Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Foto

Craiovenii ascultau punk dinainte de Revoluţie

Am aflat mai multe despre formarea unei subculturi de tineri în perioada de tranziţie de după '89.

de Punkerii craioveni, text de Mihai Popescu
04 Februarie 2013, 10:50am

Până acum trăiam cu impresia că punkul era un gen muzical care a pătruns relativ recent în România, dar se pare că şi el şi cultura pe care a format-o au avut adepţi prin Craiova atât înainte, cât şi după Revoluţie. Lucrul ăsta devine cu atât mai evident după ce vedeţi seria de fotografii numită Punk, făcută pe la mijlocul anilor '90 în cea mai mare comunitate de punkeri din România.

Tema expoziţiei nu este exclusiv punkul, ea abordând alte două situaţii din istoria Craiovei, Cenuşă, o documentare fotografică realizată de inginerul Cristian Comoşteanu asupra poluării cauzate de termocentrala oraşului şi Holocaust, un film făcut de Romeo Tiberiade, un consilier judeţean rom, bazat pe mărturiile celor de aceeaşi etnie cu el care au supravieţuit Holocaustului.

Cele trei teme străbătute de marginalitate la mai multe niveluri, se leagă între ele prin faptul se definesc ca o formă de rezistență. Indivizi sau comunități se constituie ca subiecți la marginea cunoașterii și a puterii existente. Un fel de „Gunoaiele povestesc". Latura artistică a expoziției urmărește să identifice condiţiile în care un discurs are loc fără angajamente culturale clare. Expoziţia marchează o distanţă faţă de fetişismul cultural şi artistic, ceea ce îi dă un caracter documentar şi experimental.

Curios să aflu mai multe despre comunitatea punk din România am discutat cu Antipro, unul dintre punkerii craioveni. El şi alţi prieteni de-ai săi care au făcut parte din mişcarea punk au făcut acest demers atât din raţiuni artistice, cât şi pentru a documenta formarea unei subculturi de tineri în perioada de tranziţie de după '89.

Cum a început comunitatea punk din Craiova?
Înainte de Revoluţie, în Craiova erau câţiva adepţi ai gândirii de stânga care s-au identificat cu expresivitatea muzicii punk şi lucrurile au evoluat de acolo. Iniţial erau doar vreo şapte-opt tineri care ascultau genul ăsta de muzică, îşi făceau freze ciudate şi purtau haine militare. Alți tineri au venit la ei curioşi de modul în care arătau. Şi după aceea au început să facă schimburi de muzică. Ea venea de la radiourile sârbeşti şi de la Timişoara. Câţiva dintre ei au fost urmăriţi de Securitate. Unii chiar anchetaţi sau bătuţi. Dupa 90 au ieșit pe stradă mai des şi asta a avut un impact vizual foarte puternic - Craiova e mai mică ca Bucureştiul şi îi observai imediat prin centru. Tot atunci muzica a început să ajungă și de la București.

Cât de mare era comunitatea voastră?
Eram undeva în jur de o mie de tineri, dar nu toţi erau activi. De obicei se strângeau câteva sute, dacă era un concert la Timişoara unde cântau cele două trupe de punk craiovean din acea perioadă (1994 - 1998): Terror Art şi Antipro. Ultima s-a format în 95, ca o reacţie la PRO Tv şi la campania lor cu generaţia pro.

În afară de mers la concerte cu ce se mai ocupa mişcarea punk?
Citeam destul de mult şi ascultam muzică, dar nu ne rezumam numai la punk rock de tipul Exploited, Sex Pistols, Ramones, ci ascultam şi foarte multă muzică experimentală. Cu toţii căutam muzică nouă. Pentru asta corespondam cu prieteni din alte oraşe şi ţări, era şi un fel de competiţie să descoperi noi genuri de muzică şi să le-o dai şi celorlalţi. Noi mai cumpăram şi muzică de la diggers din Bucureşti.

Ce este acela un digger?
Erau persoane din Bucureşti care căutau trupe interesante. Ei aveau un catalog de pe care alegeai muzica şi ți-o trimiteau prin poştă. De la ei luam atât albume noi de la trupe cunoscute cât şi albume de la trupe experimentale precum Hector Zazu, Copernicus, Munk, Zoviet France. Asta era practic zona intelectuală a mişcării punk, o culturalizare prin muzică.

