FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Fotografia asta îți arată ce înseamnă să lupți ca român pentru a-ți împlini visurile

Tipul ăsta mi-a redat speranța în mine.
20.10.15

Viața nu e amuzantă. Trăim în vremuri grele. Câteodată, prins în rutina zilnică, în imaginea unei noi zile care nu-ți oferă nimic deosebit, în tristețea pe care cei din jurul tău o răspândesc cu generozitate, îți poți pierde speranța. Poți să ajungi să te întrebi: „Ce rost mai am eu, în această lume dezolantă?‟. Apoi, îți aduci aminte de visurile tale din copilărie și tinerețe. Cum îți imaginai tu că o să ajungi cineva, cum simțeai că ești călare peste propriul destin, cum sperai tu să rupi lumea-n două și să te realizezi. Și acum, uită-te la tine. Cum de ai ajuns așa? Ce a mers prost? De ce nu te-ai străduit mai mult? E deprimant.

Când am văzut asta aseară, am știut că e ceva în neregulă. Toate știrile apărute, în care acest eveniment de dimensiune planetară era descris, conțineau cuvinte ca „bețiv‟, „cascadorii râsului‟ sau „hohote de râs‟. De fapt, nu e nimic haios aici. E doar povestea unui om dispus să meargă până la capăt, oriunde ar fi acesta, ca să-și îndeplinească un vis.

Publicitate

Să înoate prin curenții penibilului, să străbată Valea Râsetelor de dispreț, să înfrunte vremea potrivnică, oamenii nepăsători și sistemul rutier din Botoșani. Să facă ultimul pas, atunci când toată lumea-i spune că ar fi bine să se oprească.

Povestea tipului ăstuia mi-a dat o lecție de viață

Tipul ăsta e un erou al vremurilor noastre. Un fel de personaj mitologic, catapultat, fără voia sa, în contemporaneitate. Din nefericire, istoria nu va consemna mare lucru despre el. Nu-i știm nici numele, nici vârsta, nici ocupația, mai nimic, de fapt. Doar o fotografie. Va rămâne în tratatele vremii ca bețivul care a traversat într-o noapte, o stradă din Botoșani, cu pantalonii în vine, visând la o ultimă bere rece. Ce crudă e soarta unora!

Citește și Ghid de supraviețuire pentru mahmureală

În vremurile noastre, auzi tot timpul expresia asta, despre cineva anume: „E deja legendă‟. Un rahat. Chestia asta se folosește cu prea mare ușurință. Ai scos și tu un album pe care trei tipe dau din fund, gata, ești o legendă. Ai scris nu știu ce articol în care ai pus la punct clasa politică din România, iarăși, ai devenit legendă. Un tip își pune viața pe tavă, în fața ta, cu riscul de a fi luat în râs de generații la rând, ei bine, ăsta e un moldovean bețiv. Unde e dreptatea?

Am citit de câteva ori textul de numai câteva paragrafe, în care este descrisă noaptea tumultoasă a bărbatului din Botoșani. M-am pus în pielea lui. Am încercat să-l înțeleg. Nu pot zice că am reușit, pe deplin, dar cred că tot am rămas cu ceva. Am primit o lecție de viață.

Publicitate

Pentru că și eu, ca și el, am fost, la un moment dat, într-un punct de răscruce al vieții. Mi s-a întâmplat când eram în facultate. Tocmai mă întorsesem de acasă, primisem niște bani de la părinți, care, cică, trebuiau să-mi ajungă două săptămâni. Am decis să ies la bere cu niște prieteni. Planul era, desigur, să bem toți banii în noaptea aia. Ne-am pus la masă, am băut ce am băut și, exact când începusem să ne simțim mai bine, chelnerul ne-a invitat să plecăm. Nu era încă ora închiderii, dar așa voia el, să plecăm.

