Educatie

Școala românească rămâne fără coronițe pentru adulții bosumflați că lumea se schimbă fără ei

După ce stocul de coronițe necesar anului școlar a fost epuizat, o parte generoasă din adulți s-a întrebat dacă încoronițarea publică e chiar ceva util. Adulți fiind au pierdut din vedere esențialul.
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO
scoala romaneasca coronite premiere scandal facebook
Ce vară perfectă ar fi fost aceea în care adulții naivi n-ar fi încercat să arate că pe vremea lor era mai bine. Fotografie de Bauer Sándor / Fortepan

Gigantica, dacă nu chiar marea, dezbatere pe coronițe face victime chiar în timp ce citești aceste rânduri. Sunt adulți care smulg coronițe de pe capete de elevi și plâng cu ele în pumni că n-au avut așa ceva când erau mici. Alți adulți susțin că nu e în regulă să nu premiezi, cum nu e în regulă nici să-i premiezi pe toți. Conform acestora, trebuie trasă o linie, că altfel ajungem conduși de niște cetățeni care se încalță cu fesul.

Publicitate

Acestora din urmă le scapă evidența: asta deja s-a întâmplat, de aici înainte nu poate fi decât mai rău sau mai bine.

Marele Juriu încă deliberează în procesul Coronițe v. Loaze, că ce să și faci când e cald afară, se încinge spiritul și nu poți decât să faci scandal pe Facebook pe un subiect care nu are nicio rezolvare concretă. Dar chiar în aceste momente, posibil și după ele, inspectori, directori și miniștri de – pardon de expresie – educație respiră ușurați: s-a luat lumea la ceartă și ei nu trebuie să mai mimeze că reformează.

Profesoara care a supărat o ceată de părinți care deja au dat bani pe coronițe

Scandalul de acum a pornit de la o profesoară din Bacău. Ana-Nela Popoveniuc de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” a spus că vrea să oprească premierea publică a elevilor. Și-a făcut-o, cum altfel? printr-o petiție. Merită ironizat demersul fie și doar pentru mediu. O scrisoare deschisă i-ar fi fost mai utilă decât această jonglerie a petiției de care nu-i pasă nimănui. Însă nu ăsta e subiectul. 

Important e ce a trecut profesoara în petiție și trebuie scos în evidență, pentru că mi-e tot mai clar că ceilalți adulți au fost prea loaze ca s-o citească. „Susțin eliminarea premierii publice ca un drept la intimitate al copilului. [...] Școala nu reprezintă un concurs, ci dreptul firesc al copilului la educație.”

Publicitate

Ea a spus, totodată, că petiția a fost creată ca „urmare a efectelor pe care am observat că le are asupra elevilor premierea în cadru festiv a celor cu rezultate bune, făcându-le publice mediile, scoțându-i în evidență și separâdu-i în acest fel de colegii lor, dar și suferința celor cu rezultate mai puțin bune, care sunt puși în antiteză, în mod fățiș, cu cei premiați.”

Sunt, sincer să fiu, cuvinte imense și destul de goale de însemnătate. Demersul e însă mai util decât împachetarea.

Ce e amuzant e că nu Ana-Nela Popoveniuc e prima care cere așa ceva. Înaintea ei a fost și profesorul de filosofie Ciprian Mihali de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj. În 2020, el argumenta că ar fi utilă eliminarea festivității de premiere de la sfârșit de an școlar. Și el, într-un acces de empatie, a zis: „Dați premii la sfârșit de an tuturor copiilor din clasă, pentru că fiecare a făcut cel puțin un lucru bun în acel an pentru care merită lăudat.” El n-a avut însă o petiție, ci doar un articol pe idee. Oricum, e posibil ca scopul amândurora să fie atins într-o zi.

Premiile sunt date pentru rezultate, nu pentru prezență

Tabăra care-i anti-coronițe pierde din vedere un lucru: premiile de tipul ăsta – coronițe, diplome, o carte etc. – n-au valoare decât pentru că toți ceilalți au căzut de acord că au valoare. Sigur, ele implică un cost de facere, dar nu te poți duce, ca elev de gimnaziu, să-ți iei un pachet de țigări cu o diplomă. 

În convenția asta, nu poți premia pe toată lumea. Dai unora din diverse motive – pile, șpagă, meditațiile cu profesorii care contează, capacități chiar top la memorat cărți etc. – și ceilalți nu se aleg cu nimic. Sigur, poate fi schimbat cadrul și atunci e ca un cadou și mai lipsit de valoare pe care îl primești doar pentru că ai reușit să nu rămâi repetent. 

Publicitate

Ana-Nela Popoveniuc a cerut să fie eliminată premierea publică. N-o să se întâmple asta datorită petiției ei, dar se va întâmpla cândva și datorită ei. Deocamdată, este încă un motiv să existe dezbatere în societate dacă-i o idee bună sau proastă. M-arunc și-o să zic: e o idee bună că prea e o orchestrație sinistră despre cine-i mai bun la colectat note.

Aici pică prost pe subiect adulții care se fac că-s turiști în viața reală, în rest trăiesc doar pe internet. Teza lor e că premierea de tipul ăsta e necesară ca să vadă ăia proști din clasă, din școală – loazele – ce frumos e să fii premiant. În aparență, premianții s-ar fi remarcat prin capacitatea lor de-a învăța și asta i-ar face mai pregătiți de viață. Totodată, ceilalți s-ar uita cu invidie și chiar cu o oarecare scânteie de motivație internă ca la anul să fie și ei premianți. 

