Publicitate
Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Film

Interviu cu David Lynch

David Lynch a făcut cele mai originale, entuziasmante, profunde şi frumoase filme care s-au făcut vreodată.

de Jesse Pearson
29 Decembrie 2010, 10:00pm

Fotografie via AP, modificată de Tara Sinn

Sunt un mare fan David Lynch. Îmi aduc aminte că, a trebuit să fur o copie după Blue Velvet și să-l văd acasă la un prieten pentru că părinții mei credeau că e prea vag pentru mine, la 12 ani. Am văzut fiecare episod din Twin Peaks, din prima noapte în care a început să se difuzeze. Am văzut Wild at Heart și Fire Walk With Me în zilele lor de lansare. Pentru banii mei, tipul ăsta a făcut cele mai originale, entuziasmante, profunde și frumoase filme care s-au făcut vreodată.

Deci, doar pentru că-ți pasă, iată care sunt chestiile mele preferate David Lynch, în ordine descrescătoare de la cel mai bun, la cel mai extraordinar.

• Episodul din Twin Peaks pe care l-a regizat
• Blue Velvet
• Inland Empire
• Mulholland Drive
• Wild at Heart (Când aveam 15 ani, ăsta era în topul listei)
• Fire Walk With Me
• The Elephant Man
• Eraserhead
• Dune
• Primele scurt-metraje
• Catching the Big Fish

Nu mi-a plăcut Lost Highway, dar hai să nu vorbind despre asta.

Acum urmează the tricky part. David Lynch și cu mine practicăm această chestie care se numește meditație transcedentală (MT), și care a fost inventată în 1950, de un tip numit Maharishi Mahesh Yogi. Și Beatles au practicat. O fac și Howard Stern și Jerry Seinfeld. O colecție ciudată de oameni, chiar în fața ta. I-am luat interviu lui Lynch pentru Vice acum câțiva ani și am vorbit atunci doar despre MT. M-am gândit ca de această dată să vorbim și despre MT, dar și despre alte lucruri, cum ar fi filmele. Și am vorbit, într-un fel. Dar trebuie să realizezi că pentru Lynch, principiile MT sunt de o importanță vitală. Toată viața sa este legată fără scăpare de asta. Indiferent ce-l întrebi, probabil va linkui răspunsul de meditație. Deci, de această dată, după ce am terminat de vorbit și am ascultat placa, m-am gândit, hmmm, chiar am discutat mult de MT. Poate pare ciudat să aduc toată discuția asta în revistă. Poate pare o reclamă la brandurile noastre de spiritualitate, al meu și al lui. Poate n-ar trebui să fac asta.

Dar apoi am realizat: eu sunt editorul acestei reviste iar voi restul nu sunteți. Deci fuck off, dacă nu vreți să citiți asta. Aici eu și cu Lynch vorbim despre meditație, despre câmpul unificat, iluminare totală și brânză.

Vice: Buna ziua, Mr. Lynch. Nu știu dacă îți amintești, dar ți-am mai luat odată interviu acum câțiva ani. Atunci am vorbit în mod deosebit despre meditația transcedentală (MT).
David Lynch:
 Să fiu al naibii…

Și eu sunt practician, de când eram copil.
Fantastic, Jesse!

Și de această dată vreau să vorbim despre MT, dar să trecem și la altele, puțin mai târziu. Știu că meditația este foarte importantă pentru tine în termeni de proces creativ. Deseori mă trezesc că vreau să opresc meditația, pentru a nota idei. Ți se întâmplă și ție asta?
Ei bine, știi că Beatles l-au întrebat același lucru pe Maharishi, în ’68, când erau cu el în Rishikesh. Și lor le veneau idei în timpul meditației. Iar el le-a spus: “Ieși, notează, intră la loc în meditație”.

Wow. O să fac asta de acum înainte.
Vezi, ideea este foarte clară când ești acolo, așa că atunc când îți vine este trepidant. Dar dacă aștepți să termini pentru a o nota, ai toate șansele să o uiți.

Mi se întâmplă asta des. Și ție?
Dacă îmi vine vreo idee tare, ies și-o scriu, iar apoi mă duc imediat înapoi.

Acum că mă gândesc, dacă sunt întrerupt, mi se pare mai ușor să mă întorc imediat înapoi în meditație adâncă, opus uneia artificiale.
Știu ce vrei să spui dar, deseori, “superficial” și “adânc” sunt chestii cumva subiective. Dacă ți-ai vedea electrocardiograma, ai fi surprins să constați de câte ori intri în transă în timpul unei meditații.

