FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Toate motivele pentru care politicienii spun că-și dau demisia, dar nu și-o dau

Majoritatea pretind că n-au promis niciodată ce-au promis.
7.7.15
Fotografii de Mircea Topoleanu

De-a lungul lipsei de activitate întinsă pe parcursul a peste 25 de ani, politicienii români au descoperit o modalitate simplă prin care pot să câștige puțin timp și ceva simpatie din partea cetățenilor: joaca de-a demisia. Când li se pare lor că o amenințare sau o promisiune cu demisia ar fi o mutare bună, aproape că se jură în fața poporului că vor renunța la funcțiile pe care le dețin. Nu se gândesc prea departe și nu-și dau seama că, în viitor, s-ar putea afla în situația în care vor fi nevoiți să facă ce-au spus.

Publicitate

Când vine vremea să-și respecte angajamentul luat, în mai toate cazurile, toți procedează identic: nu doar că nu se țin de cuvânt, dar mai și pretind că n-au promis niciodată ce-au promis. Ultimul exemplu este cel al premierului Victor Ponta, care, înainte să fie urmărit penal, declara, aproape convins și el că nu minte, că, dacă o să fie urmărit penal, nu va ezita să demisioneze din fotoliul de prim-ministru. E clar că, atunci când politicienii ne flutură demisiile pe la nas, n-o fac pentru binele țării, ci doar pentru binele lor. Ca să știi pe viitor ce le trece prin cap când ne avertizează că se retrag, am făcut o listă cu toate motivele pentru care politicienii spun că-și dau demisia.

Citește și De ce nu trebuie să-și dea Victor Ponta demisia

DIN CAUZA ANTIPATIEI FAȚĂ DE ALȚI POLTICIENI

Când eram copii și băteam mingea, întotdeauna se găsea un puștan mai cu moț care amenința că el se duce acasă dacă e pus în echipă cu unul care nu știe să joace. Bineînțeles că nu pleca niciunde, pentru că nicăieri nu era mai bine decât pe terenul de joacă. La fel procedează adesea și politicienii noștri. Când sunt în conflict cu alți politicieni, ies public și declară că nu pot colabora cu X, pentru că X este un nenorocit. Așa că amenință că-și iau jucăriile și pleacă, sperând că unii cetățeni vor pune botul la vrăjeala lor și vor fi impresionați de faptul că nu se agață de funcții, deși exact asta fac. De cele mai multe ori, nu pleacă nicăieri, ci rămân acolo, înfipți cu colții în ciolan, pentru că nu există un job mai bănos pentru ei decât cel pe care-l au deja.

De exemplu, într-una din nenumăratele sale amenințări că-și ia bagajul și se cară, Victor Ponta spunea că va renunța la mandatul de deputat în cazul în care Roberta Anastase rămâne președinte al Camerei Deputaților. Roberta Anastase a rămas în această funcție până în iulie 2012, dar actualul prim-ministru nu a demisionat, pentru că el nu demisionează niciodată.

Publicitate

În ianuarie 2014, Gabriela Vrânceanu Firea a surprins pe toată lumea, inclusiv pe ea, după ce a trimis un comunicat prin care anunța că renunță la toate funcțiile pe care le deține în PSD, din cauza unui conflict cu șeful PNL Ilfov. După câteva zile, s-a împăcat cu șeful PNL Ilfov și și-a luat demisia înapoi, deși în comunicat se lăuda că deja a demisionat.

Anul acesta, primarul din Rovinari a amenințat că-și va da demisia din PNL dacă partidul va fi condus la nivel local de Dan Vîlceanu. Toate bune, numai că, orbit de furie, primarul uitase pe ce lume se află: Vîlceanu conducea deja partidul, fiind copreședinte al PNL Gorj.

