Publicitate
Chestii

Un tip a deschis o galerie de artă cu bonguri de sute de mii de dolari

Lucrările aparțin unor artiști cu peste 15 ani de experiență în manipularea sticlei.

de DJ Pangburn
30 Septembrie 2016, 11:05pm

Pistolul din Junglă de Robert Mickelsen & Calvin Mickle, 60 de mii de dolari

Chiar dacă le decorezi mai psihedelic, bong-urile nu intră în domeniul artei. Ele sunt mai mult practice decât estetice, deși noua galerie Grey Space Art speră să schimbe percepția oamenilor față de funcția sticlei.

Grey Space Art a fost fondat de domnul Grey, în vârstă de 21 de ani, iar galeria din Soho a prezentat recent o expoziție de bonguri și pipe de sticlă foarte artistice. Cu prețuri de la 20 de mii la 300 de mii de dolari, aceste pipe te sparg și la buzunare. Printre exponate, am găsit pistoale de apă destul de complexe și colorate, extratereștri care arătau absolut fantastic, toate făcute din sticlă.

Sedna de Banjo & Joe Peters, cotată la 300 de mii de dolari.

Aceste obiecte, care fac parte din colecția domnului Grey, au fost expuse în același timp cu New York Fashion Week, „pentru a oferi colecționarilor, investitorilor și potențialilor cumpărători" o mică incluziune în arta sticlei funcționale.

Fashion Week e o perioadă importantă în New York, în care oamenii observă noile trenduri", spune Grey. „Mi s-a părut momentul ideal să deschid galeria Grey Space Art, în care vom prezenta tipuri de artă nemaivăzute, unui public pregătit să intre în contact cu lucrări noi și inovatoare."

Citește și: Am vorbit cu fotograful care a cosmetizat violența

Cum era de așteptat de la un eveniment lansat de Fashion Week, orientat spre un public entuziasmat de bonguri și investitori, expoziția a făcut eforturi mari pentru a oferi „o acomodare de calibru mondial". Grey spune că vrea ca spațiul să fie un loc unde se formează amintiri intense. În sensul ăsta, invitații sunt întâmpinați cu un pahar de alcool, înainte să fie poftiți pe canapelelechesterfield ale domnului Grey.

Alien Space Lander de Joe Peters & Gateson Recko, 30 de mii de dolari. Fotografii din partea galeriei Grey Space Art

„E un spațiu relaxant și personalizat și te întâmpin ca pe oricare dintre invitații mei", spune Dl. Grey. „În funcție de momentul în care vizitezi galeria, mă poți acompania la un trabuc sau un prânz în grădină, iar indiferent dacă lucrările rezonează cu tine sau nu, putem să mergem să vedem colecția. Cu siguranță nu e o galerie obișnuită, îți fac și turul casei ca să-ți prezint sculpturile din colecția mea personală."

Grey Space Art e, cu certitudine, o galerie deosebită și asta se reflectă prin Sedna, instalația făcute de producătorii de pipe Banjo și Joe Peters. Evaluată la 300 de mii de dolari, Sedna este un umanoid cibernetic maritim, decorat cu pești, corali și rechini.

Deși pare un preț cam exagerat pentru un bong, char și pentru un colecționar elitist sau un fumător înrăit, Grey spune că lucrările aparțin unor artiști, pe care acesta i-a selecționat cu atenție, cu peste 15 ani de experiență în manipularea sticlei.

Hayabusa Satellite, Sagan Glass, 110 mii de dolari

„Acești artiști sunt deja foarte bine cotați de fanii dedicați artei", spune Grey. „În schimb, în timp ce artiștii evoluează spre lucrări mai excentrice, două lucruri sunt evidente: în primul rând, lucrările create de ei merită văzute de mai mulți colecționari de artă. Indiferent dacă sunt funcționale, acestea au rolul de sculpturi de sticlă. În al doilea rând, lumea canabis nu va mai putea sprijini artiștii de top, dacă aceștia se concentrează pe lucrări din ce în ce mai ample și schimbă conceptul de artă din sticlă funcțională. Ei tranziționează organic spre o piață care poate să-i sprijine."

