20 dintre cele mai bune piese românești din 2016

Îmi aduc aminte că pe la finalul anului 2015, majoritatea artiștilor aveau o părere foarte pesimistă legată de viitorul scenei muzicale din România. A fost după Colectiv, e de înțeles. Multă lume era panicată de faptul că nu vor mai avea unde să cânte, asta pe lângă ideea că lumea o să fie reticentă la ideea de a ieși din casă la un show, ceea ce va duce la dispariția scenei. Ai fi zis că urmează apocalipsa, dar s-a întâmplat fix opusul.

Toate grijile astea s-au dovedit a fi fără sens, pentru că în 2016 artiștii români au continuat să facă ce știu ei mai bine. Și au făcut-o mai bine ca niciodată. Am avut o tonă de rock alternativ de calitate, Deliric și Silent Strike au rupt totul cu cel mai bun album de rap de câțiva ani încoace, producătorii de muzică electronică au continuat să scoată materiale de calitate și nu am stat rău nici la capitolul „bucăți experimentale".

Concertele și petrecerile au continuat și a crescut și numărul de trupe. Parcă în fiecare zi apărea un proiect nou. Ceea ce mi-a îngreunat procesul de selecție al celor mai bune piese ale anului. E o grijă pe care vrei să o ai. Dar am reușit, într-un final, să mă rezum la cele mai bune 20 din 2016:

Știu că treaba asta o să sune ca un șoc pentru corporatiștii care-s la curent cu cele mai noi apariții în lumea modei, dar să știi că nu e „înjoseală" să te îmbraci de la piață. Ascultă-l pe Renato din Sălaj. Știe el ce știe. Mai bine te descurci cu ce ai decât să faci o tâlhărie. Mai ales de dragul unei tipe. Trebuie să înțeleagă și ea că nu te întinzi mai mult decât ți-e plapuma. Apropo, să știi că găsești niște plăpumi foarte mișto la piață. Mai negociezi și-ți scade din preț. Nu poți să faci asta la magazine.

Și dacă tot nu înțelege că nu ai nimic în portofel, și nu-ți permiți să o îmbraci de la Zara, pune-i piesa asta și dansează în timp ce ea numără scările când iese din apartament. E mai bine fără ea. Rămâi doar cu Renato și Ion pe cea mai faină piesă care a ieșit de la Future Nuggets în 2016. E un trade-off pe care merită să-l faci.

Nu are rost să explici o piesă bună pe bucăți. Ai putea face asta, normal, dar îi strici tot farmecul. Te poți lega de un instrument, de voce, producție, mesajul din versuri, generalități din astea, sure. Dar mai mult particularizezi un moment dintr-un întreg și îl scoți din context. Aș putea să fac asta și cu „Strawberry". Să vorbesc despre vocea blană a tipei, riff-urile de la început și de la mijloc sau de structura neortodoxă a piesei, care merge perfect în filmul celor de la Loungerie II.

Dar nu o să fac asta. O să-ți zic doar să o asculți, pentru că muzica e un sentiment, nu o știință. E imposibil să nu trezească ceva în tine.

Băieții de la Coma au avut un an extraordinar. Ai putea spune că e cel mai bun din cariera lor, dacă iei în vizor toate lucrurile care s-au întâmplat. De la lansarea noului album după o pauză de zece ani și până la concertele sold-out pe care le-a avut, trupa e pe val, asta-i clar. Mă rog, succesul e nesemnificativ, într-un fel. Degeaba ești iubit dacă faci muzică de căcat. Nu-i cazul celor de la Coma, care au lansat niște bucăți geniale în 2016.

„Cel mai frumos loc de pe pământ", o piesă cu un titlu care a fost bușit de nenumărate ori la beție și a ajuns cunoscută în folclor sub numele de „Cel mai iubit dintre frumoșii pământeni", sau ceva de genul. Anyway, piesa e printre cele mai bune scoase de ei până acum, ceea ce spune mult despre o trupă cu o istorie lungă în spate.

