FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Am revăzut fotografiile iconice cu motocicliști ale lui Danny Lyon din anii 1960

Proiectul din care s-a născut The Bikeriders a început în 1963 când Lyon abia își începea cariera de fotograf.
22 Aprilie 2014, 1:27pm

Schererville, Indiana, 1964. Foto de Danny Lyon/Magnum

Toamna trecută, în timp ce lucram ca designer de cărți pentru Fundația Aperture, ONG-ul de fotografie, o primă ediție a cărții lui Danny Lyon The Bikeriders din 1968 mi-a fost lăsată pe birou într-o folie de plastic.

_The Bikeriders_este prima carte a legendarului fotograf; exemplare ca cea pe care o aveam acum în fața mea se dădeau cu 700 $. Am fost rugat să o sfâșii, să scriu pe ea, și să o mutilez în orice fel pentru a crea o cale să produc un facsimil exact al cărții. Nici prin cap nu-mi trecea să o rup și m-a îngrozit ideea de a scrie pe ea. Dar pe măsură ce am aflat mai multe despre carte și despre relația lui Lyon cu proiectul am devenit convins că nu l-ar fi deranjat să o dezmembrez pentru a recrea cu precizie originalul. Spre deosebire de majoritatea fotografilor Lyon acorda o atenție deosebită tuturor aspectelor cărților sale – legenda, înșiruirea și textul sunt tratate cu aceeași atenție acută precum imaginile în sine. În timp ce răsfoiam cadre candide și înregistrări aleatorii de conversații, membrii găștii de motocicliști care îi reprezentau subiectul deveneau din ce în ce mai vii în fața mea. Să-i cinste originalului însemna să le ofer generațiilor mai tinere o cale de a descoperi felul în care cartea sa a devenit iconică. Noua noastră reproducere a originalului lui Lyon va apărea pe rafturi în întreaga lume la sfârșitul acestei luni.

Proiectul din care s-a născut The Bikeriders a început în 1963 când Lyon abia își începea cariera de fotograf. Fiul educat al unei familii din clasa mijlocie, crescut în Queens, își publicase lucrările într-o carte, The Movement, despre drepturile civile în Sud. Pe vremea aia era un student de 21 de ani la Universitatea din Chicago și lucra pentru Comitetul Studențesc Nonviolent de Coordonare. Aceste fotografii politice au cimentat baza muncii ulterioare ale lui Lyon – documentarea clubului de haiduci motocicliști părea pasul următor firesc pentru un fotograf interesat de proscrișii societății americane. Gașca călărea motociclete Harley în timp ce Lyon mergea pe un Triumph, însă în ciuda acestei diferențe fundamentale a reușit să lege o prietenie strânsă cu membrii clubului.

Wisconsin, 1965. Route 12.

Hugh Edwards, căruia Lyon îi dedicase The Bikeriders, era o figură extrem de importantă pentru Lyon și contemporanii săi. Din 1959 până în 1970 Edwards fusese curator asociat de printuri și desene la institutul de Artă din Chicago, iar Lyon îl vizita cu motocicleta pentru a îi arăta noile sale fotografii. Încurajarea și sprijinul lui Edwards l-au ajutat pe Lyon în perioada în care se documenta pentru The Bikeriders la mijlocul anilor ‘60.

Milwaukee, Wisconsin, 1965.

În anumite puncte documentarea conversațiilor Haiducilor părea mai importantă decât fotografierea lor. Cartea este plină de impresii personale care reflectă stilul de viață violent și extrem al clubului. Funny Sonny, fostul Hell Angel, descrie de exemplu prima sa întâlnire cu Haiducii, în timp ce cobora beat un deal și a observat un membru căzând de pe costișă:

„S-a dus acolo și a tras vreo patru guri sănătoase de vin. Și i s-a făcut rău imediat, greață instantă. Și-a început să borască tot. Dar a reușit, s-a șters la gură, a dat dovadă de bune maniere, s-a șters pe pantaloni. Unul mic cu Honda, știi, cască și tot tacâmul. Așa că se pornește sus pe deal. Urcă pe deal și merge bine, arată bine, urcă ca un dement... dar nu-și dă seama de un lucru. Motocicleta lui merge în direcția greșită, se îndreaptă către o faleză. El îi dă pedală, accelerează mereu și se prăvălește peste faleză, își fute motocicleta și dus a fost. Nu s-a mai întors de atunci.”

Louisville, Kentucky, 1966.

