mancare

Am vorbit cu sudanezul care a fugit de război și și-a făcut restaurant exotic la Obor

În Sudan a avut loc unul dintre cele mai lungi războaie civile din istorie, care a dus la moartea a două milioane de oameni.
31.10.17
Fotorafii de Mircea Topoleanu

Bine camuflat în spatele blocurilor proaspăt reabiliate termic de pe Calea Moșilor din proximitatea Pieței Obor, restaurantul „Gedo" e genul ăla de loc pe care-l știu doar inițiații. Nu poți să ajungi acolo decât prin intermediul unei cunoștințe sau la sfatul unui prieten de pe Facebook.

Restaurantul ăsta, plasat în universul gastronomic undeva între „împinge tava" și „restaurant cu specific arăbesc", a devenit, de aproape 20 de ani, un soi de Mecca bucureșteană a împătimiților de delicii orientale. Un loc rar în care poți vedea zilnic instaurarea unui veritabil armistițiu culinar între arabii din zona Oborului și mușteriii israelieni atrași de faima culinară a locului și pe care bucătăria orientală îi unește sub același acoperiș, măcar la orele prânzului.

Publicitate

Patronul și, deopotrivă, bucătarul locului este Issam Mirghani , un sudanez „inginer, la bază", ajuns în România la mijlocul anilor '90. A părăsit o țară răvășită de un lung război civil (practic, unul din cele mai lungi războaie civile din istorie) care a dus, în cele din urmă, în 2011, la ruperea în două a celui mai mare stat ca întindere din Africa.

Issam provine chiar din capitala Sudanului „de Nord" – Khartoum, locul în care a obținut o diplomă de inginer mecanic, care l-a ajutat ulterior să devină un foarte eficient bucătar în România (pentru că „dacă te pricepi la inginerie, te pricepi la orice, știi să gândești logic și să pui ordine în lucruri").

Citește și: Războinicii uitați ai Sudanului

Issam și-a părăsit țara în 1994 „din motive politice" și a ajuns la București, ajutat de fratele său mai mare, unde a intrat în genul acela de afacere pe care arabii știau cel mai bine să le facă în România acelor timpuri: casă de schimb valutar. În 1999 și-a deschis restaurantul „Gedo" (în sudaneză „gedo" înseamnă „bunic", iar dacă mai ai răbdare vei afla în interviul de mai jos care e treaba cu bunicul lui Issam).

Foto de Mircea Topoleanu

De atunci, își delectează clienții cu renumita ciorbă de linte de 7 lei (un fel de statement similar cu burgerul de la Mec sau cafeaua„Tall Americano" de la Starbucks), acrită cu lămâie și acompaniată de crutoane prăjite din lipie sau cu felurile principale care nu depășesc 20-30 de lei și care includ Tabouleh-ul din bulgur de grâu, roșii și pătrunjel, Gorasa – lipia groasă tipic sudaneză, pe care se pună mâncarea gătită, Baba Ganoush-ul din vinete și pastă de susan, pulpele de pui cu orez basmati pakistanez, cu șofran, fidea și muguri de pin, shakrieh-ul (vită cu iaurt) sau tocana de oaie iordaniană (Mensef).

Citește și: Violențele din Sudanul de Sud

Publicitate

Asta, ca să nu mai pomenim de supa din coadă de vacă. Și lista poate continua, practic, la infinit, pentru că meniul e mereu altul de la o zi la alta, iar bucătăria arăbească este una din cele mai variate din lumea asta, cu specificuri locale care se întind de pe malul Africii de Vest și ajungând până, hăt, pe malul Oceanului Indian, în Indonezia.

VICE: De când ai restaurantul acesta?
Issam Mirghani: Din '99.

Restaurantul ăsta se bucură de o reputație specială și asta nu doar în rândurile comunității arăbești (conform datelor MAI, peste 5 000 de arabi au drept de ședere legală în România ). De unde îți iei ingredientele?

Din mai multe țări, dar în special din Siria și Egipt. Cafeaua cu cardamon, de pildă, e adusă din Liban. Avem, din 1996, și o măcelărie. Carnea de vită și de oaie o iau de aici, de la români. Dar animalele le sacrificăm noi. Măcelărie halal.

Foto de Mircea Topoleanu

Ce clienți ai?
Vin foarte mulți arabi. Mai sunt și israelieni care trec pe aici. Mai mult, însă, vin români.

