istorie

Românul care ar fi regizat primele filme porno și a murit la Auschwitz

Bernard Natan a fost un evreu român care a emigrat în Franța la începutul secolului 20.
27 Septembrie 2018, 10:50am
Screenshot via documentarul Natan

Zilele trecute am urmărit Durere și milă (Le chagrin et la pitié, 1969, în regia lui Marcel Ophüls), un documentar clasic care atacă frontal delicata problemă a colaboraționismului francez din anii de ocupație nazistă. La un moment dat, atenția mi-a fost atrasă de câteva secvențe de epocă din 1941, dintr-o sală de tribunal. În boxa acuzaților, un bărbat brunet, înalt și cu alură de dandy încerca în zadar să se sustragă cameramanilor și fotoreporterilor. Exasperat de insistențele lor, bărbatul își ridică privirea spre camerele de filmat și rostește următoarele: „Domnilor, asta nu e o comedie, este o tragedie!”

Bernard Natan era născut în România

Intrigat de episod, am vrut să aflu mai multe despre personajul aflat în centrul atenției presei franceze în urmă cu opt decenii. Am aflat că era vorba de Bernard Natan, un celebru producător de filme, iar în secvența respectivă era implicat într-un proces cu un vădit caracter antisemit care amintește de celebrul caz Dreyfuss. Surpriza a fost când am dat peste locul nașterii. Natan se născuse în 1886, în România, la Iași, într-o familie evreiască.

Scenă din documentarul Durere și milă. Captură făcută de autor.

Natan, purtând numele de familie de Tannenzaft, emigrează la 20 de ani la Paris, în 1906. În 1909, lucrează ca proiecționist la un cinematograf din Paris, unde o cunoaște pe Marie-Louise Chatillon, cu care se căsătorește și cu care va avea două fetițe. Un an mai târziu, înființează alături de trei asociați o mică societate numită CINÉ ACTUALITES, cu un capital de 25 000 de franci care va produce mai mult de 30 de filme. Izbucnirea primului război mondial va atrage mobilizarea generală a cetățenilor francezi. Natan era la acea dată încă cetățean român, însă asta nu l-a făcut să se sustragă serviciului militar, deși avea toate argumentele, pentru că România era la data respectivă stat neutru. Pe 2 august 1914, la doar patru zile de la declanșarea ostilităților, Natan se oferă voluntar în Armata franceză, unde va servi până la sfârșitul războiului, când este eliberat cu gradul de sergent. Pe front este rănit în luptă, motiv pentru care va fi decorat cu prestigioasa Croix de Guerre.

Întors de pe front, Natan Tannenzaft aplică pentru cetățenia franceză, pe care o obține în 1921. Tot atunci își schimbă numele în Bernard Natan. Afacerea sa prosperă, iar în 1924 compania RAPID FILM obține exclusivitatea asupra filmărilor Jocurilor Olimpice de la Paris. Doi ani mai târziu, începe construcția clădirilor de studiouri de pe rue Francoeur, din cartierul Montmartre.

Cel mai important producător de film francez al anilor `30

Însă marea sa afacere rămâne preluarea din 1929 a companiei de producție cinematografică Pathé Cinema, când, în schimbul a 50 milioane de franci, preia pachetul majoritar de acțiuni de la fondatorul companiei, Charles Pathé. În scurt timp, ambițiosul Natan ajunge echivalentul francez al marilor producători ai Hollywood-ului epocii de aur. Într-o primă fază, achiziționează numai puțin de 62 de săli de cinema în Franța și în Belgia, pe care le echipează cu instalații de sonorizare. Apoi realizează fuziunea Pathé Cinema cu Rapid Film, în ceea ce se va numi Pathé-Natan. Studiourile sale vor deveni rapid cele mai moderne din Europa. Cu ajutorul fratelui său Émile, va produce primele filme vorbite franțuzești. Între 1929 și 1935, compania va produce peste 60 de filme, printre care excelenta ecranizare din 1935 a Mizerabililor a lui Victor Hugo și Les croix de bois (1932), un film de război realizat și jucat de foști verterani, ambele în regia lui Raymond Bernard. Mari actori ca Jean Gabin și Renée Saint-Cyr și-au început cariera aici. Afacerea se dezvoltă în mai multe direcții, cu producția la Pathé Journal reluată (fusese abandonată în 1927), în ceea ce va deveni primul jurnal sonor francez de actualități. Natan nu se oprește aici și cumpără brevetul de televiziune Baird, cu intenția de a introduce noua invenție pe sol francez.

