FYI.

This story is over 5 years old.

Păsări de noapte

Batman c-o erecție melancolică

Prostituata cu piele frumoasă și iPhone-ul descărcat.
1.7.13

Scot Sothern e un fotograf stabilit în L.A. și un mare fan al prostituatelor. A interacționat și a fotografiattârfe încă din anii '60, iar pozele sale au fost expuse în galerii din SUA, Canada și Europa. Fotografiile sale provoacă reacții atât de viscerale și ridică atât de mult de întrebări, încât am decis să-i dăm o rubrică în care să spună povestea din spatele fiecărei imagini.

O iau spre vest, din cel mai înalt punct din Los Feliz, în jos spre Melrose, apoi mă întorc spre Santa Monica, mergând spre vest către La Brea, sus la Sunset și înapoi spre vest, de unde o iau de la capăt. Văd o tipă la spălătoria do-it-yourself, fac o întoarcere la 180 de grade și o întreb dacă are chef de o plimbare. Spune că vrea, se urcă-n mașină și înainte de orice negocieri, mă întreabă dacă poa' să-și pună iPhone-u' la încărcat.

- Da, sigur. Cum te numești?

Publicitate

- Becky. Stai numai puțin.

Și-a pus telefonu' la încărcat și acu' trimite mesaje, probabil îi spune vreunui pulă-bleagă că tocmai s-a urcat în mașina unui boșorog alb. Termină de vorbit și își lasă iPhone-ul să se încarce-n tihnă. Își pune centura de sigaranță.

- Scuze. Salut. Ce vrei să facem?

- Ești destul de drăguță. Vreau să te pozez.

- Ai mai fi vrut să mă fotografiezi, dacă n-aș fi fost drăguță?

- Da, probabil că da. Dar e un plus. Cunoști un loc bun?

- Vrei doar să mă tragi în poze? Poze cu fața mea? Știu un motel.

- Da, poze cu tot ce ai. Taxează la oră ăștia de la motel?

- Da, dragă. 20 de dolari. Cu cât mă plătești?

- 40 de parai.

- Dragă, de obicei cer 200 pe oră, dar dacă vrei doar să mă pozezi, poți să-mi dai numai 60.

- Hai s-o lăsăm la 50, că ș-așa plătesc camera.

- Bine, dragă. Tre' să scoți banii acum. Vrei să-mi pozezi țâțele și curul?

- Desigur.

- Ce-ai zice dacă te-aș lăsa să-mi pipăi țâțele și curul? Nu-ți cer mult în plus.

- Presupun că mi-ar plăcea, dar mă descurc și fără.

-  Ce cameră mare ai.

- Ei bine, nu mărimea contează.

- Știi ca cine vorbești?

- Nu, ca cine?

- Ca Batman, în șoaptă și căcaturi d-astea.

- Mișto.

Ne ducem la un motel pe care nu-l remarcasem până atunci. Parcarea e ocupată și tipii vin și pleacă, o curvă tuciurie c-o perucă blondă zâmbește la toată lumea din pragul ușii camerei trei.

Becky îmi spune că, de fapt nu-i tipă.

- Mda, mă gândeam eu.

Publicitate

- Majoritatea tipilor nu știu asta.

- Se prefac că nu știu.

- Adevărul ăsta e.

O mașină a parcat înaintea noastră.

- Uită-te la tipii ăia, îmi spune. Ce crezi că fac aici?

- Vor să se cunoască mai bine, presupun.

Sunt două locuri libere, ei îl ocupă pe unul, noi pe celălalt. Șoferul stă în mașină și celălalt tip se duce la recepție. Dau jos centura de siguranță și Becky îmi spune să las cheile în contact.

- Ce? De ce?

- Ca să mi se încarce telefonul.

- M-am gândit că vii cu mine.

- Nu la recepție, dragă. N-or să-ți închirieze vreo cameră dacă te prezinți cu mine.

- Ah, da, ok. Să nu pleci cu mașina.

- Crezi c-am să fac asta?

- Nu, nu cred.

Ajung la recepție, tipul d-acolo îmi spune că nu-s camere libere, tipul de dinainte a luat-o pe ultima. Îi spun că nasol, pula mea, dă-o-n sânge, apoi mă întorc la mașină. Fața lui Becky e luminată de telefon, unghiile-i dansează pe ecran. Își ridică privirea și zâmbește la mine.

Îi spun că nu mai sunt camere, dar am eu un loc bun în care putem merge. Nu departe, un pasaj dintr-un parc.

- Un parc?

- Da.

- Am tocuri, spune. Nu pot să merg prin parc, am să-mi murdăresc tocurile.

- Nu-i nimic. Mergem la pasaj, e mai bine decât în parc.

- Vrei să mă duci într-un pasaj?

- Da, e mișto, trece pe sub autostrada Hollywood.

- Dacă mergem în pasaj, dragă, poate poți să-mi dai banii pe care aveai de gând să-i plătești la motel.

- Da, e ok.

Câteva minute mai târziu, când ajungem la parc, îi spun să se uite acolo, unde-s pornite aspersoarele.

Publicitate

- Vrei să dai o tură printre aspersoare?

- Ești nebun, dragă. Du-te tu și fugi cât vrei p-acolo, eu voi aștepa aici.

- Mda, bine, e ok. Ăla-i pasajul nostru, acolo sus.

Se încadrează perfect în zidul înalt ce mărginește autostrada Hollywood. E spoit de un strat gros de vopsea albă și deasupra e reliefat „1950”. E mai întunecat decât ultima oară când am fost aici, luminile de la intrare sunt stinse.

- E întunecat acolo, observă Becky. Îl știi pe tipul ăla din Miami Beach, care a mâncat fața unei curve? Ăsta pare un loc prin care și-ar face el veacul. Jură-mi că nu ești nebun. N-am nevoie de căcaturi d-alea.

- Îți promit că nu sunt, nu-i problemă. Este puțin întuneric, dar se văd niște lumini acolo, înăuntru. Hai să vedem ce și cum. Parchez lângă o bordură roșie ș-apoi opresc mașina.

Pasajul e destul de luminat și curat. Facem câteva poze și ne simțim bine. Când ne întoarcem la mașină, mă uit la ea cum își prinde centura și îi spun că are o piele frumoasă și o privesc ceva mai mult decât era nevoie.

- Ce s-a întâmplat, Batman? Ți s-a sculat?

- Cam așa ceva, poate, nu știu. Sunt doar melancolic.

O duc înapoi la locul ei și oftez în timp ce o privesc cum se îndepărtează. Încă mai am bani, așa că mă întorc la motel și o pozez pe târfa blondă de la camera trei.

Prima carte a lui Scot, „Lowlife”, a fost lansată anul trecut și memoriile sale, „Curb Service”, vor fi publicate în iulie. Găsești mai multe informații la el pe site.

Traducere: Răzvan Filip

Anterior: Altă cameră de hotel împuțită