Toate motivele pentru care ar fi o prostie să mergi la referendum și să votezi „NU”

În campania referitoare la modificarea Constituției, cele două tabere au adoptat poziții clare și coerente privitoare la participarea și opțiunea de vot la referendumul din 6-7 octombrie. Coaliția pentru Familie, așa cum era de așteptat, promovează agresiv și deseori manipulativ participarea la referendum și votul în favoarea inițiativei constituționale. Opoziția, formată dintr-o coaliție ad-hoc de organizații LGBTQ+, societatea civilă și câteva partide progresiste, a decis să adopte o poziție pragmatică, cu cele mai mari șanse de succes, și anume boicotul.

Dar pentru că întotdeauna trebuie să apară și oameni care pretind că știu ei mai bine cum stau lucrurile, suntem acum și în fața celei de-a treia opțiuni: să participăm la referendum și să votăm „nu”.

Printre susținătorii ideii sunt Remus Cernea, aflat mereu în căutare de atenție, și veșnicul Lucian Mândruță. Dar nu sunt numai cei doi. În continuare, voi încerca să-ți demontez argumentele celor care spun că e bine să mergi la referendum și să votezi „nu” și voi arăta de ce #boicotul rămâne cea mai bună opțiune pentru atingerea obiectivului opoziției: eșecul inițiativei de revizuire a Constituției.

Într-o postare recentă, Remus Cernea afirma că opoziția s-a lăsat prinsă într-o iluzie că nu va fi atins pragul necesar validării, adică prezența la vot a cel puțin 30% din electorat. Pentru ca referendumul să fie validat este nevoie să voteze 5,6 milioane de cetățeni, iar din aceștia trebuie să exprime un vot valid - adică să nu-și anuleze buletinul de vot - un număr de 4,5 milioane de oameni.

Argumentul lui Remus Cernea se bazează, în principal, pe credința că Biserica Ortodoxă Română și celelalte culte au (1) capacitatea instituțională de a mobiliza electoratul mai bine decât partidele politice și că (2) încrederea în biserică se traduce cvasi-automat în voturi la chemarea ierarhilor religioși.

În primul rând, trebuie să-ți spun că electoratul ce poate fi mobilizat de cultele religioase, în special de BOR, este, în mare, același cu cel pe care îl pot mobiliza partidele politice. În general, sunt aceiași oameni, iar în alegerile parlamentare sau prezidențiale, preoții participă, mai la vedere sau sau nu, în mobilizarea electoratului în favoarea unui candidat sau a altuia. În condițiile astea, pentru a trage o concluzie privind mobilizarea la vot de pe 6 și 7 octombrie, putem folosi ca sursă de inspirație numărul de votanți al fiecărui partid de la ultimele alegeri:

USR știm sigur că boicotează referendumul, deci ne-am aștepta ca alegătorii lor să nu participe la vot. Nu ar fi imposibil ca întregul electorat al PSD, ALDE, PNL, UDMR sau PMP să meargă la urne și să susțină inițiativa, dar șansele să se întâmple asta sunt mai degrabă teoretice. În total s-ar aduna peste 5,7 milioane de voturi, referendumul ar trece la limită. Dar, repet, ar înseamna ca electoratele partidelor parlamentare (cu excepția USR) ar trebui să se încoloneze către urne, ceea ce pare mai degrabă imposibil. Deci iată, boicotul apare ca o soluție dezirabilă, chiar strategică.

Ce ne propune Remus Cernea este să mergem la referendum ca să pierdem cu dreptatea-n mână. Idealist, dar lipsit de simț pragmatic și fără a lua în considerare suferințele ulterioare ale oamenilor direct afectați. Între o înfrângere garantată și o victorie posibilă, la limită, orice om rațional ar alege a doua variantă, iar aceasta este #boicotul.

Argumentul este tot al lui Remus Cernea și nu are nicio logică juridică. În plus, apelul la viitor este îngust, lipsit de orice raționalitate sau dorință de a lupta acum, aici, pentru ceea ce credem. De ce să lupți în viitor când ai șansa să eviți lupta prin ceea ce faci chiar acum? Și din nou, trebuie să repetăm că opoziția nu este față de referendum, a ideii de plebiscit popular, ci față de inițiativa constituțională, a conținutului ei, a motivelor din spatele acesteia și a oamenilor care o susțin.