Natan este acuzat de pornografie

Pentru îndeplinirea ambițiilor sale, Natan s-a îngropat în datorii. Acestea sunt agravate de acțiunile industriașilor interesați să-i preia compania. Printre ei se numără fostul proprietar al companiei, Charles Pathé. Este inițiată o violentă campanie de defăimare la adresa lui, care capătă foarte curând accente antisemite.

În 1935, cade ca un fulger o veste ce va șoca saloanele pariziene: producătorul francez ar fi dus o viață dublă, producând, regizând și chiar jucând în filme pornografice de genul „stag”. Produse în special pentru proiecții private și pentru rețeaua de bordeluri, filmele de acest fel implicau scene de homosexualitate, de BDSM și de zoofilie (sau „bestialitate”, cum se zicea atunci).

Screenshot via documentarul Natan

Aceste zvonuri răspândite de presa franceză, inclusiv în prestigiosul Paris Match, deși în mod evident exagerate, aveau totuși un sâmbure de adevăr. Natan fusese arestat și închis timp de patru luni în 1911 pentru conduită imorală, pentru implicare în realizarea de filme erotice. Scandalul ia proporții, iar treptat se creează legenda sa de star porno. Cariera și-ar fi început-o încă din România, unde ar fi făcut cel puțin unul hardcore. Între 1920 și 1926, ar fi produs și jucat în Franța în mai mult de 20 de filme porno, care implicau atât scene de sex heterosexual, dar și homosexual.

Un cercetător de la Universitatea din Ohio, dr. Joseph Slade, afirma în 1993 că Natan ar fi introdus masochismul în industria pornografică franceză, prin filme precum Le Menage Moderne Du Madame Butterfly (1920) and La Maîtresse du Capitaine de Meydeux (1924). Relitatea este mult mai prozaică. Așa cum a demonstrat un documentar biografic recent, Natan (2013), care juxtapune imagini din filmele respective, nu există nicio asemănare între nici unul dintre protagoniștii lor și Bernard Natan. În plus, actorul care este indicat de Slade ca fiind Natan era mult mai tânăr în aceste filme, având între 18 și 26 de ani. În 1920, Natan avea 34 de ani, iar în 1926, 40 de ani.

Din boxa acuzaților, în trenurile morții de la Auschwitz

La acest amestec exploziv de pornografie, sexualitate și antisemitism s-au adăugat în curând acuzele de escrocherie și de inginerie financiară, care vor detona ceea ce istoricii au denumit „afacerea Dreyfuss a cinemaului”. În 1936, Tribunalul Comercial numește un administrator provizoriu care se grăbește să declare falimentul Pathé-Natan, iar bătălia pentru controlul societății continuă până la arestarea lui Bernard Natan, în decembrie 1938. Este condamnat prima oară un an mai târziu.

Un al doilea proces (din care provin și materialele filmate cu el) are loc în 1941, în Parisul ocupat de trupele naziste. Antisemitismul își arată cu acest prilej fața hâdă, „escrocul evreu Natan” fiind supus oprobriului public. Tot în același an, portretul lui Natan apare în expoziția rasistă numită „Evreul și Franța”, iar lui îi este retrasă cetățenia franceză. Eliberat în 1942, este la scurt timp ridicat de autoritățile franceze și concentrat în lagărul de evrei de la Drancy, din apropierea Parisului.

Pentru că nu mai beneficia de protecția oferită de cetățenia franceză, fostul erou de război este trimis cu un transport de evrei români spre lagărele morții de la Auschwitz. La predarea sa naziștilor, autoritățile franceze au atașat o notă adresată lui Adolf Eichmann, în care se precizează identitatea lui Natan. Activistul și „vânătorul de naziști” Serge Klarsfeld, evreu francez născut la rândul său în România, la București, amintește în documentarul despre Natan de o scrisoare scrisă de acesta la Auschwitz și datată pe 28 ianuarie 1943. Probabil că Natan moare la scurt timp după această ultimă dovadă a existenței sale.

Între timp, noua societate creată pentru exploatarea Pathé Cinema descoperă că aceasta este capabilă să ramburseze creditele și să se salveze de la faliment. Afacerea, din care 90% era bazată pe activele lui Bernard Natan, își continuă activitatea până în 1992, când este achiziționată de compania Chargeurs în schimbul sumei de un miliard și 200 de milioane de franci. O placă comemorativă cu numele lui este așezată pe clădirea nr. 6 din rue Francoeur, care astăzi adăpostește cea mai importantă școală de film francez, La Fémis. Este clădirea construită de Bernard Natan în 1926 pentru studiourile sale.