Nu m-am gândit niciodată că o să-l apreciez pe AFO pentru talentul lui de cântăreț, dar here we are. Nu e primul rapper care încearcă treaba asta, care nu e deloc o chestie ușoară, mai ales când ești obișnuit să scuipi rime. Dar AFO a făcut tranziția asta cu „Floare de Maidan", cea mai bună bucată de pe materialul de debut al proiectului Cred Că Sunt Extraterestru. Are un beat de rap, clar, dar e completat de niște viori și o chitară care transformă complet filmul. La final apare și Bean, care nu dezamăgește, dar nici nu-l eclipsează pe AFO, care e starul piesei.

Killa Fonic a scos în 2016 mixtape-ul Ramses 1989, dar cea mai bună piesă nu a fost inclusă pe material. Nu știu de ce, pentru că „Skinny Pesci", la durata ei modestă de doar două minute și 28 de secunde e mai bună decât tot ce a scos pe debutul lui discografic. În mare parte datorită instrumentalului, dar nici Killa nu o dă în bâlbâială după cum e obiceiul în trap. Nu tot timpul, mai bine zis.

Cel puțin pe refren e inteligibil, când tot repetă: „schilod da al dreacu', zi-mi skinny Pesci". Killa Fonic e mulțumit de imaginea corpului său. Se mândrește cu faptul că e mai slab ca o lamă fină. Asta trebuie să înveți și tu din piesa asta. Ai crede că e despre un tip super skinny care-și bagă pula în dușmani, dar de fapt e despre acceptarea de sine. Killa Fonic e life-coach-ul de care ai nevoie.

Unde-s doi puterea crește, cică, dar nu e întotdeauna așa. Doi proști întotdeauna o să o dea în bară mai epic decât fiecare în parte. La Liar și Mutual Friend proverbul se potrivește, din fericire. Când se pun doi dintre cei mai buni producători de muzică electronică din România într-o cameră să facă o piesă, sigur iese ceva fain. Și dacă e să mă iau după videoclipul de la „Sidewinder", în încăperea aia era și o tipă care țâșnea suc creativ din sâni, să-i țină hidratați pe parcursul înregistrărilor. Arta cere sacrificii.

„$efu", „Independent", „Porc", „Eroare". Sunt o droaie de piese bune pe albumul self-titled de la Deliric și Silent Strike. Îți recomand să-l asculți pe tot. Sau măcar piesa „$efu", care e o odă adusă băieților șmecheri care au profitat și și-au pasat banii românilor ca pe stadion, fără să fie trași la răspundere.

Sunt aproape sigur că majoritatea românilor suferă de Stockholm Syndrome, pentru că-i votează în continuare pe oamenii ăștia. Piesa e mai actuală ca niciodată. Nu știu dacă Deliric a anticipat noul Guvern când a scos albumul în iulie, dar poate e un clarvăzător. Un Nostradamus în carne și oase și haine Porc. Tot ce e posibil.

Nu pot să mă satur de piesa asta. Are ceva nostalgic în ea, cu toate că e despre cum luna e una, deci nu prea se împacă treaba, doar dacă noi, oamenii, sunt de fapt de pe lună, ceea ce nu-i în totalitate neplauzibil. Poate într-o altă viață am călcat pe satelitul natural, cine știe?

Întotdeauna mi-a plăcut duo-ul bucureștean de synth-pop, dar cu „Luna" m-a spart. Probabil datorită faptului că e prima lor piesă cântată în limba română, ceea ce, în mod surprinzător, se potrivește mult mai bine pe stilul lor decât track-urile în engleză. Da, „With a rose, with a fire" e țâță de mâță, dar „Luna" e la un alt nivel. Într-o altă orbită, gen.

Dintre piesele lansate de Yellow în 2016, majoritatea oamenilor preferă „Put it on top", dacă e să mă iau după vizualizările de pe YouTube. Dar în același timp majoritatea oamenilor preferă ketchup-ul peste cartofii prăjiți, nu lângă, deci nah, câtă încredere poți să ai în gloată? Zero. Asta e piesa superioară, nici nu e loc de discuție. Ai oamenii de la Yelllow și pe Mihai de la Golan. Până și matematic „face sens". Le poți asculta pe amândouă și să vezi care-ți place mai mult, dar eu sunt sigur că o să faci alegerea corectă.