Sedna și restul sculpturilor din cadrul expoziției sunt făcute manual din sticlă borosilicată. Această sticlă e diferită de cea venețiană Murano, cunoscută și ca „sticla moale". În timp ce suflarea sticlei de Murano, cu care lucrează cei familiarizați cu bongurile, implică ateliere mari, instrumente grele de topit sticla și asistenți care țin, întind și taie sticla în timp ce maestrul învârte țeava metalică, Dl. Grey spune că mânuirea sticlei borosilicată este un proces mult mai intim. Acest tip de suflare este făcut cu o singură flacără puternică (și ocazional o torță mică pentru suduri) în timp ce artistul stă direct în bătaia focului pentru a manipula sticla colorată.

Monkey See, Monkey Shoot, de Robert Mickelsen & Coyle, 45 de mii de dolari

Cu un proces atât de complex, suflarea sticlei pentru aceste lucrări implică o atenție sporită în planificarea elementelor sculpturale, dar și funcționale. O sculptură care a avut nevoie de multă planificare este Alien Space Lander de Joe Peters și Gateson Recko. Lucrarea prezintă un extraterestru îmbrăcat într-un costum spațial destul de psihedelic.

„În majoritatea lucrărilor pe care le reprezint, este inclus și elementul de funcționalitate, deși acestea nu sunt axate pe partea practică. Însă, Alien Space Lander are o parte integrală de funcționalitate", spune Grey. „Este alcătuită din mai multe tuburi care conectează picioarele tubulare cu corpul gol pe interior și permite apei să se recicleze uniform și în mod constant, în timp ce tragi aer din muștiuc."

Hayabusa Satellite, lucrarea din sticlă a lui Sagan, are ca temă tot spațiul. Acest bong este o replică din sticlă a satelitului japonez Hayabusa. De asemenea, este a treia sculptură din expoziția de lucrări care evidențiază realizările tehnologice ale omenirii și progresul sticlarilor și al fabricanților de pipe.

Trilobite de Buck & Darby, 25 de mii de dolari

Nava spațială Hayabusa a fost construită în 2003 de Agenția de Explorare Aerospațială din Japonia, ca să colecteze mostre de la un asteroid", explică Grey. „Misiunea a fost un succes, dar a avut parte și de complicații."

Citește și: Fotografiile astea din spațiu te fac să realizezi cât de mic ești

„Sticla, ca mediu de artă, are și ea complicațiile ei. Ai nevoie de ani de studiu, experiență, succes și eșecuri pentru a dobândi skillul necesar manipulării sticlei în felul în care artiștii o fac zilele astea", adaugă el. „Poți să petreci sute de ore la o lucrare, iar o singură greșeală poate să strice tot. Unii dintre cei mai buni sticlari din lume sunt producători de pipe. Ei depășeșc limitele de manipulare a sticlei."

Starry Night Katana de Zach Jorgenson, 20 de mii de dolari

În timp ce Grey încearcă să penetreze lumea artei contemporane, nu este intimidat de faptul că toate aceste opere de artă pot fi folosite și că o să existe și colecționari care vor atât să le expună, cât și să le folosească.

Grey Space Art vinde, în principal, arta selecționată cu atenție pe site-ul Fancy.com și prin intermediul mediului social, dar dacă într-o vizită la galerie, o anumită lucrare rezonează cu tine, există și posibilitatea unei discuții în legătură cu o lucrare personală", spune Grey. „În viitor, sperăm să ne extindem spre alte medii internaționale. Vrem ca oamenii să experimenteze acest spațiu nou, într-un mod mai relaxat, iar cu timpul să evoluăm și acomodarea, astfel încât doi vizitatori să nu împartă aceeași experiență."

Vezi aici mai multe lucrări de la galeria Grey Space Art.

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe despre arta contemporană:
Arta de a transforma materiale porno în colaje

Clipurile lui Björk sunt niște opere de artă

Arta contemporană devine mai dubioasă pe zi ce trece