Chestii

Sfaturi de la un polițist sub acoperire, un avocat și o dominatoare despre cum să minți ca un profesionist

Nu e ca și cum există un mod bun de a minți, dar sunt momente când o minciună sau un adevăr spuse pe jumătate pot să scutească pe cineva de multă suferință.

de Zach Sokol
22 Iulie 2016, 10:00pm

Imagine de Lia Kantrowitz

Șeful tău nu a pus botul când ai spus că ai întârziat din cauza unei urgențe cu animalul de companie. Părinții tăi nu te-au crezut când le-ai spus că nu ai nici cea mai vagă idee de unde a apărut zgârietura de pe mașină. Prietenii tăi știu că spui numai baliverne de fiecare dată când le povestești despre „proiectele tale " din cauza cărora nu mai poți ajunge la concertul formației lor.

Poate e din cauza faptului că nu știi să minți credibil. Nu e ca și cum există un mod bun de a minți, dar cu siguranță există o formă competentă și momente când o minciună sau un adevăr spuse pe jumătate pot să scutească pe cineva de multă suferință. Cum ar fi cazul unei prostituate dominatrix care ascunde jobul ei de familie. Sunt și momente în care se spune că o minciună e spre binele tuturor, ca atunci când un polițist sub acoperire își asumă o identitate falsă ca să prindă un pedofil. Indiferent de moralitate, să minți e ceva pe care aproape toată lumea îl face, deși unii sunt mai experimentați în arta minciunii decât alții.

Ca să învățăm cum să mințim, am vorbit cu o adevărată dominatoare, un polițist sub acoperire, precum și gazda unor persoane care minte de parcă e o profesie (în unele cazuri, chiar este). Cam asta ne-au spus ei despre arta de a minți și cum să scapi cu asta.

Ilustrație de Heather Benjamin

Dominatrix

Povestită de „Paige"

Interviu de Zach Sokol

Lucrez în industria sexului de trei ani, sunt o dominatrix cu normă întreagă, adică ofer și contact sexual. Lucrez cu mulți oameni care au, să zicem „nevoi speciale" și serviciul de dominare poate fi terapeutic pentru unii dintre ei. În mare parte a timpului prefer să nu lucrez, așa că jobul meu implică să mint des (deoarece trebuie să mă prefac că îmi place ce le fac clienților mei). Evident, e mai mult decât atât, trebuie să ascunzi multe lucruri.

De exemplu, le spun oamenilor că sunt o dominatrix dacă mi se pare că ar înțelege. Tatăl meu știe și chiar a fost în temnița mea, în schimb bunicii mei sunt foarte conservatori și prefer să le spun că predau yoga, deoarece fac și asta. Acestea fiind spuse, de obicei mint în privința serviciului de dominatrix, celor care nu sunt apropiați, le spun că nu e un serviciu complet, adică practica mea nu e sexuală. Dar nu ăsta e cazul în realitate. În mod normal le spun oamenilor că joc anumite personaje pentru a satisface fanteziile clienților și câteodată implică și fetișurile acestora. Asta e adevărat, orice fel de act sexual are în dinamică și un pic de prezenta scenica. Deci nu e neapărat o minciună, dar cu siguranță nu este adevărul got-goluț. Dacă prezinți adevărul un pic diferit, oamenii sunt mai deschiși față de idee înainte să te judece. Lumea stigmatizează prostituția și deseori consideră că femeile sunt discreditate, pedepsite sau oprimate. Dacă nu ofer această perdea de minciună nevinovată, oamenii nici măcar nu mai apucă să mă cunoască. Eu mint ca ei să nu mă judece.

