High hui

Cele mai stupide invenții gândite de oameni când erau varză de la iarbă

iPhone-ul și internetul au fost făcute de oameni sparți. Dar invențiile astea nu sunt chiar așa de grozave.
24.4.17
Eleanor Doughty

Când fumez iarbă, practic devin un geniu în artă și în afaceri. Îmi amintesc cel puțin zece scheme de profit viabile pe care le-am găsit când eram spartă. Dar cum mă trezesc, realizez că ideile mele nu erau bune decât ca să obțin niște comentarii și like-uri pe rețelele sociale.

Cea mai lungă iluzie de genul ăsta a fost ideea de a face un serial cât am locuit acasă la o prietenă care era plecată din oraș. Eram spartă și încercam să adorm, dar pisica ei mare și pufoasă tot intra din când în când peste mine în cameră și mă domina: ba mi se urca pe față, îmi dădea cu coada pe la nas (iar eu sunt alergică la pisici), ba era gălăgioasă și enervantă. Cum eram oaspete în casă, nu aveam voie să-i închid ușa în nas.

Publicitate

La un moment dat, în timp ce pisica se căca la tăviță și se uita fix în ochii mei, am început să râd incontrolabil la gândul că pisica asta e, de fapt, stăpâna apartamentului – pisica proprietar. Și așa mi-a venit ideea despre un serial de comedie cu un grup de colegi de apartament care au drept proprietar o pisică.

Citește și: Spart la volan

Uite o scenă din episodul pilot: O persoană se mută într-o casă nouă și află de la noii colegi de apartament că proprietarul e super de căcat și nu-i ajută niciodată să rezolve nimic. Dar nu crede că poate fi chiar așa de rău. La scurt timp, află că proprietarul e, de fapt, o pisică, și chiar nu-i poate ajuta cu nicio problemă din apartament, în ciuda eforturilor lor hilare de a interacționa cu proprietarul în fiecare episod.

Am reușit să-mi conving grupul de prieteni că e o idee foarte bună și ne-am apucat să facem și cântecul serialului, cu versuri gen: „Proprietarul-pisică, proprietarul-pisică, degeaba îl chemi când ceva se strică! Ai o problemă? Stai fără frică, n-o s-o rezolve proprietarul-pisică!" Cam atât am făcut din idee, după care am realizat că nu e suficient de bună cât să investim atâta timp în ea.

E un pic trist când mă gândesc la toate ideile bune pe care le-am avut fumată și nu le-am pus în practică. În onoarea lor, am întrebat mai mulți oameni să ne spună care au fost cele mai bune idei pe care le-au avut fumați.

Dusă cu sania

Am în telefon o notiță care zice așa: „echipa de sanie a femeilor de la Jocurile Olimpice ar trebui să facă un videoclip pe piesa Formation a lui Beyonce." Asta a fost înainte ca Amy Schumer să facă o parodie a piesei, dar tot o idee la fel de proastă. În fine, îmi amintesc că mi se părea incredibil că nu au un cântec al echipei și mă gândeam că ar trebui să se promoveze mai mult (lucrez în PR), pentru că oamenii le-ar susține. Bine, nici măcar nu știam dacă există sau nu o astfel de echipă, nu știu ce mi-a venit cu ideea aia.

- Maggie

Citește și: Canadienii folosesc iarba mai bine decât americanii

Bancomat de dat limbi

Odată, m-am făcut praf cu prietena mea Mo și am început să vorbim despre cum stilurile oamenilor de a da limbi în cur sunt atât de diferite încât le putem folosi ca să împărțim oamenii pe categorii. Așa ne-a venit ideea unui bancomat la care, în loc să bagi pin-ul, apare un cur sintetic și trebuie să dai limbi în stilul tău ca să extragi banii.

Publicitate

- Sara

Contracepție pentru bărbați

La un moment dat, eram spart și m-am gândit la cum scade numărul spermatozoizilor când se încălzesc testiculele. De asta chiloții obișnuiți scad nivelul spermatozoizilor, pentru că țin testiculele calde, pe când boxerii le ajută să se aerisească. Și m-am gândit: Uau, ar fi tare ca, înainte de sex, bărbații să aibă niște chiloți cu încălzire care să ucidă spermatozoizii. Deja îmi imaginam și tehnologia necesară. Dar m-am trezit a doua zi și mi s-a părut un căcat.

- Tiger

Citește și: E mai bun sexul când ești beat sau când ești fumat?

Bluză cu apă caldă

Ok, închipuie-ți că ți-e foarte frig și ai vrea să fii într-o cadă cu apă fierbinte. Singura problemă e că nu ai o cadă. Aici intervine bluza-cadă! Sunt două idei de design posibile. Un butoiaș purtabil care funcționează ca o cadă personală cu apă fierbinte. Sau o bluză impermeabil, cu mâneci lungi, pe care o umpli cu apă fierbinte.

- Sofia

Pinterest

Odată, când eram fumată, construiam un board Pinterest cu inspirații de design pentru sufragerie și am rămas mască de cât de frumos organizat era site-ul; când dai click pe o măsuță de cafea, scrolezi în jos și vezi o sută de alte măsuțe frumoase de cafea. Dar eram așa de praf încât aveam impresia că mintea mea inventa site-ul de fiecare dată când dădeam click pe o nouă poză și nu înțelegeam de ce nu se mai gândise nimeni până acum la un astfel de site. Mi se părea că sunt singura care știe de Pinterest și, de fapt, că eu îl inventasem.

- Sarah

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia