FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

De ce le e ciudă bărbaților când femeile dau lovitura

Din secolul XIX și până în secolul nostru, de câte ori o femeie obține gloria, e subminată de un bărbat care vrea să-i fure succesul.
4.12.15

Marina Abramovic în timpul performance-ului din 2010 The Artist Is Present. Abramovic tocmai a fost dată în judecată de partenerul și colaboratorul ei Ulay pentru performance-ul acesta și altele.

Acest fenomen e unul mult prea cunoscut în istorie: din secolul XIX și până în secolul nostru, de câte ori o femeie obține gloria, e subminată de un bărbat care vrea să-i fure succesul. În 1868, Charles Annan a intrat în magazinul unde Margaret E. Knight tocmai inventase mașina care făcea pungi de hârtie și a hotărât că ar arăta mai bine cu numele lui; Otto Hahn a șters numele profesoarei germane Lise Meitner – prima femeie profesor din Germania – de pe monumentala lucrare pe care o scriseseră împreună și care anunța ideea de fizică nucleară; iar Charles Babbage a reușit să obțină credit total pentru programarea computerelor care a fost inaugurată de Ada Lovelace. Dar cazurile și mai curioase în care contribuțiile femeilor au fost umbrite de bărbați au loc cel mai des în lumea artei.

„E foarte greu. Orice spune un tip o singură dată, tu trebuie să spui de cinci ori", a zis Björk într-un interviu pentru Pitchfork de anul acesta, intitulat Femeia Invizibilă. „Fetele de acum se confruntă cu altfel de probleme. Eu mă fac vinovată de o singură chestie: După ce am fost singura fată în mai multe trupe timp de zece ani, am învățat – pe calea grea – că, dacă vreau să-mi transmit ideile, va trebui să pretind că sunt, de fapt, ale bărbaților."

Publicitate

Nu pot folosi un inginer de sunet, a declarat Grimes într-un interviu asemănător cu The New Yorker din luna septembrie. Pentru că, dacă folosesc un inginer, lumea o să înceapă să spună că el a făcut tot." I s-a întâmplat și Georgiei O'Keeffe, și celor două tipe din Krewella și chiar și lui Alice Glass, solista din fosta trupă Crystal Castles.

Georgia O'Keeffe fotografiată de Alfred Stieglitz în 1918. Mai târziu, Stieglitz s-a declarat responsabil pentru succesul lui O'Keeffe.

În eseul său „Femeia în Artă", fotograful Alfred Stieglitz nu doar că se declară responsabil pentru succesul lui O'Keeffe, ci folosește cea mai uzuală metodă de denigrare utilizată în aceste situații. După cum detaliază Vivien Green Fryd în Arta și criza căsniciei: Edward Hopper și Georgia O'Keeffe, Stieglitz scrie că femeia primește lumea prin uter și că impulsul ei creativ e nașterea unui copil. „Cum i-a hrănit creativitatea și a ajutat-o să se formeze ca artist", scrie Fryd, „Stieglitz își închipuie că i-a dat naștere soției sale ca artistă".

Ceea ce e un gând scârbos în sine, dar nu atât de rar întâlnit de-a lungul istoriei. „Acestea sunt regulile jocului", a clarificat elegant dr. Solomon Synder după ce a primit premiul Albert Lasker în 1979 pentru descoperirea, de către dr. Candace Pert, a receptorilor opioizi ai creierului. În necrologul lui Pert din New York Times, aceasta apare alături de Synder, care are o privire ce transmite „Cum aș putea păstra descoperirea asta doar pentru mine?" E o privire vicleană, întâlnită și la Salvador Dali în fotografiile cu soția și muza sa, Gala.

Candace Pert și dr. Solomon H. Snyder, înainte ca Snyder să ia premiul Albert Lasker

Dar dincolo de sexismul standard din prea multe industrii, de ce oare se întâmplă chestia asta în artă mai mult decât în orice alt domeniu? De ce o dă în judecată Ulay pe Marina Abramovic pentru că vrea să-și pună numele pe ele? Unii spun că ar fi de vină biologia – într-un comunicat de presă bazat pe un studiu din 2013 despre efectelor succeselor femeilor asupra bărbaților, psiholoagele Kate Ratliff și Shigeiro Oishi au găsit dovezi că bărbații interpretează automat succesul partenerei drept un eșec personal, chiar dacă cei doi nu sunt în competiție directă – dar cel mai probabil e vorba de obiceiuri proaste construite în timp. În lumea patriarhală, simțim mereu nevoia să justificăm succesul unei femei, să menționăm cât de greu i-a fost ei să-l obțină într-o lume dominată de bărbați. Iar genul acesta de gândire perpetuează niște idei învechite și generează fricțiune între sexe și identități. În vremuri schimbătoare cum sunt acestea, se pare că cel mai bine e să combinăm sfaturile a două artiste venerate: Există mereu aceia care vor să le pună femeilor că experiențele lor nu sunt valide sau importante de câte ori deschid gura să vorbească, a zis artista Tatyana Fazlalizadeh.

Iar Marilyn Minter o completează: „Cred că dacă ai ceva de spus, toată lumea va vedea chestia asta. Chiar dacă nu mai ești în viață, opera ta își va lăsa amprenta."

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai mult feminism pe VICE:
Ghid de feminism pentru bărbați
Femeile împotriva feminismului au o obsesie cu deschisul borcanelor
Striptease, dat din fund și feminism la concursul de Miss Juggalette