DACĂ ADVERSARII CÂȘTIGĂ ALEGERILE

Chiar dacă n-au de ce, politicienii noștri se lasă ușor purtați de val și devin euforici mult prea repede. O modă care face furori în preajma alegerilor este să anunți că-ți dai demisia dacă votul cetățenilor n-o să iasă așa cum îți dorești. Un sondaj sau un context favorabil sunt de ajuns ca să-și dea drumul la gură. E lejer de declarat asta și poți să-i mai păcălești pe alegători că ai o urmă de caracter, deși n-ai. Fie pentru că sunt prea încrezători în victorie, fie ca să-și mobilizeze electoratul, nu de puține ori politicienii români ies cu pieptul dezgolit în fața alegătorilor, își încordează mușchii și aproape că se angajează să-și taie o ureche, dacă lucrurile nu decurg în favoarea lor. Din păcate pentru noi, bărbăția li se pleoștește imediat după alegeri, când se sucesc și își iau promisiunile înapoi.

În 2007, Băsescu a zis că-și dă demisia în cinci minute, în cazul în care va fi suspendat. A fost suspendat pe 19 aprilie, numai că s-a răzgândit în privința plecării, susținând că doar a vrut să-i sperie un pic pe parlamentari. Mesajul tradus era: „Băieți, aveți un candidat care să mă poată bate? Că vă bat în alegeri prezidențiale. Nu am reușit să-i conving să renunțe la vot!". Aceste vorbe stau mărturie că viața politică se aseamănă cu cea de cartier: te duci la scandal doar dacă ești bazat pe pumnul tău sau dacă ai un tovarăș mai mare și mai rău.

Citește și Băsescu nu mă lasă să mă masturbez

În iulie 2012, președintele interimar Crin Antonescu a scăpat prima dată porumbelul în Parlament, aproape jurându-se că, dacă Băsescu va reveni la Cotroceni, el se va retrage definitiv din viața politică. S-a dat cocoș și într-o emisiune TV, unde a repetat promisiunea, dar, după referendum, Antonescu s-a răzgândit, apoi s-a dus să se curețe de pete la spălătoria Antena 3.

Mazăre e faraon de faraon la jocul ăsta. Atât la alegerile prezidențiale din 2009, cât și la cele din 2014, a anunțat că pleacă din viața politică și se mută-n țări exotice, dacă nu câștigă candidatul PSD. În ambele cazuri, Mazăre s-a costumat în baronul de Munchausen și s-a lepădat de el însuși, negând că ar fi putut ieși din el asemenea vorbe.

Citește și 10 costume ridicole ale lui Radu Mazăre, de care nu o să ne mai bucurăm niciodată,dacă intră la pârnaie

CA SĂ SE DEA CORECȚI ȘI SĂ NE CONVINGĂ CĂ RESPECTĂ LEGEA

Cel mai banal lucru pe care-l poate face un politician care nu-și imaginează că va fi prins cu mâța-n sac este să spună că, dacă va fi prins cu mâța-n sac, va renunța imediat la funcție. E o manevră ieftină, la care politicienii noștri apelează cu încredere, că nu îi doare gura. Sigur, când se dovedește că-n sacul lor chiar e o mâță, atitudinea se schimbă subit și în loc să-și depună mandatele, își pun superglue pe scaune și acuză conspirații oculte din partea unor oameni răi. Dar până își dau arama pe față, unii cetățeni pot să cadă în capcană și chiar să creadă că politicienii care se bat cu pumnul în piept că-și dau demisia sunt curați și n-au nimic de ascuns.

În vara lui 2012, cu o zi înainte să se demonstreze că a plagiat, Ponta spunea că demisionează dacă se demonstrează că a plagiat. Presat să-și țină promisiunea făcută într-un cotidian spaniol, premierul a susținut că la mijloc e o neînțelegere, că nu a rostit niciodată cuvântul „demisie" și că interviul care i-a fost luat în spaniolă, l-ar fi dat în engleză. Între atâtea minciuni, m-aș fi așteptat să afirme și că, de fapt, ăia l-au drogat înainte de interviu.

Citește și Cum să furi fără să furi, ca Victor Ponta

Arestat la domiciliu pentru că ar fi luat șpagă de vreo cinci sute de mii de lei și ar fi spălat niște bani, Tiberiu Balint, vicepreședinte al CJ Hunedoara, și-a anunțat demisia în decembrie 2014, susținând că vrea să-și demonstreze nevinovăția. Setea de justiție și adevăr a lui Balint s-a stins, însă, la mai puțin de o lună, când a revenit brusc asupra deciziei și s-a hotărât că vrea să-și păstreze funcția. Pe 28 mai, vicepreședinte CJ Hunedoara și-a mai dat o dată demisia. Rămâne de văzut dacă mai are coloană să se răzgândească o dată.

