FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Cum să vorbeşti despre probleme climatice fără să pari nebun

Nu folosi argumente ecologice exagerate că sperii oamenii de rând.
27.11.14

​(Foto: utilizatorul Flicker torbakhop​per)

Negarea schimbărilor climatice a devenit un lucru din ce în ce mai de rar, odată cu împuţinarea celor care refuză să creadă ce spun oamenii de ştiinţă. Dar schimbările climatice sunt un adevăr incomod, chiar şi pentru cei care le consideră reale. La fel ca-n cazul contului de Facebook al lui Vadim Tudor, ar fi mai bine pentru toată lumea dacă ar dispărea pur şi simplu, fără ca oamenii să fie nevoiţi să facă ceva concret în legătură cu ele. Asta în ciuda faptului că schimbările climatice ameninţă să transforme planeta în ceva de nerecunoscut prin crearea unor zone nelocuibile, amplificarea fenomenelor meteo extreme şi răspândirea foametei la nivel global. Dar nimeni nu îşi bate prea mult capul cu asta.

Eco-activiştii au încercat să combată apatia generală printr-o grămadă de campanii menite să aducă în atenţia publică toate probleme astea, dar fiecare dintre ele a eşuat lamentabil să le trezească interesul oamenilor de rând.

Publicitate

Eu lucrez pentru Climate Outreach and Informati​on Network (COIN), o organizaţie nonprofit care îşi propune să câştige cât mai multă susţinere pentru cauza schimbărilor climatice. Ca să îţi faci o idee despre ce facem noi, uite o mostră dintr-o prezentare de-a noastră: „noi credem că problema ţine mai mult de ştiinţa comunicării decât de comunicarea ştiinţei."

Săptămâna trecută am publicat un rapo​rt nou. În mod ciudat, este primul raport în care se ridică problema transmiterii cât mai eficiente a informaţiilor despre schimbările climatice către un segment de public cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani. Documentarea şi redactarea raportului ne-au oferit foarte multe informaţii despre cum putem reuşi să-i facem pe oameni să le pese de schimbările climatice şi despre ce trebuie să evităm când urmărim asta. Aşa că, uite nişte lucruri pe care ar trebui să le iei în consideraţie atunci când încerci să îi convingi pe alţii să le pese de cea mai importantă chestiune cu care se confruntă lumea în momentul ăsta.

NU VA FI UŞOR

O tactică folosită foarte des este introducerea treptată a oamenilor în tematica schimbărilor climatice. Din moment ce regândirea infrastructurii energetice şi reconfigurarea sistemelor economice sunt proiecte colosale şi de lungă durată, de ce să nu începem prin economisirea la scară mică, mai bine? De exemplu, ce-ar fi să scoţi din priză încărcătorul telefonului atunci când nu-l foloseşti?

Pamfletul ăsta cu tematic​ă de sezon răspândit de Departamentul pentru Energie şi Schimbări Climatice din cadrul guvernului britanic ilustrează cel mai bine de ce abordarea de tip „simplu şi fără dur​ere" a eşuat.

Publicitate

Oamenii nu sunt proşti. Dacă schimbările climatice sunt aşa o chestiune importantă, adică problema centrală a secolului XXI a cărei rezolvare necesită o colaborare la nivel global nemaiîntâlnită până acum în istorie, atunci închiderea televizorului în loc să-l laşi în standby nu e deloc o soluţie pe măsură. E ca şi cum ai spune că, doar pentru că ai ieşit de pe Facebook, treburile tale zilnice sunt ca şi terminate.

Un top cu cele mai bune sfaturi pentru economisirea de energie ar fi o idee bună de campanie pe social media, dar nu avem nicio dovadă că refolosirea pungilor de plastic îi determină pe oameni să mănânce mai puţină carne sau să-şi petiţioneze reprezentaţii în parlament pentru introducerea unei taxe pe emisiile de carbon, măsuri care ar avea consecinţe semnificative în raport cu schimbările climatice.

NU-I POŢI FORŢA PE OAMENI SĂ SE TEAMĂ

Trailerul documentarului This Changes Everything: Capitalism Vs Climate Change

N-ar trebui să le vorbeşti oamenilor de sus şi să le explici problema ca şi cum ai face-o unor copii, dar nici să îţi panichezi publicul nu e bine. În mod bizar, popularitatea listelor de tip „zece paşi simpli prin care să combaţi schimbările climatice" a atins punctul maxim prin 2009, în preajma negocierilor „Hopenhagen," purtate la ONU. Negocierile au fost numite „ultima şansă de a salva lumea," dar când ele au ajuns la final fără să producă vreun rezultat (şi fără să se sfârşească lumea), susţinătorii s-au simţit dezamăgiţi. Activiştii s-au angajat să nu mai repete aceleaşi greşeli: să renunţe la exagerările care i-au făcut să pară vulnerabili într-un final şi să evite să răspândească panică, pentru că asta îi îndepărtează pe oameni de cauză.

Publicitate

Am auzit destule poveşti înfricoşătoare despre lumea pe care o să le-o lăsăm copiilor noştri şi o grămadă de profeţii apocaliptice despre cum Pământul va fi mistuit de foc, toate ne-au intrat pe o ureche şi ne-au ieşit pe cealaltă. Deşi imaginea cu Păm​ântul care arde (o constantă în campaniile ecologiste din trecut) nu mai face parte din arsenalul activiştilor în prezent, Naomi Klein, jurnalistă şi lider de opinie, refoloseşte tipul ăsta de retorică în cartea ei This Changes Everything: Capitalism Vs Climate Change.

