Chestii

Dacă ți-e dor de Vama Veche aia de demult, găsești la bulgari una mai mișto

Am tot scris despre Vama Veche din România și anul ăsta s-a întâmplat s-ajung la bulgari într-un loc similar. Aș mai reveni.
29.7.17
Toate fotografiile sunt ale autoarei.

Cineva îmi spunea deunăzi că 87% din români preferă să-și facă vacanțele tot la noi în țară. Procentul ăsta poate nu-ți spune mult, dar 87% înseamnă cam toți. Iar vara, înseamnă cam toți pe aceeași felie de litoral de la Mamaia, Eforie sau la Vama Veche. Un lucru cel puțin interesant pentru că, dacă mai mergi vreo 15 minute cu mașina, după ce treci vama spre bulgari, te poți simți singur pe pământ sau, fie, pe cearșaf, pe plajele lor.

Citește și: Vama Veche se transformă într-un oraș fantomă al nostalgiilor, în fiecare iarnă

Să-ți explic și de ce. Litoralul lor este mai întins decât al nostru, iar ei sunt mult mai puțini decât noi, vreo șapte milioane, adică, de unde și numărul mai mic de turiști locali. Bine, dacă ești genul patriot și nu vrei să le dai satisfacție bulgarilor, care-nțeleg prin prezența ta acolo că-ți place mai mult litoralul lor, poți să te gândești așa: te întorci acasă. Teritoriul ăla a fost, cândva, și al tău și e ca și cum ai face o reparație istorică.

Uite, de exemplu, satul Krapeț din județul Caliacra, pe românește, este the next best thing după Vama Veche. Asta dacă localitatea asta de la marea noastră ar mai fi relevantă pentru cei care au cunoscut-o pe când era fată mare și-nainte să se transforme în curva de azi.

În weekend e la fel de aglomerat ca într-o zi de miercuri în Vamă

E foooarte mult loc pe plajă. Serios, plaja aia lungă și în mare parte îngustă se întinde cât vezi cu ochii, iar în unele locuri, mai sălbatice, ce-i drept, poți fi doar tu și ai tăi pe o distanță de un kilometru de nisip pustiu. Bine, în Krapets-ul ăsta, despre care bulgarii spun că e ultimul loc liniștit de pe litoralul lor, există și o porțiune de plajă mainstream ca la Stuf, lată ca la Mamaia, cu un beach bar și un rând de șezlonguri.

Chiar și-așa, există loc pentru toată lumea: și pentru tine, și pentru câinele și cortul tău, dar și pentru cele două terenuri de volei ridicate ad-hoc. Și da, chiar poți juca volei fără să-ți fie teamă că mingea ta va ateriza în capul cuiva întins la plajă. În weekend, aici e la fel de aglomerat ca într-o zi de miercuri, în Vamă.

De când n-ai mai prins o plajă unde nisipul e majoritar?

Îți aduci aminte de chestia aia moale și galbenă, nisipul? Ei bine, pe plajele din Krapets, ăsta e încă majoritar. Nu spun că, peste ani, n-o să se întâmple și aici ce s-a întâmplat în Vamă, unde ai parte, azi, de o expoziție de șezlonguri, de la un capăt la altul al ei. În satul ăsta pescăresc, lumea face încă plajă old style: fundul lor atinge nisipul.

Citește și: Vama Veche e un Paradis

Ar trebui să fii pregătit cu rogojina și prosopul de plajă, căci aici nu vezi șezlonguri, paturi sau alte chestii din astea fancy trântite pe plajele de la noi. Aici ești doar tu și marea, nimeni nu se formalizează. Cu o mică excepție, în zona beach barului din Krapets, poți face plajă cum și unde vrei. Iar dacă vii cu cortul, nu face greșeala să ți-l întinzi în campingul organizat, unde mai plătești și 40 de lei locul de campat. Pe plajă e gratis și e și mult mai romantic.

