Viața de arhitect peisagist e destul de dificilă în România. Oamenii ăștia au o răbdare de fier și nu-ți vând doar un concept mișto de grădină. Se chinuie să găsească plante la un preț cât mai bun, numai că, de multe ori, clienții încearcă să le tragă țepe, adică să nu le plătească serviciile prestate. Cât despre gusturile românilor, majoritatea cer același lucru: tuia, gazon și panseluțe.

„Oamenii aleg tuia pentru că nu știu că există variante mai bune. Nu au termen de comparație. Cunoștințele lor se limitează la ce au văzut la vecinul sau (din păcate) în centrul orașului. Plus că sunt destul de ieftine și rămân verzi și pe timp de iarnă. Sunt ca un magnet pentru proprietarul de gradină mediocru", mi-a explicat Alex Pripiș, un arhitect peisagist din București.

M-a intrigat un pic chestia asta, așa că m-am hotărât să vorbesc cu câțiva oameni care lucrează în domeniu.

„M-a sunat o clientă pentru un tratament anticăpușe și o deparazitare. Mi-a spus că are un câine, care a luat o căpușă de pe gazon, dar că animalul are și limbrici. Așa că ar vrea să dăm cu o substanță pe gazon, care să omoare căpușele și limbricii câinelui. Am rămas blocat. Mi-am păstrat calmul și am informat-o că gazonul îl tratăm noi, dar pentru limbricii câinelui ar trebui să se adreseze unui veterinar.

Apoi, a adăugat că ea ar încerca să dea cu nișe apă fierbinte pe gazon, ca să dispară căpușele și să-și revină patrupedul. I-am zis că asta nu e o soluție ok. Mai că aș fi vrut să-i spun că nici reciproca teoriei nu e valabilă: adică, dacă dă cu apă fiartă pe câine, nu-și revine gazonul". (Laurențiu Petrescu, antreprenor amenajarea grădinilor)

„Am lucrat pentru o firma franco-română care a avea o pepinieră. Tipul avea pe stoc foarte mulți trandafiri și își dorea să-i vândă. Așa că m-a pus să fac o amenajare pe o lungime de cinci sute de metri, de-a lungul Dâmboviței, numai cu trandafiri. Era total lipsită de orice gândire și compoziție. E ca și cum te-ai duce la nuntă și ți-ar pune Dansul Pinguinului toată seara.

Am stat ore întregi să fac imagini 3D doar cu trandafiri de-a lungul Dâmboviței, pe care urma să le prezint primăriei Capitalei. Se organizase un fel de concurs pentru amenajarea malului, iar tipul voia să participe. Nu, bineînțeles că n-a câștigat." (Alexandra Colțoș, urbanist peisagist).

„Acum câțiva ani, m-am întâlnit cu o femeie carevoia o grădină minimalistă. Ne plimbam prin grădina ei și, cum treceam pe lângă piscină, s-a văitat că că îi mor broaștele și șobolanii, din cauza surplusului de clor. Nu i-am zis nimic, deși mă pufnea râsul. Apoi, i-am propus să planteze tufe cu fructe de pădure în grădină, dar m-a refuzat, pentru că nu s-ar simți deloc confortabil. „Dacă iau pe tocul de la pantofi «o dudă» (n.r. - dudele nu sunt fructe de pădure) și pic în apă?", m-a întrebat.

După ore de negocieri, i-am propus o soluție pe placul ei, care nu implica «dude». Dar când a văzut devizul, s-a speriat și-a zis pas. Ea era convinsă că minimalist înseamnă ieftin și-a fost dezamăgită de oferta mea." (Alexandru Pripiș, arhitect peisagist)

„Prin 2010, am cunoscut o cucoană care voia o grădină mutant: jumătate barocă, jumătate japoneză. Nu a interesat-o că sunt stiluri fără legatură, care au apărut în locuri și culturi complet diferite, la sute de ani una de alta. Prima întâlnire a fost pe terenul care trebuia amenajat. Am măsurat, am fotografiat și am discutat pe larg despre ce-și dorea: gardul îmbrăcat în liane și un balansoar. Nu voia spațiu pentru copii, că n-avea niciunul și nu plănuia să facă.