Citește și: Cum te prinzi că statisticile sunt minciuni

Sunt nevoită să mint mult și dintr-un simț practic. Ca să meargă afacerea, temnița mea funcționează sub licența de yoga, în care am voie să țin lecții private la mine în apartament. Încă o dată, eu chiar fac asta, dar în același timp toți clienții care vin pentru serviciul de dominatrix sunt trecuți pentru yoga. Practica de yoga e încă în zona aia legală, frumoasă și ambiguă, tehnic nu este un sport și încă nu este considerată o chestiune medicală sau de sănătate. Nu necesită un echipament special și este considerată recreațională. Nu ai nevoie de un inspector sanitar care să-ți aprobe cabinetul de yoga. Dacă ar fi legal să ai o temniță de dominatrix, aș plăti taxele ca orice cetățean. Dar nu este, așa că trebuie s-o fac pe cont propriu, care e ilegal din perspectiva statului. Deci trebuie să mint, lucru nasol, pentru că e al naibii de înfricoșător. Agențiile alea mari de la stat, cum e Fiscul, pot să-ți bată într-o zi la ușă și să-ți zică: „Salut, trebuie să mergi la închisoare."

De asemenea, am declarat la stat că eu călătoresc des, deoarece mă duc în multe camere de hotel pentru ședințele mele. E amuzant când ajungi să frecventezi mai des același hotel, pentru că te recunoaște personalul și observă geanta mare plină de accesorii. Mereu am un geamantan mare și un outfit pe sub haine, care de obicei sunt mai lărguțe, deoarece port piele pe dedesubt.

Citește și: Un profesor care studiază minciuna spune că mințim la greu tot timpul

Asta ține de măsurile pe care le iau ca să evit momentele în care sunt forțată să mint. Să zicem că trebuie să mă întâlnesc cu un client la un hotel nou: încerc să caut pe Google locul ca să pot să mă duc direct la lift fără să fie nevoie să interacționez cu personalul hotelului. Altfel trebuie să vorbesc cu recepționista și primul lucru care se întreabă este dacă sunt escortă sau prostituată. Nu trebuie să minți direct, dar poți să spui prin limbajul corpului că știi unde trebuie să te duci și că ai tot dreptul să fii acolo.

Mai am și ghinioane: mi-au căzut lucruri din geantă, am pierdut telefonul și am uitat în ce cameră trebuia să mă duc. Trebuie să fii înfiptă ca să minți, să fii încrezătoare și să intri în personaj. Odată, un angajat de la un hotel a venit la mine și m-a întrebat: „Ce treabă ai tu aici?". I-am spus că am venit să mă fut cu partenerul de afaceri al tatălui meu, m-am întors și am plecat. Dacă le spui așa pe față, nu prea au ce să facă. Nu trebuie să eziți sau să te fâstâcești. Te uiți în ochii lor și le spui pe față.

Privește minciuna așa: cu părinții ești o versiune a personalității tale, când ești într-un bar ești alta și tot așa. Trebuie să înveți cum să scoți toate aceste personaje din identitatea ta și să înveți să le folosești în avantajul tău ca pe niște unelte. Trebuie să înveți să te adaptezi. Nu e vorba doar despre cum arăți, ci și de atitudinea ta. Mi-a luat o vreme ca să învăț cum să intru în personaj. Mă uitam în oglindă și observam cum clipesc, sau cum îmi mișc mâinile ca să mă asigur că nu ies din personaj. Am exersat.

Ca să devii un mincinos bun trebuie, din unele privințe, să crezi intenția minciunii. Trebuie să fii convins sută la sută de ce vrei să transmiți sau să faci. În clipa în care ai început să eziți sau să te îndoiești că nu o să meargă, atunci se rupe filmul.

Atunci când începe să-ți placă să minți, e clar că ai o problemă. Eu mint dintr-un simț practic, dar atunci când oamenii încep să abuzeze de asta, poate deveni o dependență, cum e și alcoolul.

