FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

În România, 1 Aprilie e aproape zilnic, mai ales de alegeri

Săptămâna trecută s-a închis la Biroul Electoral Central (BEC) lista candidaților la europarlamentare. A fost înghesuială mare.

Ilustrație: Vasile

Începe filmul cu europarlamentarele, deci să nu credeți nimic din ce se aude în discursul politicienilor în următoarele luni. Asta în cazul în care credeați ceva din ce ziceau până acum.

În ultimii doi ani am lucrat la Bruxelles în domeniul afacerilor europene și am fost la câteva dezbateri cu miniștrii, cu candidați la europarlamentare. Promisiuni, reforme, proiecte! Facem, dregem, ne dorim, implementăm, acum e în dezbatere etc. Toate le-am auzit! Sper ca minimum 10% din  promisiuni să se realizeze. Macar atât!

Publicitate

Săptămâna trecută s-a închis la Biroul Electoral Central (BEC) lista candidaților la europarlamentare. A fost înghesuială mare și de ce n-ar fi? Ai un venit de aproximativ zece mii de euro net pe an, pentru următorii cinci. Te plimbi între Bruxelles și Strasbourg toată ziua, iar din când în când mai vii acasă.

Dacă alesul știe ce face și de ce se află acolo, e ok. Dar eu am întâlnit oameni slabi acolo de-a lungul timpului, unii dintre ei bătuți în cap, alții fără domenii de expertiză, alții nici măcar cu o iotă de engleză la ei. Iar unii dintre candidații români prezenți sunt la fel de „ghips”. De exemplu, o tipă de la un anumit partid care candidează la europarlamentare îmi citea articolele din trecut în discursul ei, în cadrul unei dezbateri! Hmmm, oare eu de ce n-aș candida?! Eh, să va explic de ce m-aș băga și eu să candidez și de ce nu pot!

Norocoșii și ghinioniștii

Pe 25 mai sunt alegerile europarlamentare. Colericul Vadim, „iubitorul de unguri” Funar, tânăra speranța Mihail Neamțu, un Claudiu Crăciun mai mic în Erwin Albu,  plus alți câțiva independenți au fost refuzați de BEC pe diverse motive. Pe lângă ei, nici Partidul Verde, Partidul Ecologist Român, Partidului Dreptății Sociale, Alternativă Socialistă și Alianță Națională a Agricultorilor. De unele nici n-am auzit!

În rest, continuăm cu ăia pe care-i știm și cu care ne-am procopsit pe cap în ultimii 25 de ani: psdiști, pnliști, pepedediști, țărăniști, pdliști, pmpiști și ungureni (la Forță Civică mă refer - interviul ăluia despre cutremurul cosmogonic îmi stârnește și acum zâmbete).

Publicitate

Pe lângă listele partidelor au ajuns și nouă independenți: Corina Ungureanu - gimnasta care a apărut în Playboy, Constantin Titian Filip  - un controversat doctor, Pericle Capsali  - un candidat al bisericii, tată a nouă copii (BOR l-a ajutat probabil să strângă semnăturile), Peter Costea - un avocat din Houston, președinte al Alianței Familiilor din România și Paul Purea - un doctor din partidul OTV-ist, care s-a gândit că are mai multe șanse ca independent.

Care-i treaba cu înghesuiala asta la europarlamentare?

Un europarlamentar câștigă timp de cinci ani 7 956,87 euro pe lună, adică 6 200,72 euro venit net. Pe lângă are și indemnizația zilnică pentru prezență la reuniunile oficiale din Parlamentul European, 304 euro pe zi (pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, masă etc). În condiţiile în care lucrează cam trei zile pe săptămână, asta înseamnă grosso modo o sumă suplimentară în jur de 2 500 euro lunar. Asta ne aduce la un venit net de aproximativ de opt mii de euro pe lună. Plus trei sute de euro pe zi diurna pentru diferitele misiuni pe care PE le face în lume, plus deplasările pe transport care ajung la 4 243 euro pe an de persoană, plus cheltuieli generale lunare (telefon, chirie, echipament electronic) 4 299 euro, plus bugetul lunar de peste 20 000 de euro din care își plăteste angajații (de unde europarlamentarul mai ciupește și el).

