Îmbrăcat într-un maiou alb, sărăcăcios și găurit, cu o sacoșă în care cară o sticlă de lapte, transpirat din cauza caniculei, Marin Pârvulescu e de nerecunoscut chiar și printre vecinii blocului din Drumul Taberei, unde locuiește. Opriți la un taifas, oamenii mă privesc în gol, când îi întreb cum l-aș putea întâlni pe pensionarul care lucra la Securitate, înainte de '89.

„Pârvulescu?". Dau cu toții din cap, mirați.

Dau să mă îndepărtez, iar bărbatul în maiou mă prinde discret de cot și se prezintă ferm, în șoaptă: „Eu sunt Marin Pârvulescu, ce mai vreți de la mine?".

La început, pare sceptic să vorbească despre acuzațiile care i se aduc în dosarul privind tortura și moartea disidentului Gheorghe Ursu. Câteva minute mai târziu însă, Pârvulescu pare de neoprit: îi contestă lui Ursu statutul de disident și aruncă peste tot amănunte picante, intime, din jurnalul victimei, pe care l-ar fi citit în timpul anchetei penale a Securității.

Dacă zaci cumva pe nisip la mare și habar n-ai despre dosarul scriitorului Gheorghe Ursu, află că procurorii militari au terminat cercetările și au trimis în judecată patru foști securiști grei, acuzați că ar fi provocat moartea disidentului, din 17 noiembrie 1985. Dosarul ăsta a fost respins sistematic de procurori până în anul 2014, când, după o grevă a foamei de 17 zile a fiului disidentului, Andrei Ursu, autoritățile au acceptat redeschiderea anchetei. Până acum au răspuns în faţa justiţiei doar foşti şefi din Miliţie şi un infractor de drept comun, Marian Clită, fost coleg de celulă cu Gheorghe Ursu.

Dosarul penal de la CNSAS, susține istoricul Adrian Cioflâncă, arată foarte clar că acțiunea de urmărire informativă a Securității și apoi penală a fost declanșată pe motive politice: Ursu intrase în vizorul autorităților pentru legăturile sale cu Europa Liberă, Vocea Americii, dar și pentru scrierile sale anticomuniste, în special jurnalul de care pomenește și Pârvulescu.

Pe lângă Marin Pârvulescu, procurorii militari i-au mai trimis în instanță și pe colonelul Vasile Hodiș, pentru crime împotriva umanității, dar și pe fostul ministru de Interne George Homoștean și pe fostul șef la Securității, Tudor Postelnicu, pentru complicitate la crime împotriva umanității. Ultimii doi sunt acuzați că ar fi ascuns faptele, pentru a mușamaliza un posibil scandal cu ecouri internaționale.

Fostul prim-secretar de Alba, George Homoștean, are acum 93 de ani și tocmai a fost externat din spital. Ginerele său, notarul Ioan Milaciu, mi-a spus că este foarte bolnav, suferă de cancer la prostată, Parkison, demență senilă, Alzheimer și boli de inimă.

Fostul comunist e un personaj care a generat multe legende locale în timpul Epocii de Aur. De pildă, între Sebeș și Alba Iulia, există un loc care îi poartă numele: Izvorul lui Homoșteanu. Chiar și Bulevardului Transilvania, din Alba-Iulia, i se spunea Bulevardul Homoșteanu.

Milaciu a analizat dosarul instrumentat de procurori și susține că nu ar exista probe solide împotriva socrului său.

De profesie montator locomotive cu abur, Marin Pârvulescu a urmat, în paralel, și Școala de Ofițeri de Securitate, iar în anul 1966, a fost încadrat în Direcția de Cercetări Penale a Securității.

În documentele Securităţii, precizează membrul CNSAS, Adrian Cioflâncă, el este menţionat drept unul dintre „ofiţerii cu o bogată experiență în activitatea de cercetare", alături de un alt ofiţer care s-a remarcat prin anchetele sale extrem de dure din anii '50, colonelul Iosif Bistran.

Astăzi, la fel ca și colegul său de dosar, Homoștean, Pârvulescu nu pare în cea mai bună formă fizică. Ține să-mi spună asta încă din primele secunde ale întâlnirii noastre, din fața unui bloc din Dumul Taberei:

Marin Pârvulescu: Am făcut un accident vascular, un preinfarct, dar pot să vorbesc și aleluia. Copii mei nu au putut să treacă granița la Ruse, că tac-su a fost securist. Ce avantaje am avut noi? Acum ce vreți să spuneți?

VICE: L-ați cunoscut într-adevăr pe Ursu și l-ați anchetat?
Intreprinderea a sesizat și a venit acolo. Am făcut conform procedurilor. Eu nu puteam să dispun mai nimic. Totul se dispunea din procuratură. Unde sunt cei care l-au ținut în custodie?

