Bad trips & tips: Ketamina mă face să-mi văd prietenii morți

Eram vreo 20 de persoane la o șezătoare cu ketamină, un context în care mai fusesem de nenumărate ori. Dar de data asta am tras și-i vedeam pe toți morți. Nu se mișcau, iar grimasele lor erau ale unor oameni dintr-o realitate paralelă, un Infern în care toți se prefăceau vii, iar eu eram singura conștientă că nu erau.

Tip: Mai mult decât alte substanțe, ketamina e foarte sensibilă la context. Nu te aventura dacă nu te simți bine într-o seară sau într-un mediu, pentru că vei fi super predispus să urmezi o psihoză subiectivă care se construiește în momentul ăla.

Ne aflam într-o o casă super posh, fancy și minimalistă, ceea ce accentua superficialitatea oamenilor, care în capul meu deveniseră un fel de manechine și când nu erau pe key. Mi se părea că nu sunt deloc atenți la problemele la care ar trebui să fie și se dedau unor orgii, ca să uite de ei. Iar atunci se întâmplase să uite cu totul, ceea ce pentru mine însemna moartea. Încercam să am legături cu oricare, să simt o prezență vie, dar nu reușeam, pentru că de la key ți se robotizează toate mișcările. Iar asta îmi susținea paranoia că ei de fapt erau decedați. Fețele erau încremenite în niște grimase foarte reprezentative pentru fiecare, în cele mai demonice rânjete văzute vreodată. Am ieșit pe terasă să iau aer, dar nu puteam respira. Aerul era anormal. Iar pentru că terasa era cimentată, fără pic de vegetație, mă simțeam ca într-o piesă de teatru din care trebuia să scap. Asta devenise misiunea mea.

M-am târât cu ultimele resurse până la baie, unde știam că apa rezolvă tot. Am băut vreo cinci minute, dar nu mă săturam, iar gâtul mi se usca din ce în ce mai mult. Toți știau că apa e falsă, dar ei cu asta se hrăneau în mod normal. Cu ultima fărâmă de luciditate mă simțeam prost că eu cred despre ei că sunt artificiali și morți. Așa că m-am baricadat acolo, singurul refugiu safe, în care mă simțeam la adăpost pentru că era mic. Când am încercat să ies ca să mă conving că totul e ok, mi s-a părut și mai atroce: vreo trei persoane înțepeniseră prin colțuri, arătau ca un tablou din realitatea care a stat în loc.

M-am refugiat înapoi, unde am petrecut super mult timp și m-am gândit că în momentele alea cel mai bine era să vomit, să scot otrava din corp. N-am vomitat niciodată atât de mult. Stăteam cu capul în wc și mă întrebam dacă o să mai ies vie, chemând cu mintea pe cineva. A intrat un prieten care mi-a povestit că venea dintr-un univers paralel unde se teleportase cu alt amic și făcuseră nu știu ce chaneling între niște zgârie nori. El mi-a confirmat că nu era doar o experiență normală cu ketamină, era ceva conspirativ de care nu mai scăpam. Am format un fel de celulă de rezistență în baia care părea o fortăreață protejată de o chestie luminoasă. Mă uitam în oglindă și nu-mi mai recunoșteam fața. Partea stângă începea să se împietrească, mă cuprindea, aveam să rămân calcifiată, ca un monument, al ketaministului român.

Tip: Citește pe net cum recunoști dacă bagi ce-ți propui sau altceva contrafăcut.

Ne-am revenit după mult timp și-am constatat că jumătate din oameni fuseseră complet devastați de tripul pe care-l avuseseră. Noroc că era cu noi un student la medicină care s-a dus la farmacie la șase dimineața și a făcut un cocktail din substanțe nutritive, cu care toți prăjiții se hrăneau și încercau să-și revină la funcții. Ceea ce făcea parte fix din scenariul meu cu morții care acum încercau să revină la viață. În fond ketamina chiar asta face, near death experience.

Citește și:
Bad trips & tips: Acidul mă face să trăiesc războiul cibernetic
Bad trips & tips: DOC mă face să mă cred Dumnezeu
Bad trips & tips: ciupercile mă fac să-mi fut prietenii ucigaşi
Bad trips & tips: Tussinul mă face să mă descompun de vie