FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

De ce au venit străinii la Fân Fest?

Câteva sute de străini din zece țări s-au alăturat miilor de vizitatori de la a noua ediție FânFest.
22.8.14

Foto: Maria Bilius

De când rezistența împotriva proiectului minier de la Roșia Montană a ajuns cunoscută la nivel internațional, oameni din toată lumea vin să descopere lupta pe care zeci de mii de cetățeni au numit-o, în 2013, „Revoluția generației noastre”. În mai, a patra ediție a unui Forum Împotriva Megaproiectelor Inutile Impuse(FAUIMP) a strâns cam trei sute  de activiști internaționali, iar luna asta alte câteva sute s-au alăturat miilor de vizitatori de la a noua ediție FânFest.

Publicitate

Eu am stat la tot festivalul și le-am auzit discuțiile prin curțile roșienilor, pe cărările montane și la evenimente, mai ales la cele din cadrul Forumului Social de Activism, unde au fost prezentate mai multe mișcări civice internaționale. Cea mai vizibilă a fost Gezi Park – vreo 50 de turci au fost în Roșia Montană, ca să vorbească despre situația actuală a mișcării începute în primăvara lui 2013, în Piața Taksim.

Am discutat cu câțiva dintre străinii întâlniți la FânFest, ca să aflu ce i-a adus aici și ce cred despre lupta pentru salvarea Roșiei Montane.

Oamenii ăștia fac parte din Amfifanfare, un grup de 22 de muzicieni din Franța, dintre care unul de origine română. La FânFest au cântat de patru ori în două zile, pentru prima dată în această formulă. O dată au făcut un jam session la terasă, în miros de plăcinte cu brânză și bere, când un tip încerca în zadar să îi învețe să cânte manele. Altădată au cântat înainte și după concertul trupei Ad Hoc, huiduită de câțiva pentru versuri ca „Femeia a fost făcută din coarne de drac”.

Santiago, unul din membrii fanfarei, mi-a spus: „Nu ne așteptam la atât de multe lucruri bune la FânFest. Credeam că accentul se pune pe muzică, dar ne-am înșelat și e de bine, ne inspiră. Unii dintre noi fac parte din  LA ZAD(lupta împotriva aeroportului din Notre Dam des Landes, de lângă Nantes) și îi admirăm pe oamenii care fac un festival ca acesta posibil. E important ca oameni ca noi, de peste tot, să vină aici și apoi să dea vestea în lume despre rezistență”.

Publicitate

Camomille și Artemis (nu au chef să își dea numele adevărate) nu și-au luat nici acum cortul din curtea roșianului Eugen David, la patru zile de când FânFest s-a terminat. El e francez, ea e italiancă și au venit împreună din Paris. I-am cunoscut în bucătăria headquarter-ului festivalului, printre invitați, organizatori și voluntari, iar apoi i-am întâlnit la un cerc de lectură critică organizat în cadrul festivalului, unde își dădeau cu părerea despre un text anarhist - No masters, de la Crimethinc.

În Franța, fac parte din aceeași mișcare ca și muzicienii de la Amfifanfare și sunt implicați și în întreținerea squat-ului „Transfo”. Acolo au aflat și de Roșia Montană, după ce prieteni de-ai lor s-au întors de la a patra ediție a FAUIMP. „Ideologic, rezistența de aici seamănă cu cea din Notre Dam des Landes, pentru că este vorba de un megaproiect impus inutil”.

Din 2007, activiști și cetățeni din apropierea locului în care e plănuit șantierul pentru aeroport au ocupat două mii de hectare și au creat o comunitate care a crescut de la an la an. „Am fost atacați de către poliție, ca să ne intimideze și să părăsim terenul, dar nu au reușit să ne sperie atât de tare. […] E ca în cazul Roșiei Montane, lupta concentrează mai multe probleme, nu e doar o chestiune locală, e despre cum nu se ține cont de opinia publică, dar și despre cum ne organizăm și locuim împreună, cetățeni de la oraș și țărani, ca să păstrăm locul ăsta intact. Dacă nu vom reuși asta, va fi ca și cum am fi pierdut pe cineva foarte drag”.

Publicitate

Cei parte din mișcarea LA ZAD nu au venit la FânFest pentru muzică, ci ca să cunoască lupta și alți activiști. Mărturisesc că sunt un pic dezamăgiți de Forumul Social de Activism, la care au fost și ei invitați să vorbească. „Au fost prea multe ONG-uri invitate. Ele fac parte dintr-un mare market activist, fac compromisuri și nu fac acțiuni radicale deși, ca să arăți că ești pregătit să reziști, uneori trebuie să fii foarte radical și să faci și lucruri ilegale, cum ar fi sabotajul industrial. Nu e doar despre Roșia, nu e doar despre România, e despre cum, în toată lumea, ONG-urile ocupă spațiul activist și îl transformă în ceva ușor de compromis. E un front nou care nu trebuie să se extindă”, mi-a spus unul dintre ei. Pentru că protestează împotriva construirii unui aeroport, niciunul din membrii LA ZAD nu mai călătorește cu avionul.

Foto: Daniel Vrăbioiu

Canadianul Ben călătorește de patru ani prin toată lumea cu o vioară pe care și-a făcut-o singur, după „rețeta” unui prieten muzician mai în vârstă. În Europa a văzut 11 țări în doar două luni și s-a plimbat două săptămâni prin România, înainte să ajungă la FânFest. A aflat de festival de pe un afiș din Cluj și nu a stat prea mult pe gânduri înainte să facă autostopul spre Roșia Montană.

