Imaginea lui „acasă”, pe care o păstrai în memoria afectivă nu mai coincide cu ceea ce trăiești la întoarcere, iar asta te poate arunca în stări asemănătoare depresiei. Psihologii au denumit această perioadă de tranziție reverse culture shock, iar literatura de specialitate abundă de studii pe această temă.Americanii i-au dedicat o pagină pe site-ul oficial al Departamentului de Stat, iar psihologul cercetător, Kevin Gaw, de la University of Nevada, într-un studiu despre 66 studenți americani, întorși în SUA, precizează că „șocul cultural al întoarcerii acasă” a atras atenția mediului academic încă din anul 1944, odată cu dificultățile psihologice de readaptare prin care trecerau veteranii de război. Apoi, preocupările psihologilor s-au axat pe expați și studenții care își perfecționează studiile în afară țării native.Pentru mulți expați sau repatriați, procesul de readaptare la viața de acasă este dificil. „Adesea, aceștia suferă de sentimente de marginalizare, de îndoială identitară sau chiar de stări asemănătoare depresiei”, explică Craig Storti, cel mai mediatizat expert în comunicare interculturală, autorul cărții, devenită best-seller, The Art of Coming Home.Citești și: De ce pleacă medicii rezidenţi din România?
Am stat de vorbă cu o româncă, Ana, care a trecut prin astfel de momente. Ana e plecată în Marea Britanie de 15 ani, unde lucrează ca interpret legal pentru românii care nu vorbesc fluent limba engleză, martori sau inculpați în procesele judecate în UK. Ana și-a renovat o casă în satul bunicilor, în ideea de a petrece cât mai mult timp în România, dar prima sa experiență, la întoarecerea acasă, a fost marcată de anxietate.„M-am izolat în casa bunicilor”
Casa Anei din România
Dar cum definesc, mai exact, specialiștii, această perioadă anxioasă?„Întotdeauna mi-am dorit să petrec mai mult timp în căsuța de vacanță pe care am renovat-o, dar nu am apucat să mă bucur de ea din cauza jobului din UK. Ciudat e că în dimineața în care soțul meu, neamț fiind, se pregătea să plece din România și să mă lase acolo pentru cea mai lungă perioadă din ultimii 15 ani, am făcut un atac de panică. A fost oribil. M-am simțit abandonată, în pericol, expusă, greu să îți explic angoasa. Mi-am închis obloanele și nu am vrut să ies din casă pentru o zi. Irațională fază’’, începe să povestească ea.
„Experiența șocului cultural invers are multe definiții academice, dar cel mai simplu ar putea fi descris drept dificultățile de readaptare în țara natală, pe care cineva le experimentează, după ce acesta a trăit o perioadă lungă de timp în străinătate. Asemănător șocului cultural, prin care studenții trec în perioada în care se acomodează într-o țară de adopție, și la întoarcere, aceștia se simt tot străini, dar în țara lor, în afara normelor și valorilor specifice locului. În timp ce totul le este familiar, ei se simt diferiți. Pot trece prin sentimente de înstrăinare și toată rutina vieții zilnice poate fi afectată”, explică psihologul Kevin Gaw.
Perioada respectivă poate dura de la câteva săptămâni la un an sau chiar mai mult. Depinde de structura de personalitate a fiecăruia. Psihologul Kevin Gaw a concluzionat că aceste stări interioare conflictuale nu-s trase la indigo, ci se manifestă diferit.
Ca să iasă din criză, Ana a consultat un psiholog, după care a plecat din România. Revine frecvent în țară, dar nu pe perioade lungi.„A fost prea mult să fiu activă în propria familie. Am citit mult, am stat la soare, am fugit de realitatea înconjurătoare și am început să beau mai mult decât de obicei. Rămăsesem așa cu o imagine idilică despre satul bunicilor mei. Am insistat că vreau o căsuță acolo. După ce a fost gata, îmi doream să petrec o vară întreagă acolo. Dar odată ajunsă acolo, a fost prea mult. Am încercat din răsputeri să mă reconectez. Nu mi-a ieșit”, mai povestește Ana.
Șocul cultural nu înseamnă depresie
Fotografie de Cătălin Georgescu via contul de Facebook al lui Cinty Ionescu
„Cred că a fost un factor care a ajutat această depresie, care sigur s-ar fi declanșat și dacă nu ar fi fost această întoarcere. Pe de altă parte, eu am călătorit mult de-a lungul timpului și, de fiecare dată când te întorci, ai nevoie de o perioadă de readaptare.
Când s-a declanșat episodul depresiv sever a fost cam o lună după ce mă întorsesem de la New York. Totul era șocant. Mi se părea totul îngrozitor, faptul că mă împingeau oamenii când voiam să mă urc în tramvai, totul era complicat, mi-era greu să ies pe stradă. Te întorci și compari niște sisteme. Bun, m-am întors, asta e casa mea, dar mă încerca un sentiment ciudat, nici măcar casa mea nu mai părea casa mea.
În anul 2015, ca urmare a episodului său depresiv, Cinty a realizat un documentar interactiv despre această maladie, Fața ascunsă. Acum este pe picioarele ei, dar depresia a rămas una dintre preocupările sale artistice.Mă simțeam un străin în propria mea casă, în propriul meu oraș. Inclusiv cu prietenii mei mă simțeam străină. Foarte pregnant era sentimentul de neputință legat de evoluția mea profesională. Lucrasem la New York, unde lucrurile nu sunt ușoare, dar sunt bine organizate și te întorci în sistemul nostru în care nimic nu e clar, niciun om nu e specializat și simți că lupți cu morile de vânt. Ajungi să faci două-trei joburi într- unul ca să suplinești această neputință și demență care există în instituțiile de stat”, povestește Cinty.
Imagine din performanceul interactiv „Fața ascunsă”