Tinerii mi-au povestit cele mai oribile lucruri pe care le-au făcut părinților

Părinții noștrii ne-au crescut cum au putut ei mai bine. Sigur, nu am avut cele mai pitorești copilării, dar am crescut ok, nu-i așa? Nici noi nu le-am făcut situația mai ușoară. Să fii părinte e cel mai greu job din lume, asta fără să ai „noroc" de un copil dificil.

Am întrebat oamenii despre cele mai nasoale lucruri făcute părinților. Unii încă se mai simt vinovați pentru comportamentul tipic adolescentin, cu minciuni și fugit de-acasă. Alții, în schimb, au întrecut limita spre un comportament pseudo-delicvent, care îl face pe puștiul ăla, Denis - copilul problemă, să pară un îngeraș.

Eram în clasa a șaptea și mă îngrășasem vreo 30 de kile în patru săptămâni. Toți copiii populari, cu care o ardeam la școală, mă respingeau și își băteau joc de mine. Într-o noapte mi-au lăsat un mesaj pe telefon, în care mă amenințau cu moartea dacă apăream la școală a doua zi. Asta după ce au scris pe pereți: „Alex e un păstrăv gras" și au desenat svastici.

L-am șters înainte ca mama să afle de el. Oricum, ea îmi făcea mai multe probleme decât să mă ajute și nu voiam să se agraveze situația. Deci, am preferat să-i spun că nu vreau să mă duc la școală, pentru că vroiam să mă sinucid. Nu m-a crezut, așa că am luat un cuțit și am amenințat-o că mă tai cu el. Desigur, a încercat să mi-l ia din mână, dar l-am îndreptat spre ea, ca să vadă cât de serioasă sunt. După ce s-a convins, am mers de bună voie la spitalul de nebuni, unde m-au internat pentru o lună.

Nici măcar nu a fost singura dată când m-am prefăcut. Până la vârsta de 14 ani, aveam deja 13 vizite la psihiatrie. Recent, am aflat că mama a trebuit să vândă apartamentul pentru a acoperi cheltuielile medicale. A dat peste 250.000$ și de atunci stă în chirie pentru că nu a reușit, nici până acum, să își revină financiar. (Alex , 27 de ani)

Din cauza ploii, mi se anulase antrenamentul de fotbal de la liceu și imediat după ore, am sărit în autobuz, lucru pe care rar îl fac, și am ajuns acasă pe furtună, unde nu era nimeni. Mi-am lăsat ghiozdanul și m-am dus direct la baie.

Am auzit mașina mamei, care venea de la serviciu, și mi-am dat seama că nu avea de unde să știe că am ajuns mai devreme acasă. Așa că am făcut ce ar fi făcut orice adolescent hormonal: am închis luminile și am pândit-o prin casă. Am auzit-o lângă ușa de la baie și am sărit, țipând ca o maimuță turbată pe amfetamine.

Nu știu cum, dar mama a reușit să țipe mai tare. Am auzit ceva greu care a căzut, în timp ce ea se refugia în dormitor, unde am aflat mai târziu, căuta pistolul tatei. Dar i-am spus repede că sunt eu și a urmat o avalanșă de înjurături pe care de obicei le auzi la marinari.

Mi-am dat seama că ce căzuse era o pungă de cumpărături și ceva se spărsese, pentru că se făcuse o băltoacă pe parchet. Curățam pe jos când mama și-a făcut apariția din dormitor. Avea fața roșie, tremura și părea foarte aproape de a scoate flăcări pe gură. Într-un sfârșit a reușit să formuleze câteva cuvinte: „Cum îndrăznești, mucosul dracului, m-ai făcut să mă piș pe mine". Mi-a luat câteva minute să realizez că nimic din punga de cumpărături nu se scursese pe parchet. (Michael, 30)

Un prieten a rămas la mine peste noapte și voiam să ieșim să fumăm niște iarbă. Eram tineri pe-atunci și nimeni dintre noi nu conducea și așteptam pe cineva să vină să ne ia cu mașina. Mama ar fi știut că e vorba de un prieten mai în vârstă și nu i-ar fi convenit. Așa că i-am făcut niște ciocolată caldă și mamei i-am pus un somnifer în cană. Dar ea nu voia să bea ciocolată caldă la 9 seară și eu nu prea fac chestii de genul, deci a fost cam suspicioasă. Nu a mers atunci, dar am mai încercat. (Yeri, 26)

Pe la 10, 11 ani, am dezvoltat un obicei când voiam să scap de ceva sau când mă plictiseam: mă prefăceam că mă accidentam grav. Am văzut la ora de sport cum un băiat s-a lovit și l-au luat cu ambulanța. Mi-a plăcut toată agitația din jurul lui și-n următoarea săptămână m-am prefăcut că mi s-a dislocat umărul după o lovitură foarte credibilă. A venit ambulanța și eu eram fericit că primesc atenție și că terminasem cu antrenamentele pe ziua respectivă. Evident, la spital nu au găsit nimic în neregulă cu mine și m-au trimis acasă.

Mai târziu, în vară, în timp ce mă jucam p-afară, m-am prefăcut că am căzut de pe bicicletă și am stat întins pe stradă până când s-a oprit cineva cu mașina și a chemat-o pe mama. Au folosit câteva reviste de National Geographic ca să îmi fixeze piciorul și când am ajuns la spital, doctorii au descoperit, încă o dată, că nu aveam nimic rupt. Nu m-am dat de gol și am șchiopătat o perioadă, ca să pară cât mai credibil. Acum, îmi dau seama câți bani au cheltuit ai mei pentru simplu fapt că eram un răzgâiat. (George, 31)

Mama mea era foarte grijulie cu mine când eram mică. Chiar și după 18 ani, mă suna de mai multe ori când eram plecată în oraș.

Într-o zi, mi s-a luat și am hotărât să plec de-acasă cu mașina mea (înregistrată pe numele mamei). De fapt, eu stăteam pe la prieteni. După vreo două săptămâni, chiar se panicase și suna pe toată lumea pe care o cunoșteam. Încă mă duceam la facultate în perioada respectivă, dar nu cred că știa ce program aveam. Așa că, a apărut într-o zi la școală și a făcut o super criză până când am ieșit la lumină. Apoi a început să debiteze tot felul de prostii, cum că m-ar interna la deintoxicare (deși eu nici măcar nu luam droguri pe vremea aia). Mi-a luat mașina, așa că mi-am abandonat telefonul și am plecat în turneu cu o formație. Am fost plecată de acasă pentru aproape trei luni. Acum, când mă gândesc în retrospectivă, mi se pare cam nasol ce-am făcut. (Jamie, 25)

Nu prea mă înțelegeam cu mama când eram mai mică, mai ales ca adolescentă. Un lucru destul de comun între mame și fiice. Într-o zi, pe când aveam 15 ani, ne certam în mașină de la ceva total banal. A oprit pe marginea autostrăzii și m-a pus să cobor. Am mers până la prima benzinărie, unde am sunat un prieten ca să vină să mă ia cu mașina. Mi-a dat și ceva de băut, în drum spre casă.

Eram destul de beată și nervoasă când am ajuns și m-am dat imediat la ea, până când am ajuns să o împing în perete atât de tare, încât i-am fracturat coastele. Ea m-a născut, iar eu i-am rupt coastele. Acum, după 12 ani, ne amuzăm pe tema asta, dar sunt norocoasă că m-a iertat și că nu a chemat poliția în ziua respectivă. (Molly, 27)

Am multe tatuaje și îmi place să o tachinez pe mama, care stă în partea opusă a țării. Îi trimit poze făcute în Photoshop, ca și cum mi-aș fi făcut cele mai nasoale tatuaje. Țin minte că odată am convins-o că am un tatuaj pe gât cu câinele Wiley Burp din An American Tail: Fievel Goes West. (Pat, 28)

Citește mai multe despre părinți și copii:
Cât de nasol te dezvolți când ești singur la părinți?
Cum e să te muţi de la părinţi, când faci facultatea în orașul natal
Cum e să creşti între minciunile părinţilor divorţaţi