Film

Ce transmite filmul „Tăcerea mieilor” după 26 de ani

Regizorul Jonathan Demme a încetat din viață la vârsta de 73 de ani. I-am privit încă o dată capodopera pentru care a rămas în istorie.
2.5.17

Întrebat care sunt cei trei regizori care l-au influențat cel mai mult, tânărul Paul Thomas Anderson (Boogie Nights, There Will Be Blood) a răspuns: „Jonathan Demme, Jonathan Demme, Jonathan Demme." Demme, care a murit acum trei zile la vârsta de 73 de ani de cancer esofagian, va rămâne pentru totdeauna în istorie. A fost unul dintre marii cinematografiei americane – un realizator de filme care putea transforma o comedie romantică despre un roadtrip într-un film despre evadarea din capitalismul neoliberal (Something Wild), putea face dintr-un documentar cu concerte Neil Young un portret al evoluției artistului și a reușit să transforme o farsă despre o nuntă în care juca Anne Hathaway într-un studiu profund despre dependență și vină (Rachel Getting Married).

Publicitate

Demme e unul dintre cei mai imitați realizatori de filme din ultimii treizeci de ani și totuși nimeni n-a reușit să-i reproducă echilibristica lui amețitoare între hiperrealism, exagerare realistă și gestică cinematică. Toate acestea se îmbină perfect în capodopera lui din 1991, Tăcerea mieilor – care e un film la fel de puternic și în 2017.

Primul lucru pe care îl observi la Tăcerea mieilor în 2017 e teatralitatea. E John Waters prin filtrul lui Douglas Sirk, garnisit cu multă psihaanaliză. E o melodramă în care se mănâncă fețe de om.

Factorul teatral e asociat cu Hannibal Lecter jucat de Anthony Hopkins sau cu personajul fantastic și ridicol Buffalo Bill, jucat de Ted Levine, dar pastișa conține mai multe elemente semnificative. Scena de deschidere a lui Demme stabilește imediat realismul incredibil al filmului – o vedem pe Clarice Sterling, jucată de Jodie Foster, singură într-o cursă FBI cu obstacole. Demme ne acentuează simțurile, ne saturează prin logica esteticii lui și limbajul viziunii. Astfel, se asigură că ne-am pus centura de siguranță și suntem pregătiți pentru toată nebunia care va urma, cu coșuri și loțiuni și un bărbat îmbrăcat în piele de om care face karaoke.

Citește și: Logan este cel mai dur și profund film cu super-eroi pe care o să-l vezi anul ăsta

Această scufundare într-o experiență senzorială accentuată devine foarte eficientă când intrăm în mintea lui Clarice. Navigăm, împreună cu ea, pe o mare cu trepiații, cinism și neliniște.

Demme a știut mereu să scoată în evidență perspectivele feminine empatice din narațiunile hipermasculine (ca în Something Wild sau în Philadelphia). Clarice e o femeie tânără copleșită de context și de personajele puternice cu care are de-a face. Într-unul dintre cadre, intrăm cu ea într-un lift plin cu agenți FBI masivi, în cămăși roșii, și îi simțim disconfortul. Atunci când unul dintre ei o scanează cu privirea, ea se acoperă finuț cu servieta. În altă scenă, vedem cum un polițist local îi rânjește libidinos.

Până și noi, privitorii, devenim perverși în relație cu ea. „Nu simți cum alunecă ochii pe corpul tău, Clarice?" o întreabă dr. Lecter. Și ochii noștri alunecă pe corpul ei.

Citește și: 10 filme pe care trebuie să le vezi în 2017

Tăcerea mieilor e un film cu ochi și fețe. Prin viziunea lui Demme, umblăm pe holuri întunecare, asistăm la interogatorii față în față și ni se spune să ucidem ca să nu fim uciși. În momentul în care Hannibal devine epicentrul filmului, Demme ne-a făcut deja să-i studiem minuțios toate mișcările faciale. Devenim și noi detectivi, la fel ca Clarice.

Această călătorie în adâncurile deziluziei și ale bolilor mintale te poate face să ignori adevărata furie a filmului. Demme ia thrillerul pseudointelectual al lui Thomas Harria și îl transformă într-un discurs despre America post-Reagan, despre opresiunea patriarhatului și despre brutalittea singurătății de la sfârșitul secolului XX. Nu se teme să asocieze toate astea cu politica și cultura americană.

În 2017, e greu să nu-l vezi pe ucigașul de femei Buffalo Bill ca pe o proiecție caricaturistă a misoginismului modern, pe care Demme îl leagă, ca un clarvăzător, de naționalismul alb. Casa lui Bill e plină de iconografie neo-nazistă, iar pe un poster scrie „Trezește-te, America!"

Bill e genul de american suburban care își ascunde arma sub păturica handmade, decorată cu svastici de mătase. În 2017, Bill ar avea o pernă hentai, iar svasticile ar fi broscoi Pepe.

Tăcerea mieilor e apoteoza geniului lui Demme, pentru că e un film căruia i se pot da nenumărate interpretări. Semnificația lui se schimbă odată cu timpurile și publicul. Pasiunea inimitabilă a lui Demme pentru ștergerea graniței dintre privitor și participat a dat filmelor lui o aură de carnaval controlat de participanți la festival maniaci. Filmul e atât de complex tocmai pentru că merge pe principiul simplității.

La fel ca Lecter, Demme știe că noi, privitorii, suntem făcuți să tânjim. Și tânjim la ceea ce știm. Dar el ne amestecă în cap tot ceea ce credem că știm și ne duce într-un subsol labirintic – într-o găleată, coborâtă în jos spre străfundurile singurătății.

Urmărește-l pe Patrick Marlborough pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia