opinie

Statul român și biserica îmi pun părinții să se lepede de mine pentru că-s gay

Asta e ce simt la trei ani de când tata a strâns semnături la referendumul antigay împotriva mea.
07 Septembrie 2018, 9:35am
Fotografie via Pixabay

„Sunt fiul gay al unui preot român care a strâns semnături împotriva homosexualilor” este titlul articolului în care ți-am povestit pentru prima oară impactul referendumului anti-gay asupra mea, ca cetățean gay al acestei țări, și asupra familiei mele - ca parte constrânsă de împrejurări să adune semnături împotriva mea. Dacă vrei să-ți reamintești povestea, găsești totul aici.

Între timp, de la strângerea semnăturilor care au avut ca urmare asumarea mea ca homosexual în fața părinților, lucrurile s-au mai calmat, au trecut trei ani. Familia mea s-a obișnuit cu ideea, iar eu sunt într-o relație fericită de un an și jumătate. Chiar mi-am pus părinții în fața faptului împlinit când le-am prezentat partenerul meu de viață, în casa în care locuim împreună și avem pe birou, expuse într-o vază, stegulețele de la fiecare Pride la care am participat eu. Tot trei, ca numărul anilor de când m-am eliberat de povara fricii de a trăi autentic.

Au avut o interacțiune cordială, rece, iar tata părea să aibă un mic atac de panică. Inițial în cadrul vizitei lor trebuiau să rămână peste noapte la noi, dar cred că pentru tata a fost cam mult să accepte că eu voi dormi în celălalt dormitor împreună cu partenerul meu. Încă m-am simțit respins și negat ca identitate, dar oftatul vizibil al mamei la determinarea tatălui de a nu rămâne m-a făcut să fiu înțelegător și să simt că am 50% din susținerea lor. De acolo, procentul poate doar să crească.

Fotografie de Eli Driu via Am fost să-i văd pe oamenii pe care Coaliția pentru Familie nu-i vrea în România

Toate căile pe care le va deschide referendumul antigay

Astăzi însă, când scriu articolul, aflu că referendumul este în coasta noastră, că a trecut de comisiile de specialitate care mai trebuiau să avizeze „inițiativa cetățenească” și simt că am fost înjunghiat cu întârziere de acțiunile tatălui meu. L-am iertat atunci, însă nu știu dacă el se va putea ierta pe sine prea curând, din moment ce intrăm în campania pentru referendum și va vedea ura și febra prin care CPF-iștii ne vor portretiza ca rău absolut.

În mod realist, acest referendum nu este despre familie, este despre gay. Mai nou, justificarea lor este protejarea copiilor, iar singura modalitate pentru a împiedica informarea corectă a elevilor cu privire la realitățile sociale din România și UE este instaurarea cenzurării identităților și a vocilor noastre.

Referendumul va fi garantul în baza căruia adevăratele intenții ale coaliției vor fi implementate ulterior. Reintroducerea cenzurii - vezi episoadele cu filmele interzise la MȚR, dar și conferința despre discriminare din Focșani - controlul asupra informației educaționale referitoare la egalitate de șanse, egalitatea de gen, rolul femeii și al bărbatului în societate, încetarea accesului la avort, sugrumarea dreptului la educație liberă și completă, eradicarea tuturor referințelor la adevărurile sociale și diversitatea socială în informația predată elevilor.

Totodată ei suspina prin conferințe la retragerea României din Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, asemenea Bulgariei. Pentru că, susțin ei, asta i-ar învăța pe băieți că pot fi mame, deși scopul convenției este de a opri stereotipurile conform cărora femeile stau la cratiță și nasc, iar bărbații muncesc.

Toate acestea sunt deja ușor observabile pe paginile lor de social media, unde militează cu putere pentru un așa-zis drept al părinților de a-i priva pe elevi, chiar și pe cei de liceu, de informație științifică cu privire la toate temele menționate mai sus.

Un exemplu recent este retragerea Strategiei Naționale de Educație Parentală pe care, inițial, Ministerul Educației și-o asumase și o publicase pe site pentru o dezbatere publică. Intervenția mai multor sindicate din învățământ, a Patriarhiei, Bisericii Catolice, Academiei Române și a Platformei Civice „Împreună” a făcut ca o muncă de doi ani să fie distrusă în două săptămâni, pentru că ar fi propus niște direcții prea progresiste. Platforma „Împreună” este condusă de același Mihai Gheorghiu - președintele comitetului de inițiativă al Coaliției pentru Familie.

O victorie prin care ei au reușit să controleze acțiunile statului în domeniul drepturilor și libertăților cetățenești pentru ca acestea să reflecte și să educe populația conform, exclusiv, viziunii creștinilor fundamentaliști din țară.

