Parada gay din București a fost foarte cuminte ca să nu supere homofobii

FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Parada gay din București a fost foarte cuminte ca să nu supere homofobii

Anul ăsta, sloganul din stradă a fost „mergem la Pride în familie". Și da, a fost la fel de plictisitor pe cât sună.
28.6.16

Pride-ul românesc nu a ajuns încă la fel de comercializat ca multe din vest, unde ceea ce erau cândva proteste au devenit un fel de Disneylanduri gay. Și asta face ceea ce se întâmplă o dată pe an la noi atât de mișto.

Nu ai nevoie de brățări scumpe ca să intri și există încă un sentiment că lupți pentru ceva, că nu ești acolo doar ca să te uiți după băieți. Anul ăsta, sloganul din stradă a fost „mergem la Pride în familie".

Publicitate

Și da, a fost la fel de plictisitor pe cât sună.

Retrospectiv, aș zice că m-am simțit foarte confortabil la Gay Pride. Poate prea confortabil.

Și asta mi-a dat de gândit.

Am vrut să-i dau un steag curcubeu lui Cătălin Berenghi

Anul ăsta, la Gay Pride-ul de la București au fost vreo 2 500 de oameni. Dublu față de anul trecut, când au venit dublu față de acum doi ani. De doișpe ani încoace, marșul crește exponențial, în timp ce Marșul Normalității scade invers proporțional.

Am văzut la Pride familii, copii și mulți tineri, toți oameni cât se poate de normali. De fapt, erau atât de mulți oameni cu copii, că un cuplu în vârstă se mira de pe margine:

O fi și ăia, copii ăia mici, homosexuali.

Un alt senior din mulțime avea într-o mână o iconiță, în cealaltă un steag curcubeu, și un zâmbet larg pe față.

Sincer, nu cred că știa ce e acolo, dar am văzut un bâtrănel fericit.

Printre „personalitățile marcante‟ care și-au făcut apariția au fost Andreea Bălan, de la Andre, și Cătălin Berenghi. Știi tu, băiatul cu porcii.

Am văzut că era trist, așa că am încercat să-i dau un steguleț curcubeu.

Nu a vrut să-l ia.

Gay Pride-ul se tranformă, încet-încet, într-o petrecere de stradă inofensivă

Dacă crezi că ești contra-curentului sau radical în vreun fel că vii la Pride, mai gândește-te. Kiseleff-ul a fost ceea ce e mereu: un loc unde să-ți plimbi copiii, să ieși cu bicla sau cu câinele. M-am simțit confortabil, și ai zice că asta e de bine.

De fapt, senzația mea a fost că Pride-ul se cumințește cu fiecare an care trece (gândește-te că, de vreo zece ani încoace, evenimentul ăsta nu a mai avut incidente semnificative, și asta într-o țară unde trei milioane de oameni au semnat pentru interzicerea căsătoriilor între persoane LGBT).

Ai zice că asta e bine, doar că o altă senzație a mea, care vine la pachet cu prima, e că asta se-ntâmplă și pentru ca să nu se supere foarte tare vreun homofob. Ca totul să devină un fel de pretext pentru înjurături ușoare și cam atât.

La marșul din weekend m-am bucurat să văd steagul tranșilor, bearșilor, steagul leather pride, steagul lesbienelor, și pe deasupra, am văzut că există câțiva romi queer. Pe de altă parte, am văzut un singur act de drag și relativ puține mesaje politice.

„T-ul nu este tăcut", bannerul tranșilor, sau „Erau gay în #Orlando domnule Iohannis", bannerul Ioanei Ulmeanu de la Elle, au fost câteva dintre cele mai radicale.

Publicitate

În rest, mesajul general a părut de tipul „e ok să fii gay cât timp nu ești trans, rom, travestit, cu dizabilități, sau orice altceva nu ne place să vedem‟.

Iar queernesul pare să se identifice, din ce în ce mai mult, cu bărbați cis, merși la sală.

Mi-ar fi plăcut să văd mai multe mesaje politice și radicale. Mi-ar fi plăcut să văd ceva despre problemele economice ale tipei trans care nu-și găsește de muncă, sau care nu poate să meargă liniștită la budă. Sau despre tinerii gay ajunși pe stradă, sexul comercial, accesul la servicii medicale ale acestor oameni.

Pe scurt, mă așteptam ca la Gay Pride-ul din weekend să aud toate vocile alea care nu se aud în mod normal.

N-a fost chiar așa.

Dar ce știu eu? Poate am rămas vreun nostalgic inutil, care crede că să vii la Pride și să sărbătorești cu adevărat, public, queernesul, în toate formele sale, râmăne un act de imens curaj.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre cum e să fii gay în România:
În Herăstrău e mai ok să fii fumat decât gay
E frumos să fii gay în București
În București, profesorii încă întreabă elevii gay dacă urăsc femeile