Funny Sonny povestește apoi cum a înghițit o omidă mare cât un creion, și ce s-a întâmplat după: „Am înghițit-o și omida dispăruse. Deschid gura ca să vadă toți că s-a dus. Apoi am știut că se târâie, o simțeam cum îmi urcă înapoi pe gât. Așa că mi-am ținut gura închisă, și știi, era închisă și toată lumea mânca. Și sunt la masă și toată lumea mănâncă, stăm de vorbă iar eu îmi deschid gura așa un pic și fututa aia de omidă își scoate capul târâit din gura mea. La patru tipi li s-a facut rău. Așa că am urlat la toată lumea, am zis „Aaaaa, nu scapi tu de mine, omidă nenorocită.” Și am cronțănit dinții bine și am mestecat-o ca lumea de tot... O, Doamne. A fost tare bine. Abia atunci i-am cunoscut pe Haiduci, i-am cunoscut bine de tot.”

Detroit, Michigan, 1965.

Membrii sunt prezentați drept neiertători și brutali. Pe parcursul cărții, unii membri mor pe șosea, alții se sinucid. Dar printre rânduri se ghicește dragostea și respectul dincolo de stratul de violență. Johnny, președintele Haiducilor, povestește cum clubul cumpara aranjamente florale enorme pentru fiecare dintre îngropăciunile membrilor: „Le cumpăram pentru toți membrii clubului care erau omorâți sau crăpau, chiar dacă nu mai erau în club sau dacă erau în formă bună când renunțau.”

În final Lyon a încercat să glorifice viața motocicliștilor americani împreună cu toate încercările ei. El spune într-un interviu recent cu Photo District News: „În America mea, oamenii erau toți diferiți între ei, erau arătoși și totul în jurul lor era frumos. Și mai presus de toate, erau liberi.” A adăugat că în final toate proiectele sale sunt despre „lupta existențială de a fi liber.”

Schererville, Indiana, 1965. Sparky și Cowboy (Gary Rogues).

Odată ce Lyon a simțit că proiectul era complet, s-a săturat de stilul de viață al clubului și s-a mutat la New York. Găsirea unui publicist pentru lucrare s-a dovedit însă dificilă, iar personalitatea sa nu compensa recomandările sale subțiri: Lyon era, și încă este cunoscut drept un fotograf încăpățânat, care și-a vociferat antipatia față de reviste și măcelărirea la editare a pieselor editoriale. Chiar și titlul cărții a fost disputat de către editori, care nu mai auziseră de noul termen bikerider.

Elkhorn, Wisconsin, 1966. Cal.

Într-un sfârșit, în 1968, prietenul său Alan Rizler a reușit să îi publice cartea la editura Macmillan. Mii de exemplare au fost printate și răspândite în întreaga Americă, dar nicio imagine nu a fost reprodusă în culoare din cauza costurilor implicate, și nu s-a făcut vâlvă sau mare tam-tam din partea presei când cartea a fost scoasă. După ce Lyon a văzut un exemplar afișat în vitrina unei librării din East Village, trecea cu motocicleta prin fața ei numai ca să se zgâiască la ea. Într-un final, Macmillan l-a rugat dacă nu vrea să cumpere restul de exemplare cu 60 de cenți bucata.

Chicago, Illinois, 1965. New York Eddie's.

Dupa finalizarea The Bikeriders Lyon a devenit asociat la prestigioasa cooperativă Magnum Photos, dar în 1975 când alți membri au remarcat că nu participase la niciuna din întâlnirile lor grupul a renunțat la el, chiar dacă de atunci munca sa a rămas în arhiva Magnum. A continuat să fotografieze cu integritate povești importante și personale, de la demolarea centrului comercial al Manhattan-ului până la sistemul brutal de închisori din Texas.

Cartea este un exemplu germinal al jurnalismului de tip nou, în care scriitorul sau fotograful este scufundat în scena pe care o documentează și participă la ea. Re-editarea lui The Bikeriders este nu numai un omagiu adus mișcării, ci ne amintește să ne urmăm instinctele și să reacționăm în fața lumii într-atât mod la fel de neînfricat pe cum a făcut-o Lyon.

Cartea lui Danny Lyon The Bikeriders va fi disponibilă începând cu 30 Mai prin Aperture.

_Sophie Butcher este fotograf, scriitor și designer stabilită la New York. E un contributor la blogul LightBox al revistei TIME, precum și la blogul Feature Shoot. Urmărește-o pe Twitter. _