FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Cele mai nasoale lucruri pe care le-a făcut Soros în România, conform documentelor lui

Documentele hackuite arată că fundația lui Soros lupta contra extremismului maghiar din România, contra rasismului și contra homofobiei. Teribil, nu?

UPDATE: Roxana Pencea (unul dintre activiștii campaniei „Salvați Roșia Montană") mi-a precizat că și Alburnus Maior s-a aflat pe lista beneficiarilor, în perioada 2006-2008, și probabil că Eugen David, președintele organizației, nu-și mai amintește detaliile. În acea perioadă, finanțarea a permis realizarea de contra-studii pentru studiul RMGC de impact asupra mediului. Ea adaugă că finanțatorul nu a avut un rol în stabilirea obiectivelor și activităților proiectului.

Publicitate

Se pare că vara asta revine Soros în discursul politic al omului aflat la marginea prăpastiei. Zic asta pentru că, deși ți-am mai disecat conspirația asta în trecut, românu' verde nu se lasă. Alaltăieri, daddy Dragnea a declarat că în România tot răul pleacă de la magnatul ăsta ungur-evreu-ateu, și a ignorat întrebările legate de cum ar face asta mai exact. Spaima asta renăscută a lui Dragnea e cu atât mai ciudată cu cât pare să vină la pachet și cu un documentar la Adevărul cu trumpistul Roger Stone, care s-a lăsat cu scandal și concedieri în redacție. Documentar în care omul vorbește intensiv despre Soros care vrea să răstoarne guvernul României, dar nu i-a răspuns jurnalistului Mircea Barbu cum ar face acest lucru concret. E doar o conspirație delirantă de ambele părți.

Citește și: Am învățat la școala lui Soros, ca să scap de comuniștii și corupții din România

Tactica asta nu e nouă. În 2013, publicitarul Bogdan Naumovici făcea aluzii la Soros cel rău care voia stoparea proiectului minier de la Roșia Montană. Conspirațiile de-atunci erau că o făcea pentru profit. Sigur n-avea nimic de-a face cu faptul că Naumovici urma să încaseze, cel mai mare comision, peste 500 000 de dolari. Și, ghici ce, suntem în 2017, iar Roșia Montană e încă o zonă liberă de sorosism. OSFul românesc nu a avut niciodată vreun sediu în satul din Apuseni, iar singura chestie pentru care au venit bani de-acolo a fost Fundația Culturală Roșia Montană, nu și Alburnus Maior. Sperietoarea asta cu Soros a mers și înainte de alegerile din decembrie, când tot felul de politicieni infractori scoteau aberații despre el, înainte să fugă de lege în Serbia. Evident, nici ăștia nu aveau vreo dovadă sau argument real.

Publicitate

Dezamăgit de toate astea, am vrut să explorez rețeaua de organizații ale lui Soros, adică Open Society Foundations, ca să văd și eu ce a făcut concret acest lider malefic care i-a zgribulit mustața infractorului Liviu Dragnea. În 2015, fundația a fost crack-uită, posibil de ruși, și au apărut peste 2 000 de documente pe subdomeniul soros.dcleaks.com.

Deși Forbes susține că unele documente de pe siteul ăsta au fost trucate, am zis să iau tot ce-mi pică la mână despre România și să văd cu proprii ochi care sunt uneltirile acestui arhitect satanic al lumii.

Orice lovitură de stat începe cu înțelegerea corectă a foneticii. Captură din „GMS.net Moldovalist of power working group moldova_romanian alphabet.xlsx"

Mă așteptam la trafic de minori, spionaj combinat cu asasinări și finanțări de proteste, dar am găsit doar nume de ONG-uri finanțate, ceva cu Monica Macovei progresistă și lecția de mai sus despre cum se pronunță literele în limba română. Malefic. Recunosc sincer că m-am îngrozit un pic, mai ales la faza cu Macovei, că eu știam că ideile ei neoconservatoare legate de avort și droguri aduc mai mult a inliniedreapta.ro decât a liberalismul ăsta distrugător de patrie de care se plâng infractorii anti-Soros.

Citește și: Toți oamenii din jurul PSD care azi îl înjură pe Soros, deși în trecut au ars-o cu el

În fine, rezumatul e următorul: am găsit doar niște documente plictisitoare, de corporatiști, cu date, tabele, interviuri, sume, grafice, rapoarte și cam toate lucrurile de care ai vrea să te ferești în carieră. Fără oameni care conspiră la deturnarea guvernelor, fără cocktailuri molotov, fără pizza care înseamnă trafic de copii. Mă declar bosumflat, dar te invit și pe tine să sapi, cine știe, poate-poate. Dar hai să pornim de la premisa că toate documentele sunt reale.

Publicitate

ONG-urile lui Soros „distrug țara" prin salvarea dependenților de heroină și prin apărarea drepturilor civile

Fundația Speranța, TRANSCENA, Asociația Carusel, APADOR-CH. Astea sunt câteva dintre ONG-urile care erau finanțate de OSF pe vremea aia, că Soros a tăiat toate finanțările din România recent. Dacă se uită la România TV, bunică-ta probabil crede și acum că organizațiile astea au fost plătite de Dacian Soroș să dea guvernul jos în stradă cu ajutorul câinilor și să dezbine România.

Captură din „2015prhuman rights initiative implementation of domestic violence laws policies feb 13 2015_hri domestic violence prd apndx 1 portfolio elements.xlsx"

În realitate, asociațiile sus-numite se ocupă sau se ocupau, în principiu, cu combaterea violenței domestice, cu protejarea dependenților de heroină de infecții cu HIV, de apărarea drepturilor civile împotriva abuzurilor statului, evenimente destinate copiilor cu dizabilități, integrarea romilor sau combaterea discriminării împotriva membrilor LGBT. Ce-i drept, toate activitățile astea sunt un atac la adresa valorilor tradiționale, de țuică-palmă-barbă-cot.

