FYI.

This story is over 5 years old.

Știință și tehnologie

O firmă de design din Tokyo a construit organe umane artificiale pentru post-apocalipsă

Iată cum va arăta kit-ul complet de supraviețuire după apocalipsă.
4.9.13

Imagini: takram design engineering

După ce marele eveniment apocaliptic – provocat de schimbările climatice, bomba nucleară, zombii, bolile contagioase – va decima umanitatea, ne putem consola cu gândul că supraviețuitorii au destule sugestii din cultura art pop despre cum să continue să trăiască.

Dacă o să fie un scenariu cu zombi, ar putea să-și facă o trupă intitulată Walking Dead. Dacă îi lovește boala, își pot ciopârți corpurile și adăuga implanturi de cyborg în loc de brațe sau de picioare. Dacă nivelul mării crește copleșitor, se pot echipa cu organe artificiale mai rezistente la apă.

Ce vedeți în fotografia de mai sus sunt o grămadă de organe artificiale, concepute pentru a crește capacitatea corpului uman de conservare a apei într-un mediu cu resurse limitate. Projectul a luat naștere acum doi ani, când doi artiști sud-coreeni, Moon Kyungwon și Jeon Joonho, i-au cerut cunoscutului designer japonez Kaz Yoneda, de la firma takram design engineering, să construiască o sticlă de apă pentru un potențial viitor foarte sumbru – un viitor în care lumea va fi afectată de activitățile nocive ale rasei umane, de creșterea nivelului mării, de emisii radioactive și de eliberarea de materiale distrugătoare în mediu.”

Moon și Jeon lucrau, potrivit declarației lor, la un proiect „care să reunească mai mulți designeri, arhitecți și filosofi pentru a preconiza cum va fi viața într-un viitor catastrofic, post-apocaliptic.” Așa că, în loc să facă designul unei sticle cu apă, Kaz a mers într-o direcție cyberpunk. După ce a realizat cât de rară ar deveni apa într-o lume devastată de tot felul de dezastre, și-a upgradat ambițiile și a construit ceva numit Shenu: Sistemul Hidrolemic.

Publicitate

Iată cum funcționează acest sistem, cu cuvintele echipei lui: „Un set de organe artificiale care lucrează împreună pentru a micșora și regulariza pierderile de apă, astfel încât oamenii echipați cu aceste organe să poată supraviețui consumând mai puțină apă. Printre acestea se numără: implanturi nazale care să inhibe pierderea de apă prin expirație; un concentrator de urină; un deshidratator renal; un guler care iradiază căldură.”

Dacă le folosește pe toate, un supraviețuitor al apocalipsei ar arăta așa:

Rezultatul final e un fel de estetică de supraviețuire cyberpunk de reciclare a umidității pentru secolul 21. Școala Institutului de Artă din Chicago vrea să deschidă o expoziție cu lucrările echipei. Ar fi prima expoziție a artiștilor coreeni într-un stat american.

Iată o prezentare a tehnologiei conceptuale, piesă cu piesă. Mai întâi, iată servieta din oțel care conține organele.

Aici sunt „bomboanele Rubedo”, cu coajă dură, din care îți vei extrage umezeala.

Cinci din astea conțin nutrienți suficienți pentru o zi și 32 de mililitri de apă, explică takram.

Vă prezentăm inserțiile nazale.

„Aerul umed din plămâni e condensat aici și returnat prin inhalare.” Cum de nu ne-am gândit la asta până acum?

Vei avea nevoie, bineînțeles, și de un guler care să iradieze căldură.

Acesta va transforma „energia electrică generată de către schimbătoare înapoi în căldură, pe care o va iradia prin grile microporoase din titaniu.”

Aici, lucrurile iau o întorsătură puțin mai scârboasă. Pentru că nu e ușor să supraviețuiești apocalipsei. Așa că v-o spunem direct: va trebui să vă reciclați urina și fecalele. NASA lucrează la un astfel de sistem, dar uite că takram le-a luat-o înainte.

Aceste dispozitive prietenoase sunt o vezică hidrolemică – „o uzină microcosmică de filtrare a apei și de concentrare a urinei” și un „dehidrator renal fecular”. „Localizat în ampula rectală, dehidratorul  prelungește durația fecalelor în intestinul gros și stoarce orice cantitate de apă rămasă.”

Gata. Ăsta e setul complet pentru apocalipsă. Distracție plăcută!

Piesele vor fi expuse în cadrul expoziției News from Nowhere care se va deschide la Școala Institutului de Artă din Chicago.

Traducere: Oana Maria Zaharia