​Undertale e unul dintre cele mai remarcabile jocuri video care s-au făcut vreodată

Îl urăsc pe tipul ăla floare. Flowey. Îl întâlnești la trei minute după începerea jocului Undertale și e un mincinos. Și nu e un mincinos din ăla care spune minciuni ca să-ți protejeze sentimentele, ci o floare compulsivă, manipulatoare și nesimțită, cu șase petale. Îmi spune că e ok să nu-l atac, pentru că nu vrea decât să vorbim și, apoi, BUUUM, deodată trage în mine cu gloanțe care mă înconjoară într-un cerc. Nu am scăpare. O să mă ucidă – un puști inofensiv, care vrea să ajungă acasă, va fi ucis de o floarea soarelui. „Ori ucizi, ori ești ucis ", îi zice floarea.

Aceasta e lumea Undertale, un JRPG independent fals, care îți pune întrebarea: Ești capabil să joci un joc întreg fără să ucizi măcar un singur inamic? Răspunsul: Poate. Să zicem. Aș putea cruța majoritatea creaturilor, dar nu știu ce să zic de floarea aia nesimțită. Mă scoate din sărite fața ei – cum se extinde, contorsionează și transformă în ceva cu adevărat malefic în timp ce se apropie să mă ucidă. Mă fut pe Flowey. Au trecut doar 180 de secunde din primul joc și deja urlu la o floare vorbitoare. Din fericire, înainte să mă distrugă, sunt salvat de Toriel, o creatură jumătate capră-jumătate dragon, al cărui nume sună ca ecoul unui tutorial.

Făcut de Toby Fox, Undertale e unul dintre jocurile acelea rare care te uimește cu creativitatea lui și pasiunea pentru joc. Ecourile sunt importante în Undertale – totul pare familiar, dar cumva nefamiliar, un mod uimitor de a înnoi o formulă obosită de joc. Oricine a crescut cu Final Fantasy, Chrono Trigger sau EarthBound se va simți imediat ca acasă – timp de vreo cinci minute.

Cel mai timpuriu indiciu că lumea asta dă peste cap convențiile în loc să adere la ele e sistemul de luptă – imită formula clasică în care fiecare personaj are rândul lui, dar nu e deloc așa. Undertale excelează în păcăleli. E iubirea ta de la școală în spatele unei măști de Halloween.

Dacă semeni cu mine – și cred că da – știi cât de plictisitoare sunt anumite sisteme de luptă, în care tot ce trebuie să faci e să-l zdrobești pe X ca să învingi 99 de procente dintre dușmani, scop care îți bagă creierul, treptat, într-o stare catatonică. Nu și Undertale. Sistemul de luptă e un iad al gloanțelor cu inimă. Practic, cursorul e o inimă pe care trebuie s-o strecori printre valurile de atacuri. În schimb, tu poți să tragi în ei sau să alegi o acțiune, care va începe o luptă în cadrul luptei în care trebuie să afli ce îl supără pe fiecare inamic și să folosești remediul corect.

Undertale conține unele dintre cele mai tari lupte pe care le-am jucat vreodată și pe care le poți câștiga fără să pui un deget pe inamic. Unele – n-o să dau spoilere – sunt atât de catartice încât am izbucnit în plâns la sfârșitul sesiunii.

Trailerul de lansare al jocului ‚Undertale'

Asta pentru nimic nu e la întâmplare în Undertale. Totul pare ales cu atenție, de la sistemul de luptă până la lume și personaje. E fermecător și îngrozitor în același timp: o poveste despre maturizare refractată printr-o poveste a fraților Grimm. Inamicii sunt, în același timp, drăgălași și oribili ; ceea ce e tulburător și îți aduce aminte de adolescență și drumul spre maturitate.

Pe parcursul jocului, am simțit că navighez în spațiul nasol dintre copilărie și adolescență, unde casa e un mediu confortabil, dar plictisitor și toată lumea de afară vrea să te omoare. Toată zona de tutorial e, practic, copilăria – ești ghidat prin dileme de Toriel (care te iubește mai mult decât oricine, care te protejează și care e singuratic), înveți cum să te descurci prin lume, dar când jocul se încheie, trebuie s-o confrunți și pe „mămica " Toriel și, fie o ucizi, fie o cruți. Și după ce iei decizia asta, ești zvârlit într-un pustiu cu zăpadă și scheleți.