CA SĂ-ȘI JUSTIFICE VIITOARELE EȘECURI

Oricine ajunge ministru în Guvernul României, știe că n-o să facă nimic, că doar o s-o ardă aiurea și o să-ncerce să-și tragă niște bănuți pentru el și familia lui. Cei mai mulți aleg să nu facă nimic în liniște. Alții încearcă să-și motiveze din timp viitoarele nereușite și amenință că-și dau demisia încă de la împărțirea bugetelor. Se vaită că bugetul pentru ministerul lor e prea mic și că în asemenea condiții nu au cum să-și ducă la capăt proiectele pe care le au în plan. E o modalitate excelentă prin care nu numai că la sfârșitul mandatului o să poți spune că tu ai atras atenția de la început că n-o să faci nimic, dar vei avea și motiv ca să ceri din nou sprijinul electoratului. Pentru că tu sigur ai fi putut face treabă, doar că n-ai avut cum să-ți etalezi competențele din cauza lipsei de fonduri.

Radu Stroe, ministru de Interne în guvernul USL, se văita că fondurile pentru MAI sunt atât de mici, încât angajații ministerului n-au uniforme și în curând nu vor mai avea nici bani ca să bage benzină. El avertiza că va părăsi funcția, dacă ministerului său nu-i va suplimenta bugetul. Stroe n-a plecat nicăieri până în 2014, după ce echipele de intervenție ale MAI au eșuat în operațiune de găsire a victimelor accidentului din Apuseni. Păi dacă n-aveau nici haine pe ei, săracii?!

Publicitate

În 2006, Codruț Sereș, ministru al Economiei și Comerțului, a amenințat că, dacă nu va primi o majorare de buget, va lua în calcul să demisioneze, asta deși PC, partidul din care făcea parte, se declara satisfăcut de împărțire. În cele din urmă, în decembrie 2006, Codruț Sereș a renunțat la funcție, dar numai din cauza problemelor pe care începuse să le aibă cu justiția. La începutul acestui an, Sereș a fost condamnat definitiv la patru ani și opt luni de închisoare cu executare, într-un dosar de divulgare de secrete.

CA SĂ PLECE LA ALT PARTID

În viața oricărui politician român, vine un moment în care trebuie să se ridice în picioare și să iasă pe traseu, la produs. Unii ies mai des, alții mai rar, dar pe parcursul carierei lor toți o fac. Fie simt că nu mai sunt apreciați de colegi, fie au mirosit un os din care a rămas mai mult de ros. De obicei, își motivează plecările cu explicații lungi și plictisitoare, care implică negreșit expresii ca „viziune politică", „nepotrivire de idei", „abatere de la principiile și valorile tradiționale ale partidului" sau „mă regăsesc în proiectele colegilor mei". Asta pentru că nu e politic acceptat să folosești expresii ca „F arfuriile sunt mai pline aici!", „Mi-e foame, boss!" sau „Am și eu copii acasă, mânca-v-aș!". De reținut că amenințările cu demisia motivate de plecarea în alt partid sunt singurele amenințări care, de cele mai multe ori, se și concretizează.

În decembrie 2011, deputatul PSD, Aura Vasile, a anunțat că-și dă demisia din partid și se duce la UNPR, pentru că, spre deosebire de alții, cei de acolo au valori și principii solide. A trimis o notă către Camera Deputaților în acest sens și apoi s-a declarat fană UNPR, de mică și până la moarte. Până seara, Aura Vasile, care era și vicelider al grupului PSD din Cameră, s-a răzgândit în privința demisiei, în urma unei discuții cu Marian Vanghelie, după care i-a crescut tensiunea și a făcut un drum până la spital. Pentru că nota de demisie era deja pe drum, Aura Vasile a mai scris una, prin care anunța că nu mai pleacă din PSD. Toate astea au stârnit mânia lui Ponta, care a acuzat-o că se ține de telenovele politice. Stai, cine?!