Eu l-am cunoscut pe marginea Tăului Brazi, unul din lacurile artificiale în care roșieni și turiști se scăldau printre peștii colorați cu care a fost populat recent. El cânta în chiloți albaștri, cu tatuajul de pe mână la vedere - un greiere violonist.

Publicitate

Ben a participat la cercul de lectură civică, dar și la unul din workshop-urilepe care jurnaliștii de investigație de la Rise Project le-au ținut în cadrul Forumului Social de Activism. „Cred că festivalul ăsta e unul dintre cele mai bune momente în călătoria prin Europa. Cunosc oameni cool, implicați politic – unii chiar foarte implicați - și descopăr feluri noi de luptă. În Canada, am fost și eu activ în anumite rezistențe, dar de când călătoresc lupta mea se împarte între ale tuturor celor care îmi ies în cale.  […] M-aș întoarce la Roșia Montană, locul are o energie foarte plăcută și palinca e minunată. Ar fi mare păcat să fie distrusă, așa că strig și eu, cu voi, Save Roșia Montană!”. După FânFest, Ben a plecat în Irlanda, cu autostopul.

Becca e din Germania și se trage părinți activiști. Știe de Roșia Montană de trei ani, de când a fost la Reclaim the Fields, un alt eveniment activist care s-a ținut pe munții roșieni și care e descris, pe site-ul oficial, ca „o constelație de oameni tineri și proiecte” menite să-i aducă împreună  pe cei care au probleme locale cu cei care duc lupte la nivel global.

Este implicată în mișcarea de salvare a unei păduri din Germania, Hambach Forest, pe buza unei mine imense de cărbuni, ocupată de mulți ani de câțiva activiști, pentru a opri defrișările și strămutarea oamenilor care locuiesc în apropiere. Am întrebat-o cum de a ajuns atât de radicală. „Părinții mei nu m-au lăsat niciodată să merg la McDonalds sau H&M și de mică mi-au explicat cum stă treaba cu politica și cu mișcările sociale. N-am avut nicio șansă să mă sustrag muncii politice și gândirii critice. Dar ei nu sunt atât de radicali, deși mama a fost arestată în 80, pentru că a participat la niște proteste.”

Publicitate

A stat la tot festivalul, s-a plimbat prin Roșia cu oameni care i-au spus poveștile rezistenței, a văzut două documentare despre locul ăsta și a locuit la cort cu o prietenă, în curtea unei localnice care le-a îndopat cu prăjituri. Colegii de camping au fost darnici cu palinca.

Alice studiază sociologie în Germania, dar e din Milano. De acolo a venit direct în Alba-Iulia, cu o mașină de pe carpooling. În Alba s-a întâlnit cu Becca și au făcut autostopul împreună, cu o pancartă pe care au scris „Roșia Montană, FânFest”. Unul dintre șoferi a fost soția unui angajat al RMGC, care le-a umplut capul de argumente „goldiste”: „Ne-a spus că nu-i place FânFest, pentru că e un eveniment la care se strâng tineri drogați, dar noi știam deja că asta e o părere răspândită printre susținătorii proiectului minier.”

La începutul festivalului, au fost un pic confuze: „Nu înțelegeam unde vom dormi, unde mergem. Cineva ne-a invitat să campăm în aceeași curte cu el, iar a doua zi am întâlnit-o pe tanti Maria, care a fost fericită se ne primească. Nu ne prea înțelegeam în engleză și română, dar mai mulți oameni s-au oferit să traducă.” Dintre evenimentele din program, Alice a fost la prezentarea LA ZAD și la cea despre Taksim. „Nu m-au interesat workshop-urile ținute de ONG-uri. Despre Roșia Montană am aflat multe din discuțiile cu oamenii.”

În Italia, Alice e implicată în No Tav,o mișcare de rezistența împotriva construirii unei căi ferate pentru un tren de mare viteză aproape de Torino, în Val di Susa. „Sunt asemănări cu lupta de aici, pentru că e vorba despre rezistență locală puternică. Înainte să vin, trăiam cu impresia că No Tav e mai mare ca lupta pentru Roșia, dar nu e.”

Publicitate

Anul ăsta, FânFest a fost mai lung ca niciodată - șapte zile, astfel încât miile de oameni sosiți la Roșia să aibă timp să exploreze locul și să participe la evenimentele culturale și civice.

Pentru mine, festivalul a fost al patrulea de când l-am descoperit prima dată. Am mers mult pe jos, am cunoscut o grămadă de activiști și câțiva jurnaliști internaționali, n-am băut palincă de teamă să nu ratez cortul, am îmbrățișat un om care a venit din Noua Zeelandă special pentru FânFest, am înotat în Tăul Brazi la apus și am citit, pentru prima dată în public, texte din cartea pe care o voi publica la toamnă.

Mi-era dor de Roșia Montană, așa că încă sunt aici, în cortul în care s-au mai ascuns și păienjeni, fire de fân și multă recunoștință pentru munți și pentru oamenii lor.

Mai citește despre Fân Fest:

Interviu cu omul care a găzduit Fân Fest la el în curte
Transmitem LIVE de la Fân Fest 2013