Litoralul lor este un fel de enclavă românească unde se poate plăti în lei

A venit și vorba de bani și, uite, partea asta doare dacă faci ca mine: pleci de-acasă pregătit de Vamă și ajungi la vecini. Cardul este degeaba în zona asta, nu există opțiunea de-a plătit așa pe undeva, așa că tot banii gheață te scot din rahat. Evident că odată ce-ai trecut vama nu vei avea unde să mai schimbi lei cu leva, dar e OK.

Știm că litoralul lor este un fel de enclavă românească unde meniul este tradus în limba noastră și se poate plăti și în lei. Bine, cursul lor stabilit ad hoc este un pic mai nasol, în sensul că-ți cer 10 lei pentru trei leva, când, normal, ar trebui să le dai doar șapte. Dar când te gândești că pentru o masă copioasă cu tot cu băuturi plătești doar 40 de lei de persoană, e clar că nu ieși în mare pagubă. Gâdește-te și așa: cine mai are confortul de a intra în altă țară și de a plăti cu moneda de acasă?

O să te surprindă cât de bine sună rockul bulgăresc

O să zici că ești prea tânăr ca să mergi la mare doar ca să asculți marea și pescărușii. Chiar nu există-n satul ăsta un loc mai de Doamne ajută, în care să te faci praf? Ba da, unul există. Un beach bar cool, care se numește, culmea, The Pirates (pentru vamaioții nostalgici care plâng crâșma Pirați zic asta) și niște bodegi pescărești mai nasoale, în sat.

Citește și: Unde au dispărut rockerii din Vama Veche, dacă tot s-a schimbat stațiunea

Îl vei alege, evident, pe ăla de pe plajă, cu program până la răsăritul soarelui, ca și la noi. Dar fără Bolero-ul care să-l întâmpine, ca la Stuf. Muzica e chiar bună și-o să te surprindă cât de bine sună și rockul bulgăresc, dar băutura te cam ustură la cursul de schimb leu-leva. O bere Kamenitza e 10 lei, un Smirnoff Ice, 20 de lei, și altfel nu mai știu, că eu nu prea beau de fel.

Să știi că le lipsește și bulgarilor ceva: jegul

Zicea cineva că în Krapets e așa cum era în Vamă, prin 2000. Și poate așa o fi, ba chiar un pic mai bine. Oamenii sunt liniștiți și genul boem cool, fără factorul jeg, dar nici cocalar. Românii peste care dai la tot pasul, ăia dezamăgiți de circul de la noi de la mare, sunt genul intelectual bogat. Asta spre bucuria chelnerilor bulgari care ne privesc cum îi priveau românii pe turiștii nemți din Olimp, în anii '80.

Multe rulote și multe corturi, oameni care se distrează frumos, fără să deranjeze pe nimeni, rockeri bulgari care fug și ei de cocalarii lor de prin Sunny Beach și, mai ales, sentimentul ăla de sat semi părăsit pe care nu-l mai trăiești nici la 2 Mai, darămite la Vama noastră.

Eu am făcut testul ăsta într-un weekend: am plecat cu gândul să mă sufoc cu toată lumea pe un petic de nispi în Vamă, dar am decis, pe ultima sută de metri, să trec 20 de kilometri mai departe, la bulgari, și să respir liniște. Concluzia, după două zile petrecute într-un sat care arată ca Vama pe la început de 2000, este că acesta și altele ca el vor fi împânzite de românii care dau pe dinafara la mare, la noi. Au și motive să vină aici, ți le-am spus mai sus.

Citește mai multe despre Vama Veche:
**_[Cum arăta Vama Veche acum 10 ani, înainte să se plângă toată lumea că s-a stricat

](https://www.vice.com/ro/article/4xjkgg/cum-arata-vama-veche-acum-10-ani)[Fotografii cu delirul și haosul din Vama Veche, înainte să-mi spargă hoții mașina

](https://www.vice.com/ro/article/aegn8p/haos-din-vama-veche)Vama Veche nu s-a schimbat cum crezi tu, ci devine un fel de Mamaia mai ieftină_**