Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Foto

Faceţi cunoştinţă cu Mike Schreiber: Cel mai tare fotograf de hip-hop

Probabil că aparatul lui foto are ceva magic, pentru că fiecare tânăr MC pe care-l fotografiază devine un superstar.

de Wilbert L. Cooper
30 Iulie 2012, 2:00pm

Probabil că aparatul foto al lui Mike Schreiber are ceva magic, pentru că fiecare tânăr MC pe care-l fotografiază devine un superstar hip-hop. Opera lui e plină de imagini cu rapperi prinși chiar în pragul unei cariere legendare. A fotografiat toți rapperii remarcabili, de la 50 Cent în tinerețe și până la Ol’ Dirty Bastard la bătrânețe, toți înghețați în timp în portretele lui elegante alb-negru. Imaginile lui au apărut în paginile tuturor publicațiilor hip-hop importante ca Source sau Vibe. În 2010, i s-a publicat superbul album foto True Hip-Hop, care cuprinde fotografii și povești pe care le-a colecționat de-a lungul carierei.

Mike își lansează cartea la powerHouse Arena în DUMBO, Brooklyn, cu o expoziție ce conține 30 dintre cele mai mișto fotografii cu iconuri ca Nas și Mos Def. Am stat de vorbă cu Mike despre opera lui, dragostea pentru fotografie și de faza în care s-a luat de gașca lui DMX.

VICE: Când ai pus prima oară mâna pe un aparat foto?

Mike Schreiber: Bunicul și mama făceau mereu poze. Chiar și tata era pasionat de fotografie când era mic. Când a crescut și-a făcut și o cameră obscură, dar n-a folosit-o prea mult. Așa că am avut dintotdeauna aparat foto, fie că a fost Polaroid sau un mci aparat automat. Îmi plăcea la nebunie să fac fotografii și să surprind oamenii în ipostaze inedite. Mă ascundeam uneori în baie și așteptam să vină mama să facă duș ca s-o pot surprinde – asta pe când aveam cinci ani.

Când ai descoperit hip-hop-ul?

Eram cam în clasa a cincea. Eu sunt din Long Island, așa că n-am crescut la oraș. Am auzit de hip-hop la știri, din filme ca Beat Street și Breakin’. Îmi amintesc că am implorat-o pe mama să-mi ia un K-Tel, o compilație din asta. Voiam să dansez break dance pe ea, aveam și un covoraș special pentru asta.

Și ai reușit?

N-am învățat niciodată să dansez. Asta era pe vremea când dădeau mereu la radio „Jam on It”.

Ce era „Jam on It”?

Nu știi „Jam on It”? Câți ani ai?

24.

Tot ar trebui s-o știi!                             

Cum sună?

„Doo, do, doo, do, doo, wiggy wiggy wiggy.”

M-ai ajutat mai mult de-o grămadă.

Poate mă-ntrebi cine e Biggie acuma. [Râde]

Cartea ta prezintă lucruri importante din istoria hip-hop-ului. Ai vrut dintotdeauna să prezinți cultura hip-hop în fotografiile tale?

N-am avut de gând să mă fac fotograf de hip-hop și nici azi nu consider că sunt. Am o diplomă în antropologie. Mai mult m-am distrat cu fotografia.

Și cum ai început să faci fotografii?

Lucram la o agenție foto care vindea fotografii cu celebrități. Veneau la noi fotografi cu poze de la concerte și părea foarte mișto ce făceau – mult mai bine decât să stai într-un birou toată ziua. Am aflat cum să obțin un permis de intrare la concerte ca fotograf. Știam că trebuia să-i trimit un fax publicistului și să-i spui pentru cine lucrai. Așa că am inventat că lucram la o revistă nemțească, știam că n-o să verifice.

Ce fotografii făceai?

Nu doar cu hip-hop. Cu orice. Prin ’96 îmi amintesc că l-am fotografiat pe Lenny Kravitz. Dar fotografii care lucrau pentru agenția mea au început să se plângă, pentru că mă vedeau la concerte și credeau că o să-mi vând și eu fotografiile. Așa că am fost concediat. După care m-am hotărât că nu mai vreau să muncesc. Voiam să-mi câștig existența făcând fotografii.