L-ați bătut?
Dacă el venea și îi dădea drumul acasă, cum să-l bat?

L-ați anchetat, i-ați luat declarații?
Păi nu era normal, dacă întreprinderea unde lucra a sesizat? Erau procedurile din Codul Penal de atunci. Pentru orice, era nevoie de o anamneză. Ursu era un tip complexat. De ce? Că nu a avut și el nu știu câte femei, cum a avut un altul.

Ați citit jurnalul lui?
O bucată da, o jumătate nu. Pentru că era… ce să scrii? Haideți s-o spunem pe aia bună. Ce scria? Că îi făcea lui nevastă-sa sex oral și că îi cădea părul. N-a avut și el multe femei, n-a trecut de cinci.

Ce impresie v-a lăsat Gheorghe Ursu?
El devenise în ultimul timp un om complexat. Și, în același timp, lăudăros. Și îmi închipui așa: s-o fi lăudat în camera de detenție că îl știe pe ăla, că îl știe pe ăla… Domnule, totuși, el, să mergi din doi în doi ani în străinătate, era un lucru mare!

Deci credeți că nu a fost disident?
Ce disidență a făcut el? Disidență au făcut tot cei care trebuia să facă. La el în casă nu se făcea mâncare. Fiul lui era în clubul Dinamo, la lotul de polo și de schi.

Andrei?
Da. Acolo mânca el. Nevastă-sa acasă nu-i făcea mâncare. Se ducea la o cantină prin centru și cum era pe vremea aia, „nicio masă fără pește", fetele de acolo îl porecliseră „Peștișorul". A uitat cu sprijinul cui a făcut fii-su facultatea?

Cu sprijinul cui?
Al lui Dinamo. Ce acte de disidență a făcut el? Ia întrebați, cu sprijinul cui primeau ei vize să iasă afară?

Se spune că a fost chinuit, bătut, torturat…
Păi dacă el se ducea singur acasă, cum să fie chinuit?

De ce a murit?
Păi întrebați-i pe cei de acolo. A murit în arestul nostru?

Ați lucrat împreună cu Vasile Hodiș?
Hodiș atunci venise de câteva luni de zile, la unitatea noastră. Nu era subalternul meu, în afară de șeful de secție nu exista șef și subaltern, eram toți independenți.

Ați mai vorbit cu el, în ultima vreme? Sau cu Postelnicu sau cu Homoștean?
Nu-mi amintesc să fi stat vreodată aproape de Postelnicu sau Homoșteanu.

Ați luat declarații în dosar împreună cu Hodiș sau separat?
Hodiș n-a luat nicio declarație. Îl chemam eu: „Băi, când poți să vii? Păi după-amiază, că am puțină treabă".

Secvență din seria „Memorialul durerii" în care apare și Marin Pârvulescu

Sunteți judecați amândoi pentru crime împotriva umanității.
Cam mare pălăria.

E posibil ca Ursu să fi fost bătut fără să fi știut dumneavoastră?
Păi eu știu ce făcea Miliția… Noi am declinat cauza organelor de miliție. Ce au făcut mai departe, eu nu știu.

Dumneavoastră l-ați urmărit, i-ați ascultat telefoanele, l-ați urmărit pe stradă?
Nu era de competența Cercetărilor Penale așa ceva. Nu puteam să fac eu nici interceptări, nici filaje, doar audiere și acte procedurale.

În anii 80, Securitatea comitea abuzuri asupra cetățenilor? Sau și astea sunt povești?
Eu nu am văzut niciodată ca ofițer o persoană cu cătușe la mâini, cât am fost acolo.

Bătuți nu ați văzut?
Nu. Asta din anul 1966, când am venit eu acolo și până în '90, când m-am pensionat pe caz de boală.

Ați trăit mai bine în comunism pentru că erați securist?
Să știți că ăia de la Aviație primeau ciocolată, ouă. Noi nu primeam nimic.

Ce făceați în 89, la Revoluție?
Tăiam porcul.

Și v-ați bucurat în acel moment?
Nu știu… sau nu vreau să spun. De ce să spun baliverne?

În acest moment, Pârvulescu își întrerupe „balivernele". Spune că trebuie să ajungă acasă, pentru că i se strică laptele în sacoșă.

Ultima chestie despre care discutăm este o problemă aparent complicată: ce este informația? „Eh! 33% e informație, 33% e reprezentare, 33% comentariu. Și atunci unde e adevărul?", meditează Pârvulescu.

Se întoarce cu spatele și ultimul lucru pe care mi-l spune e că îmi dă voie să-l fotografiez.

Întrebările și răspunsurile din acest interviu au fost editate pentru claritate.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre comunismul în România:
Prăjiturile pe care mamele noastre le făceau în comunism rupeau orice macaroons de astăzi
Ce înţeleg tinerii români despre comunism din filme?
Zece dovezi că politicienii români au rămas neschimbați din comunism