Am cunoscut oameni care mi-au zis că nu suportă vocea lui Despot. Nu înțeleg oamenii ăștia. Are o voce divină. Probabil ar putea adormi și un pui de bursuc proaspăt circumcis cu un subiect și predicat. Din fericire își folosește corzile vocale pentru a striga într-un microfon pentru divertismentul nostru. Ascultă „Metaforă de toamnă", o piesă cu un titlu pe care l-ar aprecia Nichita Stănescu și atât, să-l auzi la adevărata lui valoare.

Vocea are rolul principal aici, dar nici versurile nu-s de ignorat. Cred că e vorba despre un schizofrenic care se luptă cu gândurile lui, într-un colț, hotărât să-și zboare creierii cu un pistol dacă nu ajunge la o stare normală. Sau poate e despre ceva total diferit. Oricum e de bine.

Piesa asta e despre un threesome. Știi, nu-s destule piese despre threesome-uri, dacă stau bine să mă gândesc. Ai multe despre sex, clar, poate și niște fetișuri pe ici colo, dar prea puține despre futaiu-n trei. Nu înțeleg de ce, pentru că suntem în 2017 și chestia asta a ajuns cum erau felațiile în trecut. Ceva ce se întâmplă destul de des, dar nimeni nu vorbește despre asta. Între timp iubirea cu gura a ajuns universal acceptată și nelipsită din dormitor, parc, tren, în spatele fostei fabrici de mochete, știi tu unde-ți faci plăcerile.

Otherside e în fruntea luptei pentru emanciparea threesome-urilor, dar mesajul lor e unul de avertisment. Trebuie să știi în ce te bagi înainte să-ți bagi mândria în două găuri. S-ar putea să rămâi fără partener. De aceea trebuie să aducem treaba asta în atenția publicului. Nu e totul fun and games.

Îmi aduc aminte că pe la începutul anilor 2000 era un război rece între maneliști și rockeri. Rece pentru că nu a escaladat niciodată într-o luptă epică între săbii și chitare, dar cât se poate de cald prin cartierele din România când se mai întâlneau o gașcă de rockeri rasiști cu ideile lui Varg Vikernes în cap și niște maneliști cu lanțuri cât un piton. Unii erau „nespălați", ceilalți „needucați", când de fapt amândouă taberele erau formate din tâmpiți. Alte vremuri.

Între timp s-au calmat apele, oamenii au devenit mai toleranți. Și a ieșit piesa asta care e o combinație dintre rock și manele, de la membri trupei Steaua de Mare. Îmi dă speranțe pentru un viitor în care rockerii și maneliștii vor sta împreună la aceeași masă și vor depăna amintiri despre cât de idioți au fost în trecut.

Mi se pare că piesa asta a fost subapreciată în 2016. Are peste opt sute de mii de vizualizări, ceea ce nu-i rău deloc, dar ar fi trebuit să aibă mult mai multe. Din categoria pieselor „fun" care au ieșit în ultimul an, asta e cea mai pizdoasă. Nu ai nicio scuză dacă nu ai ascultat-o cel puțin o dată la un party, sau înainte să mergi să te faci praf.

E un star-cast pe bandă, cu Maximilian, Grasu XXL și băieții din Șatra BENZ, care-și bagă rimele în jurul unui refren catchy as fuck. Ar trebui să o asculți cât mai des, ca să ții cont de mesajul din refren: „în mormânt nu iei cu tine/nici măcar o pâine/pentru ziua de mâine". Adică într-o zi o să dai colțul și nu o să mai poți să o asculți. Mai bine profită cât mai poți.

Dacă nu te-ai convins până acum, ascultă piesa asta ca să realizezi faptul că VILLAGE e unul dintre cei mai buni producători de muzică electronică de la noi. Începe destul de subtil, chiar și vocea tipei e cumva în fundal, fără să iasă prea mult în evidență. Asta până pe la primul minut, când intră un sample, care parcă e tot o voce, dar super modificată, cred, și tipa ajunge să cânte în continuarea melodiei.

E extraordinar modul în care vocea se îmbină atât de bine cu instrumentalul. E o lecție de învățat pentru alți producători care de multe ori pun cele două elemente sonore una peste altă și iese ceva care nu prea merge întotdeauna.

