Știri

Cele mai penibile gafe (ca aia a lui Dragnea) făcute de politicienii români cu presa străină

Adrian Severin mai neagă și acum articolul din Sunday Times, deși a ajuns la închisoare din cauza lui
6.2.17
Fotografie de Wikimedia Commons

Când e vorba s-o dea la întors după ce au spus o prostie mare cât casa unor ziariști străini, politicienii români îl pot face și pe Donald Trump să roșească. Așa că nu trebuie să te mire minciuna penibilă scoasă de Liviu Dragnea care, săptămâna trecută, mai avea puțin și se jura pe mamă că nu a spus despre corupție că este un „bullshit" unui post de radio elvețian, deși declarația fusese înregistrată.
O să-ți dau mai jos câteva exemple din istoria recentă, ca să vezi că șeful PSD face parte dintr-o galerie selectă de politicieni care au comis-o în fața presei străine.

Publicitate

Mai întâi să-ți explic cazul Dragnea. În decembrie 2016, înainte de alegeri, președintele PSD a declarat într-un interviu la postul de radio elvețian SRF următoarea aberație: „I want to discuss about the romanian future, not this kind of bullshit, sorry, corruption. (Vreau să discut viitorul României, nu genul acesta de rahat, mă scuzați, corupție)" . În contextul protestelor izbucnite după ordonanța 13, Liviu Dragnea a fost întrebat de ziariști dacă își menține declarația. Minciuna șefului PSD a fost mare cât casa: „Nu știu ce au făcut (ziariștii elvețieni, n.r.) și ce au montat. Eu nu pot să spun așa ceva. Nici nu eram singur eu cu acei reporteri".

Declarația lui Dragnea l-a enervat și pe jurnalistul elvețian care-i luase interviul și care a publicat imediat înregistrarea discuției. Poți să asculți și tu cu urechile tale ce a declarat Dragnea la SRF.

Victor Ponta, un campion absolut al negării evidenței

Fotografie via Wikimedia commons

Când vine vorba de minciuni spuse de politicieni, România are deja un adevărat campion. Este vorba despre Victor Ponta.

Fostul premier l-a luat de multe ori pe „Nu" în brațe, cu toate că secolul în care trăim este despre DA și gândire pozitivă. Lui Osho iar crăpa obrazul de rușine dacă l-ar auzi. Spre exemplu, în 2012, Ponta a declarat pentru El Paisva demisiona dacă va fi găsit vinovat de plagiat în teza sa de doctorat.

Întrebarea reporterilor a fost:

Şi dacă o comisie despre care aţi spus dvs. acum decide că a fost plagiată (n.r. - teza de doctorat)…
Victor Ponta: Atunci, în mod sigur, mă retrag.
Jurnalist: Aţi demisiona…
Victor Ponta: Sigur. Dacă comisia abilitată de lege dă o asemenea decizie, da.

Cred că suntem cu toții de acord că acest lucru nu s-a întâmplat. Imediat după s-a dovedit clar și oficial că a plagiat, Ponta a spus la o televiziune despre declarația din El Pais:„Nu. Am declarat că îmi asum responsabilitatea pentru faptele mele, neaducând în discuție cuvântul „demisie". N-am spus eu cuvântul acela". „M-am învățat minte când mai vorbesc cu spanioli să vorbesc în spaniolă, să nu vorbesc în engleza", a mai adăugat.

Si ca să fie nerușinarea completă, el a susținut că interviul a fost în engleză, deși din înregistrare se înțelege clar că s-a vorbit în română.

Ponta a luat la țintă și agenția Reuters

Dar incidentele dintre Ponta și presa străină nu se opresc aici. O dată a comis-o cu Mediafax și Reuters din cauza unor afirmații făcute când țara luase foc cu problema de la Roșia Montana. Într-un material din Reuters, și preluat mai târziu de Mediafax, cu titlul „Prim-ministrul României spune că respingerea proiectului aurifer ar descuraja investitorii", el a spus că: „Dacă Parlamentul va decide să nu se faca acest proiect, nu va fi o mare problemă (din punct de vedere economic), dar dacă România oferă mesajul că suntem împotriva investitorilor străini, împotriva exploatării potențialului nostru, acest lucru ar fi o catastrofă pentru România" și că „Roșia Montana este un proiect foarte important ca simbol, nu în primul rând din punct de vedere economic (…) Trebuie să profităm de resursele noastre naturale, bineînțeles respectând toate standardele de mediu, dar, dacă acestea se respectă, ar trebui să fim în favoarea explorării".

