jocuri video

Fenomenul de gaming din România mă face să mă simt depăşit, la 25 de ani

Peste cincii mii de copii şi adolescenţi au fost la Dreamhack Bucharest 2015.

de Mihai Popescu
29 Aprilie 2015, 1:49pm

Teroristul era singur şi totul părea pierdut. Cei patru camarazi ai săi fuseseră ucişi şi forţele antitero îl încolţiseră, ca să termine ce-au început. Resemnat, a plantat o bombă şi a decis să moară lângă ea şi să doboare cât mai mulţi duşmani posibil. Când s-au apropiat ofiţerii, i-a acoperit în grenade şi, treptat, i-a doborât pe aproape toţi, unul câte unul. Lupta părea câştigată, mai erau doar câteva secunde pe cronometrul bombei, dar un glonţ răzleţ, tras de ultimul ofiţer antitero în viaţă i-a trecut prin cap. Game over.

Fotografie de Mircea Topoleanu

Miile de spectatori care umpleau Sala Polivalentă s-au ridicat în picioare şi-au aplaudat încheierea unui meci din campionatul de Counter-Strike Go de la Dreamhack Bucharest, cel mai mare eveniment de sporturi electronice şi jocuri video din România. Media de vârstă a publicului era de 14-16 ani. Scandau toţi extaziaţi mai ceva ca microbiştii din Peluza Doi la un meci Steaua-Dinamo şi eu eram blocat în faţa lor, pentru că mă simţeam bătrân, la 25 de ani.

Pentru mine, Counter-Strike era un hobby de după şcoală. Se terminau orele la generală şi mă duceam la internet cafe-ul local, care era o cameră întunecată la demisolul unei case cu bulină roşie. Atmosfera era destul de abjectă de la lipsa de aerisire şi fumul de ţigară fumată prost de adolescenţi, care nu ştiau să tragă-n piept. Dar aveau jocuri în reţea, într-o perioadă când internetul era mai rar ca diamantele, aşa că înduram locul ăla câteva ore, înainte să mă duc acasă. Dar, în prezent, jocul ăsta şi altele ca el înseamnă un stil de viaţă sau un sport de performanţă. Mi-e greu să accept că falia dintre generaţia mea şi alea de după mine a ajuns atât de mare, încât mă simt aproape complet depăşit, deşi-s genul de persoană care s-a străduit mereu să n-ajungă anacronică. De-asta m-am gândit să descriu un pic lumea generaţiei care vine, pentru alţi ramoliţi prematur ca mine.

Fotografie de Mircea Topoleanu

Dreamhack-ul este un eveniment despre jocurile în toate formele lor, de la divertisment, la modă vestimentară şi la tehnologie, dar scopul principal al evenimentului sunt sporturile electronice, despre care am mai scris. Campionatul de anul ăsta s-a dat numai între echipe de gameri internaţionali şi am văzut pentru prima dată un meci live între China şi Uniunea Europeană, în România, chit că era unul din jocul Heroes of the Storm. Silviu Stroe, organizatorul Dreamhack, mi-a explicat că „pentru fiecare jucător de performanţă, există câteva sute sau mii care se uită la el pe stream" şi, cum au fost mai mulţi oameni în sală ca la Tudor Gheorghe, mi se pare c-a avut dreptate.

Echipă de Hearthstone. Nuţu Bogdan e al treilea tip din dreapta. Fotografie de Mircea Topoleanu

Dar au fost prezenţi şi sportivi români, care au jucat în nişte campionate mai mici de League of Legends şi Hearthstone. (La ultimul a câştigat un coleg de la VICE Cupa Presei). Am vorbit puţin cu Nuţu Bogdan, un gamer profesionist din echipa de Hearthstone XPC-gaming, ca să aflu ce înseamnă să fii sportiv profesionist în domeniul ăsta. „Sunt jucător de Hearthstone foarte activ de un an. Nu poţi să trăieşti din asta, aşa că ziua merg la muncă şi joc seara sau în weekend. E un joc de cărţi în care trebuie sunt foarte multe pachete şi trebuie să ştii ce face fiecare carte." Cât despre sfaturi pentru viitori gameri profesionişti, Bogdan mi-a spus că a investit 50 de euro în cărţi premium pentru campionate şi le recomandă tuturor să ia o pauză după ce pierd o partidă, că după aia o să le piardă în serie de la nervi. Evident, în ciuda stereotipurilor, el lucrează la un job de nouă ore şi iese afară ca orice alt om.

