FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Întrebarea zilei: Cine dracu se uită la Eurovision?

Să sperăm că n-o să câștigăm niciodată, pentru că atunci va trebui să organizăm următoarea ediție și să plătim zeci, dacă nu chiar sute de milioane de euro.

Show-ul ăsta este ca un golden shower în ureche: Urovision. Nu doar că se pișă în urechile noastre, dar trebuie să și plătim pentru asta; în 2012 organizarea pe plan local a competiției a costat două sute de mii de euro, bani plătiți din bugetul TVR, adică din buzunarele noastre. Să sperăm că n-o să câștigăm niciodată, pentru că atunci va trebui să organizăm următoarea ediție internațională și să plătim zeci, dacă nu chiar sute de milioane de euro.

Publicitate

Eurovision promovează un fel de muzică ușoară. România se face mereu de râs cu kitsch-ul pe care îl trimite să ne reprezinte în Europa. Nu zic, au fost și concurenți cât de cât ok, dar Cezar Ouatul, de care a făcut mișto și Cristian Tudor Popescu, îmi amintește de cum țipa fosta mea prietenă când ne dădeam în roller coaster. Și nu e o amintire plăcută.

Anul acesta România va fi reprezentată de Paula Seling și Ovi cu piesa Miracle. Tipa are voce și nici el nu cântă execrabil, dar modul în care își folosesc vocile demonstrează  o totală lipsă de creativitate, iar beat-ul este exact genul house mioritic de trei lei pe care îl  bagă Moga, Connect-r sau Alexandra Stan pe litoralul românesc. Diferența între ei cei trei și muzica de la Eurovision este că Moga și cu gașca reușesc să creeze ceva catchy, în timp ce ăştialalţi sunt praf.

Versuri nu spun absolut nimic; pare că pur și simplu au ales cuvinte la întâmplare. Plus că, mereu am impresia că am mai auzit piesa aia de la Eurovision undeva, pentru că totul sună la fel, ceea ce îmi arată că oamenii ăștia nu fac decât să se inspire unii de la alții și să reproducă ce a fost odată hit. Dar am zis să văd ce părere au și alții despre show.

VICE: Te uiți la Eurovision?
Mickey Mouse: Da, îmi place show-ul. E interesant să vezi cu ce vine fiecare țară și ce rateuri pot să dea. Bine, mă enervează când românii se fac de căcat.

Ai votat vreodată?
Nu, pentru că nu mă uit niciodată live, doar când mă plictisesc caut pe YouTube ediții din alți ani.

Publicitate

Ce român ai vrea să vezi la Eurovision?
Axon Turmentatu – ca să mă piș pe mine de râs.

Crezi că Cezar Ouatu e castrat?
Da, dar mai ratat mi se pare Marcel Pavel.

VICE: Vă uitați la Eurovision?
Dreapta: Nu prea. Nu mă impresionează muzica aceea.
Stânga: Eu nu înțeleg de ce participă doar artiști români necunoscuți.

Pe cine v-ar plăcea să vedeți în competiție?
Stânga: Antonia, Andra sau Inna – sunt cântărețe foarte bune.

Credeți că publicul primește bani ca să aplaude?
Dreapta: Nu, o fac din bun simț.

VICE: Vă uitați la Eurovision?
Stânga: Da, m-am uitat și anul ăsta. Îmi place muzica live și și trupele.

Ce ar trage în jos competiția?
Dreapta: Probleme tehnice și artiști nepregătiți.
Stânga: O ediție în care să fie numai newcomers.

Ați votat vreodată?
Mi se pare inutil să dau bani pentru asta.

Cum vi se pare melodia românească de anul acesta?
Decentă, dar nu cred că o să câștige. Conceptul Eurovision nu lasă țări care sunt pe la mijlocul clasamentului mondial să ia premiul cel mare. Țările subdezvoltate nu au resursele necesare să organizeze evenimentul la nivel internațional.

Dintre români, care au fost cei mai penali?
Stânga: Todomondo – au încercat să vină cu o idee funny, dar nu a ieșit deloc.

Preselecția din România ne costă în jur de două sute de mii de euro. E ok să cheltuim bani pe asta?
Da, până la urmă e vorba de brandul nostru în Europa.

Cum ar fi să vedem maneliști la Eurovision?
Natural, mă aștept să se întâmple în viitorul apropiat. Nivelul celor care ajung acolo scade de la an la an. Bine, maneliștii cântă live, deci ăsta ar putea fi un punct forte.

Publicitate

Cum ar fi să afli că cei din competiție fac playback?
Oricum asta se întâmplă. Adică nu vin pe scenă cu instrumente, doar vocea e live.

VICE: Vă uitați la Eurovision?
Dreapta: Nu prea mai deschid televizorul.
Stânga: Mie nu-mi place cum presa încearcă să manipuleze opinia publică, deci mă țin departe. E și o pierdere de timp.

Cum ar trebui să fie competiția ca să fie mai atractivă?
Stânga: Să fie mai multe genuri de muzică.

Cine a fost cel mai penal dintre români?
Dreapta: Naomi, frate! Aduce o pată neagră pentru România, aia nu e muzică, când deschide ea gura.

Credeți că publicul primește bani ca să aplaude?
Stânga: Da, dar nu mi se pare normal să îi manipulezi pe cei care se uită de acasă.

Dintre români, pe cine ai vrea să vezi la Eurovision?
Pe Mihai Constantinescu. A avut niște melodii care au rămas peste ani și nu vorbesc doar de „Câinii vagabonzi”.

VICE: Te uiți la Eurovision?
Tipa cu ochii mișto: Da, e un fel de tradiție în familie să mă uit cu maică-mea și să comentez toate porcăriile; adică mă uit ca la circ. Eurovisionul o chestie foarte penibilă, care nu-și mai are locul în 2014. Nu-mi place formatul emisiunii, ideea, nimic.

Cum ar trebui să fie competiția ca să fie cool?
Să nu se mai voteze geopolitic și să fie muzică mișto. Cine dracu ascultă Luminița Anghel? Eu nu cred că ăia care participă la Eurovision vor să facă un viitor din chestia asta. Poate că nu au ce face acasă.

Publicitate

Ce artist român ți-a plăcut?
Maică-mea a votat-o pe Naomi anul acesta și nu pentru că îi place de ea, dar pentru că e transexual și a avut curaj să apară pe scenă.

Crezi că publicul primește bani ca să aplaude?
La ce public au, nu cred. Ceea ce e trist.

Ce am putea să facem cu banii pe care îi cheltuim pe Eurovision?
Filme mișto, emisiuni despre arhitectură, modă, alea care erau pe TVR Cultural și au dispărut.

E vreun român pe care ai vrea să-l vezi în competiție?
Ăia care-mi plac mie s-ar ponegri dacă ar ajunge acolo. Uite, ar fi decadent să-i văd acolo pe Robin and the Backstabbers.

Anul acesta Eurovision-ul se ține la Copenhaga, crezi că are vreo legătură cu bateristul danez Lars Ulrich (Metallica)?
Săracu’ Lars nici nu cred că știe ce e Eurovision și foarte bine că e așa.

VICE: Te uiți la Eurovision?
Tip care se uită dubios: Mă uitam când eram mic. Muzica de acolo nici măcar comercială nu e, pentru că nu e catchy, dar la Eurovision e totul boring.

Cum ar putea să fie competiția mai ok?
Să concureze oameni mai cunoscuți. Plus că modul de votare e stupid, ar trebui schimbat. Că noi votăm cu Moldova și ăia cu noi, e o chestie politică.

Cum ți se pare Cezar Ouatu?
Cred că e cel mai nasol artist care ne-a reprezentant. Nu are nicio legătură cu muzica.

Ar trebui să protestăm ca să nu mai avem Eurovision?
Atât de departe nu aș merge, cred că ar fi mai bine să nu ne mai uităm.

E vreun artist român pe care ai vrea să-l vezi în competiție?
Maria Răducanu e un exemplu de spirit românesc adus în modernitate.

Publicitate

Cum ar fi să vedem maneliști la Eurovision?
Eu nu i-aș vedea, că nu m-aș uita. Dar nu m-ar surprinde atât de tare. Noi avem o problemă cu faptul că sunt țigani, dar între It’s my life și O, viața mea nu e distanță chiar atât de mare.

VICE: Vă uitați la Eurovision?
Stânga: Nu am nimic cu nimeni, dar nu este pentru mine.
Dreapta: Mă uitam din inerție cu familia, dar între timp am crescut.

De ce România nu a câștigat până acum?
Dreapta: Cred că e o problemă de școală. Țările estice vin cu același tip de muzică și au o prestanță mai umilă, în timp ce ăia din vest aveau o super atitudine.

Preselecția din România ne costă în jur de două sute de mii de euro. E ok să cheltuim bani pe asta?
Dreapta: Nu e așa rău, ne ajută să ne creștem brandul de țară. Totuși, TVR investește și în documentare și emisiuni culturale, e nasol că celelalte televiziuni nu fac asta.

Dintre români, pe cine ai vrea să vezi la Eurovision?
Dreapta: Norzeatic, îmi plac versurile lui.
Stânga: FrateleNord -  pentru că merită.

Mi se pare că nu auzi nimic în restul anului despre artiștii care concurează. De ce?
Stânga: Probabil își pregătesc piesa cu care să participe. Competiția asta e ca o rampă de lansare pentru cântăreți, deci cei care sunt deja ajunși bine, nu au nevoie să mai concureze.

Una peste alta, cred că TVR ar putea să investească banii ăia în altceva, de preferat ceva care să educe poporul, că doar acesta este rolul televiziunii publice. Știu, nărodul trebuie și distrat, dar nu avem deja destulă distracție la televizor? Vulgaritate la emisiunile de can-can, circ la cele politice și spectacol la știri; de ce am mai vrea și kitsch la programele muzicale?

Urmăriți-l pe Matei pe pagina lui de Facebook.