Bănuiesc că are vârfuri și văi.
Intri și ieși. Poate ajungi acolo, dar nu se produce clickul, deși ai atins de multe ori transcendetalul, iar acesta este cel mai profund nivel. Experimentezi asta de foarte multe ori în timpul fiecărei meditații.

Doar că pentru perioade diferite de timp.
Da.

Are sens. Îmi sună familiar. Cred că aveam vreo 7 ani când am experimentat pentru prima dată, în timpul meditației, trancedentalul.
[râde] Asta e fantastic.

A fost destul de amuzant. Bunicii și prietenii mei credeau că fac parte dintr-un cult.
Acum, doar pentru cititorii tăi, meditația transcedentală nu este o relgie, un cult, o sectă… Este o tehnică mentală – o formă antică de meditație – care deschide potențialul unui om pe deplin. Iar întregul potențial al unui om se numește iluminare. Pe bune, este destul de prostesc să nu meditezi.

Cititorii noștri s-ar putea deja să ne paseze dacă nu sunt deschiși la astfel de chestii, dar mă rog. Deci da, și eu cred la fel, să nu meditezi este ca și cum ți-ai arunca abilitățile la gunoi.
Da! Ai acest potețial, dar nu te vei putea folosi de el decât dacă experimentezi transcedentalul – cel mai profund nivel. Conștiință pură. Și de fiecare dată când experimentezi transcedentalul, infuzezi o parte din el, iar el se dezvoltă în conștiința ta. Prin inteligență, creativitate, iubire, energie și pace..

În principal, toate lucrurile bune.
Și partea bună este că negativismul începe să dispară. Este o situație din care ai numai de căștigat.

Nu trebuie să-mi spui.
Știu, dar trebuie să le spunem cititorilor tăi. [râde] Oamenii ajung să facă asta în momente diferite și trebuie să vrei să o faci. Iar să auzi lucrurile astea ar putea face pe unii oameni să spună “Man, trebuie să fac și eu asta!”. În zilele noastre, se întâmplă din ce în ce mai des.

O să fim linșați dacă în comentariile de pe site or să apară indicații cum să faci asta. Oricum, bazându-mă pe ceea ce am citit despre procesul tău de lucru, ideile îți vin, dar pot sta nefolosite ani și ani.
Câteodată, da.

Care este metoda prin care ții șirul ideilor?
Le scriu pe o foiță de hărtie și le arunc într-o cutie. Deci am un fel de cutie de idei. Apoi, uneori, mă uit în ea, și apare câte o idee, ca o mică bijuterie. Așa că încep să mă gândesc la ea și, știi cum se spune, “dacă acorzi atenție, prinde viață”.

Corect.
Atenția focusată are o calitate aparte. Într-adevăr, ideea prinde viață și face alte idei să înoate precum peștișorii și să se alăture. Apoi, începe să se contureze ditamai chestia.

Există și un element al ideii care are un context diferit pentru simplu fapt că au trecut cinci ani – cu toate schimbările care se pot întâmpla de-a lungul timpului. Ceva ce părea misterios când te-ai gândit prima dată la el, poate părea peste cinci ani limpede ca cristalul.
Da! Este ca și cum toate ideile au timpul lor. Și pentru un motiv sau altul, în anumite momente, vei citi o idee veche și te va înnebuni de plăcere.

Te întorci vreodată în timp și îți privești filmele?
Câteodată. Fiul meu Riley nu le-a mai văzut până acum, așa că le-am văzut de curând, împreună cu el, pe toate. Este la fel ca în cazul picturilor mele vechi – câteodată este bine să te uiți la lucrurile tale vechi. Ai putea vedea ceva pe care l-ai făcut atunci, iar o părticică din lucrarea aia s-ar putea integra în ceea ce faci acum; și ai să sari să faci aia.

Cum numești locul unde iau naștere ideile? Subconștient?
Nu. Totul – totul – ia naștere în câmpul unificat. Este un ocean de conștiință pură. Este transcedentalul. Și iată ce zice fizica cuantică în prezent: tot ce este material a luat naștere în acel câmp. Lucrurile noi apar mereu de aici. Deci îți poate veni o idee, dar nu o vei știi până nu intri în mintea ta conștientă. Acum, dacă îți deschizi conștiința, poți prinde idei la niveluri mult profunde, care vor avea mai multă informație și energie.

Este destul de intens.
În plus, cu cât înțelegi mai mult, cu atât sunt mai multe de înțeles.

Este adevărat. Aproape înfricoșător.
Toată lumea se bazează pe idei.