Citește și: Am vorbit cu politicieni români anti-Soros, ca să aflu de ce-s obsedați de miliardarul maghiar

Tot aici întâlnim Institutul pentru Politici Publice ca partener, care caută să nenorocească țara prin programe de reciclare și îngroparea cablurilor telecom sub pământ, ca să nu-ți mai moară copiii curentați. Diabolică organizație!

Integrarea romilor ar însemna că nu mai mor de foame și pot funcționa în societate

După ce am aspirat prin 109 documente, am realizat că una dintre temele principale pentru România ar fi integrarea romilor. Printre fișierele scurse ale organizației ăsteia oculte se află raportul public „Roma Early Childhood Inclusion". Mini-cărțulia asta de 104 pagini semnată de OSF, Unicef și Roma Education Fund identifică principalele cauze pentru care copiii romi se nasc și trăiesc în sărăcie, cum putem lucra pentru a remedia problema, metodologie. În fine, le găsești pe toate acolo.

Captură din documentul „Europe_osepi activities and outcomes dec feb 2016.pdf"

Publicitate

Analiza nu privește exclusiv situația asta în România, ci le are în vedere și pe cele din Cehia, Macedonia și Serbia. Datele / studiile arată că o soluție rațională și umanistă a problemei e integrarea, chiar dacă Noua Dreaptă ar vrea ca tu să crezi că gonirea sau exterminarea lor ar fi soluții ok. Iar discriminarea nu se referă doar la acte extreme ca astea, ci și la atitudinea generală a populației. Știi tu, poveștile educatoarei cu „Nu ești cuminte și fugi din clasă? O să te fure țiganii!".

Organizațiile lui Soros luptă ca să nu te dea primarii afară din ședințe publice

Da, știi la ce mă refer, că și atunci tot Soros a fost baubaul care voia să intre cu forța și să-ți fure primăria de sub tocuri. Ai dracului soroșiștii ăștia, vor ei să se bage în combinațiile firmelor abonate la contracte cu statul. De data asta, însă, a fost vizat al doilea om din PSD, viitorul președinte, Gabriela Firea.

Cât despre Open Goverment, ăsta e un concept care favorizează open source și open data, și care susține că prin transparentizarea procesului de guvernare s-ar diminua corupția și ar crește puterea democratică a cetățenilor. Știi tu, cam fix de ce am avea nevoie. Bine, probabil că pe partea asta îți pot explica mai multe foștii membri ai GovITHub, că sigur s-au prins ei de niște chestii înainte să înceteze colaborarea cu guvernul PSD care nu-i agrea.

Raportările despre situația politică românească sunt niște banalități

N-o să intru prea mult în detaliu, că ți-aș spune doar chestii pe care le știai. La fel face și imaginea asta.

Captură din „EuropeOSI Brussel EU Advocacy calendarNetwork Updates2012update on activities sept12.pdf"

Publicitate

Soros luptă contra maghiarilor care țin discursuri extremiste în România și nu numai

Și uite că ajungem la chestiile care-i dor de fapt pe dușmanii liberalismului și ale progresiștilor, precum Trump fanboyul Mihail Neamțu. Datorită filosofiei liberale după care se ghidează, OSF monitorizează mișcările de (extremă) dreapta, atitudinile anti-imigranți și discursurile naționaliste ale alarmiștilor britanici.

Astfel, am găsit documente în care se dădeau discursurile anti-EU din Olanda, rezultatele partidelor extremiste în alegerile Parlamentului European (inclusiv PRM), dar și date legate de situația refugiaților din România. De exemplu, se spune că noi suntem în general o țară evitată de ei, dar se povestește și despre cinci sirieni care încercau să ajungă în Italia cu buletine de identitate false, de România. Se vorbește și despre cuvântarea conducătorului iliberal Orban de la Băile Tușnad.

Uite, fix asa vrea să destabilizeze Soros PSD-ul, prin videouri cu grafică prietenoasă ce îndeamnă la vot

Pe de altă parte, oamenii ăștia își prezintă și felul în care au încurajat participarea la alegerile pentru Parlamentul European din 2014. Se menționează și despre importanța candidării românilor din Italia la alegerile locale, pentru o mai bună reprezentare a minorităților.

Un alt leak super important este „Reliable allies in the European Parliament", în care se povestește ce-ți ziceam despre Macovei la început. Partea amuzantă e că ei o consideră „Interested in civil liberties; (…) gender equality; human rights; the rights of all minorities, including LGBTI people and the Roma" și „Resolutely progressive; unquestionable ally of Open Society values; does not hesitate to go against her group's instructions; however, can sometimes be described as a loose cannon with her own, uncompromising set of priorities.". Eu zic că oamenii ăștia ar trebui să-și angajeze alți consultanți, că nu prea au habar despre ce vorbesc.

Uite, nu zic că oamenii ăștia sunt niște îngeri. Eu unul am rezerve față de orice capitalist care o arde filantrop, că nu-i ca și când Gates făcea tonele alea de bani prin practici morale. Sincer, apropiați din ăștia ai partidului democrat american îmi provoacă greață. Corneliu Vadim Tudor avea de șapte ori mai mult umor decât centriștii ăștia. De fapt, și o zi de sapă în iulie e mai antrenantă. Dar încă aștept documente care-mi arată clar cum vor oamenii răi să ne fure țara, că momentan nici ce-au dat rușii, direct din casă de la OSF, nu m-a convins. Sau poate că adevărul absolut se ascunde pe fluierul și activenews, cine știe…