Fotografie via DEK's Instagram

Graffer

Povestit de DEK 2DX

Interviu de Ray Mock

Aliasul meu de artist graffiti a devenit identitatea mea când întâlnesc oameni din „branșă". E solicitant să ascunzi partea asta a ta. Când devii cu adevărat un graffer și vrei să câștigi notorietate, atunci e vorba mai mult despre cantitate decât calitate și ajungi să te gândești constant la asta, dar majoritatea gândurilor le păstrezi pe tine. Sunt dăți când sunt la muncă și intră o doamnă și încep să analizez cromatica rochiei, echivalentul coloristicii cu spray-uri. Dar odată ce treci de partea cetățenilor sau a oamenilor care nu fac parte din subcultura asta, trebuie să te ascunzi destul de mult. Nu aș avea cum să explic colegilor asocierea culorilor de pe rochie cu cea de pe un graffiti. Depinde foarte mult de cine ești. Pot fi o persoană foarte extrovertă, dar în același timp pot fi introvertit cu desăvârșire. Dacă oferi prea mult și oamenii ajung să te cunoască prea bine, au un avantaj care se poate întoarce împotriva ta. Informația este cheia.

Odată, eram într-o zonă mai periculoasă a orașului și dădeam graffuri pe terenuri și eu ca un prost, aveam cardul de identitate în rucsac. Am ajuns să fim fugăriți de poliție și eu îmi uitasem ghiozdanul acolo. M-am gândit rapid și am raportat că mi-a fost furat ghiozdanul în ziua respectivă de către un grup de copii care m-au înconjurat pe terenul de baschet. Am declarat că aveam un buletin și o carte în ghiozdan. Câteva zile mai târziu am primit un telefon de la poliție. Ei mi-au spus: „trebuie să vorbim." Eu i-am întrebat despre ce e vorba și am părut surprins și încântat când mi-au spus că mi-au găsit ghiozdanul, deși au specificat că mai erau și alte lucruri în ghiozdan.

M-au trimis la secția de relații cu clienții și acolo ne-am jucat de-a șoarecele și pisica. M-au trimis la un etaj, apoi la altul și când m-am întors jos erau cu totul alți tipi interesați de ghiozdanul meu. M-au încolțit și mi-au pus o grămadă de întrebări despre ghiozdan, la care eu le-am răspuns: „E un ghiozdan portocaliu și eu mă jucam baschet, are și niște pantaloni scurți de baschet". Au găsit și pantalonii în ghiozdan și după câteva ore bune de hărțuire m-au trimis acasă și mi-au spus să nu mai joc baschet în cartierul ăla. Am luat ghiozdanul și buletinul și mi-au lăsat și câteva capsuri de la spray-uri.

În aceste momente, trebuie să cunoști drepturile tale și să ai un plan. E valabil pentru orice lucru pe care îl faci, trebuie să te pregătești dinainte. Dacă te duci la un interviu trebuie să te pregătești pentru el. Mulți oameni greșesc și așa sunt prinși cu minciuna.

Să fur fără să fiu prins, să intru prin efracție în locuri și să încalc legea fără nici o ezitare sunt complet justificabile în punctul ăsta din viața mea, deoarece reprezintă cheia supraviețuirii, mai ales într-un oraș ca New York. Când eram mai tânăr, refuzam să plătesc pentru lucruri, care a început cu spray-urile. Apoi cu punga în care le căram, deodorante, mâncare, e vorba doar de supraviețuire. Ca și graffer, înveți instinctiv să depășești barierele legale. Dacă e un semn pe care scrie „Accesul interzis", sunt șanse mari să intru acolo.

Citește și: Cum își mint prostituatele iubiții și familiile

Am fost prins furând și înainte, dar am reușit să mă eschivez prin cuvinte. Am fost cel mai de treabă om. Multe din cuvintele mele au fost sincere, atunci când eram încolțit. Îi spuneam: „te rog, te rog, îmi pare rău, nu o să mă mai vezi niciodată." Când ești disperat ești cel mai sincer. Să fim serioși, când te prind autoritățile nimeni nu spune „da, eu am făcut asta. Băgați-mă la pârnaie!" Trebuie să înveți să știi când să te lupți și când să te rogi. Trebuie să controlezi asta pentru că tu ești cel care intră în astfel de situații.

