Fashion

Taco Bell lansează o colecție de modă, dar probabil nu în Băneasa

Rochia-lipie petrecută și crocantă.
6.10.17

Dimineața asta a început ca oricare alta. M-am trezit și mi-am luat pe mine niște blugi și un tricou simplu luat de la mall la reduceri. A venit toamna, așa că mi-am pus ghetele și un flanel peste, apoi am înhățat geanta neagră Ann Demeulemeester și ochelarii de soare Celine pe care mi i-am cumpărat pentru că am văzut-o pe Katniss Everdeen cu ei la ochi.

Am ajuns repede la muncă. Dar după ce mi-am dat jos ochelarii, am fost orbită de lumina divină a noului comunicat de presă Taco Bell: lanțul de restaurante a făcut parteneriat cu Forever 21 și va lansa o colecție de modă colaborativă în mai puțin de două săptămâni.

Publicitate

Înainte totul era normal, dar acum trăim într-o lume în care firma care produce cele mai bune haine proaste va face body-uri și hanorace împreună cu cel mai bun dintre restaurantele proaste.

Conform piariței Marisa Thalberg, colaborarea e rezultatul natural al dedicației cu care ambele branduri fac „produse inovative în ediție limitată pe placul tuturor." Linda Chang, vicepreședinte de merchandising la Forever 21, a explicat așa: „La fel ca și moda, mâncarea e influențată de trenduri și cultură."

Citește și: Fotografii cu una dintre cele mai dubioase case de modă

Ambele branduri promit că hanoracele, tricourile, jachetele și body-urile vor fi la modă și sexi. Dar cum nu putem vedea colecția până pe 11 octombrie, mi s-a părut necesar să previzualizez câteva idei.

Rochia-lipie petrecută și crocantă

Tuturor le plac rochiile petrecute. Sunt confortabile și șic și le permit femeilor leneșe ca mine să fie elegante. Diane von Furstenberg e faimoasă pentru imprimeurile ei vii și rochiile petrecute – dar mie nu-mi plac. Când mă îmbrac în ele, am impresia că n-o să mi se dea voie niciodată să intru într-un birou corporatist. Așa că propun ca Taco Bell și Forever 21 să umple acest gol de pe piață și să inventeze rochia-lipie crocantă, adorată de toată lumea.

Rochia-lipie va avea toate calitățile rochiilor petrecute, plus câteva extra: un exterior moale combinat cu o structură de susținere care să ascundă grăsimea de pe burtă. Pe mâneci o să scrie LIPIE – pe dreapta, de la dreapta la stânga, iar pe stânga, de la stânga la dreapta.



Pantalonii de trening pentru fiesta

Sinceră să fiu, a fost o prostie să iau la muncă blugii azi. Sunt strâmți și nu pot mânca în ei comod cartofii prăjiți cu brânză topită, preferații mei. De fiecare dată comand la Taco Bell cartofi cu brânză, deși știu că n-am nevoie de ei, și niciodată nu regret. Tot așa n-o să regret nici că port pantaloni de trening.
Și nu degeaba au pantalonii de trening talia înaltă: poți îndesa oricâți cartofi în tine, după care îi ridici mai sus și strângi șiretul și gata, ai talie. Pantalonii de trening pentru fiesta vor avea trei opțiuni de culori: alb, galben pai și crem, ca să semene cu paleta cartofilor prăjiți cu brânză pe care îi reprezintă.

Citește și: Moda japoneză

Flanelul scurt Taco Bell

Dacă porți pantaloni de trening cu talie înaltă, trebuie să ai ceva scurt sus. Oricine poate purta un flanel scurt, dar numai Taco Bell și Forever 21 pot face unul la un preț mai mic de un dolar. Când mi-e foame, nu merg la Taco Bell, pentru că nu am niciunul aproape de mine. Dar dacă aș avea unul aproape, acolo m-aș duce. Și aș vrea să port ceva care să-mi evidențieze sânii și să-mi ascundă brațele ca o păturică.
Flanelul scurt Taco Bell se încheie acolo unde încep pantalonii de trening pentru fiesta. E un pulover cu mâneci evazate în formă de clopot, fără tiv.

Chokerul Doritos Locos

Orice fraier știe că se poartă chokerele. Nici măcar nu trebuie să arate bine. Atâta timp cât pare că o să-ți cadă capul fără el, chokerul e perfect. Iar dacă o să porți multe haine confortabile care au și ele scopul să-ți creeze o imagine șic, gândește-te la mesajul subtil pe care îl poate transmite chokerul altor oameni. Oricine te vede îmbrăcată în hainele create de mine vor crede că te-ai pregătit să mergi la culcare, dar dacă porți și un choker, o să spună că ești vrăjitoare sau nebună și o să lase în pace.
Și tu fix asta îți dorești când mănânci la Taco Bell – să fii lăsată în pace să bagi în tine.

Acest choker clasic negru îți accentuează eleganța gâtului și jucăușenia cu un mic logo din plastic Doritos Locos.

Mă aștept la ce-i mai grozav de la această colaborare între fast food și lumea modei, dar sper din suflet ca cele două branduri dragi tuturor cocalarilor din America să ia în seamă și umilele mele idei.