Și toate astea pentru un program de lucru de câteva zile, două săptămâni la Bruxelles, una la Strasbourg și una în circumscripția de acasă. Dar sincer, eu n-am prins deloc în ultimii ani un europarlamentar la biroul lui din țară. Mai mult, prin 2009 când colaborăm cu unul dintre ei, i-am zis că ar trebui să se implice mai mult în țară și să aducă Bruxellul mai aproape de români, ca să înțeleagă ce dracu face acolo! M-a dat afară după două luni.

Publicitate

Cu toate astea, activitatea lor e foarte importantă, mai ales că 75% din legislația României e făcută la Bruxelles, lucru pe care politicienii autohtoni și românii se pare că nu-l înțeleg. Partea bună e că nu avem extremiștii de altădată sau personaje gen Becali, partea proastă e că foarte puțini candidați sunt experți pe anumite domenii și că nu prea înțeleg  cu ce se mănâncă afacerile europene.

Democratizarea alegerilor europene

Am scris mai de mult despre sistemul fanariot al politicii românești, creat pe structura FSN-istă a lui tata Ilici. Sistemul electoral şi lipsa democraţiei interne a partidelor fac ca pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare să ajungă doar preferinţele ălora care deţin (acum) puterea în partide, respectiv ale preşedinţilor de partid sau ale celor care au 80 000 sau o sută de mii de euro să împingă unde trebuie (cam atât costă un loc de europarlamentar).

Prietenii mei europulsiști spun pe bună dreptate că reprezentarea ţării în Parlamentul European (PE) nu trebuie să se bazeze doar pe voinţa unui grup foarte restrâns de politicieni, ci şi pe criterii profesionale şi de integritate, astfel încât să fim reprezentaţi de oameni ok, care pot face mai mult. Cel puţin noi, alegătorii, ne dorim candidaţi competenţi şi integri, cu care să nu ne fie ruşine, dacă ajung să ne reprezinte. Daca tot au salarii imense, măcar să-și merite banu, să fie profesioniști, să promoveze interesele țării, să contribuie la o imagine bună a României.

Publicitate

Trei organizații importante din domeniul politicilor publice au impus câteva criterii pentru alegerea unui candidat: expertiza candidatului, ablitățile de comunicare şi negociere, integritate, susţinere politică, networking/experienţă internaţională, prezenţă şi discurs public. Partea proasta e că, cei care ar trebui să pună în aplicare chestiile astea probabil nici n-au citit raportul respectiv. Și e greu de crezut că le vor pune în aplicare, chiar dacă le-au citit. Adică cum? Nepoții, fiicele sau ăia care-și cumpără locul să nu mai intre pe liste pe un loc eligibil? De aia probabil, o sută de mii de semnături rămâne baremul pentru care poți candida, deși în alte state numărul e mult mai mic. La noi rămâne totuși o afacere de partid, locul călduț de la europarlamentare.

Europarlamentarele încep cu fraudări ale semnăturilor

Și totuși, dacă facem un mic calcul vedem că s-au strâns aproape șase milioane de semnături. Adică cum dracu, șase milioane de oameni sunt interesați de europarlamentare? La alegerile din 2012 a fost o prezentă la vot de 40%, iar alea au fost alegeri locale și regionale, unde lumea era direct interesată.

În total există aproape 15 milioane de votanți. 40% din ei înseamnă fix șase milioane. Adică că fiecare votant din 2012 a semnat pe lista unor independenți sau unor partide, deși mi-e greu să cred că lumea e ahtiată după alegerile europene. Probabil și din cauza euroscepticismului și a faptului că habar nu au ce fac ăia acolo și ce impact au asupra vieții lor zilnice. Deci de ce i-ar interesă?

Și totuși s-au strâns șase milioane de semnături! Se știe că e interzis prin lege ca o persoană să semneze pe mai multe liste! Cu siguranță ne-am putea trezi că numărul celor care au semnat este mai mare decât numărul votanților la scrutinul din 25 mai. Dar vorba lui Moisescu: în Romania, 1 Aprilie, e aproape zilnic!

Urmăriți-l pe Grațian pe blogul său sau pe facebook.
Urmăriți-l pe Vasile pe blogul său.