Știri

Am fost la protestul taximetriștilor ca să văd cum au reușit să înfrângă Uber astăzi

Dacă te bucurai că ai scăpat în sfârșit de tocmeala pe bacșiș, s-ar putea să te întorci acolo curând.
26.4.17

Astăzi, câteva sute de taximetriști bucureșteni au venit la megaprotestul împotriva firmelor care fac taxi prin aplicație și/sau ridesharing. Nici nu mai știu care este terminologia corectă. Cert este că taximetriștii bucureșteni s-au săturat să co-existe cu uberiștii care și-o ard oricum într-o zonă cam gri din punct de vedere legal.

Șoferii profesioniști sunt nervoși pe uberiști nu doar la noi în țară, s-a întâmplat ca în alte state europene serviciul Uber să fie chiar interzis. În Spania, însă, a revenit după o perioadă neagră. Poate că și la ei sunt taximetriștii cam ca la noi, așa că înțeleg de ce oamenii i-au vrut înapoi.

Publicitate

Am ajuns în Piața Victoriei chiar când se punea de protest. Fix când treceam printre mașinile galbene, pe străzile blocate de Poliție, un tip cu un tremurat în voce denunță „pirateria transporturilor".

Fotografii de autorul articolului

Spune că taxi înseamnă transport de persoane prin curse regulate, cât și prin curse ocazionale, și că urmează ca platformele online să intre și pe transportul de marfă. „Vă dați seama, ajungem să furăm prin platformele online, virtuale, în bună regulă."

Omul continuă cu ideea că presa și Guvernul României n-au fost corect informați de intențiile reale ale taximetriștilor. Zice că vor o simplă reglementare, nu bani, salarii sau subvenții mai mari, ci eliminarea sintagmei „în mod repetat" și „permanent".

Asta pentru că Legea Taximetriei (38/2003), zice:

Transporturile de persoane sau bunuri în regim de taxi se pot executa ca servicii de interes public pentru populație, de regulă, în interiorul unei localități, numai pe baza autorizației pentru transport în regim de taxi, valabilă, emisă de autoritatea administrației publice locale.

Tot aici apare și partea legată de obținerea statutului de dispecer taxi:

Art. 15
(1) Activitatea de dispecerat taxi poate fi executata numai de o persoana juridica romana sau de catre un operator de transport in regim de taxi, (…) pe baza urmatoarelor documente:
a) dovada ca operatorul detine baza tehnico-materiala necesara, respectiv sediul, dotarea si frecventa radio protejata pentru operatorii de transport si taximetristii independenti deserviti;
b) autorizatia pentru reteaua de comunicatii independente eliberata de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei;
c) dovada existentei contractelor privind dispecerizarea, realizate cu toti operatorii de transport si taximetristii independenti deserviti;
d) lista statiilor de radio din dotarea taxiurilor, operatorilor de transport si a taximetristilor independenti deserviti, cu seriile si codurile de apel ale acestora;
e) documentele solicitate de agentiile Autoritatii Rutiere Romane in legatura cu persoana desemnata sa conduca activitatea de dispecerat;

Așadar, pentru a funcționa regulamentar, trebuie să ai licență atât pe mașină, cât și pe dispecerat, iar acesta trebuie să existe fizic și să dispună de aparatură omologată. Adică, mai simplu zis: să nu fie doar o aplicație virtuală pe telefonul tău mobil. Asta înseamnă că toate agregatoarele de comenzi de taxi (Clever și Star Taxi, de exemplu) ar trebui să se licențieze conform cerințelor de mai sus.

Bărbatul îmi mai spune că n-au chemat chiar toți colegii din țară, că atunci s-ar fi lăsat cu mare tămbălău. Ce-i drept, sunt câteva sute de mașini, deși președintele COTAR, Vasile Ștefănescu, a estimat numărul la 1 800 de persoane. Tot el mi-a declarat că ar fi putut fi mult mai mulți, dar autoritățile au spus că la Palatul Victoria are loc o vizită oficială, așa că „șoferii noștri au fost înțelegători".