Lucrările tale recente, în mod special Mulholland Drive și Inland Empire au pentru mine un ritm ca cel al meditației. Alunecăm, găsim focusul, alunecăm, găsim focusul.
Ei bine, mereu am spus că aceste două filme, precum orice alt film, se bazează pe idei. Nu încerc să dublez o experiență meditativă. Încerc să traduc idei care mi-au venit, să le fac să se simtă în cinematografie așa cum s-au simțit când mi-au trecut prin minte. Totul se bazează pe ideile care-ți vin.

Desigur, fără idei n-ar exista nimic.
Chiar așa.

De ce crezi că unii oameni sunt atât de curioși să știe înțelesul filmelor tale?
Asta spun și eu mereu – suntem precum detectivii. Filmele sunt altă lume, cu personaje și situații noi. Când lucrurile sunt concrete într-un film, nu ai o problemă să le înțelegi. Când devin abstracte, înțelegerea variază, iar oamenii vin cu diverse interpretări bazate pe ceea ce este de fapt în interiorul lor. Când ne uităm la viață, privim anumite lucruri și ne întrebăm și ne ridicăm probleme despre una și alta – încercăm să ne lămurim ce se petrece, exact ca și cum am privi un film.

Doar să mergi pe o stradă ar putea duce la o mie de mistere diferite.
E-xact.

Totuși, în ciuda la ce ai spus până acum, nu ai obosit să te tot întrebe lumea ce înseamnă munca ta?
Dar nu spun niciodată ce înseamnă. Le spun “Dar știi și tu singur ce înseamnă, iar asta e valid”.

Filmele tale pot fi foarte înfricoșătoare. Știu oameni care nici măcar nu se pot uita la prima scenă din Mulholland Drive, care se întâmplă la Winkie. Ce crezi că înțelege lumea dintr-un film de care se sperie în halul ăsta? Știu că e ceva valoros în asta, dar nu reușesc să-mi dau seama ce.
Știu că imaginile pot fi de temut, dar ele sunt doar ideile care mi-au venit. Sau ele vin cu acea teamă. Dar nu e nimic cu adevărat înfricoșător acolo. Este doar felul în care decurge scena, felul în care au fost spuse cuvintele, în care arată expresiile de pe chipurile lor, mișcarea camerei, și modul în care sunetul este schițat. Totul contribuie la realizarea unei chestii care face oamenii să spună “Whoa” – la fel cum am spus și eu “Whoa” atunci când mi-a venit ideea. Și, desigur, ideile pot da naștere și la imagini.

Desigur.
Mulțumesc cerului pentru idei, pentru că ele îți spun încotro s-o iei. Intuiția este instrumentul numărul unu pentru un artist.

Fără intuiție, nu poți face artă.
Nu poți să citești o carte, iar apoi să ajungi pictor sau regizor. Mai e nevoie de o calitate abstractă. Iar aceea se numește intuiție. Instrumentul numărul unu!

Să ne întoarcem pentru o secundă la chestia asta cu teama… Faci să sune atât de simplu, dar o scenă terifiantă dintr-un film de-al tău este mult mai mult decât suma părților ei. Poate poți să-mi spui ceva ce te sperie.
Nu sunt diferit față de nimeni. Teama de moarte este cea mai mare frică. Toate par să cadă în fața ei.

Sunt anumite moduri în care ți-e teamă să mori?
[râde] Este ca și cum n-ai stare și începi să te gândești la asta. Dar câteodată îți vin idei care implică moartea și frica – frica de necunoscut - și nu știi unde duce acest drum.

Poate o parte din plăcerea de a te uita la chestii terifiante vine din faptul că poți experimenta într-un mediu sigur, la o scară mică, frica de moarte.
Vezi tu, ăsta este secretul numărul unu. Eu spun mereu “Pe ecran trebuie să existe suferință, nu în viață.” Artistul nu trebuie să sufere pentru a arăta durerea. Așputea fi un om cu cortul, fericit, fericit, filmând o scenă cu moarte, pentru că nu are legătură cu nimic din interiorul meu. Tot ce așface ar fi să traduc idei. Oamenii pot experimenta teama și în teatru, iar apoi să plece și să intre într-o lume care este cu adevărat bună. Deși, deseori în zilele noastre, oamenii pleacă din cinematograf și văd afară lucruri mult îngrozitoare decât ce-au văzut pe ecran.

Interesant, deoarece curiozitatea cea mai mare a oamenilor în privința ta și a filmelor tale – în mod special de când ai început să vorbești atât de mult în presă despre meditație – este întrebarea: “dacă tipul ăsta este atât de pasionat de iluminare și fericire, de ce sunt filmele lui atât de întunecate?”. Cred că e un fel prosotuțde a te uita la lucruri.
Dar este o întrebare legitimă.