În primul rând, vorbim de inițiativa constituțională, nu de referendum per-se. Inițiativa constituțională a fost, într-adevăr, legitimată prin votul parlamentarilor și a avizelor de constituționalitate ale CCR, dar asta nu înseamnă, în niciun fel, că suntem obligați să susținem orbește ceea ce politicienii au decis. Ar fi chiar anti-democratic ca opoziția să își închidă gura și să accepte orbește orice se votează în Parlament. Dacă parlamentarii ar vota mâine abrogarea codului penal, ar trebui să acceptăm o astfel de decizie pentru că vine din partea instituțiilor politice care legitimează diferite inițiative? Nu numai că sună, dar este profund absurd.

Referendumul se organizează tocmai pentru ca poporul să își exprime voința cu privire la ce au decis parlamentarii, iar această voință poate fi exprimată, în mod legitim și democratic, și prin boicot. Boicotul este un act politic activ, de repudiere, de respingere a unei inițiative politice prin chiar refuzul de a participa la orice act necesar validării acesteia.

Eu aș spune că, din contră, boicotul este o formă activă de mobilizare, o expresie politică de solidaritate cu nevoile și libertățile persoanelor LGBT. Este o acțiune informată, coerentă, solidară și comună, iar toate acestea implică mobilizare politică. Este o formă de mobilizare politică legitimă, care exprimă un mesaj prin inacțiune ca o formă de acțiune politică. Căci da, în politică inacțiunea poate fi o formă de acțiune în atingerea unor obiective politice.

Este similară cu opoziția pasivă și non-violentă a mișcării lui Mohandas Gandhi din India, care a avut un succes istoric prin obținerea independenței Indiei. Inacțiunea, atunci când este strategică, coerentă și informată, este la fel de puternică ca orice formă de acțiune politică.

Argumentul acesta vine de obicei din partea celor care nu sunt interesați de problemele minorităților sexuale. Se bazează pe ideea că opoziția față de inițiativa/referendumul CpF îi va lipsi de argumente în fața unui boicot potențial față de #fărăpenali. Argumentul este fals din două motive: (1) ce se boicotează este inițiativa CpF, nu ideea de referendum popular sau de revizuire a Constituției; (2) Cei care vor susține inițiativa CpF vor vota cel mai probabil și inițiativa #fărăpenali, căci oricât de conservatori sau tradiționaliști ar fi ei, și ei sunt afectați de corupție și ar vota o inițiativă care promovează eliminarea corupților din funcțiile publice.

Da, nu poți să nu remarci faptul că referendumul ăsta este organizat de partidul condus de Liviu Dragnea, adică de un politician condamnat pentru fraudă la referendum. Și faptul că nu vom avea sistem electronic de monitorizare a prezenței la vot ar trebui să-ți dea de gândit. Dar dacă vrei să te implici poți să te bagi observator la referendum (deadline-urile pentru înscrieri sunt mâine, 2 octombrie, și joi, 4 octombrie) sau să-i ajuți pe oamenii din organizațiile civice care vor monitoriza votul. Ce vreau să spun cu asta e că nu trebuie să stai acasă, dacă vrei ca referendumul ăsta să fie corect.

#boicotul rămâne cea mai sigură opțiune pentru cei care se opun inițiativei. Nu garantează victoria, nu ne asigură satisfacție politică, dar e cea mai bună opțiune dintre toate cele pe care le avem la dispoziție. Avem de ales între a le asigura celor din Coaliția pentru Familie o victorie garantată prin participarea la referendum, indiferent de opțiunea de vot, ori de a crea condițiile invalidării referendumului prin #boicot, care pune la îndoială șansele de succes a inițiativei. Iar mobilizarea clerului ortodox din ultimele zile arată că tradiționaliștii s-au panicat, un semn promițător pentru cei care speră ca inițiativa de revizuire să eșueze.