Ce credeau cei de la revista FHM despre internet acum 20 de ani

1995 a fost un an dat dracu', nu? Adică nu știu. Aveam opt ani și eram un tâmpit. Dar dacă te uiți la o compilație cu știri din anul ăla, arată minunat: supermodele peste tot, mașini Porsche, pălării, Paul Gascoigne alergat de o gloată de fotografi, Oasis, droguri, steagul Marii Britanii pe tricouri și bandane, telefoane mobile cât o cărămidă, soare excesiv. Pare că 1995 a fost o vară nesfârșită în care toată lumea arăta grozav și avea urme de cocaină la nas.

Apoi a apărut internetul și ne-a transformat pe toți în tocilarii nefericiți care suntem acum. Putem da omenirii oricând un filmuleț viral, dar oare asta ne face cu adevărat fericiți? Oare internetul e bun pentru noi sau e ca și cum am sta pe o plută subțire și am pluti dezolați pe valuri de informații, cumpărând chestii de pe eBay la beție și deprimați de numărul prea mic de like-uri pe care le-am primit pe Instagram?

Lăsăm întrebarea asta pe altă zi. Pentru că întrebarea de azi e: CUM NE LOGĂM PE INTERNET?

Ăsta e titlul paginii 124 din numărul FHM din octombrie 1995, cel cu Cindy Crawford pe copertă:

De ce dețin această revistă? Habar n-am. Dar uite ce prietenoase sunt titlurile alea: plăcerile și dezamăgirile unei relații cu un supermodel! Am petrecut cu trupele de British wave! Nu toată lumea ar vrea așa ceva? Să aibă o relație cu un supermodel în timp ce face surfing și ascultă muzică veselă? Se pare că zilele astea nu ne mai dorim asta. Acum ne uităm la modele 3D prin ochelarii Oculus Rift. Ascultăm muzică pe Spotify. Surfăm pe internet, nu pe valurile oceanului.

Dar n-a fost întotdeauna așa. Înainte nu puteam scoate informații din senin ca niște vrăjitori. Pe vremuri, nu puteai folosi telefonul și internetul în același timp. Trebuia să te conectezi printr-un modem care făcea niște sunete de robot. Nu exista nici Google, deci trebuia să ne scărpinăm în cap și să gândim ca să găsim un răspuns. Existau, în schimb, videoclipuri din categoria snuff.

Așadar, mi se pare foarte interesant ghidul lui Tony Horkins „Cum să te loghezi pe internet". Uneori e drăguț să analizezi cum erau percepute lucrurile înainte să fie la modă și să vezi cum vorbeam despre internet înainte să-l înțelegem, ca niște oameni ai peșterii care nu știau să descrie soarele. Cum să te loghezi pe internet? Pur și simplu te loghezi, bro! De fapt, nici nu ne mai logăm, stăm conectați tot timpul. Observăm butonul de pornire doar atunci când cineva se împiedică de cablul de conexiune și-l scoate din funcțiune, iar noi îl înjurăm.

Deci ia să vedem ce fel de persoană trebuia să fii în 1995 ca să folosești internetul. Se pare că nu trebuia să fii tocilar.

Am văzut niște fotografii care dovedesc că greșești, Tony.

„Odată intrat online, o să poți accesa o cantitate imensă de informații valoroase, o să poți descărca software gratis pe propriul calculator, o să te alături pe grupuri de discuție despre nenumărate subiecte, o să găsești știri, o să faci afaceri virtuale, o să te uiți la fotografii sexi, o să citești și o să înveți. Doar nu vrei să ratezi așa ceva și să rămâi pe dinafară, nu?"

Uite ce inocentă și plină de speranță sună chestia asta. Acum am distrus-o. Am turnat ciment peste această pajiște frumoasă și am dat foc copacilor. Am construit un palat imens pentru înțelepciune și apoi l-am umplut cu pornache și meme-uri.

Care erau îngrijorările legate de internet în 1995? Că dependența de internet le va distruge oamenilor viața socială. Se pare că n-a distrus-o, propriu zis, ci a devenit viața noastră socială. Viața socială nu poate exista fără internet și nici internetul fără viață socială, sunt interdependente. Ai idee cât de des vorbești despre internet în viața de zi cu zi? Când ieși la băut cu prietenii, nu cumva vorbești despre filmulețul ăla viral cu puștanul care a mâncat cel mai iute ardei posibil dintr-o singură înghițitură? Sau despre ce i-a comentat nu știu cine la poza nu știu cui pe Facebook? Am un prieten care nu are Facebook. N-am ce vorbi cu el, mă înnebunește. Omul n-a văzut niciodată un buldog pe trambulină. Tu ce faci toată ziua, omule? Pe bune, ce faci?

Iată cele cinci site-uri pe care merita să intri în vremea aia. Imaginează-ți cum ar fi să te roage cineva acum să-i recomanzi cinci site-uri. E ca și cum ți-ar zice să-i aduci de pe plajă cele mai speciale cinci fire de nisip. Lista din 1995 conține site-ul muzeului Luvru (e destul de mișto și în 2015), Nostradamus (n-am reușit să-l găsesc nici după o mie de căutări pe Google), revista Playboy (încă e ok site-ul, m-am uitat până a venit șeful și mi-a zis să-mi văd de treabă), Twin Peaks (ce fac, tastez pe Google Twin Peaks sau cum?) și Madonna (ăsta e un continuare un site despre Madonna). Ăsta era internetul în 1995: artă, speranță pentru viitor, țâțe care se încărcau greu, povești de groază și Madonna. Oare e diferit azi?

Ce putem învăța din acest ghid de utilizare a internetului vechi de douăzeci de ani? La suprafață: nimic. Doar n-avem nevoie să mai instalăm un modem acum. Chestia interesantă e că tipul care a scris articolul, Tony Horkins, e încă în viață și scrie. Încă folosește internetul.

Ce concluzie am tras: toți îmbătrânim, toți murim, toți greșim și după douăzeci de ani, toți părem caraghioși. Chiar în momentul acesta, undeva într-un spital se naște un copil care o să găsească un articol de-al meu din 2015 și o să-l facă praf. O să mă disece în batjocură în stilul 2035. Iar eu, care o să am 47 de ani atunci, și gleznele umflate, o să stau acolo, pe internet la mine acasă, și o să ascult muzică veche. Și o să merit toate mizeriile pe care puștiul le scrie despre mine.

@joelgolby

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe despre internet:
Consecințele îngrozitoare ale dependenței tale de internet Sancționarea elevilor pentru glume pe internet arată cât de ridicoli, meschini și îmbâcsiți au rămas profesorii și în 2015 Omul care luptă pentru un internet liber