Cred că ceea ce spui, despre a aduce suferința pe ecran și nu în viața ta, răspunde în mare parte acestei întrebări. Ce i-ai spune prietenului meu care este prea pui de găină ca să poate duce până la capăt scena din Winkie?
Să te uiți la un film este ca și cum ai citi o carte. Poți citi o carte, poate fi o poveste într-adevăr înfricoșătoare și groaznică și poți fi acaparat de ea pe deplin. Dar te poți opri din citit în orice moment ca să te duci să-ți iei o ceașcă de cafea sau s ieși afară, whatever, știi tu. Alegi să intri în lumea acelei cărți.

Deși cinematografia poate fi mult mai captivantă decât o carte.
Dar cărțile sunt și ele minunate.

Oh, desigur. Acum, poate crezi că e prostesc, dar mereu mi-am dorit să te întreb dacă crezi în orice fel în supranatural.
Ei bine, asta mă face să mă gândesc la prietenul meu John Hagelin, care este unul dintre cei mai mari fizicieni cuantici ai lumii. Acum știm că există zece dimensiuni ale spațiului și una a timpului. Sunt lumi, peste lumi, peste lumi și se întâmplă tot felul de lucruri. Dar un om se poate pierde în ele pentru mult timp. Tu vrei să treci peste toate astea și să experimentezi transcedentalul. Acolo este toată puterea care face universul și toate universurile să meargă . Așa cum a spus Maharishi, “Întâi ocupă fortul, apoi toate teritoriile vor fi ale tale.”

Este o analogie bună. Acum un minut ai menționat frumusețea. Ce imagine frumoasă ai văzut de curând, în viața reală?
Cam totul! Iată încă o expresie, iar asta este de la Vedic: “Lumea este așa cum ești și tu.” Este un secret. Lumea este așa cum ești și tu. Dacă vrei să vezi o lume din ce în ce mai bună, începe prin a-i extinde conștiința. Totul este acolo înăuntrul fiecărei ființe umane. Lumea începe să fie mai luminoasă și mai frumoasă, iar oamenii încep să pară mai familiari și mai frumoși. Totul începe să devină foarte, foarte frumos! O analogie ar mai fi că dacă porți ochelari murdari cu lentile întunecate, atunci așa vei vedea și lumea. Dar dacă îi cureți și pompezi cu trandafiri și aur, atunci, asta va fi lumea pe care o vei vedea.

Cred că multor oameni le este teamă că ajustarea atitudinii necesită mult mai multă voință decât e nevoie în realitate.
Ăsta este un proces natural. Nu este despre a încerca. În MT, cuvântul “a încerca” nu există. E ușor, nu e niciun efort acolo. Un copil de zece ani o poate face.

Mă uitam la seria ta de fotografii cu nuduri drapate în fum. M-au făcut să mă gândesc la personajele tale feminine și cum sunt ele de obicei misterioase și periculoase sau cel puțin deținătoare ale unui mare secret. Crezi că bărbații sunt capabili să înțeleagă femeile?
Suntem capabili de înțelegere în totalitate. Dar majoritatea nu înțelegem femeile. [râde] Și ele nu ne înțeleg pe noi. Într-un fel, este o chestie interesantă. Sunt misterioase și sunt extrem de frumoase. Poți să faci fotografii femeilor până vin vacile acasă, și tot vei găsi mereu ceva nou.

Într-adevăr, sunt mereu proaspete.
E pur și simplu magie.

Deci crezi că nici femeile nu înțeleg bărbații?
Da, nu ne înțelegem unii pe alții, dar capeți înțelegere când îți deschizi conștiința. Iluminarea înseamnă înțelegere infinită.

Poate unii oameni au o idee diferită despre ce înseamnă “înțelegere”. Pentru mine nu este despre a rezolva totul ca pe o problemă de matematică. Este mai mult despre a învăța să coexiști cu orice necesită înțelegere, iar asta să se întruchipeze cumva în tine.
Este cunoaștere.

Corect. Dar nu este despre a găsi rezolvarea unei ecuații.
Există știință obiectivă și știință subiectivă. Iar acum, cele două lucrează împreună. Cu alte cuvinte, înțelegerea intelectuală, singură, nu te va duce niciodată acolo. Trebuie să fie înțelegere intelectuală cuplată cu experiență. Experiența este ceea ce ne lipsește în viață.

Umblă zvonuri că ai terminat cu filmul narativ.
Nu, nu, nu. [râde] Am terminat cu celuloidul. Deși este atât de frumos, va fi o lume digitală cea în care voi lucra de acum înainte.