Mai târziu, poți flirta cu personajele (cu scheleți, cu pisici sau chiar cu Toriel, dacă îți plac genul ăsta de chestii). Poți să afli de ce o fantomă e supărată sau să râzi la glumele proaste ale unui gândac. Sau pur și simplu poți ucide pe oricine îți iese în cale. Depinde ce vrei. De câte ori cruți viața cuiva, jocul devine mai greu: nu câștigi puncte de experiență, așa că nu îți crește nivelul. E ca în viața reală. Nu e ușor să te integrezi, să îi cunoști pe alții și să-ți știi locul în lume. De multe ori, cel mai departe ajung oamenii fără scrupule. Undertale înțelege asta. Ești singura ființă umană într-o lume cu monștri, un sentiment pe care l-am trăit cu toții într-un moment sau altul.

Vezi filmul VICE despre universul mistic al jocului ‚Magic: The Gathering ':

Chiar și atunci când ucizi pe cineva, de exemplu pe Toriel, nu poți reseta ca s-o iei de la capăt. Undertale, la fel ca un velociraptor imens din Jurassic Park sau din viața reală, ține minte tot. Crede-mă. Când am făcut asta, pentru că n-am reușit să înțeleg ce vrea Toriel și m-am simțit oribil că am ucis-o, Flowey a apărut imediat să se bucure, sadic, de eșecul meu. Avea dreptate: Îmi pierdusem răbdarea. Nu reușisem să înțeleg nevoile lui Toriel. Devenisem un monstru. Devenisem Flowey.

Nu poți scăpa de propriile alegeri greșite. Nu există să poți salva și reîncărca jocul. Când rănești sentimentele cuiva, personajul o să te țină minte. Greșelile tale au ecou, până și acțiunile tale din jocul anterior. Inima și sufletul jocului Undertale sunt două personaje care n-au nici una, nici alta – Sans și Papyrus, doi frați scheleți care și-o ard ca Beavis și Butt-head. Relația ta cu ei se colorează tot mai mult, de fiecare dată când joci jocul. E minunat să te simți atât de conectat la o imagine de pe monitorul tău.

Undertale e o lume bine gândită, care nu e niciodată gratuită. Nu-i pasă dacă îl joci o singură dată, într-un singur fel, și apoi nu-l mai atingi niciodată. Îți face deciziile să conteze, dar nu te lovește în cap cu iluzia liberului arbitru. În orice caz, cu cât investești mai mult timp în el, cu atât devine mai bogată experiența. Cu cât am avansat în el, cu atât m-am trezit că acționez mai sincer – nu pentru că eram forţat de mecanica jocului, ci pentru că am simțit prezența unor opțiuni reale.

Poți juca un joc întreg fără să ucizi pe nimeni și apoi să-l cruți și pe bossul final. Te las să descoperi tu ce efect are chestia asta, dar nu uita că Undertale ține minte tot. Te răsplătește că ți-ai urmat instinctul, în loc să-l distrugi pe X în orice bătălie până când tot universul e mort. E ușor să ataci, dar nu e ușor să înțelegi ce doresc oamenii unii de la alții.

Undertale e un joc care m-a făcut să tânjesc la inocența tinereții și, în același timp, să zâmbesc în fața ciudățeniei lumii în care trăim. Fiecare alegere contează și jocul ține minte dacă ai fost de treabă sau nașpa. Îți oferă o misiune și te lasă să te prinzi singur cum să ajungi de la A la B, cum să tratezi personajele, cum să rămâi în memoria lor, cum să ai succes. E foarte asemănător cu viața.

Găsești aici site-ul oficial al jocului, pentru mai multe informații.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe despre jocuri video pe VICE:
Cele mai frumoase jocuri inspirate de artişti celebri
Cele mai tari momente din Grand Theft Auto mi-au schimbat viața
Cum erau concursurile de gaming în România anilor '90