Fotografie de Mircea Topoleanu

La un moment dat, zeci de copiii au început să ţipe şi să roiască în jurul unor adolescenţi de lângă mine, ca să le ia autografe, şi nu înţelegeam de ce. Mi-am dat seama că erau videobloggeri.

Unul numit LOQ face zece mii de vizionări pe clip, pentru că pur şi simplu vorbeşte de nişte jocuri care n-o să însemne nimic pentru mine, gen Minecraft sau Metin 2. Altul era de la un canal de umor numit Noaptea Târziu, unde trei băieţi fac cântecele cu autotune şi glumiţe gen Planeta Moldova la care râdeam şi eu când eram de vârsta lor.

Fotografie de Mircea Topoleanu

Nişte băieţi care ţineau o cuvântare despre sisteme de răcire pe bază de azot lichid, pentru calculatoare de gaming, adunaseră la un moment dat vreo sută de puşti în jurul lor. Făceau glume de nerds chimişti traduse în română, deşi îşi pierdeau sensul, de genul: „Doi oameni intră într-un bar. Unul cere H2O, celălalt cere H2O too. Al doilea moare. De ce? Că H2O2 e peroxid hidrogen, care-i letal." Pe cât de neamuzantă era gluma tradusă, pe atât m-a bucurat să văd atâţia copii care râdeau la o glumă cu iz ştiinţific, măcar pentru toate mamele care spuneau, în generaţia mea, că jocurile pe calculator tâmpesc copiii.

Fotografii de Mircea Topoleanu

Pe lângă jocuri, unul din hobbyurile cele mai comune de acolo era să testezi gadgeturi. Eu m-am jucat puţin cu un Oculus Rift, cu care teoretic te joci în realitatea virtuală, dar a fost un pic prea pixelat pentru gustul meu. Adolescenţii roiau mai ales în jurul unor sisteme de gaming mai dubioase, în forme de femei, deci măcar asta nu s-a schimbat de la o generaţie la alta.

Fotografie de Mircea Topoleanu

Mi-a plăcut că mulţi dintre copiii şi adolescenţii de acolo ţineau pancarte, ba cu echipele favorite de gaming, ba cu glumiţe obscure de pe siteurile 4chan şi 9GAG. Copiii îşi căutau şi membri de clan de gameri, dădeau invitaţii la jocuri mai exclusiviste şi aveau speranţa slabă să găsească prietene sau să îmbrăţişeze fete la un eveniment unde erau aproape numai tipi.

Între toţi copii ăia, mă simţeam la fel de în plus ca acest cârnat gonflabil de camuflaj. Fotografie de Mircea Topoleanu

E o lume nouă şi curajoasă, în care nimeni nu mai urlă că jocurile sunt ochiul dracului şi cumva nu mai e atât de uncool să fii tocilar, deşi probabil te descurci la fel de prost cu femeile. Şi, deşi nu pot să zic că înţeleg prea bine ideea asta, că e distractiv să te uiţi la alţii cum se joacă, tot aş prefera să bage o partidă de Counter Strike în cârciumile din Centrul Vechi, în loc de fotbal. Măcar în gaming mai câştigă şi românii câte un joc.

Citeşte mai multe despre jocuri în România:
De ce nu sunt sporturile electronice sport în România
M-am dus la Dreamhack Bucharest om şi m-am întors legendă
Cele mai penale jocuri de Android din România