Soții Coman-Hamilton și ambasadorul Marii Britanii în România (stânga). Fotografie de Eli Driu via Români de la Noua Dreaptă și PRIDE mi-au spus ce înseamnă o familie fericită

„Biserica în care am crescut, îmi pare acum străină”

Nu am plâns de multe ori de la adolescență până astăzi, însă la aflarea ultimelor vești despre repeziciunea cu care va veni peste noi referendumul, mi-au dat lacrimile, m-am simțit trădat de părinți, de poporul meu și încolțit de toate instituțiile statului.

Toate forțele implicate au avizat rând pe rând acest demers, iar statul și-a întors armele spre proprii cetățeni.

Ne vom lupta cu cele mai mari puteri ale țării, statul și biserica, resursele lor nesfârșite ne vor inghiți, iar eu mă simt pierdut, speriat și abandonat de cei care trebuiau să-mi garanteze că voi trăi în siguranță. Tocmai ei, statul și biserica au devenit dușmanul meu de moarte, mi-au pus părinții să semneze negru pe alb, precum comuniștii care cereau declarații ale lepădării de credință, declarația lepădării lor de mine.

Biserica cea asuprită de comuniști, odată ajunsă la putere, și-a regăsit vocația de asupritor, în ropotele aplauzelor a trei milioane de cetățeni ce aruncă cu pietre crezând că sunt fără de păcat. Biserica pe care am iubit-o, în care am crescut și am fost hrănit, îmi pare acum străină, inadecvată, absurdă și plină de inconștiență.

Asuprirea comunității LGBT de-a lungul istoriei

Democrația are rolul de a asigura mediul în care fiecare cetățean, indiferent de particularitățile acestuia, își poate atinge potențialul, poate beneficia de oportunitățile necesare împlinirii acestui proces. Nu pot însă să nu mă întreb, când am simțit noi, comunitatea LGBT că trăim într-o democrație?

De 1709 ani, mai exact din anul 309 de la Conciliul de la Elvira, a început prigoana oficială a creștinilor împotriva comunității LGBT, aceasta atingându-și apogeul urii în anul 533 când împăratul Iustinian a emis primele legi care condamnau la moarte toți homosexualii. Mai curând, pe acest fond de ură împotriva homosexualilor, cultivat de creștinism și exportat apoi de imperiile Europei pe tot pământul, naziștii au omorât în lagărele lor de concentrare peste 15 000 de bărbați gay, peste 100 000 au fost arestați, dar o cifră exactă nu există, căci pe noi, spre deosebire de evrei, nu s-au obosit nici măcar să ne numere.

În România, ultimul homosexual a fost eliberat din temnița unde a petrecut doi ani pentru lesbianism abia în anul 1998, printr-un decret prezidențial semnat de Emil Constantinescu, la presiunile organizațiilor internaționale pentru drepturile omului. Însă cifre oficiale cu privire la câți homosexuali au fost omorâți sau întemnițați în România în baza legilor care criminalizau homosexualitatea până în anul 2001, nu cunoaștem. Despre acțiuni reparatorii ale statului, nu poate fi vorba, el pare preocupat astăzi, să reînvie sentimentele de ură împotriva comunității LGBT.

„Refuz să mai fiu abuzat”

Chiar dacă aceste articole sunt semnate sub un nume fals, pentru a-mi proteja părinții, eu sunt un barbat gay, în viața mea de zi cu zi sunt out, loud and proud. Am scăpat de frică, m-am eliberat de rușine și schimb constant mentalități în jurul meu prin actul simplu de a fi asumat. Știu că procesul de coming out presupune mult curaj, personal mi-a fost extrem de dificil, dar pot spune că a fi out doar într-un anturaj restrâns nu vă va ridica acea greutate mare de pe umeri, acel suspin permanent și poftă de libertate.

Asumarea înseamnă să fii vulnerabil în fața celor care trebuie să te iubească necondiționat, părinții tăi.

Tocmai nouă, celor care ne-am sacrificat viața, tinerețea și fericirea personală de dragul familiei, ni se spune că nu cunoaștem valorile familiei, că le deteriorăm. Tocmai nouă care ne-am autoexilat din sânul familiilor noastre pentru a trăi o fărâmă de libertate, în ascuns, protejând sentimentele lor, ne spun că avem o libertate prea mare.

Refuz să mai fiu abuzat, batjocorit, redus la tăcere, umilit, demonizat, trimis în subteranul societății. Avem și noi dreptul să trăim liber și în siguranța recunoașterii legale de care se bucură toate familiile heterosexuale ale acestei țări. Eventuala reușită a acestui referendum ne va lăsa fără combustibilul principal, speranța că într-o zi vom fi egali, la noi acasă. Iar ei știu asta și mizează pe retragerea noastră speriată în fața forțelor lor.

Din sperietura referendumului și de frica trecutului nostru sumbru, avem datoria să ieșim din subteran și să ne asumăm lupta, să nu lăsăm un alt veac al temniței cenzurii și eradicării sociale să vină peste noi.