Uite pentru teza asta îi desconsider pe adulții care gândesc așa, că-s prea multe variabile care intră într-o coroniță, nu doar niște note.

Școala românească nu-i leagănul meritocrației și am zis „românească” doar pentru că e vorba de România. Altfel, nicio școală, de orice natură ar fi ea, nu-și premiază valorile, ci premiază acei oameni care au reușit să se conformeze structurilor presupus educaționale. Aici sunt următoarele variabile: elevii pe care profesorii îi simpatizează, cei care au suficienți bani de meditații, manuale și un mediu onorabil acasă, inclusiv să nu sufere de foame, cei ai căror părinți sar cu bani când e câte ceva de rezolvat prin școală. Și astea-s doar câteva. 

Publicitate

E o naivitate simpatică în fiecare adult care crede că dacă ai luat premiul întâi în toți cei 12 ani de educație formală chiar o să ajungi capabil, de succes, integru și alte cuvinte de-astea care sună bine în anunțuri de angajat pe salarii de mizerie. Acești adulți, dac-ar fi niște elevi în școala realității, ar fi mereu picați pe toamnă.

Școala românească are o gălăgie de probleme. În toată schema asta eliminarea premierii publice chiar n-ar face nicio diferență, nici în bine, nici în rău. Așa că să fie eliminată, deoarece e făcută pentru doar două categorii de public: profesori și părinți. Pentru cei dintâi când sunt diriginți, pentru cei din urmă că trebuie să-și împlinească neputințele prin copii.

Premierea menționată într-un ordin de care nu-i pasă nimănui

În ordinul 4925 din 8 septembrie 2005 – articolul 115 – sunt menționate niște recompense care ar putea fi oferite elevilor pentru că învață bine.

  • evidențiere în fața colegilor clasei;
  • evidențiere, de către director, în fața colegilor de școală sau a consiliului profesoral;
  • comunicare verbală sau scrisă adresată părinților, cu menționarea faptelor deosebite pentru care elevul este evidențiat;
  • burse de merit, de studiu sau alte recompense materiale acordate de stat, de agenți economici sau de sponsori;
  • premii, diplome, medalii;
  • recomandare pentru trimiterea, cu prioritate, în excursii sau în tabere de profil din țară și din străinătate;
  • premiul de onoare al unității de învățământ.

Publicitate

La articolul 116 sunt apoi menționate alte mecanisme prin care elevul să fie „dresat” ca o dronă ascultătoare. Așa se face că acordarea premiilor se face la propunerea: dirigintelui, consiliului clasei, a directorului școlii. Premiile pot fi acordate elevilor care au obținut medii mari, performanțe la concursuri – a zis cineva olimpiade? –, festivaluri și alte activități sau s-au remarcat prin fapte de înaltă ținută morală și civică.

Așa se face că toată discuția despre premiere și coronițe se rezumă într-un situație foarte simplă: nu cât de bine înveți, ci cât de conformist poți fi. Nu există premianți dintre rebeli. Sigur, ajută și să înveți, dar o medie de 10 e foarte ușor de stricat printr-o notă proastă la purtare.

Școala românească e astfel o horă imensă în care nimeni nu știe dansul, dar se uită în stânga și-n dreapta și se calibrează.

Suferința e cu adevărat la elevii care sunt forțați să se calibreze jocului din cauza părinților abuzatori. Ai văzut vreodată ce urme lasă un furtun de la mașina de spălat când iei mai puțin de 10? Probabil că nu, dar sunt elevi care au văzut așa ceva la colegii lor – sau au trăit asta. Acolo nu mai e „poftă” de învățare, ci teamă. În spatele fiecărui olimpic cu adevărat înzestrat stau alți zece pe care bătaia și abuzurile emoționale brutale i-au împins spre succes care nu are valoare decât în cadrul rigid al școlii. Cum ziceam, niciun elev de gimnaziu sau liceu nu-și cumpără țigări sau alcool cu note bune. 

Publicitate

Într-un cu totul alt context, în 2020, am vorbit cu Bogdan Florian, lector universitar la Facultatea de Științe Politice – SNSPA și coautor al studiului „Educația în timpul pandemiei”, despre cele mai mari probleme ale școlii din România. Subtitlul raportului era excepțional: „Răspunsuri la criza nesfârșită a sistemului educațional românesc”.

L-am întrebat atunci și de ce există evaluările care și duc, iată, la coronițe, premii și loaze. Bogdan Florian mi-a explicat că evaluarea este doar o parte a unui proces educațional. „Există o întrebare foarte importantă la care trebuie să putem răspunde: de ce evaluăm? Dacă nu știm răspunsul, sfârșim în situația actuală din România, în care evaluăm doar ca s-o facem.”

Uite că suntem la mijlocul lui 2022 în care adulți pe care-i crezi experți în domeniile lor de activitate – comunicare, media și alte arii în care mai au cât de cât contact cu societatea – încă mai cred naivitatea cu școala care premiază pe merit. Și, dintr-o dată, ei descoperă dușmanul într-o profesoară care a dat dovadă de o oarecare empatie față de elevi și s-a gândit să nu-i mai vadă plânși și poate temători că ei nu-s lăudați la careu.

Așa că nu pot încheia decât într-o notă pe care și acești adulți naivi ar înțelege-o: capu’ sus, prințesă, că-ți cade coroana.