Mai târziu, la postul B1 TV, Ponta a spus că e citat corect în text, dar că titlul este „minciuna ordinară", „o mare măgărie".

Severin a negat dezvăluirile din Sunday Times până a intrat în pușcărie

Fotografie de ANTI.USL via Flickr

De departe însă, campionul campionilor la gafele cu presa străină este Adrian Severin.

Fostul europarlamentar PSD a acceptat să-și folosească influența contra unor sume de bani, oferite de o firmă de lobby, pentru a promova adoptarea unor acte normative. S-a dovedit însă că tipii de la firma de lobby erau de fapt niște jurnaliști incognito de la ziarul britanic Sunday Times, ieșiți la agățat europarlamentari corupți. Ei au oferit o sută de mii de euro mai multor membri ai Parlamentului European ca să fie ajutați cu amendamente la niște legi, dar de acceptat au acceptat Severin, un sloven și un austriac. Fostul europarlamentar le-a trimis un mesaj scris falșilor lobby-ști care dovedește că lucrase pentru ei („Numai pentru că să vă aduc la cunostință ca amendamentul pe care îl doriți a fost depus la timp") și a mai și emis o factură către firma lor de 12 mii de euro.

Publicitate

Culmea tupeului a fost că Severin a negat discuțiile purtate cu jurnaliștii sub acoperire, deși aceștia aveau mai multe înregistrări. Mai mult chiar, a refuzat să-și dea demisia după scandal, dar până la urmă, șeful partidului din care făcea parte, Victor Ponta, l-a obligat să plece. Între timp, judecătorii din România l-au condamnat și la patru ani de închisoare cu executare pentru fapta sa.

Boc a avut și el un moment de penibil: „aviara gripa"

Politicienii români s-au făcut de rahat în presa occidentală și cu alte ocazii. Spre exemplu, Dan Șova, un alt geniu al guvernării Ponta, a spus într-un interviu la TV că „niciun evreu nu a suferit din cauza românilor" în timpul Holocaustului. A doua zi și-a cerut scuze, desigur, dar jurnaliștii israelini l-au făcut varză.

Cotidianul The Times of Israel a scris cum Șova a fost trimis să țină un discurs la un eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului în București, după ce a făcut declarația de mai sus.

Știu că ce ți-am povestit e trist, dar uite și niște situații mai drăguțe în care s-au aflat politicienii români în fața presei străine.

Fostul președinte Ion Iliescu e explicat la un summit la Istanbul că „The ducks come from the trucks" când voia să spună de fapt că „The drugs come with the trucks", adică „Drogurile au fost transportate cu camioanele", subiectul fiind traseul drogurilor din Asia în Europa centrală, prin România.

Emil Boc, fost prim-ministru, s-a întânit cu șeful Nokia la Guvern și a vrut să facă și el o glumiță și a fost filmat chiar de cameramanul oficial cum îi spunea ceva de genul  „Yes, but you know, aviara gripa…". Interlocutorul a răspuns și el ca și cum Boc l-a întrebat de sănătate sau ceva cu „I'm very healthy!" („Sunt foarte sănătos!"). Deși inițial imaginile postate aveau pe fundal această conversație, mai târziu au fost înlocuite cu un alt video în care, surpriză, nu se mai auzea nimic.

Ca să tragem acum și o concluzie, cel mai tare mă enervează nu că avem politicieni care fac gafe, ci că aceștia încearcă să le acopere în cel mai penibil mod posibil. Iar să negi că ai spus un lucru, când există o înregistrare care dovedește contrariul, asta e deja de noaptea minții.

Citește și alte articole despre lucruri penibile făcute de politicieni români
Cele mai penibile clipuri electorale din campania pentru parlamentare din România

Am vorbit cu politicieni români anti-Soros, ca să aflu de ce sunt obsedați de miliardarul maghiar

Am întrebat politicieni români cu probleme penale de ce candidează, Doamne, de ce?