Momentan lucrezi la vreo poveste?
Nu, urmează să fac un documentar despre Maharishi, după care nu știu ce voi face.

Avem un interviu în Vice cu Werner Herzog, care ne-a spus că el și cu tine ați discutat despre a face filme bune pentru bani mai puțini decât oferă bugetul de la Hollywood. Ți se pare că în industria filmului se face risipă de bani și se umflă bugetele?
Cu siguranță. Încă necesită bani să faci lucruri, dar nu ridicol de mulți. Mereu spun, industria filmului este cât mărimea țarcului în care te pun. Dacă ești într-un țarc mic, și ai cam un milion sau jumătate de milion de dolari, te vei gândi la moduri în care să faci filmul la bugetul ăla. Iar asta este foate frumos. Într-un țarc de 100 de milioane de dolari nici măcar nu te vei gândi la astfel de sume. Vei fi pur și simplu capabil să arunci banii pe orice.

Filmezi cu o cameră digitală doar de dragul artei, chiar și când nu există un proiect special în desfășurare?
Nu, chiar îmi place. Cred că, dacă aveam o cameră Flip așputea filma mai mult așa, dar îmi place să am o idee și apoi să încerc să realizez acea idee – nu doar să mă învârt în jurul cozii.

Așa ai lucrat și la Inland Empire, pentru care ai filmat o scenă acum, o scenă mai târziu, și s-a întins pe câțiva ani.
N-am spus “vreau să fac un film a cărui producție să dureze foarte mult”. Așa s-a întâmplat. Poate trece mult timp fără să ai vreo idee, după care încep să te inunde.

Urmează să schimb puțin direcția. L-am întrebat pe un prieten de-al meu despre ce ar trebui să vorbesc cu tine, iar el mi-a zis că despre brânză. Făcea mișto de mine?
Îmi place să mănânc brânză. Iar câteodată îmi place să mă gândesc la brânză.

În ce sens?
La cum a ajuns să existe. Chestia magică este că, de fapt e, știi, doar o vacă. Iar apoi sunt iarba și lumina soarelui, iar apoi, iată apare brânza.

Este adevărat.
Într-un fel, este uimitor.

Gândindu-mă la tine și la brânză mi-am adus aminte de bonusurile de pe DVD-ul Inland Empire, în care ne arăți cum se prepară quinoa. Asta m-a făcut să mâ întreb ce mănânci la micul dejun.
Nu iau micul dejun. Îmi place în schimb să beau un cappuccino.

Bei multă cofeină?
Da.

Am auzit că recordul este de 15 cești pe zi.
Câteodată da. Poate asta e doar media.

Sunt sigur că ești deseori întrebat asta, dar nu crezi că țigările și cofeina consumate în cantități atât de mari vor avea implicații medicale?
Trebuie să-ți trăiești viața pur și simplu. Și zilele astea – din cauza unor oameni din San Francisco— toată lumea a început să fie cu adevărat împotriva fumatului.

Acum nu mai poți fuma oriunde.
În LA încă poți. Este atât de frumos, căci aici au restaurante în aer liber. Deci sunt o mulțime de locuri în care poți fuma. Dar mașinile sunt peste tot, nu vezi? Cred că oricine ar prefera să fumeze o țigară decât să stea în spatele unei țevi de eșapament. Mașinile poluează mult mai mult decât o fac țigările.

Cred că activiștii anti-smoking preferă cancerul făcut de la fumul second hand, ceea ce cred că e ridicol când se aplică spațiilor publice.
Dacă ai sta toată iarna într-o cabină cu un fumător și un nefumător, așînțelege ceva. Dar în ziua de astăzi, dacă îți aprinzi o țigară în parc, la 50 de metri de cineva, se burzuluiesc imediat.

Fumătorii se transformă în niște paria.
Știu că nu e sănătos, dar iubesc tutunul de când eram foarte mic.

ți ani aveai când ai început să fumezi?
Cred că aveam 5 sau 7 ani când am încercat prima țigară.

Wow. Deci era pe stilul furișat după umbra de copac ca să vezi cum e să tragi un fum.
Corect.

Ești genul de om care va continua să fumeze cât îl va ține?
Nu știu. Poate într-o zi mă apucă o poftă nebună să mă las. Dar pentru moment, îmi place și îmi place și viața.

Traducere: Ioana Moldoveanu

Citeşte mai multe despre David Lynch: 

O ceaşcă de cafea a dracu' de bună
Noisey aduce în premieră noul videoclip David Lynch
David Lynch e pe Twitter, petrece şi este liber

Tagged:
DAVID LYNCH
Vice Blog
interviú
meditatie transcedentala