James Joyce are fani hardcore în Cişmigiu

Am fost sâmbăta asta la Bloomsday, un fel de de zi de naştere internaţională a romanului Ulise al autorului irlandez James Joyce. De fapt e numită după personajul principal al cărții, Leopold Bloom, care pe data de 16 iunie a intrat în Dublin. Sincer nu mi se pare un motiv pentru o sărbătoare globală, dar m-am gândit că dacă tot e festival irlandez măcar o să fie rost de beţie şi am avut parţial dreptate.

Smoală cu sifon

Din nefericire n-aveau decât Guinnes la draft şi mai costa şi 12 lei. Mi-era clar că ăsta nu era la fel ca St. Patrick’s Day când berile curgeau în valuri la preţuri de nimic prin tot Centrul Vechi.

Când am ajuns eu acolo ţineau un concert băieţii de la Universitatea Naţională de Muzică. Sonorizarea a fost beton. Băieţii ăştia s-au auzit mult mai ok ca toate trupele de metal de la Ostfest din aceeaşi zi. Nu m-a mirat deloc să aflu că evenimentul fusese organizat de ambasada Irlandei şi nişte ONG-uri şi companii de acolo, că nu degeaba se zice că nu există ingineri de sunet români.

Desigur nu e de neglijat nici Institutul Cultural Român care a adus muzicienii, nişte actori de la Teatrul I. L Caragiale şi pe Ion Caramitru care au citit pasaje din Ulise, că tot l-au călcat în picioare televiziunile pe Patapievici că sponsorizează numai artă de prost gust.

Din nefericire pentru Caramitru oamenii se uitau la el ca vitele la păscut. Asta s-a întâmplat pentru că publicul era format preponderent din pensionare irlandeze şi britanice. Cum mi-am dat seama de asta? Păi am încercat să le iau interviuri din partea VICE şi am primit de la toate cam acelaşi răspuns: „La cât de sinistru e VICE la noi în ţară nici nu vreau să-mi imaginez cum e aici.” O metodă mai simplă prin care am separat pensionarele autohtone de cele irlandeze a fost faptul că-şi permiteau beri scumpe şi încă multe.

Bărbaţii irlandezelor păreau matoliţi cu tipuri de alcool distilate mai puternic. Stăteau singuri şi se holbau în gol. Ăştia nici nu se deranjau să mă ia la morţi că lucrez la VICE, pur şi simplu îmi făceau semn să tac că voiau să asculte spectacolul. Cam greu de crezut când pe scenă era Caramitru care citea în română.

În caz că vă era familiar tipul cu tricoul portocaliu pe care l-am încadrat oribil în poză,  vă voi elucida misterul cu o altă fotografie prost făcută. Da, era Radu Paraschivescu, autorul Ghidului Nesimţitului şi da, purta acelaşi tricou oranj cu care l-am văzut în toate apariţiile lui publice.

Generaţia tânără de fane hardcore James Joyce o ardeau cu berile pe iarbă la un intermezzo între un cântec irlandez şi o citire pe roluri. La un moment dat aveam impresia că eram la un fel de Stufstock literar, numai că toată lumea tăcea ca într-o sală de teatru.

În principiu Bloomsday România a fost un eveniment simpatic în ciuda preţurilor şi a izului de snobism cultural. Singurul element cu adevărat nefericit a fost tipul ăsta care a insistat să-mi molesteze urechile cu vocalizele lui prin care încerca să imite cântece irlandeze. Îl băgau între citirile din Ulise ca să trezească publicul adormit cu glasul lui strident.

Ca orice articol scris de mine şi acesta a trebuit să se termine la budă. Şi aici s-a văzut organizarea superbă a irlandezilor. În viaţa mea n-am văzut toalete ecologice mai curate la un concert, chit că erau doar trei pentru vreo 50 de oameni.