Viața nu e frumoasă pentru toți. Viața poate să fie foarte urâtă, până să fie frumoasă, sau poate să rămână urâtă. Am ajuns la concluzia asta de filosof de Facebook stând de vorbă cu câțiva taximetriști, pe care i-am rugat să-mi povestească despre oamenii pe care îi transportă. Pentru că taximetristul e la fel de investit în problemele străinilor ca un preot sau ca un psiholog. Pe lângă ce aude întâmplător, când clienții lui vorbesc între ei sau la telefon, mai sunt și momentele când oamenii cu probleme simt nevoia să-și spună necazurile cuiva, chiar și cuiva necunoscut.

«Eram la intrare pe Calea Victoriei. Așteptam și eu un client. Și a venit un ciudățel la mine. Mi-a făcut semn: „Sunteți liberă?" „Da". S-a urcat în spate, pe colțul din dreapta și l-am întrebat: „Unde mergem?" „Mergem înainte". „Înainte pe Calea Victoriei?" „Da, înainte, mergeți înainte!" „Bine". Am pus aparatul și am mers înainte. La un moment dat a început să mi se miște mașina. M-am întors să văd ce Doamne, iartă-mă face acolo.

Omul își făcea treaba, că nu știu cum să zic asta. Bineînțeles că a început să îmi bată inima, m-am speriat puțin. Era transfigurat așa la față, era în lumea lui și în față la Radisson am avut noroc că am văzut un echipaj de poliție și m-am oprit fix în spatele lor. Și i-am zis: „Știi cât te costă cursa asta, nu?" „Nu, cât?! Mergi înainte, de ce ne-am oprit, dă-i drumu'!" „Nu, nu mai mergem înainte, ne oprim aici și tu plătești cursa asta o sută de lei." „Adică cum?!" „Adică, dacă tu nu plătești cursa asta atât, coborâm și spunem domnilor ce făceai tu acolo în spate, că te-am și filmat". „Cum m-ai filmat?" „Păi aici am o cameră".

Nu aveam nicio cameră. Și bineînțeles că a scos o bancnotă de o sută de lei, după care a coborât. I-am zis: „Când mai vezi mașina asta, o ocolești. Du-te și fă-ți treaba în alt colț, sunt atâtea colțuri, te-ai găsit în mașina mea? » (Cristina Popescu, Speed Taxi)

«Evit să mai lucrez de noapte, în ultima vreme, din cauza drogaților. E periculos. Dar pot să vă povestesc ce mi s-a întâmplat pe timpul lui Ceaușescu, când se circula pe ambele sensuri pe Calea Victoriei. M-a oprit un burtos, în stare vădită de ebrietate, chiar în față la Capșa. A intrat, s-a așezat lângă mine, și mi-a zis: „Du-mă la Capșa".

Am crezut că glumește. Analizam dacă mai e vreo Capșa, mă gândeam dacă mă înregistrează, dacă e vreo înscenare. „Păi suntem la Capșa", i-am spus. „Da?! Am și ajuns? Mulțumesc". A scos portofelul, mi-a dat o sută de lei. Erau bani! S-a dat jos, după care s-a întoars, mi-a deschis ușa și mi-a zis: „Altădată să nu mai mergi așa repede". Am înnebunit. Era beat, nu mai știa unde e.» (Daniel Mehedințu, Speed Taxi )

„Am o clientă de vreo opt ani. Când am cunoscut-o, se prostitua, asta era meseria ei. Și mă tot chinuiam să o aduc pe linia aia de plutire, să își găsească un drum. Ea suferea foarte mult, că nu era iubită și că nu putea să iubească. Tot timpul găsea numai bărbați care o plăteau. Și tot timpul încercam să o încurajez și îi spuneam că odată o să apară cineva. După ani și ani de încercări de mers pe la biserici și mânăstiri cu mine, plângea prin mașină și mă făcea și pe mine să plâng.

Nu mai știam ce să-i fac, de îmi venea să i-l dau și pe soțul meu, ca să nu o mai văd așa de supărată. La un moment dat, a întâlnit un băiat care este mai mic decât ea cu trei ani, sunt căsătoriți, și sunt fericiți, și și-a găsit și un serviciu, și nu se mai prostituează. Și e și însărcinată în momentul ăsta". ( Cristina Popescu, Speed Taxi)

«Vine un puști într-o noapte. Și eu eram tot puști. „Mă duci până în Voluntari?". Era cam departe și rămâneam cu pagubă. I-am spus că nu. Mi-a zis că-mi plătește și aparatul, 50 de lei. „Bine", i-am zis. Am mers câțiva metri și mi-a zis: „Stai așa, hai să îi luăm și pe băieții ăștia!". Nu i-am văzut eu bine de la început, m-a luat și prin surprindere. Erau doi mari, lați. S-au urcat în spate. Vorbeau despre trafic de droguri de zeci de milioane, despre unul care nu le dăduse banii, despre zeci de milioane care trebuiau recuperate. „Hai să mergem peste el!", ziceau. Stăteam cu inima mică.