Citește șiAm fost din greșeală la mare cu susținătorii lui Ponta și am mâncat cartofi UNPR

DACĂ NU SE VOTEAZĂ LEGILE PE CARE LE VOR EI (SAU INveRS)

Când țin morțiș să lase impresia că nu dorm în funcții, că se zbat pentru cei care i-au votat și că nu-s plătiți degeaba, politicienii promit că se vor lupta până la capăt pentru a-și impune proiectele legislative. Se angajează ca, în caz că acestea nu vor fi luate în seamă de ceilalți politicieni, ciudoși și răi, nu se vor agăța de funcții și își vor prezenta demisiile. Astfel, politicienii încearcă să smulgă cu japca aprecierea cetățenilor, asta pentru că cei mai cruzi dintre noi am putea să ne imaginăm că lor chiar le pasă de soarta noastră. Adevărul e că, în goana lor după putere, doar încearcă să se sperie unii pe alții. Dar să nu ne facem iluzii, că până la demisia pe bune e cale lungă. Iar dacă chiar ajung să demisioneze, o fac doar pentru a reveni în scurt timp într-o poziție mai favorabilă.

În vremea în care era parlamentar și senator, nu condamnat cu drepturi depline, Dan Voiculescu își făcuse obiceiul să amenințe că-și ia jucăriile și pleacă, de fiecare dată când venea vorba despre legile promovate de PC, adică de el însuși. Probabil că așa procedează și acum, acolo unde e. În fiecare seară își păcălește colegii de apartament că va evada ca-n filme.

Citește și Tot ce trebuie să știi despre procesul lui Dan Voiculescu, dacă ești prea cool casă te intereseze chestii

În iulie 2005, pe când nu apucase încă să facă toate năzbâtiile care l-au transformat în personaj de bancuri, Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministru al României, s-a supărat rău de tot după ce Curtea Constituțională a respins un pachet de legi pentru reforma justiției. Drept urmare, a comunicat că-și va da demisia și va provoca astfel alegeri anticipate. După consultări cu comisarii europeni, o întâlnire cu președintele și (posibil) un divorț, Tăriceanu a dat un pic înapoi și a spus că se mai gândește dacă demisionează ori ba. Pe 19 iulie, s-a răzgândit definitiv.

CA SĂ SE BAGE ÎN SEAMĂ

Politicienii noștri se plictisesc repede. Probabil că uneori privesc spre cerul înstelat și meditează intens la mutarea pe care o vor a doua zi dimineață. Și de multe ori, tot ce le trece prin cap este să spună prostii (vezi cazul Ioan Rus) sau să amenințe că-și dau demisia dacă ceva. Orice. Poate fi un amănunt neobservabil, cât să creadă lumea că ei sunt atenți la detalii și nu lasă nimic la voia întâmplării. Sau nu, poate fi mai bine o tâmpenie sinistră.

Un consilier municipal din Târgoviște s-a gândit cum să se bage puțin în seamă și a scris o postare pe Facebook în care promitea că, la o mie de like-uri primite, pleacă din PSD. Nu o să știm niciodată dacă Andrei Albu s-ar fi ținut de cuvânt, pentru că postarea lui a strâns doar 287 de aprecieri. Putem, totuși, să intuim că, dacă s-ar ar fi ajuns la o mie de like-uri, tânărul consilier le-ar fi pus pe seama mobilizării fără precedent a adversarilor politici și ar fi rămas în partid.

Dacă suntem siguri de un lucru pe lumea asta, este că Ion Iliescu nu va părăsi niciodată PSD-ul. Asta o știe toată lumea, chiar dacă în ultima vreme rolul său în partid este mai mult onorific. Așa că ieșirile sale și amenințările cu demisia din PSD, fie că au legătură cu cooptarea în partid a lui Cozmin Gușă sau a Laviniei Șandru, au cel mult rolul să ne arate că omul e printre noi, e aici, e încă viu.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre politica românească:
De ce a recunoscut Iliescu c-am avut închisoare CIA în România Am citit în stele soarta politicienilor români Noul ministru de Finanțe, Teodorovici, încasează chirie de la mă-sa Relația armonioasă a românului cu corupția