​Am vorbit cu oamenii care au ieșit în stradă să sărbătorească Oscarul lui Leonardo DiCaprio
Chestii

​Am vorbit cu oamenii care au ieșit în stradă să sărbătorească Oscarul lui Leonardo DiCaprio

Un grup de fani de-ai actorului au ieșit să-i sărbătorească victoria târzie în noaptea de duminică spre luni, în Londra.
02 Martie 2016, 2:37pm

Deci au avut rostul lor toate meme-urile alea. După 35 de ani de actorie și cinci nominalizări la Oscar, Leonardo DiCaprio a câștigat, în sfârșit, primul premiu al Academiei pentru rolul lui Hugh Glass din The Revenant. Dar știai deja asta. Ce nu știai e că un grup de fani de-ai lui din Londra au ieșit să-i sărbătorească victoria târzie în noaptea de duminică spre luni, în Leicester Square.

Conform evenimentului de pe Facebook, trebuiau să participe la adunare 11 000 de persoane, înainte ca ora evenimentului să fie schimbată pentru luni seara. Ne-am îndreptat spre locul petrecerii luni dimineața pe la ora 2, și am găsit doi măturători de stradă și un tip care o ardea în fața cinematografului redenumit „Leodeon". Mai erau niște fani și în cinema, dar mai întâi l-am luat la întrebări pe tipul singuratic de afară.

VICE: Cum ai auzit de petrecerea asta pentru Leo?
Alexander: Am dat peste ea cum dau eu peste chestii pe internet, la nimereală (râde).

Crezi că o să câștige?
Sper că da. E în zodia Leu. Leii câștigă întotdeauna. Leii sunt ca animalele al căror nume îl poartă, iar animalele astea sunt importante – de asta există lei în Piața Trafalgar și peste tot.

Merită să câștige din cauza leilor?
Nu neapărat, dar știi tu ce vreau să zic.

Mersi! Înăuntru, i-am găsit pe actorii Joe, Amy și Simeon care se uitau, din primul rând, la ultimele zece minute din Titanic.

Amy, Joe și Simeon, de la stânga la dreapta.

VICE: Care credeți că va fi rezultatul? O să câștige Leo de data asta?
Joe: Așa ar trebui. Filmul The Revenant e incredibil.
Simeon: Da, e anul lui Leo! Amy: O să plâng dacă nu-l ia.

De ce credeți că l-au ocolit Oscarurile atâta timp?
Simeon: Cred că Academia are niște slăbiciuni pentru anumiți actori...

Dar nu e Leo fix genul de actor pe care ți-ai imagina că îl adoră Academia?
Simeon: Nu. Nu știu de ce, dar nu cred că este. Ar fi fantastic dacă ar câștiga anul acesta, dar dacă nu, nu m-ar surprinde. Din același motiv n-a fost nominalizat niciun actor de culoare anul acesta. Nu mă surprinde deloc. Cred că Academia ar trebui zguduită puțin din temelii. Nu se poate ca un tip care a jucat atât de bine în atât de multe filme să nu primească măcar un premiu.

De-a lungul nopții, personalul cinematografului ne ținea la curent cu premiile câștigate.

Apoi – extaz. S-a anunțat vestea victoriei lui Leo, iar oamenii și-au înhățat telefoanele mobile și au început să se uite la ecrane fericiți.

Am vorbit puțin cu Bella și Paris despre asta.

VICE: În sfârșit s-a întâmplat. A meritat să veniți aici?
Bella: A fost mai mișto să vedem reacția grupului la victoria lui Leo decât să stăm acasă în fața televizorului sau a calculatorului.

Paris, stânga și Bella, centru.

Vă așteptați să fie o sărbătoare mai mare?
Bella: Chiar am fost surprinsă – mă așteptam la o petrecere mare. Am ajuns aici la ora 8 seara pentru că ne așteptam să fie multă lume și, când colo...
Paris: Ușa s-a deschis abiala miezul nopții, așa că am așteptat în frig.

VICE: Dar cum vi se pare vestea?
Bella: Grozavă! Acum putem vorbi despre Leo ca despre un câștigător al premiului Oscar.
Paris: Eu clar simt nevoia să sărbătoresc. Mă bucur că mi-am adus romul cu mine.
Bella: Eu o să mă duc la culcare.