La un moment dat s-a făcut liniște. Ce s-au gândit ei, mare prostie!, să mă întrebe? „Domnule, dar ție nu ți-e frică să lucrezi noaptea?". Le-am zis: „Da' acuma, dacă stăteam în casă și venea cutremurul și cădea tavanul peste mine, nu muream la fel?". „Adică ce vrei să zici, dom'ne, că dacă eu aș scoate acuma un cuțit la tine și ți l-aș pune la gât, tu ce ai face?". Deja în momentul ăla nu mai era de dat la întors, eram convins că, dacă opresc mașina, se poate întâmpla orice. Până atunci mersesem cu 70-80 la oră și tocmai urcam podul de la Europa. Eram a patra, am băgat a treia și am accelerat. Am ajuns la vreo 110 kilometri și eram în coborâre. Am luat mâinile de pe volan, mi le-am pus la ceafă, am luat piciorul de pe ambreiaj și am rămas cu dreptul pe accelerație. Mă duceam direct într-un parapet.

Au început să strige: „Nebunule, pune mâna pe volan, pune mâna pe volan, că murim!". „Asta e, murim toți! Scoate ce vrei tu! Ai Uzi? Scoate Uzi dacă vrei, împușcă-mă, ce poți să faci?!". Am tras în ultima clipă de volan, am evitat parapetul și am mers înainte. Ei au început să-mi zică să fac dreapta pe niște străzi. „Voi credeți că mai fac eu dreapta, să-mi faceți ceva pe străzile ăstea? Mergem înainte, până unde mi s-o termina gazul". Eu deja aveam în cap că pe undeva pe la Afumați era o secție de poliție și voiam să opresc în fața ei.

La un moment dat am văzut o mașină pe sens opus și mi s-a părut că ar fi de poliție. Mai mult am presupus. Am tras frâna de mână, de m-am dus cu mașina până pe partea cealaltă și când s-a oprit, am țâșnit în mijlocul străzii cu tot cu cheile mașinii. Am avut noroc că la câteva secunde a ajuns și mașina de poliție. Polițistul văzuse toată scena și a ieșit direct cu pistolul. Mi-a zis să vin la secție să dau declarație despre tot ce s-a întâmplat.

I-am zis: „Frate, nu vreau să am de-a face cu interlopii. Tot ce-ți cer e să îi ții cinci minute aici până ajung în Drumul Taberei. Ăia comentau: „Domn'e, de ce ai reacționat așa, că noi doar am presupus că ți-am pune cuțitul la gât". Le-am zis: „Domn'e, dacă eu îți zic că te duc la Băneasa în pădure, tu presupui că s-ar putea să nu?".» (Ion Octavian, Meridian Taxi)

«Acum câțiva ani, într-o noapte, luasem un țigan de aici, de pe Moșilor. Cum am făcut dreapta, pe Eminescu, m-a oprit un echipaj de poliție. A venit polițistul la mine și mi-a zis: „Nu ai dat prioritate unui pieton". „Ce pieton domnule, e noapte, nu era niciun pieton". Nu a stat de vorbă cu mine, mi-a cerut direct actele. Și-n momentul ăla, țiganul de lângă mine a scos o legitimație. Era căpitan în IGP. Polițistul a rămas paf, celălalt polițist din mașină se făcuse mic și se băgase sub bord. Nu le-a făcut nimic, că corb la corb nu-și scoate ochii. Dar era țiganul căpitan? Era.» (Domnul Sava, de la Speed Taxi)

«Iau într-o noapte un tip. Mergem ce mergem și la o trecere de pietoni traversează trei fete. „Mamă, ce bune!" zic eu. „Dar de ce zici asta, că-s femei?", face el. „Păi și ce dacă sunt femei, mie-mi plac femeile", zic. Mai trece puțin și îmi pune mâna pe picior. „Ce faci, domnule?!", îi zic și îi iau mâna de pe picior. El continuă, îmi pune iar mâna pe picior. „Băi, potolește-te!". El nu, mă atingea din nou. „Aaa, stai așa!". Opresc mașina, ies, mă duc în dreapta, deschid portiera, și-l arunc cu forța afară. Cam asta, dar mi s-au întâmplat multe d-ăstea cu homosexuali.» (Ștefan, de la Meridian )

«Acum o lună, am luat din Centrul Vechi două fete cu prietenii lor. Ele erau praf, băuseră mult, ei nu băuseră, erau sportivi. Și când au coborât, pe undeva prin Titan, băieții le-au luat în spate, ca pe sacii de cartofi, și-au plecat cu ele așa. I-am întrebat de ce erau așa de bete. Băuseră tequila stinsă cu bere. » (Adrian, Taxi Cobălcescu).