A doua întâlnire a avut loc la biroul ei. Îl așteptam pe viitorul ei soț, în timp ce discutam schimbările. Până la urmă, am făcut un design care să nu zgârie privirea: o struțocămilă decentă între cele două stiluri. După ceva timp, a apărut soțul, un italian înalt, cu privirea tăioasă. Nu știa cine sunt și habar nu avea că urma să ne întâlnim.

S-a așezat la masă tensionat și m-a întrebat de un posibil loc de joacă pentru copii. I-am zis că am stabilit cu doamna că nu e nevoie, iar ea va folosi spațiul pentru un balansoar mai mare. I s-a schimbat privirea și a început o ceartă în fața mea. Aparent, tipul venea la pachet cu doi copii mici, pe care ea nu i-a pus la socoteală. Ea țipa în română, el în italiană. M-am făcut cât de mic am putut și am așteptat să termine. După vreo zece minute, tipa mi-a zis că trebuie să mai discute mici detalii cu Antonio și apoi revine cu un telefon. Nu am mai auzit de ei niciodată". (Alexandru Pripiș, arhitect peisagist)

„Am avut un client care-și construise o casă undeva prin apropierea Bucureștiului. Grădina avea în jur de o mie de metri părtrați. Nu amenajase nimic acolo, iarba era crescută ca pe maidan. M-a chemat să-mi prezinte casa, fiecare cameră cu mobilă extrem de scumpă, tapet comandă specială, marmură pe jos și alte lucruri pe care cheltuise o căruță de bani. Am ajuns în bucătărie și mi-a arătat mobila, pe comandă și ea, cu video și televizor încorporat. Unicat în România, la prețul de zece mii de euro.

Apoi, am ieșit pe terasă și am vorbit de grădină. L-am întrebat care e bugetul alocat grădinii. «Pai, cu o mie de euro cred că o fac să arate ca în revistă!» De aici începe munca adevarată a unui peisagist: să-i explice clientului ce înseamnă o grădină și ce costuri presupune asta. Cu timpul mi-am dat seama că simțul proprietății, după două generații crescute la bloc, s-a atrofiat, se limitează la patru pereți.

Spațiul din jurul casei nu le aparține, nu e al lor, pentru că spațiul verde era cel din fața blocului, al tuturor. Oamenii își fac case, au loc și pentru grădină, dar, pentru ei, spațiul ăla nu e a lor. Înseamnă doar pomi fructiferi și niște straturi de zarzavaturi, nostalgii din vacanțele petrecute la bunici". (George Sidoreac, arhitect peisagist)

„Am avut o clientă cu care am dezbătut timp de o săptămână problema plantării unor specii mediteraneene în România. Doamna dorea să le adaptez în grădina ei privată de la Poiana Brașov. I-am spus că e o idee proastă, pentru că plantele astea nu trăiesc la noi, din cauza climei diferite.

Nu a renunțat la ideea ei până nu am zburat împreună pe Coasta de Azur. Acolo am convins-o, după ce am mers la mai multe pepiniere de pe teritoriul vinului bun, că va putea să se bucure de ele doar în casă. Sau, cel mult, să construim o anexă la casă, adică un winter garden. Într-un final, am comandat plantele din Franța. În momentul de față, sunt ok: vara stau în grădină, iar când e frig, lângă șemineu". (Dan Rusănescu, arhitect peisagist)

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe povești din România:
Poveștile românilor care tund: rău platnici, bretoane distruse și clienți care se ciopârțesc singuri
Comedianții români ne-au povestit cele mai dubioase întâmplări de la show-urile lor
Poveștile taximetriștilor bucureșteni: Masturbatorul, Teleportarea și Prostituata care caută dragostea