimbari climatice pakistan, canicula care te ucide, incalzirea globala efecte extreme in pakistan

Copiii fermierilor se joacă la marginea heleșteului. Pot face asta până la ora 10, când părinții lor îi cheamă în casă, din cauza căldurii.

Căderile de curent au și ele un impact asupra orașului. Mulți locuitori se plâng că nu-și pot încărca telefoanele sau folosi aparate electrice. Și mie mi s-a supraîncălzit de câteva ori telefonul cât am stat aici să scriu reportajul. Piețele din Jacobabad sunt pline de blocuri de gheață de la fabricile de gheață, panouri solare și ventilatoare – dar toate sunt scumpe pentru locuitorii săraci.

Nawab Khan, un vânzător de panouri solare de la piață, are lângă el o pancartă pe care scrie: „Pari foarte drăguț, dar să știi că nu e drăguț să îmi ceri lucruri împrumut”. A zis că prețul panourilor solare s-a triplat de când a început să le vândă, cu opt ani în urmă, și mulți oameni îl roagă să accepte plata în rate. Dar deja e greu să gestioneze situația.

schimbari climatice pakistan, canicula care te ucide, incalzirea globala efecte extreme in pakistan

Nawab Khan, un vânzător de panouri solare din Jacobabad, înconjurat de baterii chinezești. Familia lui nu trăiește în Jacobabad, iar el și frații lui lucrează la magazin în ture de câte două luni, ca niciunul dintre ei să nu fie obligat să stea prea mult în căldura orașului.

Apoi mai e și impactul asupra uzinelor de apă. Guvernul american a cheltuit două milioane de dolari ca să repare uzina municipală de apă din Jacobabad, dar localnicii se plâng că nu au apă, iar autoritățile dau vina pe penele de curent. „Cererea actuală de apă a populației e de treizeci de milioane de litri de apă pe zi. Dar reușim să le furnizăm maximum jumătate din această cantitate, din cauza întreruperilor de curent”, a zis Sagar Pahuja, ofițer de apă și igienă a orașului. A adăugat că, dacă ar folosi generatoare de curent pe bază de combustibil, i-ar costa trei mii de dolari pe zi și nu-și permit asta.

Publicitate

Așa cum susține proprietarul stației private de apă, mai mulți localnici ne-au zis că apa de la uzina orașului nu e potabilă. Un raport USAID de anul trecut confirmă plângerile legate de apă. Dar Pahuja spune că problema e sistemul ruginit de țevi.

În prezent, în Jacobabad, există un alt proiect USAID, care face parte dintr-un program de patruzeci de milioane de dolari din Sindh, cea mai mare investiție americană în sectorul de sănătate al Pakistanului, dar, din cauza sărăciei extreme din oraș, abia i se simte efectul. Banii de la americani au fost cheltuiți pe un spital imens care nu are secție de Urgențe, adică fix ce are nevoie acest oraș în care oamenii cad pe jos ca muștele din cauza căldurii.

schimbari climatice pakistan, canicula care te ucide, incalzirea globala efecte extreme in pakistan

Am vizitat secția de Urgențe a unui spital public. Avea aer condiționat și o echipă de doctori și asistente, dar numai patru paturi.

USAID nu ne-a răspuns la e-mail-uri. Site-ul lor spune că banii de la americani au avut scopul să îmbunătățească viața cetățenilor din Jacobabad, dar orașul găzduiește o bază militară americană cu drone și avioane. Jacobabad are o istorie de douăzeci de ani cu ofițerii din Marina americană, deși armata pakistaneză neagă acest lucru.

În ciuda tuturor obstacolelor de aici, populația Jacobabadului e în creștere. Școlile și liceele publice au fost mereu o atracție a orașului. În ciuda sărăciei, oamenii de aici sunt pasionați de educație.

„Avem multe recolte aici. Eu studiez insectele care pot supraviețui în condiții de căldură extremă și pe cele care atacă recoltele de orez. Vreau să ajut fermierii să salveze recoltele. Sper să descopăr o specie nouă în regiunea mea”, a zis Natasha Solang, o entomologă care predă zoologia la unul dintre cele mai vechi licee din oraș și singurul liceu pentru femeile din zonă. „Avem peste 1 500 de elevi. Dacă avem pană de curent, se face foarte cald. Nu avem panouri solare sau alte surse de curent. Studenții își dau examenele pe o căldură extremă uneori.”

Publicitate
schimbari climatice pakistan, canicula care te ucide, incalzirea globala efecte extreme in pakistan

Ghulam Sarwar, un muncitor de la fabrică, ajută un alt coleg să își pună pe cap sacul cu orez. Se consideră norocos că muncește la răcoare.

Jacobabad e un oraș sărac, neglijat și secetos, dar comunitatea de aici e puternică. Pe străzi sunt voluntari care le oferă oamenilor apă și umbră, iar în fabrici muncitorii se ajută între ei. „Dacă unul dintre noi e epuizat de la căldură și leșină, îl ducem la doctor. Dacă nu plătește patronul pentru tratament, punem toți bani pentru el”, a zis Sarwar.

În piețele din Jacobabad, poți cumpăra un bloc de gheață cu cincizeci de cenți sau o sută de rupii. Sucurile de fructe cu electroliți se vând cu 15 cenți sau treizeci de rupii.

schimbari climatice pakistan, canicula care te ucide, incalzirea globala efecte extreme in pakistan

Prețurile sucurilor proaspete din piețele din Jacobabad sunt de trei ori mai mici decât în orașele mai mari din Pakistan.

Dar eforturile comunității nu vor fi suficiente în viitor, dacă nu se implică și guvernul. Iar guvernul nu are nicio strategie.

Sherry Rehman, ministrul pakistanez al schimbărilor climatice, a zis că nu poate interveni în provincii pentru că nu are jurisdicție asupra lor.

Iar localnicii de aici se confruntă cu prea multe obstacole în prezent ca să se mai îngrijoreze cu privire la viitor.

„Guvernul nu ne susține, dar noi ne susținem între noi. Iar Dumnezeu îi protejează pe săraci”, a zis Sarwar.