L-am întrebat pe prietenul meu DJ Snips, o pătrime din grupul hip-hop Livin' Proof, prezentator al emisiunii TV Jump Off și DJ (evident) care e opinia lui despre „Magna Carta Holy Grail” al lui Jay Z. Am crezut că o să facă mișto și că eu o să mă enervez și o să trântesc telefonul cât colo. Dar de fapt a avut o pledoarie foarte rezonabilă. Concluzia? Jay Z trebuie să se retragă.Din cauza vâlvei care s-a făcut în jurul albumului, normal că am avut așteptări prea mari de la el. În comparație, când am ascultat Summer Knights al lui Joey imediat după asta, nu știam la ce să mă aștept, așa că l-am ascultat cu inima deschisă, relaxat și m-am bucurat mai tare de el. Exact aceeași problemă am avut-o și cu Yeezus. Evident că ai așteptări mari de la un artist ca Jay Z pentru că e unul dintre cei mai buni artiști hip-hop, dar peste 50 de ani, când o să amintim de cariera lui, nimeni n-o să-și amintească perioada asta. E ca și cu Stevie Wonder. A făcut un album mișto cu coloana sonoră de la Jungle Fever, dar nimeni nu se gândește la albumul ăla când se gândește la el. E subiectiv să zici că hip-hop-ul a devenit mai bun sau mai prost, dar cred că fanii lui Jay Z din oricare generație n-o să țină minte această etapă a carierei lui.
Publicitate
„Heaven”, „Crown”, „Summer in America” și „Oceans” au fost albume extraordinare. „BBC” n-a fost nici el rău, “Fuck Up The World” mi s-a părut chiar incredibil. Dar știi mereu la ce să te aștepți de la Jay când vine vorba de versuri. E lăudăros ca dracu'; nu face afirmații sociale sau politice, dar când se laudă, știe să se laude la modul deștept și simpatic. Dar albumul ăsta a avut o producție copleșitoare. Chestia mișto la hip-hop în momentul de față e că există multe stiluri și n-ai de ce să le combini să faci din ele unul singur. Când ascult Rick Ross, asta vreau să aud, sunetul ăla de anii'80 cu ritm tâmpit. Când ascult Joey Bada$$, vreau să aud muzică bum-bap. Când ascult A$AP, vreau să ascult muzică electronică chill. În crearea albumului Magna Carta, cred că Jay Z se face vinovat de faptul că vrea să combine toate elementele astea și rezultatul e unul ușor haotic.Dacă ești un artist foarte bun și nu aduci nimic nou, atunci înseamnă că faci mereu aceeași chestie, doar că nu la fel de bine. Când încerci să aduci ceva nou e riscant, poate fi un eșec total, dar măcar ai încercat, cum a făcut Kanye cu Yeezus. Mi s-a părut nasol rezultatul, dar îl respect pe Kanye că a încercat.Jay a avut Blueprint care a fost un fel de Reasonable Doubt… dar mai bun. A atins vârful cu Black Album, nu mai avea unde să urce de acolo. Kingdom Come, American Gangster și Blueprint 3.0 au fost niște guri de aer proaspăt pentru că toți ascultam chestii ca French Montana și ne-am bucurat de familiaritatea sample-urilor de soul și a versurilor deștepte.