Publicitate

Mai mult, mi-a explicat că atitudinea benevolă a venit și din partea autorităților, cu care au ajuns la un acord prin care sintagmele „în mod repetat" și „în mod permanent" vor fi eliminate din lege. Și-asta fiindcă, în momentul în care un șofer de Uber sau Blablacar este prins, polițistul trebuie să dovedească faptul că nu-i la prima abatere. Ceea ce pare cam greu de făcut.

„Nu vrem nimic, decât un singur lucru: toți cei ce efectuează transport de persoane pe teritoriul României să fie licențiați, să fie autorizați!!", spune Ștefănescu.

Vuvuzelele tricolore deținute de cam jumătate dintre participanții la protest umplu instant ceru' de deasupra guvernului, de ziceai că-i apocalipsa transporturilor.

Țin la urechiile mele, așa că mă trag mai în spate, să vorbesc cu câțiva dintre taximetriștii veniți să-și ia drepturile înapoi.

Taximetriștii îi urăsc (și nu prea) pe uberiști

Îl găsesc pe Augustin, care face taxi de 15 ani. Îmi zice că el a venit doar pentru că l-au chemat de la firmă, și că nu știe care-i exact problema. Adaugă că și el și-ar dori o țară ordonată, dar că cea mai mare problemă e a patronatului.

Omul susține că lucrează uneori și 14 ore pe zi și nu face mai mult de 70 de lei, după ce scade benzina. Mărturisește că de-asta ar trece și el la Uber, că știe că-s comisioanele mai mici. „Clienții ar merge într-un transport mai civilizat și altfel. Pe de altă parte, șoferii și oricine ar dori să facă în așa fel încât să le fie mai bine financiar. Jugu'-i prea greu." Are dreptate, în felul lui.

Citește și: Am vorbit cu șoferițe Uber din România ca să văd cum e taximetria pentru femei

Merg către Lascăr Catargiu și dau de un băiat mai tânăr, dar obosit. Îmi spune că a terminat tura pe la șase dimineața, dar a vrut să vină, totuși, să susțină cauza. Nu-și dorește decât să intre „ăștia în legalitate, să se supună acelorași reguli ca și ei."

Încerc să mai vorbesc cu un tip mai plinuț, care suflă cu toți plămânii în vuvuzela din dotare, dar mă refuză pe motiv că n-are ce să-mi răspundă la întrebări.

Publicitate

Ușor dezamăgit, plec cu altă treabă, cu gândul că revin când se adună miile de taximetriști să dea jos Uberul.

Urmează o OUG care să le bage mințile în cap uberiștilor

M-am întors în jurul orei 13.00, ca să constat că protestul se încheiase. Singura mașină din fața Guvernului era aia care strângea scena și boxele. Gardurile erau deja stivuite, jandarmii în stoluri, iar singurul care se uita ochi în ochi cu Grindeanu era tricolorul din bătaia vântului.

Am aflat atunci, de la Valentin Ștefănescu, că părțile au căzut de acord: o delegație a protestatarilor a mers la Guvern, unde au semnat un protocol prin care Guvernul se obligă să adopte în 30 de zile o Ordonanță de Urgență prin care să scoată din lege mult-hulitele sintagme: „permanent" și „în mod repetat".

Reprezentanții Uber s-au apărat și spun că plătesc taxe la bugetul de stat. Mai mult, oamenii își declară „dorinţa de a colabora cu autorităţile din România pentru a găsi o soluţie de reglementare în linie cu recomandările Comisiei Europene".

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în mod concret cu Uber în România și dacă o să fie ilegal să ne comandăm taxi prin aplicație. Mă duc să-mi cumpăr un fix.

Citește și alte materiale despre taximetriști:
_[Ce am învățat despre români de la comentatorii care s-au bucurat că m-a bătut un taximetrist**

](https://www.vice.com/ro/article/m-a-batut-un-taximetrist-din-bucuresti)[Un taximetrist bucureștean mi-a dat un pumn în gură și m-a dat cu capul de asfalt**

](https://www.vice.com/ro/article/un-taximetrist-bucurestean-mi-a-dat-un-pumn-in-gura-si-m-a-dat-cu-capul-de-asfalt-042)Am vorbit cu un taximetrist care racolează turiști electorali_****