E și mai dificil cu familia și prietenii. Te lovești de un zid de povești înflorite și minciuni. „Unde ești, iar ai ieșit cu hăndrălăii ăia? Ce faceți voi acolo? Ce ți-a luat atât?". Au existat momente când simțeam nevoie să zic tot ce am pe suflet. Poate nu tot, doar cât trebuie.

Cele mai bune minciuni sunt cele cu un sâmbure de adevăr. Încrederea în sine este secretul unui mincinos bun. Lucrurile la care trebuie să fii atent atunci când încerci să înflorești un adevăr: trebuie să privești omul în ochi și să ai grijă la limbajul corpului. Graffiti te face mai încrezător. Poți să ieși în oraș, să fii creativ, să execuți bine și apoi să te trezești dimineața în patul tău și să-ți bei cafeaua. Astea sunt lucrurile care îți hrănesc încrederea în sine.

Fotografie din amabilitatea lui Neil Woods

Polițist sub Acoperire

Povestit de Neil Woods

Interviu de Max Daly

Am fost detectiv sub acoperire în Anglia, timp de 14 ani. Am mințit dependenți de droguri și gangsteri. Cea mai lungă misiune a fost de șapte luni, unde m-am infiltrat într-o bandă de traficanți. E cu mult mai greu să minți un gangster decât un consumator de droguri. Gangsterii chiar sunt informați de tacticile polițiștilor sub acoperire. Când ajungi la un anumit nivel de crimă organizată, doar detectivii sub acoperire reușesc să mai prindă ceva. Gangsterii folosesc o violență extremă ca să se apere și e cu atât mai multă presiune pentru cei sub acoperire.

Ca să minți cu succes, trebuie să fii complet naiv în felul în care observi pe cei din jurul tău. Ca detectiv, când nu eram sub acoperire, am strâns multe observații despre cum mint oamenii. Să știi tehnicile e o modalitate bună de a ști cum să înșeli lumea la rândul tău.

Când minți se creează un buffer, încă un șir al gândurilor, în care oamenii se întreabă cum să spună minciuna și asta îi încetinește. Sau încearcă să mascheze minciuna și fac o pauză prea mare. Te dai cel mai ușor de gol dacă vorbești prea repede, dai prea multe detalii și gesticulezi în mod neobișnuit sau gesturi cum ar fi să-ți cobori privirea. M-am asigurat că nu fac greșelile astea și a trebuit să învăț să elimin pauza dintre procesul de gândire și răspuns. A trebuit să ambalez toate lucrurile astea și să le atașez instinctului meu. Dacă oamenii se gândesc prea mult la minciună sau dacă sunt prea conștienți de ea, atunci situația devine prea tensionată și se fâstâcesc, iar minciuna devine evidentă.

Am fost foarte norocos cât am fost sub acoperire pentru că aveam parte de izbucniri de adrenalină. Cu alte cuvinte, în situații de pericol gândeam mai clar și parcă timpul încetinea. Mă simțeam mai relaxat și aveam încredere în instinctele mele. În munca sub acoperire nu ai cum să te prefaci, doar trăiești sau joci o versiune diferită a ta.

Citește și: Un minor s-a dat drept informatorul poliției ca să mănânce și să bea gratis

Primele minute atunci când te prefaci că ești altcineva sunt cele mai importante. Trebuie să construiești rapid o relație bazată pe empatie. Trebuie să evidențiezi un dușman comun sau o frică comună. Dar evident, trebuie să ai un bagaj mare de cunoștințe despre domeniul în care te bagi, în cazul meu în trafic de droguri. Am jucat multe roluri, de la un hoț ordinar de supermarket, la un intermediar în traficul de droguri. A trebuit să învăț cum să prepar drogurile, precum și calculele costurilor implicate atunci când faci trafic cu o cantitate mare de cocaină și spălare de bani.

Au existat momente când era să fiu demascat și să fii în stare să te controlezi în astfel de situații e o componentă importantă a mințitului. Nu există o regulă de aur când vine vorba despre ce ar trebui să faci dacă minciuna ta e expusă. Pentru mine, depinde pe cine minți, trebuie să ajustezi și să te adaptezi. E vorba de a citi persoana care îți face probleme.

Există mulți mincinoși buni în spectru oamenilor inteligenți. Unii oameni, oricât de deștepți ar fi, au mințit ca să supraviețuiască, așa că instinctele lor sunt foarte dezvoltate. Dacă să minți te ajută să rămâi în viață, atunci o să fii un mincinos bun. Dar inteligența este un avantaj dacă înveți arta de a minți. Ca să fii un mincinos de succes trebuie să ai o memorie bună. Nu doar în linii mari și nici nu vrei să pari ca și cum ai o capacitatea supranaturală de a reține detalii, dar ai nevoie de o memorie bună pentru a te cunoaște: cum reacționezi și ce observi despre persoanele din jurul tău.

Ca să ajungi un mincinos bun, trebuie să exersezi, pentru că dacă trebuie să te gândești prea mult la ce o să zici, asta te va da de gol. Cu cât ești mai aproape de adevăr, cu atât e mai bine. De exemplu, dacă i-ași spune cuiva că am furat o mașină și vreau să o vând, e mai ușor dacă vorbesc despre o zonă anume atunci când descriu de unde am furat-o. Cu cât e mai mică minciuna în contextul cunoștințelor tale cu atât e mai ușor de spus.

O altă chestie atunci când ești un mincinos bun e că ajungi dependent de asta. În termeni de etică, trebuie să fii conștient de asta. Poate fi distractiv: pe la sfârșitul carierei mele de detectiv sub acoperire chiar îmi plăcea să mint. Atunci când reușești să scapi cu o minciună gogonată e o provocare mintală grozavă.

Cartea „Good Cop, Bad War" de Neil Woods cu JS Rafaeli va fi publicată de Ebury pe 18 august.


Avocat al Apărării Penale

Povestit de Howard Greenberg, care apare și în documentarul nostru „The Real Better Call Saul?"

Interviu de Patrick Lyons

Eu consider că dreptul criminal este instinctiv asociat cu mințitul. Infectează toate aspectele principiale ale profesiei. Tot ce vă spun provine din propriile experiențe.

Pentru început, martori civili urcă la bară, de obicei oameni care vor un deznodământ, iar atunci iese la iveală ce e mai rău în ei. Ei uneltesc și fac cele mai greșite lucruri atunci când procurorul are o agendă de respectat. În ciuda faptului că procurorii au dublă funcție: să obțină acuzările dar și să urmărească în justiție cazul, nu cred că respectă aceste funcții. Eu cred că ei intentează procesul cu interesul de acuzare.

Procurorii dau din cap și fac cu ochiul și astfel induce martorului un comportament de păpușă cu sfori. De exemplu, vine un martor care folosește cuvântul „anti-abolirie" (exagerez un pic) și asta este o persoană care de abia știe să vorbească. „Cine ți-a spus să zici asta? Știi ce înseamnă? Nici măcar nu ai mai auzit cuvântul ăsta până când procurorul nu ți l-a băgat în gură, nu-i așa?"

De asemenea, procurorii amenință martorii să mintă sub jurământ: „Dacă nu spui ce vrem noi, vei fi acuzat de crimă." Am problema asta la momentul actual. Cum de știu asta? Pentru că nenorocitul i-a scris familiei că asta fac agenții procurorilor, caută în străfundurile închisorilor până găsesc pe cineva care să dea vina pe clientul meu.

Atunci când vorbesc cu martorii, încerc să îi fac conștienți că e ilegal să minți sub jurământ în statul ăsta. Câteodată asta blochează omul. Optzeci și cinci la sută din comunicarea dintre oameni este făcută prin canale non-verbale. Deci trebuie să observi cu al treilea ochi și să asculți cu a treia ureche. Mereu trebuie fii atent la subînțelesurile martorului.