Pe unde vă întâlneaţi în timpul liber?
Ştiu că în poşta centrală se mai întâlneau în timpul zilei, înainte de 89. Abia după 90 s-au format câteva baruri, chiar şi un beci în care făceam chefuri. Apoi au început să vină din ce în ce mai mulţi până când s-a format Asociaţia Undergorund. În 94 eram deja câteva sute şi eram o prezenţă clară în spaţiul public.

Cum erau localurile în care umblaţi prin perioada aia?
De obicei iarna făceam asta, vara mai puţin. Barurile erau foarte simple. Nu trebuia ceva sofisticat. Beai o bere şi stăteai de vorbă. Nu aveai nevoie de ambianţă. Se alegeau locurile cu tradiţie ale oraşului, unde veneau muncitorii, chestiile clasice. Cârciumioarele din oraş unde nu exista nicio pretenţie.

Aţi avut probleme din cauza modului în care vă îmbrăcaţi?
Grupul era destul de cunoscut în oraş şi nu prea aveai probleme, din contră, ceilalţi se fereau de noi. De mine cel puţin nu s-a luat nimeni niciodată. Mai existau guri rele care spuneau una alta, dar nu m-am simţit agresat pentru că mă îmbrac într-un anume fel. Nici nu poţi să zici că noi ne opuneam culturii de masă, pentru că nu exista una în acea perioadă. De fapt nici în prezent nu există. Atunci încercam să inventăm o cultură sau să ne inventăm pe noi ca grup. Oricum, grupul era unul de dezbateri. Mulţi dintre noi terminaseră filosofia și polemizam constant pe teme legate de societate şi de viaţă. Câţiva chiar şi-au luat şi doctorate în străinătate. O parte dintre ei s-au mutat în Germania.

Deci aşa s-a încheiat mişcarea punk, cu plecarea membrilor la studii în afară?
Mai degrabă mişcarea a dispărut odată cu schimbările din societatea românească. O lovitură puternică am primit-o după 95 când Pro Tv-ul a intrat masiv pe piaţă cu tipul ăsta de jurnalism foarte agresiv pus pe manipulare. Ei au făcut o campanie de dezinformare legată de mişcarea punk din Craiova în care au zis că eram satanişti. Lucrurile nu au ramas numai la o ştire. SRI-ul a intervenit, au început să facă urmăriri, au intrat peste câţiva în case cu percheziţii. Noi am făcut un protest în care le-am zis tuturor că nu avem nicio legatură cu tâmpeniile de care ne acuzau. Din fericire craiovenii ne ştiau destul de bine şi ne-au luat apărarea alături de ziarele şi autorităţile locale.

Păi dacă s-a rezolvat problema asta până la urmă, de ce s-a mai dizolvat mişcarea?
Genul ăla de libertate de gândire şi acţiune pe care-l dobândisem în 90 trebuia să se schimbe. Oamenii nu mai acceptau orice fel de manifestaţie deosebită în spaţiul public. Astfel polii puterii de atunci au vrut să creeze o imagine nouă a tinerilor în spaţiul public. Asta nu inseamnă ca tinerii de atunci şi-au pierdut identitatea. Numai că la un moment dat nu au mai venit alţii care să-i înlocuiască pe cei care plecau la studii sau la muncă în alte oraşe şi-n alte ţări şi, inevitabil, lucrurile s-au oprit.

Crezi că n-au mai venit alţi tineri pentru că ascultau altă muzică?
Nu era vorba de muzică, ea era doar fondul pe care noi relaţionam, prin care eram împreună. Nu ştiu cum generaţiile următoare au fost împreuna sau ce mai înseamnă ideea de a fi împreuna în prezent. În perioada aia încă mai exista spaţiu public. Nu era atât de îmbâcsit de către media şi de afaceri precum terase. Era foarte mult spaţiu liber şi oamenii erau activi în el, pentru că trebuia sa fie umplut cu ceva.

E vreo legătură între punkul românesc şi cel occidental?
Nu cred că punkul din Craiova a avut foarte multe similarităţi cu cel din Vest. Punkul est european are particularităţile lui. Deşi mişcarea punk are o orientare stângistă în ţările în care s-a format , noi eram cam sătui de stânga. Aveam în plus faţă de cei din Occident experienţa stângii comuniste şi ne ajunsese.

Citeşte şi La Craiova vacile rumegă iarbă cu cenuşă

Urmărește VICE pe Facebook