Quantcast

Clipul cu pensionari care împing garduri pentru apă îți arată de ce nu avem nicio speranță

Dacă te gândești la Bobotează ca la niște jocuri olimpice, atunci pensionarii din România ar putea fi cei mai buni atleți.

Răzvan Băltărețu

Răzvan Băltărețu

Screenshot din videoclipul Boboteaza Sibiu 2017

Cred că România reușește să trăiască un an întreg doar cu gândul că de Bobotează, la fiecare început de ianuarie, prinde o sticlă cu agheasmă. Sau poate e doar impresia mea după ce am văzut un videoclip superb, cât un lungmetraj de Oscar pe care niciun regizor român nu l-a făcut încă. Totul se întâmplă în aproape trei minute, într-o zi friguroasă și înzăpezită dintr-un oarecare oraș numit Sibiu.

Să fi fost la Sibiu mii, sute de mii de oameni, dar adevărații creștini sunt doar zeci, cei care s-au înghesuit în gardurile Jandarmeriei pentru a prinde o sticlă cu apă sfințită. Prima dată m-am uitat la acest clip ca orice om care îl primește de la altcineva: rapid, pe sărite. M-a cucerit! A trebuit să îl revăd. Întâi, fără sunet, apoi cu sunet, cu volumul dat mai tare, cu luminozitatea mai mare, să aud, să văd mai bine poporul venit la apă.

Citește și:  Fotografiile cu Boboteaza din Iași îți arată moda pentru pelerinajele din 2017

E și un cadru excelent pe la minutul unu și 11 secunde, când poți vedea între o femeie și un pensionar care întinde o sticlă cu agheasmă însuși tabloul „Crearea lui Adam", de Michelangelo. L-am analizat moment cheie cu moment cheie ca să fiu sigur că nu ratez nimic și acum poți vedea și tu această disecție pe sărbătoarea luptei pentru apă.

Gardul care separă mulțimea de preot, apă și ceilalți voluntari sau angajați e deja înclinat. E momentul în care, dacă pensionarii ar fi mai determinați, ar putea începe o lovitură de stat. „Nu mai vin în viața mea!", se aude o voce, în timp ce doi bărbați cară o ladă cu sticle. Mai târziu afli că evenimentele se întâmplă după ce preotul a zis ce avea de zis despre apă, când oamenii au stat liniștiți.

Dacă aș fi mai empatic, probabil că mi-ar fi milă de pensionarul prins între două femei, gard și restul mulțimii. Pare că descoperă noi moduri de a se contorsiona și de a-și proteja sticlele și viața.

„La spectacol ați venit să filmați? Că acum filmați înghesuiala!", țipă o femeie spre omul cu camera. Spectacolul a fost slujba, probabil că a fost foarte frumos, dar e ca la festival: nu te duci pentru cine cântă în deschidere, dar poți să te lauzi apoi că ai ascultat și trupele alea. Tot aici vezi și un laitmotiv al zilei. Încerci să iei cât mai multe sticle, apoi le ascunzi pe unde poți: geantă, pungă, geacă, chiloți, cum face tipul din stânga imaginii.

Un tip mai elegant, cu haină albastră, privește spre cameră după ce a sfătuit mulțimea. „Până la 3-4 tot apă găsim!" Nu l-a băgat nimeni în seamă. Într-un singur cadru vezi pe fața lui ce înseamnă resemnarea, dezamăgirea și ura pentru că trebuie să muncească într-o zi așa specială.

Tot o apă și un pământ între bărbați și femei, cum este cea în mov. Are o geantă cu care participă la un soi de olimpiadă: până la final de Bobotează trebuie să înghesuie cât mai multe sticle și să strige de cât mai multe ori că vrea și ea, că trebuie să se dea la toată lumea.

Omul mai elegant, acum și cu verighetă, încearcă să calmeze mulțimea (ca și cum ar avea succes!). „De-aia nu dăm aici, pentru că rupeți gardurile! Acolo, uitați, nu se îmbulzește nimeni și uitați cât loc este!", încearcă el să fie rațional. Ar putea fi un Che Guevara contra revoluționar.

Două femei încearcă să ajungă pe un front comun. „Da' cin' i-o înnebunit, toată lumea împinge din spate!", spune cea cu pantaloni roz. „Există pentru toată lumea!", strigă și domnișoara cu căciulă albă și unghii făcute ca la salon. Pe prima o regăsești mai târziu când încearcă să ia cât mai multe sticle din calea „nebunilor", probabil ca să-i mai calmeze.

