Cum e să-ţi trăieşti viaţa reală ca personaj fictiv

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Cum e să-ţi trăieşti viaţa reală ca personaj fictiv

LARPingul seamănă cu festivalurile medievale, numai că e mai serios.

Fotograful Felix von der Osten tocmai a câștigat premiul BJP Breakthrough Undergraduate Photography pentru seria sa Bivolul care nu putea să viseze, realizată într-o rezervație de amerindieni din Montana, SUA. Dar, înainte să-și îndrepte camera înspre această comunitate tradițională și locul pe care îl are în societate, era concentrat pe una, cea a LARPingului. LARP vine de la live action role-playing game, adică te îmbraci ca unul din cavalerii sau dacii de la festivalurile medievale din Sighişoara, numai că porţi costume mai mişto şi joci personaje din jocuri sau seriale cu ceva mai multă poveste în spate. M-am întâlnit cu el ca să discutăm despre farmecul pe care îl are Live Action Role Play pentru atâția oameni si rolul pe care îl are în dezvoltarea skill-urilor lor în lumea reală.

Publicitate

VICE: Din ce motiv ai început acest proiect, în afară de faptul că aveai numele perfect pentru personajul de LARP?
Felix von der Osten: Mă interesau oamenii în costume medievale, așa că am făcut poze la Spectaculum, un festival langă Cologne. Aveam o prietenă în domeniu care studia cu mine în Dortmund, am întrebat-o dacă pot să-i fac o poză și dacă mă poate pune în contact cu alții. Oamenii erau tare fericiți să ne întâlnim și deschiși să îmi povestească despre asta. Există multe prejudecăți în legătură cu LARP.

Ca, de exemplu?
Multă lume crede că LARPerii fug de realitate. Cel mai interesant pentru mine a fost sa descopăr ce anume însemna asta pentru ei și de ce cineva și-ar dori să fie un servitor într-un han medieval, când ar putea să fie un rege sau un cavaler. Mi-am dat seama că vor să încerce diverse lucruri, să fie în situații sociale diferite, în timp ce se află în acest mediu care îi protejează. Mereu vor exista oameni care o iau mai în serios decât alții, dar în aceste condiții este o șansă să își testeze diverse abilități sociale.

Experimentează trăsăturile de personalitate în care nu sunt destul de încrezători în viața reală?
Da, acesta este unul dintre marile avantaje. Nu poți pierde, nu ți se poate întâmpla nimic, este doar un joc. Vorbesc mult despre timpul dinăuntru și cel din afară.

Se întâmplă des ca personajele din joc să iasă la iveală și în afara jocului? Nu devine derutant?
Nu chiar, nu am întâlnit pe nimeni așa extrem. Dar există niște oameni care sunt mai în largul lor în pielea personajului, decât atunci când sunt ei înșiși. În orice subcultură vei găsi extreme la ambele capete. Din experiența mea, toți sunt destul de raționali încât să-și dea seama ce fac. Doar se distrează, cred că ăsta e scopul lor principal. Să evadeze din viața lor normală și să facă ceva diferit.

Publicitate

Ai face aşa ceva?
Faptul că eram acolo ca să-i fotografiez m-a pus undeva la mijloc, ceea ce a fost destul de mișto. Pot să fiu cu ei, să experimentez și în același timp să fotografiez, dar fără să fiu total implicat. Nu eram un personaj, deci putea fi puțin ciudat să abordez pe cineva care nu voia să-și intrerupă jocul ca să vorbească cu mine.

Cum ai reușit să o faci?
Se întâmpla des să vorbească o germană veche, iar eu ma adaptam la ea. Ziceau „Ce faci cu aparatul ăla dement cu lentile în fața ochilor?" Dar, dacă le răspunzi jucăuș, le place să continue. Dar cel mai des sunt foarte fericiți să li se facă poze, pentru că petrec mult timp cu pregătirea costumelor.

M-a surprins cât de atenți sunt la detaliile personajelor, nu doar la cum arată, dar la personalitățile lor.
Da, ei creează o istorie întreagă în spatele acelor personaje, uneori vreme de ani întregi. Dar la festivalele LARP se poate întâmpla ca un personaj să moară și povestea lor se termină. Trebuie să inventezi altul.

Ce se întâmplă la festivalurile astea când nu pozează pentru fotografii sau se bat între ei?
Te plimbi printre corturi, poți să vezi toate nebuniile care se întâmplă. Pot să sară doi tipi pe tine care vor încerca să-ţi ia tot aurul, dar tu poți foarte ușor să îi omori pe amândoi. Toți au zis că asta e partea lor favorită, să campeze zile întregi.

Aparent sunt și multe femei implicate în LARP.
Da, sunt cam jumi-juma. Am vorbit cu o fată care e barmaniță. Îi place să stea la bar și să asculte poveștile oamenilor. Altă fată, pe nume Cookie, adoră să ofere oamenilor prăjiturele și râde continuu. Îi place să se bage în situații tensionate, să facă ceva ciudățel și să facă oamenii fericiți din nou

Publicitate

Ce se întâmplă dacă ai o relație în această lume fantastică? Continuă în lumea reală?
Cunosc un cuplu care s-au cunoscut ca personaje, dar a fost ciudat, pentru că nu aveau despre ce să vorbească în afara rolurilor. Nu își știau personalitatea reală, își cunoșteau doar personajul din joc. A trebuit să o ia de la zero.

E o turnură interesantă, dar s-au descurcat la final. Așa cum am zis și înainte, poate nu ești genul de tip care vorbește cu fetele cu ușurință, dar când ești în personaj, te simți mai liber să încerci chestii sau să spui lucruri pe care nu le-ai spune în mod normal. Poți să-ți testezi abilitățile astea și apoi să le folosești în lumea reală.

Găsești restul de imagini mai jos.

Traducere: Riri Coco

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre LARPing:
Ne-am antrenat la tabăra de supravieţuire împotriva zombilor Amatorii de jocuri au creat o şcoală Hogwarts în Polonia Hodor a fost în vizită prin redacţia VICE România