Și cum ai ajuns să documentezi industria hip-hop?

Concertele erau pe atunci mai accesibile decât acum. Îi cunoșteai pe tipii care lucrau în cluburi și puteai intra backstage. Primeam chestii în exclusivitate și le vindeam. Mi-am câștigat existența în felul asta timp de doi ani. Dacă îmi apăreau două imagini în Source și trei în Vibe, aveam ce mânca toată luna. De acolo au început să mă cunoască toți publiciștii și toate revistele. Am profitat de toate oportunitățile, oricât de mici, cum a fost poza cu Mos Def.

Spune-mi mai multe despre ea.

Pe vremea aceea primeam mici sarcini de la Source. Nu portrete sau chestii mari. Dar la un moment dat m-au rugat să-i fotografiez pe Black Star în fața magazinului Nkiru Books din Brooklyn. Când m-am dus, nimeni nu era acolo. Kweli locuia chiar după colț. Când a apărut, a văzut că Mos nu era acolo, așa că a plecat. Am așteptat ore în șir până să-i prind pe amândoi.

De ce n-ai plecat?

Păi n-aveam alt job sau altă treabă. A fost prima mea oportunitate mai mare pentru că nimeni nu-mi ceruse să fotografiez ceva exact până atunci. Fotografiam ce credeam eu de cuviință și apoi încercam să vând lucrările. Pe vremea aia existau puține fotografii cu Black Star, așa că mă bucur că i-am așteptat până au apărut.

Zi-mi de imaginea cu Lil’ Wayne.

Asta a fost prin 1999 sau 2000. The Source m-a trimis în turneu cu Cash Money. Cântau în deschidere la Nelly. Pe atunci, Juvenile era foarte tare datorită piesei „Back that Azz Up”, iar B.G. avea “Bling Bling”. Asta pe când formau împreună Hot Boy. Eu am fost cu ei doar la câteva concerte, în Albany și Pittsburgh. Nu era ca în Miami. Și n-aveau foarte mulți groupies.

Cum ai surprins momentul cu Weezy?

Eram în backstage. Pare să fie dinainte de concert. Se distra cu telefonul lui Motorola. Wayne era adolescent pe vremea aia.

Ai surprins vreodată groupies care se țineau după Wayne și Juvenile?

Cine? Eu? Nu.

Pe cine ai mai fotografiat la începutul carierei tale?

Pe DMX. L-am fotografiat tocmai când „Where My Dogs At” exploda. E una dintre primele chestii pe care le-am făcut. Nu aveam un măsurător de lumină și nici nu știam să-l folosesc pe atunci. Nu aveam nici asistent! Mi-au spus că aveam 15 minute pentru ședință. Eram în birourile vechi Def Jam în TriBeCa și toți se vânzoleau pe afară. X avea probabil jumătate din Yonkeri cu el.

Erai și Lox acolo?

Da, dar pe atunci nici eu nu știam cine sunt. Ascultam hip-hop, dar nu aveam televiziune prin cablu, așa că nu știam cum arată toți la față. Le știam muzica, dar nu știam cum arată.

Cum a decurs ședința?

Toată lumea stătea de povești și eu auzeam cum ticăie ceasul. Se terminau cele 15 minute și eu nu făcusem nimic. Așa că am vorbit cu glas tare: „OK! Vreau să treacă toată lumea pe partea asta a străzii, în afară de DMX!” S-a lăsat o tăcere de puteai auzi un ac căzând. Toți ăștia erau niște vlăjgani. S-au uitat la mine cu o atitudine de „Ce pula mea vrei?”

Ai cam dat-o-n bară.

Din fericire, DMX a zis: „Nu, nu, e ok. Stați liniștiți!” După care publicistul mi-a zis: „N-am auzit în viața mea să le vorbească cineva așa.” ȘI asta a fost șansa mea, oportunitatea mea! După asta m-am împrietenit cu DMX și am ars-o cu el toată noaptea.

Mersi, Mike. Ne vedem la lansare!

@WilbertLCooper

Traducere: Oana Maria Zaharia