Gândește-te că într-o zi ai putea fi omul cu pungă pe căciulă. E Boboteaza, e vineri și tu trebuie să ieși din casă, să te îmbraci gros, să iei căciula aia bună și să pui ceva peste ea ca s-o protejezi. Și în acea zi sunt zeci de mâini care se agață de tine, zeci de oameni care te înjură. Cu așa imagini, jobul în call center nu mai e atât de nasol.

Recunoști în acest cadru o mai veche cunoștință. E femeia în mov care mai la început împingea cu oarecare vitejie o sticlă de agheasmă în geantă. Acum, se face că a uitat și strigă după lada cu sticle: „Dați și aicea, daț' și-aicea!"

Uită-te bine la omul cu lada din dreapta. El putea fi în Africa, să salveze orfani de la foamete și sete, dar a ales să rămână în Sibiu și să fie un umil servitor pentru Dumnezeu. Sau pentru preot, dar până la urmă orice șef priceput știe să delege treburile.

Sunt doar câteva cadre cu preotul, dar aici e exemplar. Vine ca un salvator printre oamenii săi și încearcă să-i calmeze: „Încet, așa, că e apă bună."

Femeia în mov e deja la a treia sticlă, dar cine mai ține socoteala.

Dacă mai devreme ai putut vedea chipurile dezamăgirii și resemnării, iată și o rază de lumină. Femeia din centru l-a văzut pe preot și pare că ziua ei tocmai a devenit mai bună, pare mai fericită, chiar dacă doar cea de lângă a făcut rost de apă, că a fost mai vocală.

Femeia pe care o vezi prinsă între trei bărbați a obținut niște agheasmă și pare că s-a reprofilat pe „mațele-ncurcate". E doar una dintre ipostazele în care te regăsești când încerci să salvezi de mulțimea dezlănțuită darul tău de la Dumnezeu. Cadrul e completat de pensionarul din stânga ei, care caută nițel loc în pungă pentru sticlă. Nu știi niciodată când mai vine una și trebuie să ai mâinile libere.

Tipul rațional care încerca mai devreme să facă nițică ordine reapare. Mie chiar îmi dă un simț de echilibru în acest scurtmetraj. „Vă rugăm să faceți loc să se poată și ieși! Hai că sunteți și filmați!", încearcă el puțin public shaming. N-are noroc. „Foarte bine, așa ar trebui! Să vă facem de minune!", îi strigă femeia cu fular alb din dreapta. „Nu, dumneavoastră vă faceți, nu noi ne facem!", ripostează el. N-are șanse. „Ba și dumneavoastră!", zice ea.

Este o oarecare speranță în oamenii care vin de acasă cu sticle mari, de doi sau cinci litri. Pleacă cu ele goale, că nu stă nimeni să le umple, dar probabil că e un întreg ritual în spate. Termini apa păgână de Crăciun, o speli de Revelion și vii de Bobotează cu ea să vadă ceilalți că nu te mulțumești cu puțin, juma' de litru de agheasmă.

Ultimul cadru senzațional e cu preotul. E ceva de o gingășie și o bucurie greu de descris în acest moment, când el împarte sticle cu apă cum împărțea Iisus pâine și pește după ce le-a înmulțit.

La finalul unui videoclip de trei minute și 19 secunde, nu aș putea spune că am înțeles mai multe despre România și oamenii săi decât până acum. Doar am fost impresionat de puterea cu care ei se pot bate pentru orice. Pot admite că e la alegerea fiecăruia în ce crede, poate unii vor să vadă minuni într-un pet cu apă.

Chiar și așa, pentru mine rămâne fascinantă mica hoțomănie pe buza unui gard înclinat, când înghesui în haine sau în pungi sticlele deja primite. Poate nu bagă nimeni de seamă și pleci acasă victorios, un atlet care își măsoară performanța în plastice și lichid.

Vezi și alte clipuri dubioase ale românilor:

Clipul ăsta cu Viorel Lis m-a făcut să mă simt ca ultimul om

Clipul cu românii care cântă manele-rap în metroul din Paris e tot ce-are mai frumos de oferit țara noastră

Clipul USR cu imagini ciordite din Narnia și Lord of the Rings e tot ce-i mai rău pe lumea asta