Nu știu în câte alte ocazii am simțit un gol în stomac asemănător celui de atunci. Erau nervi, era frustrare, era tot ce e mai rău într-un om. Îmi ziceam, în gând, „Haide, coaie, mai zi ceva, orice, dă-mi un pretext să fac haos aici‟. Chelnerul n-a zis nimic, normal. Ne-am ridicat spășiți de la masă, am deschis ușa și am dat de aerul rece de afară. O vreme, ne-am privit aburii calzi, pierzându-se în beznă. Mai aveam bani, încă mai simțeam chef să bem. Vizavi era o altă crâșmă, încă deschisă. „Hai, mă, dă-l în pula mea, ne mutăm acolo și bem până dimineață‟, îmi ziceau prietenii.

Citește și În lumea asta sunt patru tipuri de bețivi, iar tu ești unul dintre ei

Dar n-am făcut-o. Am stat așa bosumflat pe idiotul ăla care ne dăduse afară, ca pe ultimii bețivi. Am lăsat sentimentele negative să mă domine. Încărcat așa, am plecat spre casă. Eram îmbufnat, l-am înjurat pe chelnerul ăla tot drumul. În seara aceea de iarnă, n-am avut voință. Am fost un bărbat slab.

Cea mai lungă și grea traversare a unui drum din istorie

Diogene, un alt mare erou, la fel de hulit de ignoranți, în timpul vieții sale. Fotografie de Graphische Sammlung Albertina, via Wikimedia Commons

Tipul ăsta din Botoșani a făcut tot ce trebuia să fac eu, acum nu știu câți ani. Nu și-a acceptat soarta. A luptat cu el însuși și cu ceilalți, cu preconcepțiile și cu oprobiul public. Și el, ca și mine, a fost dat afară de un barman. Și el, ca și mine, a văzut, odată ieșit în stradă, un alt bar, vizavi. Și lui, ca și mie, îi era poftă de încă o bere.

Eroul din Botoșani a simțit, probabil, cum alcoolul i-a acaparat simțurile. Știa că-i va fi greu, că va trebui să treacă prin niște cazne sisifice. Nu s-a descurajat. Mai întâi, s-a dus în spatele unui bloc din apropiere, pentru a face loc viitoarei cantități de alcool. Treaba a mers bine și rapid. Părea chiar mai ușor decât își închipuise.

Publicitate

Apoi, a simțit. Mai întâi un tremurat în picioare, apoi totul a început să se învârtă. Corpul l-a lăsat. S-a prăbușit în genunchi, cu pantalonii în vine. A privit spre locul unde se afla barul deschis. Părea la mii de ani lumină. Părea imposibil de atins.

Citește și Cum să fii răstignit de beat în România

Și-a sprijinit palmele de cimentul rece de pe jos și, așa, ca un copil mic, nerăbdător să facă primii săi pași în viață, a luat-o încet spre destinație. Din jur se auzeau râsetele trecătorilor. Îi aruncau cuvinte urâte, jigniri. Bărbatul a închis ochii și și-a continuat drumul. A traversat perfect regulamentar și numai fotografia asta, în sine, cu un tip pulverizat de alcool, cu pantalonii în vine, fes pe cap, mergând în patru labe, exact pe mijocul unei treceri de pietoni, e perfecțiunea absolută.

Ajuns la celălalt trotuar, a încercat, din nou să se ridice. N-a reușit. Simțea că e la capătul puterilor. Simțea că poate e bine să renunțe. Dar a continuat. S-a târât până în dreptul noului bar. A luptat cu el însuși, cu oboseala și cu mintea care-i spunea să lase dracului totul baltă. S-a agățat de ușa de la intrarea în bar. Cu ultimele puteri, s-a ridicat în picioare.

A intrat așa, bălăngănindu-se. S-a oprit în dreptul chelnerului. A cerut o bere. Și-a lipit gura sticlei de buze și a simțit cum berea îi invadează treptat trupul.

Era rece. Era perfectă.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre alcool:
M-am făcut rangă cu alcool pudră
Am încercat să mă îmbăt cu bomboane cu alcool
Să fumezi alcool nu e atât de cool precum pare