Citește și: M-am plimbat zece ore prin instanţele din Bucureşti, ca să văd de ce se judecă românii

Polițiștii trăiesc și lucrează într-o profesie unde să minți face parte din cultura lor. Nu am întâlnit nici măcar o dată un polițist care să spună adevărul la bară. Sunt polițiștii în uniformă pe care eu îi numesc „trișorii cu șapca pe poală". El intră în sala de judecată, își dă șapca jos și se uită numai la picioare în timpul mărturiei. Eu îi spun: „Am observat că stai cu privirea doar în jos în timp ce vorbesc cu tine. Ce ai în poală? Apoi iese șapca și când mă uit în interiorul ei găsesc foaia de trișor. El se preface că încearcă să-și amintească în timp ce citea de pe foaia din șapcă.

De asemenea, scot la iveală minciunile polițiștilor când îi bag într-o defensivă de „nu-mi aduc amintesc". „Ai fost la locul faptului și ai găsit două victime, dintre care una stătea pe bancă? Da. Una era pe jos? Da. Și ambele erau conștientă și vorbeau, nu-i așa? Da. Le-ai întrebat cine a făcut asta?" La care primesc replica: „Nu-mi aduc aminte". Iar omul ăsta conduce investigația. Trebuie să-i forțezi să spună lucruri care trec de regulile de bun simț, experiențele de viață și probabilități.

Câteodată pui o întrebare iar polițistul întârzie răspunsul. Și după ce las să treacă, ce pare ca o eternitate, îl întreb dacă trage de timp ca să inventeze un răspuns. Apoi avocatul obiectează, dar nu contează. Am expus asta în fața juraților.

Dacă aș putea să însumez totul într-o propoziție: Polițiștii mint despre orice. Dacă ar spune adevărul nu am fi în stare să apărăm cazuri de crimă, dar ei cred că există un capital de câștigat atunci când minți. Asta e un lucru bun pentru avocatul apărării penale deoarece minciunile pe care le spun, odată expuse, o să otrăvească tot ce spune poliția, inclusiv părțile adevărate.

Citește și: Românii nu știu diferența dintre arest și judecată

Cea mai mare minciună dintre toate este faptul că toți acuzații sunt considerați nevinovați. Am învățat cu greu că deseori sunt considerați din start vinovați. De exemplu, un jurat o să spună „cred un polițist " din simplu motiv că face parte din poliție și ignoră complet instrucțiunile pe care le primesc despre cum să respecte legea. O altă atitudine a juraților des întâlnită este de a asculta ambele părți, adică dacă nu ascultă mărturia cuiva care nu are dreptul absolut să nu depună mărturie, vor presupune că acea persoană e vinovată.

Astea sunt două sau mai multe minciuni principiale care sunt comise de: martori, procurori, polițiști și jurați. Nimeni nu recunoaște tot rahatul ăsta. Polițistul nu o să recunoască niciodată că e un mincinos împuțit iar procurorul nu o să recunoască că a făcut cu ochiul martorului ca să influențeze mărturia. Judecătorul nu o să recunoască motivul adevărat pentru care nu destăinuie dovezi, iar motivul pentru care permite polițiști mincinoși la bara de mărturie pentru că el depinde de oameni ca să fie renumit în funcție. Avocații nu au alegători sau abonați și dacă au e vorba doar de o persoană. Așa-s eu.

Din perspectiva unui avocat al apărării trebuie să știi cum să expui minciunile, care presupune dezlegarea misterului ce se ascunde între cuvintele „credință" și „achitare". Ăsta e un studiu constant al dreptului de avocatură. Eu cred că definiția adevărului este limitat de granițele imaginației, dacă ești un avocat al apărării. Asta pentru că ești presat să găsești o modalitate de a câștiga cazul. În acest scenariul amoral, trebuie să fii în formă maximă.

Interviurile au fost editate pentru claritate.

Urmăriți-l pe Zach Sokol pe Twitter

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre:
Cum am încercat să păcălesc detectorul de minciuni
Internetul e o mare fabrică de minciuni
Tinerii ne-au povestit ce minciuni și-au trecut în CV-uri