Cum vă descurcați cu gătitul, cu mâncarea, în general, aici?
La început, făceam multă mâncare, multe preparate și multe rămâneau apoi nemâncate, la sfârșitul zilei. Apoi, am reglat și acum facem doar mâncăruri care merg la sigur.

Și care mâncăruri sunt „la sigur"?
Toate (râde). Mâncarea e mereu proaspătă, în fiecare zi avem un altfel de meniu.



Povestește-mi puțin despre momentul când ai plecat din țara ta și ai ajuns aici, în România.

Am venit la sfârșitul lui '94. Fratele meu mai mare era aici din '91, când venise ca student. Era război civil, da, dar pentru noi, care trăiam în Khartoum, în capitală, era departe războiul. N-am fost afectați de război. Eu am plecat din motive politice. Eram la facultate și eram anti-guvern, anti-tot. Eram împotriva guvernului. Mai exact, a ălora are au venit la putere în Sudan în 1989. Din cauza asta am plecat. Îmi făceau șicane. M-au pus în „blacklist".

Publicitate

Cum adică?
Adică, dacă nu ești cu ei, gata, nu mai poți să lucrezi nicăieri!

Ca la noi, pe vremuri!
Exact așa era!

Și cum ai reușit să pleci?
Eu am avut noroc foarte mare.

Citește și: Sudanul închide jurnaliștii care susțin protestele anti-guvern

De ce?
Când am vrut să ies din țară, am făcut o escală interioară, în alt oraș, în Port Sudan. Și de acolo am luat un avion până în Italia.

Bine, dar cum ai ieșit din Port Sudan?
Aveam acolo un prieten la Pașapoarte…

Și așa ai ajuns în București…
Da. Am venit la București, cu acte de student, la specializare, la Politehnică.

Ce specializare?
„Power engineering", nu știu cum se spune în română…

Inginer energetician?
Da. Ei, eu m-am lăsat de treaba asta și am intrat în afaceri. Din 1996, am lucrat la casa de schimb. Cu valută. Eram cu niște tipi care aveau banii: 30 de mii de dolari. Așa am început, cu case de schimb. Apoi, în 1995 am deschis eu cu fratele meu și cu niște prieteni din Irak o casă de schimb. Cu irakianul sunt și acum partener, la măcelăria pe care am deschis-o în 1996. Pe urmă, din 1999 am restaurantul ăsta.

Foto de Mircea Topoleanu

Cum ai ajuns bucătar?
Eu am luat meseria asta de la bunicul meu. De aia se numește „Gedo". „Gedo" înseamnă bunic. Pe vremuri, bunicul meu era șef bucătar. Era „bucătar de englezi", prin anii '50, când Sudanul era colonie britanică.

Ce legătură este între inginerie și bucătărie?
Are legătură! Ingineria este „common sense", cum se zice. Totul e de bun simț. Trebuie să știi cum să aranjezi mâncarea, să fii ordonat, chestii d-astea. Ingineria te ajută să gândești în ordine. Felul în care proiectezi o instalație e asemănător felului în care proiectezi o rețetă. Un inginer e bun la orice.

Publicitate

Te-ai mai întors de atunci în Sudan?Da, prima oară a fost în 1998. M-am întors fără probleme. Se schimbase regimul. Ăștia de acum ne dau drumul, de fapt, se bucură când ne văd că plecăm.

Cum te descurci cu taxele, cu birocrația din România?
Înainte era haos. Acum e mai ordine. Dar am luat și amendă, una mare, vreo 400 de milioane de lei vechi…

De ce?
Din cauză de angajați și din cauză de construcție, n-am avut niște avizuri și nici cărți de muncă…

Probleme cu ITM-ul?
Da. Asta a fost singura problemă.pe care am avut-o. Cu cărțile de muncă.

Acuma ești OK la capitolul ăsta?
A, da, într-un an am făcut 83 cărți de muncă. Au intrat și au ieșit!

Cum adică?
Făceam azi cartea de muncă pentru angajat, dar a doua zi el nu mai venea la muncă.

Crezi că sunt neserioși tinerii din ziua de azi?
Nu, îi înțeleg, caută și ei un loc mai bun. Azi, toată lumea aleargă după bani.

Ai cetățenie română?
Da. Din 2009.

Ai fost la vot? La alegerile din România?
Am fost…

Cu cine ai votat la ultimele alegeri? Pot să întreb?
Da, poți. Am votat cu ăștia de acum…

Și cum e acum?
E mai rău.

Foto de Mircea Topoleanu