Fotografie de Expert Infantry, via Flickr
Cum poți stăpâni fenomenul? Ei bine, le ceri tuturor cumpărătorilor să prezinte buletinul și să își asume că pot fi identificați, dacă fac ceva nasol cu acel SIM.„Comandouri teroriste din Siria şi Irak folosesc cartele din România pentru a pune la punct atacuri teroriste. Confirmarea vine chiar de la Serviciul Român de Informaţii, care spune că fenomenul a căpătat amploare şi cu greu poate fi acum stăpânit", zice Digi24.
Legea va fi aplicată, dar acum e un circ
Aici poți vedea cum se situează celelalte țări în privința cartelelor SIM
Problema acum e că subiectul dezbaterii nu e între „e bine sau e rău", ci sunt unii care consideră că e neapărat și alții care spun că le e invadată intimitatea. Personal, am abonament din 2010 și operatorul are toate datele mele, știe pe cine sun, pe ce site-uri intru și cui dau mesaje. Nu este o problemă de intimitate, e o problemă că SRI și alte servicii și oameni ne iau de proști, crezând că un simplu buletin garantează o protecție 100%. Fals!Sigur, vei tot auzi de ipoteza că pui un cerșetor să-ți cumpere două sacoșe de SIM-uri. Da, adevărat, dacă tu ești un terorist din ditamai corpul de teroare și te bazezi pe SIM-uri ca să dai peste cap țări din Vestul Europei. Într-o utopie, ceea ce nu avem, orice om cumpără totul „la vedere", nu piratează, nu „ciupește" cu șpagă și chichițe legislative, iar teroriștii nu există, pentru că legile protecției individului funcționează ireproșabil.Partea proastă e că oamenii care vor să arunce clădiri în aer și să bage spaima în alții au zeci de tehnologii disponibile pentru asta. De aceea, deocamdată, e un fum gros ca de paie ceea ce serviciile de informații susțin.Citește și: Legea Big Brother bagă securiştii-n securitatea cibernetică
Nu cred în SRI, așa că am întrebat operatorii
Fotografie de Ervins Strauhmanis, via Flickr
Urmărește documentarul VICE despre primul hacker filmat în acțiune
Când vine vorba de localizare, un SIM dintr-o zonă urbană poate fi găsit cu o precizie de maximum 500 de metri pe o conexiune 2G (cea mai veche). Pe 3G și 4G se schimbă lucrurile, dar am presupus că un terorist n-are nevoie de viteze mari pentru streaming, ci doar de conectivitate cât să dea SMS-uri, să trimită mesaje pe WhatsApp sau Telegram și să vorbească. Precizia localizării se schimbă în funcție de densitatea stâlpilor, de aceea e dificil de găsit un om în munți sau în câmp deschis. Dificil, nu imposibil. Și, repet, la aceste date n-are acces decât operatorul care are stâlpii.
Cât costă să ai trei milioane de SIM-uri în Orientul Mijlociu?
Când costurile sunt atât de mari, de ce ai folosi SIM-uri? Pe scurt, cel mai probabil n-ai folosi. WhatsApp, de curând, a implementat criptarea tuturor mesajelor, inclusiv cele multimedia. Telegram, făcută de fondatorul celei mai mari rețele sociale din Rusia, criptează mesajele încă de când a fost lansată, și iMessage pe iPhone de asemenea. Apoi, există tot felul de soluții și mici aplicații - ba chiar cel puțin una special făcută de ISIS pentru ISIS - care îți asigură intimitatea mesajelor. Mai mult, sunt folosite chat-urile din jocuri video pentru a discuta. Volumul de date pe care un serviciu de informații ar trebui să-l colecteze și analizeze este imens și ar presupune ferme de servere cam cât toată România. Asta ca să afle ceva înainte de un atac terorist și presupunând că au acces la toate mesajele.Înregistrarea cartelelor SIM în România, când se va întâmpla, va elimina din găinării și poate din micile aranjamente făcute de primari, prefecți și afaceriști de Dâmbovița. Recent, Georgian Pop, preşedintele Comisiei SRI, a spus că 98% din utilizatori sunt cinstiți, dar instituția e preocupată de restul de 2%. Încă nu știu unde intră Sorin Apostu, fostul primar al Clujului, care avea 17 telefoane mobile pentru a negocia. Cu SIM-uri prepay înregistrate acestea n-ar fi, desigur, pe numele lui, ci pe numele oamenilor săi. De asemenea, unde ar intra și primarul Gheorghe Nichita din Iași care își spiona iubita cu poliția.Citește și: Curtea Europeană de Justiție zice NU supravegherii, Guvernul României o lărgește
În iunie 2014, Dumitru Dumbravă, generalul SRI, a spus că România e criticată de parteneri pentru că devine un exportator de vulnerabilități în UE, adică s-a dus vestea printre băieții răi că în Romania pot fi achiziționate mijloace de comunicare la liber, fără a-ți declara identitatea, și băieții răi le iau și le utilizează în scopuri malefice, antisociale. Altfel, e ca la țară, ne e jenă de ce spune lumea.Printre toate acestea, că sunt înregistrate cartele sau nu, că ai card de sănătate cu cip sau nu, că îți dai viața privată Statutului sau nu, fiecare dezbatere e încă un act de PR pentru aceste instituții. La final de zi, cine va dori să se ascundă, se va ascunde și cine e suficient de prost cât să negocieze găinării la telefon sau în plină acțiune a DNA, o va face.Urmărește VICE pe FacebookCitește și alte chestii despre supraveghere:„Drepturile şi libertăţile omului trebuie să le sprijinim cu toţii. Este foarte important dreptul la intimitate, dar dreptul la viaţă sau la securitate reprezintă un drept, cel puţin, la fel de important. În perioada următoare va trebui să schimbăm şi paradigma prin care ne raportăm la aceste drepturi".
Curtea Europeană de Justiție zice NU supravegherii, Guvernul României o lărgește
Cum să lupți cu țepele companiilor de telefonie mobilă din România
Fotografii cu viața de zi cu zi din Coreea de Nord
