Indignările generației în vârstă despre protestele Roșia Montană

La protestul Roșia Montană de ieri din București, unde au participat peste zece mii de oameni, am vorbit mai mult cu cei în vârstă, pentru că erau în număr mai mare decât în orice altă zi.

|
09 Septembrie 2013, 11:07am

La protestul Roșia Montană de ieri din București, unde au participat peste zece mii de oameni, am vorbit mai mult cu cei în vârstă, pentru că erau în număr mai mare decât în orice altă zi. Am rămas cu câteva gânduri dintre care unele sunt demne de luat în seamă, pentru că bătrânii sunt înțelepți și trebuie să învățăm din experiențele lor.

„Unde sunt studenții, inima țării? Fără ei soarta acestei țări este în mâna a puțini oameni.”

„Ar trebui ca ținta protestului să se schimbe dinspre RMGC spre politic. De ce nu se strigă mai mult 'Jos Ponta', 'Jos guvernul', că ei au greșit?”

„Protestele trebuiesc orientate spre Occident, tre să trecem peste disesnsiunile cu Ungaria, să-i cerem ajutorul și să avem astfel mai multă forță în Parlamentul European."

„Singura șansă a acestei țări este să fie condusă de cineva care să spună adevărul. Despre situația economiei, despre școlile din România, despre cine a furat și cine nu, altfel oamenii nu vor ști cu cine să voteze la următoarele alegeri.”

„De ce nu se face o listă cu semnături pentru Bruxel, Geneva, Berlin?! Sunteți zeci de mii, Europa trebuie să vă asculte și să vă ajute.”

„E cel mai mare protest din 89 încoace. Nu trebuie să vă lăsați călcați în picioare. Vouă nu trebuie să vă fie frică de nimeni, sunteți prima generație cu adevărat liberă.”

„Nu înțeleg de ce sunteți atât de mulți, dar vă mulțumiți cu atât de puțin. De opt zile niciun politician nu a venit în stradă să vă întrebe ce vreți. De ce acceptați asta?!”

Am fost surprins de ceea ce mi-au spus, dar și un pic indignat că tinerii din piață nu își pun aceste întrebări și par să se mulțumescă cu mai puțin decât ar putea obține. Poate că lipsa experienței protestului îi face să nu-și dea seama cât de puternici pot fi.  

VICE transmite live de la proteste, în fiecare seară.

Citește și:
N-am înțeles nimic din a cincea zi de proteste Roșia Montană
Operațiunile cu cianură nu înseamnă minerit
Zece ore de protest, cinci mii de oameni și trei corturi pentru Roșia Montană 
Define: Hipster
Opriţi troleul pentru Roşia Montană
Plus restul articolelor Goana după aur - varianta românească