Știi deja rețeta. Un beat de rap cu niște sample-uri din folclorul autohton, peste care bagă Bean niște rime despre viața la țară. Dacă nu te-ai săturat încă de sound-ul Subcarpați, atunci asta e pentru tine. De fapt și dacă te-ai săturat de ce fac ei, tot trebuie să asculți „Rabdă inima", pentru că e una dintre cele mai bune materiale pe care le-au scos până acum, și s-ar putea să-ți retrezească interesul față de ei.

Dintre toate sample-urile folosite de ei pe „Satele Unite ale Balcanilor", aici m-au nimerit în totalitate. Oricum, până să intre beat-ul, vine Bean cu un mesaj care nu are cum să nu te prindă: „Rabdă inimă și tace/că pământul se întoarce". Simplu și eficient.

Uite un mod foarte fain de a folosi șoptitul într-o piesă. De obicei nu-mi place când vocaliștii fac treaba asta. Pentru că de cele mai multe ori maschează incapacitatea lor de a cânta. Dar aici lucrurile stau altfel. Mesajul și vibe-ul piesei cere niște versuri în șoaptă.

E și o piesă unde repetiția e cheie, cel puțin în prima jumătate a piesei, când tipa de la voce repetă aceleași două versuri până ți le întipărește în minte și ajungi să le memorezi chiar și după prima audiție. Așa se face. E super eficientă treaba asta, mai ales când ai și un instrumental care are rolul simplu de a te hipnotiza. Spun simplu, dar de fapt nu e, în cele mai multe cazuri. Pentru pl treaba asta nu se aplică.

Helen a umplut un gol în industria muzicală românească. E printre puținele tipe care bagă solo și o fac foarte bine. Mai sunt și altele care sunt hit and miss la treaba asta. Helen se bazează pe vocea ei, care e excelentă, și nu îi e frică să o folosească. E principalul atu al ei, dar nu e singurul.

Tipa știe și să structureze o piesă. „Burst" e ușor de memorat, pentru că are toate elementele unei piese pop, dar una care e acompaniată de o muzică pe care nu o să o auzi la radio. E pop pentru hipsteri.

Există mai multe piese scrise pentru și despre capitala României. E normal să fie așa, din moment ce în București stau cei mai mulți muzicieni. Inevitabil ești inspirat de locul unde o arzi. Unele-s mai faine decât altele. Și cea mai faină dintre toate e „Bucharest Stail", de la cel mai iubit rapper din Titan.

Macanache face niște observații pertinente despre București pe piesa asta, de la lipsa crocodililor în Dâmbovița și până la fetele nașpa de la Văcărești, de care ar trebui să te ferești. Macca, întotdeauna acolo să te lumineze când ai nevoie.

Prima piesă de pe albumul „Monumenta" de la Valerinne e și cea mai bună. Are peste 11 minute, dar nu ți-ai da seama de asta dacă nu te-ai uita la tracklist. Când intri în filmul ei, după un intro destul de scurt dacă ne gândim la alte trupe de post-rock, rămâi blocat. Nu te poți mișca de la birou până nu se termină.

E o riffăială groasă aici. Și sufocantă. Dar în cel mai fain mod posibil. Toate instrumentele vin în direcția ta în același moment. Nici nu știi ce te-a lovit. Lucrurile se mai calmează, să mai tragi o gură de aer, până intră din nou o doză de haos pe la minutul 7:40. Apoi se termină totul și rămâi cu impresia că ai descoperit sensul vieții.

Piesa asta începe în linie cu multe piese de prog-rock din anii 70. Niște clape care anunță că urmează ceva epic, așa că ai doar câteva secunde să ieși de pe Facebook și să fii atent la ce bagă clujenii de la Satellites. Apoi schimbă total placa. Intră niște acorduri de chitară de rock alternativ. E filmul pe care merg în continuare, dar nu-i bai, pentru că deja te-au prins și oricum sună bine. În ceea ce privește pop-rock-ul din România anului 2016, nu o să găsești ceva mai bun decât piesa asta.

Citește mai multe despre muzica românească:
Cum erau petrecerile de muzică house de la începutul anilor 2000, din Timișoara
Ce muzică românească ar trebui să asculţi, în funcţie de partidul pe care-l votezi
Ce am învățat despre obsesia românilor cu bătut femeia și misoginie din muzica populară