Klein afirmă că schimbările climatice sunt o criză existenţială cu care omenirea se confruntă şi că în prezent ne aflăm într-o situaţie atât de gravă, încât nu mai e loc de soluţii moderate, ci numai de acţiuni radicale dacă vrem să evităm nişte consecinţe dezastruoase pentru noi şi pentru planetă.

Deşi punctul ei de vedere e legitim, nu aduce nimic nou. În ciuda retoricii revoluţionare şi a aspiraţiilor către justiţie climatică, comunitatea politică internaţională nu a reuşit să vină cu soluţii în 2009, iar chestiunea schimbărilor climatice a devenit o cauză care a polarizat multe ţări vorbitoare de limbă engleză, în timp ce restul au revenit la starea de apatie de dinainte.

Să nu se înţeleagă că schimbările climatice nu sunt de temut. Sunt. Iar analiza lui Klein e construită pe date factuale. Dar majoritatea oamenilor nu se tem încă. Iar studiile psihologice sugerează că nu-i poţi forţa pe oameni să se teamă, oricât de mult ai încerca.

TRĂIEŞTE ÎN PREZENT

Un alt obstacol ar fi că pentru cei mai mulţi occidentali, schimbările climatice nu se petrec „aici şi acum." Cu alte cuvinte, problema e că schimbările climatice nu sunt o problemă încă. Genul ăsta de „distanţare psihologică" pune problema reală într-un con de umbră: nu o putem vedea, nu o putem atinge, aşa că s-ar putea nici să nu fie acolo.

Săptămâna trecută, în timp ce sute de oameni de ştiinţă finalizau rapo​rtul final al Comisiei Interguvernamentale pentru Schimbările Climatice, echipa care rezumă ultimele descoperiri ştiinţifice din domeniu pentru decidenţii politici (cu sediul tot în Copenhaga, coincidenţă sau nu), c​âţiva artişti au lăsat o sută de tone de gheaţă să se topească în piaţa centrală a oraşului, ca să încerce să aducă problema în prezent. Totuşi, studiile noastre indică faptul că astfel de reprezentări nu fac decât să accentueze şi mai mult ideea că schimbările climatice n-au niciun efect asupra vieţilor noastre. Până la urmă, cine se poate identifica cu o bucată de gheaţă?

Publicitate

Tot din categoria „nu se întâmplă aici, nu se întâmplă acum" face parte şi negarea schimbărilor climatice: nimeni nu-i mai ia în serios pe negaţionişti de vreo zece ani, aşa că e o pierdere de timp să încerci să îi combaţi.

EVADEAZĂ DIN GHETOU

Campaniile trebuie să le transmită o identitate socială celor vizaţi. Asta înseamnă că trebuie să renunţăm la clişeurile ecologiste super-uzate care par a spune „e responsabilitatea altora." Oamenii de rând nu vorbesc în jargon tehnocratic de tipul „bugete pentru reducerea emisiilor de carbon."

Oamenii vor să vadă politici publice concrete, nu îndemnuri la susţinere pentru „mai multe acţiuni ecologiste." Jargonul de campanie ecologistă nu sună cunoscut şi îi alienează pe oameni de cauză. Pe bună dreptate, cuvinte sau expresii precum „decarbonizare" sau „gestionarea riscurilor climatice" sunt considerate vagi şi fără substanţă. Aşa că, dacă lucrezi la o campanie, spune-le oamenilor că dacă vor să nu mai cheltuiască o grămadă de bani pe încălzirea locuinţelor, ar fi bine să ceară guvernului nişte finanţare pentru izolaţii termice, sau dacă nu mai vor ca oraşul lor să fie inundat, ar fi bine să ceară construirea unor diguri. Nu le spune că trebuie să „maximizeze eficienţa consumului energetic" sau să „reducă riscul de intruziune acvatică."

***

Per ansamblu, oamenii trebuie să simtă că deţin controlul atunci când discută pe marginea schimbărilor climatice, de la tipul de limbaj folosit până la politicile publice care urmează să fie implementate. Asta înseamnă că trebuie să le relatezi oamenilor întâmplări reale cu oameni reali ca să poţi să-ţi convingi publicul de varietatea de moduri în care schimbările climatice le pot afecta vieţile, nu doar să le descrii insipid impactul schimbărilor climatice asupra vreunui continent îndepărtat. Deşi ni se spune asta e problema centrală a secolului XXI, niciun semnal social care vine dinspre familie, prieteni sau politicieni nu pare să confirme asta. Schimbările climatice suferă de invizibilitate la nivel social şi tocmai asta le permite să se ascundă chiar sub nasul nostru, şi tot asta le face să fie ceva despre care ştim cu toţii, dar despre care nu discută nimeni.

Publicitate

Cu siguranţă, nu vom rezolva problema doar prin faptul că vorbim despre ea. Dar dacă vrem să depăşim reprezentările precum bucăţile de gheaţă lăsate la topit în piaţa publică, îndemnurile la economisirea casnică de energie şi profeţiile apocaliptice, atunci trebuie să promovăm o dezbatere publică asupra schimbărilor climatice care să aducă ceva nou.

@AJ​Coner

Traducere: Mihai Niţă

Citeşte mai multe despre schimbări climatice:

​Gropile cu deşeuri sunt cel mai mare dezastru de care n-ai auzit niciodată.

​La Certej s-a dat liber la cianuri, pentru că morţii nu pot vorbi

​China construieşte o mină de cărbuni mare cât Los Angeles