Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
mancare

Cum să mănânci ca un boss în corporație

Cum să mănânci ca să fii cât mai eficient la birou.

de Male Chef
24 Februarie 2014, 4:00pm

În bucătăria lui Male Chef, caut mereu noi moduri de a manipula mâncarea, de a mă juca cu ea și până la urmă, de a o ingera. După ce am ținut o vreme un blog de mâncare, eu și restul echipei mele de bucătari am fost invitația la VICE și ni s-a dat ocazia să explorăm și mai departe treapta cea mai de jos a culturii mâncării.

M-a interesat în primul rând ideea de a găsi cele mai rapide și ușoare moduri de a ne schimba obiceiurile alimentare astfel încât să ne putem eficientiza viața la maximum. Cu acest scop în minte, m-am îndreptat spre cel mai eficient mediu pe care îl cunosc: biroul de corporație.


Fotografii de Male Chef

„Hacking-ul alimentar" se aseamănă mult cu hackingul computerelor pe care îl vedem în filme hollywoodiene precum The Matrix, doar că în loc să-ți pui degetele pe o tastaturp, le folosești pentru a-ți îndesa mâncare în gură. Pentru această ediție inaugurală, am petrecut prânzul într-un birou într-unul dintre cei mai înalți zgârie-nori din New York City.

Prima regulă a hacking-ului cu mâncare: nu mai fii atât de încuiat și heteronormativ – n-ai neapărat nevoie de bucătărie ca să gătești. La muncă poți începe hackingul imediat ce intri în holul clădirii. Poți crea un mic dejun excelent de cum intri în lift. Cu ajutorul unei căni cu cafea fierbinte, un ou plictisitor și crud devine o delicatesă fiartă.


Ia-ți o cană de cafea fierbinte de la magazinul de la colț și bagă un ou în ea ca să-l fierbi pentru micul dejun.

Niciun hacker nu și-a pus vreodată familia pe primul loc. Înainte să pleci din casă dimineața, fură foenul fiicei tale ca să-ți încălzești mâncarea fără să trebuiască să te miști de la birou.


Fură-i foenul fiicei tale fără remușcări.

E o adevărată provocare să găsești soluții ușoare și ieftine pentru gătit în orice mediu, așa că fii inventiv. Toaleta unuia poate fi comoara altuia.

De ce să ieși să mănânci undeva la prânz când poți să-ți trimiți prânzul prin poștă? Nici nu e nevoie să lași bacșiș.

Când comanzi accesorii pentru birou, poți strecura pe listă și câteva „răcoritoare". N-o să le simtă nimeni prezența. Genul acesta de comportament subversiv și egoist e elementul cheie când faci hacking alimentar.


Sfat util: cumpără en gros, nu la sticlă. E mai ieftin.

Poți să-ți faci un fel de shaorma cu resturile pe care le găsești prin frigiderul comun. Pentru texturi deosebite, poți trece lipia sau brânza prin tocătorul de hârtie.

În orice pauză de masă e bine să-ți faci timp pentru o pauză artistică, în care să faci ceva creativ cu timpul tău. Dacă îți faci poză cu aparatul pe self-timer și o pui pe internet, se cheamă operă de artă.

E foarte important să-ți ascunzi mâncarea în locuri cheie ca să poți lua gustări pe tot parcursul zilei. Organizarea e esențială.

Nu te limita doar la a lua prânzul. Cu cât sunt mai eficiente obiceiurile tale alimentare corporatiste, cu atât vei putea munci mai mult. De ce să pierzi vremea ca să mergi acasă să iei cina cu familia? Poți mânca la birou. Ca să nu te simți singur, printează-ți un portret cu soția.

La fel ca și în închisoare, e aproape imposibil să mănânci între mese la birou. De ce să te limitezi la mijloacele tradiționale de a lua masa când ai mintea vicleană a unei ființe umane adulte? Hackingul alimentar dă bine în orice CV. Poate te alegi și cu o promovare.

Mulțumiri lui Misha Spivack, Hunter Steinman, John Wilson, Brad B. și Elena Tarchi.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Tagged:
Foto
Vice Blog
male chef
tampenii
birou
alimente
corporatie